Acest capitol se va ocupa de cadrul de baza al gandirii lui Pavel si va determina centrul inteligibil al acesteia.Acest capitol sustine punctul de vedere asupra gandirii lui Pavel care este ancorata in punctul de vedere al lumii apocaliptice si faptul ca invierea lui Cristos poate fi inteleasa doar in acest context.Interpretarea lui 1 Corinteni :15 va sustine aceasta afirmatie.Argumentul respinge acele constructii ale gandirii lui Pavel care ascund,delimiteaza sau compromit textura apocaliptica.In acest context interpretarea inclinatiei impotriva apocalipticului in istoria doctrinei va fi criticata,o inclinatie ce pana in recent a dominat modul de actionare fata de apocaliptica.

Centrul inteligibil al evangheliei lui Pavel este constituit din interpretarea apocaliptica a evenimentului Cristos.”Perspectiva lui Pavel are la baza apocaliptica evreiasca.In timp ce conceptiile de la alte surse...trebuie luate in considerare,acestea sunt suprapuse unei baze de lucru apocaliptice.”

In primul rand,voi arata ce este apocaliptica si modul in care Pavel se relationeaza la aceasta miscare.

Philipp Vielhauer si Klaus Koch au subliniat componentele de baza ale apocalipticii ca si o miscare a gandirii.Pentru Vielhauer aceasta include:

1.Doctrina celor doua epoci impreuna cu dualismul radical al acestora.

2.Pesimismul si speranta lumeasca,care exprima gandirea fundamentala a dualismului apocaliptic,discontinuitatea radicala dintr aceasta vreme si vremea ce vine.

3.Universalism si individualism,ceea ce inseamna cosmicul,scopul universal al apocalipticii si viziunea persoanei ca ne mai facand parte dintr-o entitate colectiva.

4.Determinism si speranta iminenta a Imparatiei lui Dumnezeu,ceea ce implica planul istoric deja stabilit al lui Dumnezeu,calcule in ce priveste sfarsitul istoriei si periodizarea acestuia(patru,sapte sau doisprezece perioade)

Koch da o imagine mai usor de inteles care difera in multe feluri de cea a lui Vielhauer:

1.O asteptare urgenta spre a impiedica rasturnarea tuturor conditiilor pamantesti in viitorul apropiat.

2.Sfarsitul apare ca o vasta catastrofa cosmica.

3.Timpul acestei lumi este divizat in segmente.

4.Producerea unei armate de ingeri si demoni spre a explica cursul evenimentelor istorice si a implinirii vremurilor din urma.

5.In urma catastrofei apare o noua salvare cu caracter paradisial si destinat credintei ramase.

6.Trecerea de la dezastru la salvarea finala se face in termenii unui act pornit de la tronul lui Dumnezeu,ceea ce inseamna vederea de pe pamant a imparatiei lui Dumnezeu.

7.Introducerea frecventa a unui mediator cu functii regale.

8.Cuvantul cheie” Glorie” este folosit indiferent de statutul final al evenimentelor ce este stabilit separat de prezent si indiferent cxand este profetita o amestecare a sferelor pamantesti cu cele ceresti.

Interpretarea lui Kock este preferata fata de cea a lui Vielhauer deoarece este mai precisa si mai critica.El deplange atribuirea normala a apocalipticii dualismului radical,caracter utopic spiritual,transcendenta departata a lui Dumnezeu,un determinism total si sugereaza in schimb componentele unei continuitati,a unei prezente ascunse a imparatiei,si al istoriei ca si un proces plin de insemnatate.

In urma acestor descrieri se poate deduce ca apocaliptica se invarte in jurul a trei idei de baza:

1.dualismul istoric,

2.asteptarile cosmice universale,

3.sfarsitul iminent al lumii.

Prin urmare ,o descriere sistematica a apocalipticii nu ar trebui sa ne faca sa o vedem ca pe un fenomen pur abstract si speculativ.Din contra,apocaliptica s-a nascut dintr-o preocupare existentiala adanca si din mai multe puncte de vedere este o teologie a martirajului.Apocalipticul isi da seama foarte bine de discrepanta dintre ce este si ce ar trebui sa fie,si de tragica tensiune dintre loialitatea fata de Tora si de aparenta zadarnicie a acesteia.Prin urmare,el traieste o nadejde ce pare a fi contrazisa de catre realitatile lumii sale dar care este hranita de credinta in loialitatea Dumnezeului lui Israel si de catre autoapararea fidela a acestuia.Isi va tine Dumnezeu promisiunea fata de poporul Sau si le va rasplati credinciosia dupa legamant?Va duce El poporul Sau la victorie asupra dusmanilor in ciuda persecutiilor prezente si totusi sa-Si afirme gloria prin destinul glorios al poporului Sau?

Contrar unei tendinte in invatatura,de cand Tulius Wellhausen a vazut apocaliptica ca pe un suport academic speculativ si ca pe o degenerare a religiei profetice a lui Israel,apocaliptica nu poate fi inteleasa fara realitatile existentiale ale martiriului,persecutiei,un caracter moral si o incurajare si o dorinta dupa o teodocie finala.Discontinuitatea dintre aceste perioade si perioada ce vine puncteaza o transformare radicala a ordinii lumii prezente ,deoarece in prezent lumea este condusa de Satan,moarte si forte ale raului.Acest dialect de negatie si afirmatie este acompaniat de un simt al unei asteptari iminente a domniei universale a lui Dumnezeu.Nevoia unei asteptari iminente:”Ei strigau cu glas tare si ziceau:pana cand Stapane,Tu,care esti sfant si adevarat ,zabovesti8 sa judeci si sa razbuni sangele nostru asupra locuitorilor pamantului?”(Apocalipsa 6:10)este alaturata sperantei universal cosmice pentru “un nou cer si un pamant nou”(Apocalipsa 21:1).In acest context trebuie sa corectam unele conceptii de baza gresite despre apocaliptica.Este gresit sa punem in joc Iudaismul Fariseic impotriva Iudaismului apocaliptic ca si cum amandoua ar fi constituit partide diferite in Iudaismul palestinian avand conceptii diferite ale legii.Aceasta distinctie a devenit populara odata cu lucrarea clasica a lui George Fott Moore si Wilhelm Bousset.Moore a descris Iudaismul primului secol impreuna cu insusirile Iudaismului “normativ”(ex.traditia Tannaita dupa Jamnia)(AD.90),cand fariseismul a devenit o norma pentru religia evreiasca.Bousset,spre deosebire,a pus accentul pe religia”populara” a acelor ca fiind opusa fariseismului”legalist” si a alocat un rol predominant conventiei apocaliptice.Aceasta divizare a invataturii mai este operativa in lucrarea lui Dietrich Rossler,care opune o ebservare cazuistic-rabinica a Torei fata de conceptul salvare-istorica apocaliptica.El vede Tora intr-un context apocaliptic ca un domeniu al promisiunii loiale a lui Dumnezeu pentru Israel.mai ales de cand cu descoperirile de la Qumran,caracterul apocaliptic al Iudaismului pre-Jamnia a fost recunoscut.Zelul apocaliptic fara indoiala ca a inspirat miscarea din spatele razboilui evreiesc din 66-70 AD. Care a fost sustinut de catre Farisei.Iosefus ne spune despre o serie de miscari mesianice ce au avut tendinta de a arasturna ocupatia romana.Zelotii,Sicarii si comunitatea de la Qumran sunt inexplicabil fara acest zel apocaliptic ,si Razboiul Pergamentului dovedeste pregatirea pentru lupta escatologica finala impotriva copiilor intunericului.Deoarece,dupa spusele rabinilor, responsabil pentru razboi si distrugerea Ierusalimului a fost acest stimulent apocaliptic,curatit si imbunatatit elementul apocaliptic de la Mishna(180 AD)si au devenit extrem de precauti in ceea ce priveste speculatiile apocaliptice.Louis Ginsburg da un exemplu bun al noii sobrietati a Rabinilor dupa razboi:”daca tu ai un rasad in mainile tale si ti s-ar spune :Priveste ,Mesia a venit,planteaza-ti rasadul si apoi mergi sa-L intalnesti”(R.Johanan ben Zakkai).In articolul sau (1922)Ginsburg previne o despartire intre Iudaismul“Fariseic” si “apocaliptic”:”Ar fii foarte dificil sa dovedim atitudinea controversata a autorilor apocaliptici fata de Tora care era diferita de aceea luata de la Rabini”

A fost imediat dupa razboaiele din 70 AD si 132 AD .Cand Iudaismul “normativ “impune componentele apocaliptice.Prin urmare,vom vedea in acest capitol ca greutatea relativa a “apocalipticii”comparata cu “rabinicul”trebuie sa fie constientizata in perioada dinaintea lui Jamnia,pentru ca formele multiple ale Iudaismului sunt evidente si nu ne permit sa topim pur si simplu traditiile si gruparile rabinice si apocaliptice sau sa facem Iudaismul rabinic norma Iudaismului pre-Jamnia.

Deasemenea ,este o greseala sa facem o divizare negandita inte asa numitul mesianism si apocalipticism,ca si cum primul ar fi nationalist si limitat la Israel cu un mesia Davidic ca si un cuceritor care ii va supune pe dusmani sub tronul sau din Ierusalim,si cel din urma este transcedental si universalist.

Pentru a fi siguri,apocalipticismul de multe ori cuprinde o istorie universala ce priveste ridicarea si caderea imperiilor lumii si asteapta o eliberare cosmica ce va fi inaugurata de figura preexistenta a unui eliberator.desi sunt multe diferente intre ecstea,cum ar fi,imaginea escatologica a Psalmilor lui Solomon si Ezra 4 sau Apocalipsa lui Baruch;natura apocaliptica ii da dreptul ca stocul de imagini sa fie clasificat dupa linii nationaliste sau universal cosmice.In viziunea Iudaismului,speranta escatologica este intrepatrunsa de miraculos,intamplari cosmice si de catre asteptarile universal cosmice a interventiei lui Dumnezeu,de obicei imbinat cu figuri mesianice “nationale”.Aceasta a caracterizat gandirea apocaliptica inca de la aparitia ei in Isaia 24-27,Zaharia si Daniel ,si aparent si la Qumran impreuna cu figurile mesianice asemanatoare.

Dualismul,domnia cosmica a lui Dumnezeu si speranta iminentei veniri a acesteia formeaza cheia gandirii mesianice.Prin urmare,este gresit sa fortam dualismul intr-o nepasare zgomotoasa pentru aceasta lume sau sa interpretam speranta dupa domnia iminenta a lui Dumnezeu ca si o scapare de la responsabilitatea etica.

Desi exista contradictii despre aceste probleme in invatatura,vom vedea ca apocaliptica lui Pavel nu poate fi interpretata gresit.

Este necesar sa castigam o mai adecvata si istorica vedere asupra apocalipticii in vederea unei traditii lungi de sentimente antiapocaliptice.De la Julius Wellhausen si Bernhard Duhm pana in recent,apocaliptica a fost defaimata ca fiind scaunul sofismului,defaimare a profetiei,speculatie utopica,pasivitate etica,samd.In 1959 , Rudolf Schnackenburg mai putea sa afirme:

“Aceasta lupta de cosmaruri fantastice ,aceasta exaltare constienta a anxietatii nerabdarii

si fricii ,aceasta indulgen\a deliberata intr- o asteptare emotionala a sfarsitului lumii ,

asociata cu o sfaramare a cunoasterii secrete a temei apocaliptice...ascunderea acesteia

fata de multime si eliberarea ei pentru intelepti...mandria celui ales si multumirea

pentru massa damnata- intr-adevar setea pozitiva dupa razbunare si placerea in

distrugerea celor slabi:toate aceste lucruri sunt o umbra grea in acest tablou,si totusi

atat de luminoasa,de o perfectiune universala;si acestea sunt un defect pentru scriitorii

apocaliptici care le-au creat.”

Nu mai este o surpriza ca neo-ortodoxia a decazut escatologia apocaliptica in favoarea Cristologiei.Escatologia nu mai era un eveniment asteptat in viitor ,ci era o unealta de hermeneutica,ceea ce este un concept lingvistic ,definind Cristologia ca fiind Cuvantul ultim Revelator al lui Dumnezeu.In epoca moderna viziunea lumii a Iluminismului a dat o forma hermeneuticii in ceea ce priveste ecatologia de viitor in trei moduri:

1. Demistificarea liberalismului critic istoric;

2. Demitologizarea de catre scoala lui Bultmann care isi are radacinile in conceptia despre mit al lui David Friedrich Strauss ;

3. Solutia escatologiei realizate ,popularizata de catre Charles Harold Dodd.

Mentionez aceasta larga miscare a spiritualizarii si impunerii escatologiei apocaliptice deoarece a avut o mare influenta asupra inva\aturilor pauline si a cauzat o construire gresita a sperantei escatologice din gandirea lui Pavel.A contribuit la hermeneutica gresita a invataturii lui Pavel,ca si cum apocaliptica ar fi fost o urma la periferia teologiei lui Pavel.Interpretii liberali ai trecutului au considerat cadrul apocaliptic ca fiind o coaja ce ar putea fi indepartata fara sa afecteze centrul gandirii lui Pavel.William Morgan vorbeste pentru mai multi atunci cand afirma :”In expunerea creata pentru edificare este inevitabil pentru cadrul original,strain cum devenise ,sa nu fie desconsiderat in cea mai mare parte si ca ideea centrala a apostolului sa primeasca o centralizare moderena.Cu o asa procedura nici o greseala nu poate fi gasita;si ca ar fi posibil este o dovada ca acestei idei se afla la radacina unei validitati permanente.”

Dimensiunea sperantei apocaliptice este aici un cadru care este din toate punctele de vedere periferic pentru “ideile centrale “ ale lui Pavel.

Rudolf Bultmann , din contra ,]si asuma meritul pentru o recunoastere a metodei arbitrare a liberalismului in alegerea dintre coaja =i esen\a.El afirma ca intregul gandirii lui Pavel are loc intr-o

viziune a lumii mitic-apocaliptice si ,prin urmare ,toata gandirea lui Pavel trebuie reinterpretata sau demitologizata.Bultmann face din Pavel subiectul unei interpretari existentiale , care este,o interpretare in termeni de o proprie intelegere antropologica care contine un mit.Elementele cosmologice futuriste al mitului constituie un limbaj demodat si gresit atunci este interpretat literar,deci trebuie citite antropologic.Cu toate acestea ,mitul apocaliptic are tendinta sa vorbeasca despre transcendenta lui Dumnezeu, “care este Acelasi mereu ,care vine din afara cunoasterii noastre si a lumii obisnuite “.

“Intelegerea existentei crestine ca si o viata in care Dum,nezeu este mereu Cel care vine si ca o viata ce intotdeauna este o posibilitate pentru viitor care , bineinteles , nu este explicata in totalitate in Noul Testament cu toate ramificatiile acesteia.De fapt, a fost la inceput un obstacol serios in calea realizarii depline.Obstacolul era escatologia pr care Biserica Primara le-a preluat de la Iudaism ,cu asteptarile acesteia a unui sfarsit iminent al lumii la introducerea unei salvari definitive de catre o catastrofa cosmica.Doar autorul Celor Patru Evanghelii s-a emancipat de la aceasta escatologie.Dar atunci cand Pavel afirma ca credinta,nadejdea si dragostea raman chiar atunci cand “Ceea ce este perfect “ va veni (1 Cor.13:13) ,va aduce un adevar important pentru viata.Acesta este ca daca viata adevarata inseamna a fi deschis viitorului nu poate fi vreodata vazuta ca o stare definitiva de fericire.Nadejdea si credinta sunt la dispozitia celor ce cauta mereu harul lui Dumnezeu ca pe o posobilitate a viitorului “.

Deschiderea radicala fata de viitor inseamna “ca suntem mereu pe drum ,ca niciodata nu am ajuns la final “.

“Este adevarat ca vom putea totusi gasi in Noul Testament ,inclusiv in scrierile Pauline,credinta evreiasca in transcendenta gloriei ca o conpensatie a suferintei din lume (ex.Rom.8:18-25;

2Cor.4:17-18), dar pentru Pavel o astfel de credinta si-a pierdut puterea. “

Cu toate ca Bultmann critica interpretarea liberala a mitului apocaliptic,el preda integritatea gandurilor lui Pavel dar intr-o maniera mai sofisticata.Atat Morgan cat si Bultmann adopta o pozitie fata de mit care este in contrast cu punctul de vedere al lumii stiintifice fata de o mentalitate moderna,aici fiind convenient mutate ,care sunt dimensiuni ale iminentului si asteptarile cosmice universale.De fapt Bultmann poate face dreptate doar dimensiunii dualiste al punctului de vedere apocaliptic pentru lume al lui Pavel.Aceasta dimensiune este usor deschisa fata de un spiritualism al “finitului impotriva infinitului”sau fata de un tabel al transcendentei spirituale.Astfel,in lucrarea lui Bultmann”New Testament Theology”,acel “nu inca”al sperantei escatologice este interpretat ca fiind dialectul permanent valid opus lui “inca”,ceea ce este dependenta totala a omului fata de Dumnezeul transcendent(vezi cap.12).Dimensiunea cronologica dintre prezent si viitor este pentru a fi inteleasa nu in termeni temporari dar in termeni existentiali,ceea ce scrierile post-Pauline au esuat in a face.Interpretarea lui Bultmann asupra lui Pavel,oarecum impresionanta,este in esenta o interpretare Johannina,si nu e de mirare ca singurul comentariu pe care Bultmann l-a facut a fost asupra Evangheliei lui Ioan.Transmiterea categoriilor apocaliptice din interpretarea spiritualista facuta de Ioan asupra evenimentului Cristos este -asa cum a fost-importata de Pavel.Din punct de vedere hermeneutic,Bultmann aranjeaza apocaliptica sub categoria generala a mitului si opune o intelegere literara a mitului intentiei antropologice.Prin urmare,el ignora intentia cosmico-istorica a punctului de vedere apocaliptic asupra lumii ,si antiteza dintre vorbirea literara si figurativa care devine o negare a intentiei realiste a limbajului.Limbajul mitului apocaliptic este mai mult decat o victorie cosmica a creatorului asupra lumii creata de el.

Jon Goodrich Gager detecteaza o functie antropologica similara in limbajul apocaliptic al lui Pavel despre timpurile din urma.El subliniaza ca limbajul timpurilor din urma de cele mai multe ori funcitoneaza fie ca sa indemne crestinii la un comportament moral, fie sa-i consoleze in mizeria prezenta(ex.1Cor.6:9,10;Gal.5:21;Rom.8:18-25:2Cor.4:1-5:10).Nu exista nici o indoiala ca aceste concluzii pline de sfaturi exista la sfarsitul unor segmente apocaliptice(1Tes.4:18,5:11;

1Cor.15:58).Prin urmare,exista o indoiala daca aceste sfaturi si consolari sunt functia primara a segmentelor apocaliptice sau daca ele ar trebui vazute ca apartinand unui context cosmologic mai rar,care este o parte a vederii lumii de catre Pavel.Misticul si demitologicul,apoi punerea in pericol a integritatii gandirii lui Pavel.Limbajul lui Pavel este interpretat ca ceva ce are nevoie de o corectare,si mai trebuie fie sa desconsideram limbajul(Morgan)sau fie sa reinterpretam caracterul”literal”(Bultmann).Pentru a fi siguri,o citire”literala” a imaginilor apocaliptice(in cercurile Penticostale si Evanghelice)deriva de la o conceptie modernista denotativa a starii stiintifice.Asadar,intrebarea ramane aceasta:Daca alternativa pentru “literal” este “existential”(antropologic)pentru ca aceasta categorie a “literalului”tinde sa devina un instrument convenabil pentru a amputa intentia lui Pavel.relatia dintre literal si real in limbajul apocaliptic este rezolvata cu usurinta in termenii unei interpretari spirituale.

Solutia pentru o “escatologie realizata” este subiectul unui verdict similar,pentru ca aicvi o schema unilineara dezvoltatoare este introdusa in scrierile Pauline si este rand pe rand folosita sa deapocaliptizeze gandurile lui Pavel. Un stagiu primitiv apocaliptic (1 Tesaloniceni) este opus <divinei bunastari” a maturitatii a lui Pavel (Efeseni), asa ca speranta apocalipticii viitoare este eliminata in favoarea unei escatologii realizate mai tarziu al Pavel. Aceasta schema asigura autenticitatea cartii Coloseni si Efeseni si neglijeaza faptul ca toate scrisorile pauline au fost scrise intr-o perioada foarte scurta (A.D. 50-56), ceea ce face ca orice recapitulare a gandirii lui Pavel sa aiba modele neasemanatoare. Mai departe, referintele apocalipticii viitoare in scrisorile tarzii cum ar fi Galateni (5:5), Romani (13:11) si Filipeni (3:21) sa reziste oricarei recapitulari de acest gen. <Escatologia” in neo-ortodoxism devine un termen ce nu mai are un inteles precis; de obicei este opus termenului <rau”<apocaliptic” si inseamna transcendenta, caracterul final al evenimentului Cristos ca o auto-revelatie a lui Dumnezeu. Cand Karl Barth scrie ca <daca Crestinatatea nu ar fi cu totul o escatologie profunda, nu ramane in aceasta nici un fel de relatie cu Cristos” termenul <escatologie profunda” nu se refera la escatologie viitoare, ci se refera la evenimentul Cristos ca revelatie transcendenta a lui Dumnezeu, care ramane fara indoiala doar a lui Dumnezeu si are tangente cu istoria. Invierea este acum definita ca fiind Ewigkeit im Nu. Barth este un Cristomonist pentru care Cristologia inghite escatologie viitoare. Evaluarea lui Paul Althaus asupra apocalipticii este tipica si a fost sustinuta de multi teologi:

Pentru a fi siguri, perioada post-Bultmannica a intors in multe feluri aceasta estimare scazuta a apocalipticii in teologie si invatatura biblica. Teologici ca Jurgen Moltmann si Wolfhart Pannenberg, invatatori biblici ca Ernst Kasemann, Peter Stuhlmacher, si multi altii au exprimat o noua apreciere a apocalipticii si a contributiei pozitive pentru a intelege Crestinismul si pe Pavel intr-un mod nou. Tezele lui Kasemann- <apocaliptica a fost mama oricarei teologii Crestine”- au deschis o noua epoca de interpretari. Dupa cum spune Klaus Koch: <pana atunci apocaliptica fusese pentru invataturile bibilce ceva la periferia Vechiului si Noului Testament- ceva ce margineste erezia. Kasemann adeclarat ca un afluent era principalul suvoi din care orice lucru de la sfarsitul Vechilui Testament si inceputul Noului erau hranite din belsug”.

Este intentia mea sa impun aceasta noua apreciere a apocalipticului pentru o intelegere proaspata a lui Pavel, deoarece doar o interpretare consistenta apocaliptica a gandirii lui Pavel este capabila sa demonstreze coerenta fundamentala a acesteia.

Nu exista nici o indoiala ca Pavel a fost un apocaliptic in timpul carierei fariseice. Ca si Fariseu in Diaspora si-a trait viata in speranta implinirii promisiunilor mesianice. Fariseismul era un partid <extrem de zelos pentru traditiile parintilor” (Gal.1:14); <zelul pentru Lege” al acestora (Fil.3:5) s-a exprimat insusi prin separarea de restul evreilor, o separare ce avea legatura cu ideea lui Kadoshim si Zedakim, succesorii <ramasitei credincioase” a timpului Vechiului Testament, dupa cum a fost reformat in conflictul maccabean. Zelul lui Pavel pentru Tora si halakah a fost un motiv pentru persecutarea Bisericii: <in ce priveste ravna, prigonitor al bisericii; cu privire la neprihanirea pe care o da Legea, fara prihana” (Fil.3:6). Motivul teologic al lui Pavel pentru persecutarea Bisericii a fost evocat de catre consecintele eretice cum ar fi cele trase de catre crestinii eleni-evrei cum ar fi grupul lui Stefan scoase din marturisirile lor cu privire la crucificarea lui Isus ca si Mesia. Putem fi siguri ca Pavel, ca si Iudaismul in general, nu a persecutat consecvent crestinii din Ierusalim, dar a persecutat crestinii eleni-evrei care, spre exemplu,se adunau in Damasc (Fapte 9:1), acestia fiind acei crestini care si-au relaxat ascultarea fata de Tora si care in conformitate cu Fapte 6:11-13 au vorbit <impotiva lui Moise si a Templului”. Acesti crestini eleni-evrei au inceput misiunea printre neamuri (Fapte 11:19-26) si prin aceasta au comis un pacat esential in ochii fariseilor. Ei au incalcat domeniul Iudaismului prin faptul ca le-au dat voie neamurilor sa participe la promisiunile mesianice fara sa fie taiati imprejur si fara ascultarea <intregii Legi” (Gal.5:3). Erau ca fiind crestini prozeliti care erau admisi la <calea” crestina, dar nu aveau nici o obligatie fata de toata Legea.

Convingerea apocaliptica a lui Pavel nu a fost initiata de convertirea lui la Cristos, ci a format o baza a punctului de vedere fariseic. Discontinuitatea dintre Pavel si farisei si dintre Pavel si crestini consta intr-o postura diferita fata de relatia dintre Tora si promisiunile mesianice si nu intr-o schimbare de la <fariseismul cazuistic legal” (Pavel fariseul) la <gandirea universal apocaliptica” (Pavel crestinul).Deoarece Pavel a fost probabil un misionar apocaliptic fariseu inaintea convertirii sale ,daca avem incredere in Fapte 9:1,2,structura apocaliptica a gandirii lui ramane canstanta in viata de fariseu cat si in viata de crestin.Adevarul acestei afirmatii este evident in scrisorile Pauline,deoarece apocaliptica persista de la primele scrisori(1 Tesaloniceni)pana la cele din urma(Filipeni).Apocaliptica nu este o curiozotate periferica pentru Pavel dar este climatul central si centrul gandirii sale ,asa cum a fost pentru multi ganditori crestini .Aceasta a fost aproape dogmatic negat de catre invatatura Noului Testament,in ciuda cercetarilor lui Schweitzer si Bousset.Spre exemplu,Leonhard Gopplet argumenteaza ca tipologia este o categorie cruciala la Pavel si o opune apocalipticii:Willi Marxsen afirma,”Desi de multe ori gasim ...material apocaliptic in scrisorile lui pavel el nu a fost un apocaliptic”,si Conzelmann afirma ca teologia lui Pavel este bazata pe o formulare non-apocaliptica.Chiar si Sanders care subliniaza torentul apocaliptic in Iudaism,poate spune:

“Din moment ce conventiile apocalipticului au avut o influenta atat de mica asupra lui,ipoteza poate fi pusa inainte de transformarea si chemarea lui Pavel spre care el nu era orientat apocaliptic in mod special.Acesta este inca un motiv pentru a nu crede ca Pavel a inceput cu un set de vederi apocaliptice si L-a potrivit pe Cristos dupa ele.”

Temperamentul si stilul de viata pasional al lui Pavel nu sunt rezultatul unei particularitati personale dar fac parte din constientizarea lui ca om al momentului a carui misiune are loc in ultimile ore ale istoriei lumii.

Se cunoaste pe sine ca fiind un apostol escatologic care traverseaza timpurile dintre invierea lui Cristos si invierea finala a mortilor.Evanghelia lui Pavel e formulata in interiorul unor componente de baza ale apocalipticului.Pentru a fi siguri ,apocaliptica aduce o modificare profunda la Pavel,dar asta nu modiica intensitatea asteptarilor.

Atat modificarea cat si intensitatea sunt determinate de catre evenimentul Cristos.Modificarea apocalipticii este evidenta prin faptul ca Pavel(1) nu angajeaza terminologia traditionala apocaliptica a “ acestei perioade” in unirea cu aceea a “ perioadei ce vine”;(2)modifica vederea traditionala apocaliptica a rularii fortelor raului in vremurile de pe urma;si (3)rar foloseste terminologia “Imparatia lui Dumnezeu”(sau Ziua Domnului),si atunci cand o face,este in general intr-un context traditional.

Pentru a puncta (1),cand comparam lucrarea lui Pavel cu literatura apocaliptica evreiasca(Ezra 4;Apocalipsa lui Baruch;Qumran)si cu,spre exemplu,sectiunea apocaliptica din Efeseni,putem observa ca foloseste foarte putin din terminologia traditionala apocaliptica.Limbajul “puteri”,”conducatori”,”domnie”,”tronuri”,”conducatorul lumii asupra intunericului”(Efeseni 6:12;Coloseni 1:16)e restrans in mare sectiunilor apocaliptice din 1 Corinteni 15:24-28 si Romani 8:38-39.de fapt,Pavel nu se angajeaza in date apocaliptice ,descrieri ale arhitecturii Raiului,sau face numaratoarea ingerilor si demonilor.El nu are placere in rasplatirea binecuvintatilor sau in torturarea slabilor(Apocalipsa).Pentru el,cele mai majore forte apocaliptice sunt acele puteri ontologice care determina conditia umana in interiorul contextului ordinii create de Dumnezeu si cuprinde “campul” mortii,pacatul,Legea si carnea.Pavel nu opune “ aceasta vreme””vremii ce va veni”.Reducerea terminologiei apocaliptice si absenta speculatiei apocaliptice specifica faptul ca evenimentul Cristos a modificat puternic structura dualista a gandirii normale apocaliptice.Desi moarte este “ultimul dusman”(1Cor.15:26)Pavel subliniaza puternic deschiderea prezentului fata de gloria viitoare a lui Dumnezeu cat si incursiuea viitorului in prezent.Nici o “ apocalipsa”nu a pozitionat vreodata intimitatea comuniunii in “ aceasta vreme”dintre Dumnezeu ca “ Ava”cu credinciosii ca fiind “copii” si “fii”(Gal.4:6;Rom.8:15).

“Vremea aceasta”este deja prezentul asa ca crestinii se pot bucura,pot afirma “creatia noua”,si pot deja sa traiasca in puterea Duhului.

Pentru a puncta(2),prezenta noului in vechi determina o modificare a conceptului asupra escaladarii raului in vremurile trecute iar aceasta se vede,spre exemplu,in doctrina evreiasca despre durerile mesianice.

Terminologia apocaliptica a “vremii acestea”si a “vremii ce va veni”este la timpul prezent intr-o alta infatisare.Desi Pavel adopta contrastul dintre “suferintele timpului prezent”si “ gloria ce vine”din apocaliptica Iudaica,el modifica doctrina durerilor mesianice(thlipseis):Crestinii nu doar ca “indura”necazurile vremurilor din urma si nu “ asteapta”pur si simplu sfarsitul suferintelor in glorioasa perioada a lui Dumnezeu.Crestinii pot deja sa “ glorifice”in suferinta(Rom.5:2)pentru ca puterea lui Dumnezeu se manifesta in mijlocul suferintelor.Suferintele semnifica o posibilitate de remediu deoarece isi iau atitudinile din crucea vindecatoare a lui Cristos si este un semn al extinderii dragostei lui Dumnezeu in Cristos pentru vindecarea lumii(Rom.8:17-30).

Pentru a puncta (3),prezenta proleptica a noului in vechi este probabil motivul pentru folosirea de catre Pavel a terminologiei Imparatiei lui Dumnezeu(basileia tou theo)ca si o realitate viitoare a salvarii.Si atunci cand o foloseste ,o face intr-un context traditional clar,imprumutat de la biserica evreica -elenista:”rege”(basileus;1Tim.1:17;6:15)si “ imparatie”(basileia) nu sunt termeni integrali gandirii lui Pavel,desi verbul “a domni”(basileuein)ocupa un loc important(Rom.5:14,17,21;6:12;1Cor.4:8;15:25).Fraza “Imparatia lui Dumnezeu”apare de opt ori in scrisorile autentice ale lui Pavel:Rom.14:17;1Cor.4:20;6:9,10;15:24,50;Gal.5:21;1Tes.2:12.Viziunea inclusiva a vremii si a dualismului strict temporar al acestora este doar periferic prezentat la Pavel deoarece vremea trecuta si-a urmat deja cursul:”au venit sfarsiturile veacurilor”asupra noastra(1Cor.10:11;timpul perfect,katenteken)si “implinirea timpului”a avut loc in Cristos(Gal.4:4).Intensitatea religiei apocaliptice a lui Pavel este caracterizat prin speranta.”Lui ii datoram faptul ca ,prin credinta,am intrat in aceasta stare de har,in care suntem; si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu”(Rom.5:2)

“Caci in nadejdea aceasta am fost mantuiti.dar o nadejde care se vede nu mai este nadejde; pentru ca ce se vede se mai poate nadajdui?Pe cand, daca nadajduim ce nu vedem,asteptam cu rabdare.”(Rom.8:24,25)

“Caci ei insisi istorisesc... atunci v-ati intors la Dumnezeu de la idoli,ca sa slujiti Dumnezeului Celui Viu si Adevarat ca sa asteptati din ceruri pe Fiul sau pe care L-a inviat dintre cei morti ,pe Isus care ne scapa de mania viitoare.”(1Tes.1:9-10)

“Caci toti trebuie sa fim aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos pentru ca fiecare sa primeasca rasplata pentru lucrurile infaptuite in trup ,potrivit cu binele sau raul pe care-l ca fi facut.”(2Cor.5:10)

Deoarece la Pavel speranta nu este doar un simplu component al credintei ,caracterizarea lui Bultmann a sperantei ca o calitate inerenta a credintei este spre a fi respinsa.Pentru Bultmann speranta nu mai este nadejdea dupa un obiect specific .Pentru Pavel ,speranta nu este doar o postura a credintei,ci este ceva ce nu are continut specific.Avraam rezuma speranta celui ce crede:”nadajduind impotriva oricarei nadejdi”(Rom.4:18).Aici speranta este o caracteristica a credintei si este identica cu atitudinea credinciosului din Vechiul Testament .Credinta,speranta si increderea sunt sinonime in Vechiul Testmament (batah,kawah,aman)si acest inteles persista si la Pavel in Noul Testament.

Prin urmare,speranta asre deasemenea un continut specific ce semnifica speranta dupa realitate.Astfel”asteptarea “ si “ rabdarea”ce se alatura sperantei,alaturi de”suspinarea”crestinului ,au un obiect specific.

Speranta nu este doar posibilitatea unui viitor deschis sau a credintei in Dumnezeul “care vine mereu la noi din viitor”dar este si gloria vremurilor ce vor veni (Rom.5:2;8:18)este invierea trupului (Rom.8:23) sau Parousia lui Cristos (1Tes.1:10) sau pace cosmica (Rom.5:1,Gal5:5)ci mai este si binecuvantarea specifica a imparatiei lui Dumnezeu.Credinta nu este doar speranta,ci are speranta,nu poate exista fara obiectul specific al sperantei.Pavel face o diferenta distincta intre “promisiune” si “speranta”si foarte rar foloseste “promisiune” pentru speranta crestinilor sau ca si continut al sperantei crestine.Promisiunea si speranta se refera la obiecte diferite ,dupa cum schimbarea terminologica dintre promisiune (Rom.4) cu speranta (Rom.5) este aratata in Romani.Intrucat obiectul promisiunii este evenimentul Cristos ceea ce face “confirmarea”, obiectul sperantei crestine nu este directionat mortii si invierii lui Cristos ci mai degraba acelor realitati ale gloriei pe care evenimentul Cristos le-a deschis viitorului(Rom.8:18-30;Col.1:27,”Cristos nadejdea gloriei”).Speranta impartaseste cu promosoinea acelasi continut specific ,spre exemplu,”invierea trupurilor noastre”(Rom.8:23)sau “o cantarire eterna a gloriei”(2Cor.4:17:Col.1:5).Evreii difera de Pavel din acest punct de vedere deoarece pentru acest autor promisiunea si speranta sunt sigure si atat credinciosii Vechiului cat si ai Noului sunt uniti in aceeasi “nadejde” si “promisiuni”.

Sublinierile cristologice puternice a le lui Pavel il fac sa diferentieze promisiunea de speranta:Cristos nu doar ca “ratifica” “promosiunile”Vechiului Testament dar de asemenea, le deschide ca pe noi “sperante”deoarece in Cristos li s-a dat o noua baza promisiunilor.Cu alte cuvinte ,promisiunile Vechiului Testament nu sunt facute obsolente de catre evenimentul Cristos dar sunt acceptate in nadejde.Astfel,Pavel nu vorbeste despre implinirea promisiunilor ci despre confirmarea lor in Cristos (Rom.4:16,bebaios).Intr-adevar,evenimentul Cristos ratifica promisiunile Vechiului Testament ,dar nu este un eveniment ruptura,deoarece reactiveaza speranta Parousia-ei Sale in glorie (1Cor.1:7,8).se pare ca speranta determina asteptarea unei noi revelatii a unor fapte de la Dumnezeu.Pentru ca desii evenimentul Cristos ca o confirmare a promisiunii si ca o cataliza a sperantei determina calitatea sperantei viitoare,speranta escatologica contine asteptarile unor noi acte ale lui Dumnezeu,cum ar fi schimbarea escatologica a Israelului sau libertatea creatiei,sau “misterul” schimbarii(1Cor.15:50)sau “misterul”modului de salvare a Israelului.(Rom.11:25)

Pe scurt,asa cum “ gloria “ nu este doar un atribut al majestatii lui Dumnezeu dar si o dominatie si o stare de glorie in noua era(Rom.5:2) nu este doar postura credintei dar este directionata catre un obiect specific,timp si loc;timpul si locul Parousia-ei si al gloriei ce va veni.

Credinta, ca si speranta ,au pentru Pavel un obiect specific.Credinta este “credinta salvatoare”,deoarece Cristos in obiectul si continutul Sau,nu are parte de nici o virtute inerenta.Evanghelia nu este distincta de lege deoarece celebreaza “simpla incredere”sau nu articuleaza “vointa buna”in locul “muncii”si a cautarii dupa “merite”.

Iudaismul,desigur,cunoaste realitatea credintei si milei,asa ca o antiteza de munca nu l-ar servi pe Pavel deloc in ceea ce priveste polemica despre Iudaism.la Pavel,cat si la Luther,sola fide nu poate fi despartita de solul Christus.Credinta ,pentru a fi siguri,are o variatie de conotatii.Poate insemna incuvintare,ascultare,incredere,angajament sau mesajul credintei (akoe,Gal.3:5;Rom.10:16).

De multe ori are loc intr-un cadru de indurare (hypomone),rabdare (makrothymia),si asteptare (apodechomai),care este ,intr-un context al practicarii sperantei (Rom.5:3-5;8:25;mai ales in Tes.1:3:”caci ne aducem aminte fara incetare ,inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru ,de lucrarea credintei noastre ,de munca dragostei noastre si de taria nadejdii noastre in Domnul nostru Isus Cristos”;gal.5:5:”caci noi prin Duhul ,asteptam prin credinta nadejdea dreptatii.”).Dupa cum “Duhul” este puterea ce atrage viitorul ,”gloria”este prezentul ,deci “credinta”este puterea “ salvarii”(soteria)din prezent,si ne face mai nerabdatori in asteptarea noastra pentru implinirea viitoare a salvarii(Rom.%:1-11;4:20-25).Credinta motiveaza indurarea noastra deoarece este prima instalare a acelei salvari viitoare pe care noi o avem acum in Cristos ca si dreptate.(Rom.5:9-11)

“si pentru ca umblam prin credinta ,nu prin vedere”spune Pavel (2Cor.5:7),dar asta inseamna ca insusi credinta asteapta consemnarea vederii.”Acum vedem ca intr-o oglinda in chip intunecos,dar atunci vom vedea fata in fata”(1Cor.13:12).Asa cum credinta se relationeaza sperantei in felul in care dreptatea se relationeaza salvarii,si “credinta dreapta”(Rom.4:13)este inseparabilade dreptate sau salvare care sunt destinul nostru escatologic.(Gal.5:5)

La Pavel,speranta are o semnificatie apocaliptica.Este centralizata asupra unei implinirii in timp si spatiu,ceea ce este obiectul dorintei si suspinarii crestinului,care este victoria asupra raului si mortii in Parousia lui Cristos sau Imparatia lui Dumnezeu (1Cor.15:24).Dualismul apocaliptic al lui pavel nu este un dualism gnostic spre multumirea acestei lumi.El este determinat de evenimentul Cristos,un eveniment ce nu numai ca a negat vechea ordine dar a initiat speranta pentru o transformare a creatiei care a plecat fara directie si este in travaliu deoarece tanjeste dupa rascumpararea de la decli (Rom.8:20).Prin urmare,gloria lui Dumnezeu va fi raspandita in lumea noastra decazuta,si nu va anihila lumea ci doar va sfarama structura mortii prezente,deoarece tinde mai degraba sa transforme cosmosul decat sa confirme mitul ontologic.

Invierea lui Cristos marcheaza inceputul unui proces de transformare ,si realitatea istorica este cruciala pentru pavel deoarece marcheaza aparitia unui sfarsit in istorie si nu un simplu sfarsit al istoriei.Nu este un eveniment intrafizic;ci mai degraba apeleaza la solidaritatea crestinului cu lucrul creatiei pe care Dumnezeu l-a destinat gloriei “ salvatoare”.