Daniela Matei

jogging prin cîmpul cu cactusi

de aceea am hotărît să alerg dimineata. întii am stabilit traiectoria
coborînd pe plajă chiar la marginea apei prin
fata caselor de lemn cu vedere spre mare. terasele
sînt pustii la ora aceasta mai tîrziu copii vor iesi cu voci
ascutite mamele lor vor bea cafeaua vor rasfoi
ziarul se vor holba la aerul alburiu. nu. nu va ramîne nici o
urmă a alergării mele. pietricele lucioase si alge uscate
pe botul adidasilor în timp ce urc înapoi spre coastă spre
cactusi. genunchi ascutiti si brate lipite de corp
spintecînd aerul. aleargă
aleargă strigă sorin. numără
pînă la o sută.
respiră normal.aleargă aleargă. ah!
simt aerul alburiu troznind
în plămîni fărămitîndu-se în mii de ace subtiri.
ca nisipul.

înnecîndu-mă.

alerg din ce în ce mai departe. catusii sînt bătrîni si
lipiti de pămînt. corpurile lor troznesc sub adidasi.
scîrtîie. din loc în loc înfloresc. boboci galbeni ireali.
alerg din ce în ce mai repede. simt respiratia
năpădindu-mi tîmplele fata firisoare subtiri ace ascutite
un păienjenis ca de riduri. broboane de sudoare se
scurg înauntru pe suprafata încinsa a creierului
sfîrîie.
precum picături pe petalele unui boboc ireal.

n-as stii cum să spun altfel.

numai gîfîiala mea si din cînd în cînd scîrtîitul
adidasilor. în lumina alburie.
miscarea ritmică a genunchilor
sus. jos. sus. jos.
ca două roti. ca două circumvolutiuni uriase.
sfărîmînd gîndurile. spintecînd aerul alburiu. pînă
cînd nu mai rămîne nici o urmă.

doar
firele subtiri de iarbă brăzdînd pielea
chiar deasupra gleznelor.