Atitudinea lui Pavel in legatura cu poporul Israel deseori pare destul de contradictorie. In una din scrisorile de inceput, Pavel ii dojeneste pe evrei afirmand ca acea manie a lui Dumnezeu avea sa vina in cele din urma (intr-o traducere “sfarsit” 1 Tes. 2:14-16). Oricum, in una din ultimele sale scrisori el se asteapta ca toti izraelitii sa fie salvati (Rom 11:26). A fost viziunea lui Pavel despre viitoarea dezvoltare a Israelului in decursul timpului sau poate a modificat acordul cu situatia misionara prin care el a fost confruntat. In ordinea in care Pavel intelege perspectiva viitorului lui Israel, este esential de apreciat V.T. si pentru intelegerea lui asigura cadrul teologiei sale. Iudaismul lui Pavel si incursiunea in gandirea teologica vor avea ca rezultat incapacitatea lui de a dezvolta teologia sa separata de mostenirea lui traditionala si biblica Impotriva acestei idei contradictiile aparente in ceea ce priveste perspectiva lui asupra poporului Israel si viitorul sau tind a se risipi.

1.Restaurarea Israelului in V.T. si Traditia Evreiasca

2.Restaurarea Israelului prin Pavel

1.Pentru proiectul acestei cercetari trecutul gandirii lui Pavel poate fi trasat de doua curente de traditie care se revarsa afara din situatiile exilice si postexilice.

1.1Situatiile exilice si postexilice

1.1.1.Exilul

Exilul care a venit asupra regiunii de nord in 722 B.C. si asupra regiunii de sud in 587 B.C.a reprezentat o faza tragica in istoria Israelului si in conceptul sau religios. Doctrina fundamentala despre vechea credinta israelita a fost ca Iehova a promis Israelului pamant si independnta ca semn al relatiei speciale convenite cu El. Aceasta institutie cuprinde un oras capitala si un sanctuar formal unde serviciile de sacrificare erau realizate.Toate acestea au fost realizate in timpul regilor David si Solomon. In consecinta anexarea Israelului de imparatia asiriana, si a lui Iuda de imparatia babiloniana a venit ca o provocare directa a mostenirii vechiului Israel. Raspunsul profetilor la aceasta situatie atat inainte cat si dupa exil a fost in esenta de a capta atentia inapoi la loialitatea fata de Iehova Poporul a fost provocat la a-si indeplini propriile responsabilitati ca si popor ales. Din perspectiva profetica exilul a fost un act al lui D-zeu, atat ca sa pedepseasca cat si ca sa izbaveasca. Pe de alta parte profetii profeteau acest exil ca pe o judecata a lui D-zeu pentru esecul poporului de a trai in conformitate cu statutul de popor ales. Deportarea atat a poporului Israel cat si a poporului din Iuda prin care se intelege care a fost calea lui D-zeu de a se raporta la pacatele poporului. Totusi profetiile legate de faptele de pocainta au fost speranta de restaurare pentru poporul Israel in viitor.

1.1.Situatia post exilica.

Cand Persia a castigat controlul asupra Imperiului Babilonean ei au incercat sa asigure pacea intr-o combinatie larga si diversa de nationalitati si culturi. Aceasta a fost facuta prin permisiunea oamenilor care au fost deportati de a se intoarce pe pamanturile lor si sa ridice teocratia (institutii politice preotesti si lideri). Edictul lui Cyrus I-a incurajat sa se intoarca pe deportatii evrei in tara lor si de asemenea pentru a recladi Ierusalimul si Templul. Multi evrei cu toate ca au fost exilati in Babilon nu au avut oportunitatea de a se intoace in Palestina pentru ca viata acolo devenise confortabila. Si nici unul dintre cele zece triburi din regatul de nord nu s-a mai intors. Regele davidic Sheshbazzar a format primul grup din acestia care se intorsesera, dar nu a avut succes in restabilirea unei noi comunitati evreiesti pe teritoriul tarii. Un nepot ambitios, Zorobabel, a urmat si a urmarit sa redeschida Templul la Ierusalim pentru a avea un punct de focalizare national si religios. In continuare a fost indepartat de conducatorul persan care a luat masuri pentru descurajarea ambitiilor regale care vor veni. A ajuns in stadiul in care a inaltat preot la Ierusalim (Ioshua ben Jehozadac) care a fost legitimat cu orice putere de conducere care I-a fost data de regele Persiei. In 515 modestul Templu ce a fost construit nici nu se compara cu splendoarea Templului lui Solomon

1.2.Curentul traditiei ”deja”si “inca nu”

In aceasta privinta in istoria Ierusalimului doua curente majore s-au dezvoltat, fiecare diferita in interpretarea situatiei post-exilice fiind de acord asupra unei interpretari universale evreiesti, promisiunea restaurarii nu a fost imaginata ca evidentiindu-se printr-o asemenea intamplare ca intoarcerea din exil si recladirea Ierusalimului si a Templului. Aceasta perspectiva a fost bazata pe teocratie, centrata pe Templu si preotime, si presiunea asa zisei continuitati cu cultul preexilic. In acord cu aceasta influienta de interpretare restautarea nu a fost gandita si a putut fi inca asteptata in viitorul escatologic. Chiar daca israelitii puteau locui din nou in Tara Promisa, ei au facut asta numai sub conducere straina, si chiar daca Templul a fost reconstruit, el nu a fost centrul de unificare a poporului in acest vechi pamant.

De aici ambiguitatea teologica in legatura cu evenimentul intoarcerii , al perioadei postexilice, ce a lasat ca ambele curente traditionale sa infloreasca, ceea ce au si facut pe parcursul celui de-al doilea Templu si mai departe.

1.2.1.Curentul teocratic

Curentul de traditie asociat cu cercurile pe care le avea Templul ca si programarile de natura teologica cladita pe cultul postexilic. Potrivit cu Ezra 1:1 , cei 70 de ani de exil cu care se incheie 2Cronici (36:16-21) sunt acum terminati si Iahve l-a trezit pe Cyrus. Deocamdata Israelul este separat de perioada intunecata a exilului, in care Iahve a parasit intr-o masura ultima generatie dinainte de exil, acestia primind intre timp anii de Sabat care le-au fost respinsi; Izraelul va sustine continuarea tratatelor cu Dumnezeu dinainte de exil. Daca Israelul cade in pacat cultul poate oferi iertare si rascumparare. Nu conta ca triburile nordice nu s-au intors niciodata din exil, nici ca cei mai multi iudei au ramas in diaspora , nici ca tot Israelul (chiar cei din Iuda si Ierusalim) au ramas sub domnie straina. Restauratia era deja realizata. Pentru ca exista o singura problema importanta: daca aderau la cultul iudaic.

Traditia teocratica expune “tiparul religios” numit de E.P.Sanders “legamantul nomist” identificat ca si numitorul comun a variatelor expresii ale iudaismului din Palestina de la 200 B.C. la 200 A.D. “Spus pe scurt” zice Sanders “legamantul nomist este ideea ca locul cuiva in planurile lui Dumnezeu, este stabilit pe baza legamantului si ca acest legamant cere ca si raspuns corect al omului ascultarea de poruncile Sale, in timp ce ofera solutii ale legamantului pentru incalcarea lor”.”Toti aceia care sunt pastrati in legamant prin ascultare, rascumpararea si mila lui Dumnezeu aprtine unui grup de oameni care va fi salvat”. Din pacate totusi, Sanders a subliniat continuitatea in relatia de legamant intre Dumnezeu si poporul Sau si cu usurinta acceptata rascumpararea pentru pacat prin pocainta ca un alt curent important din traditia iudaica din Palestina, care accentueaza discontinuitatea prelungita in relatie ca pedeapsa pentru pacat, a trecut practic neobservata. Nu se poate spune ca abordarea “o problema obisnuita” a acestui curent teocratic a trimfat in toate punctele.

1.2.2.Viziunea escatologica

Acest curent al traditiei iudaice arata ca Israelul nu a fost inca restaurat, ci mai degraba ramane, pana la restaurarea escatologica, sub mania lui Dumnezeu care a venit asupra oamenilor in 722 si 587 B.C. din cauza neascultarii lor. Din aceasta perspectiva, al doilea Templu si cultul sau nu este eficace pentru rascumparare . De fapt al doilea Templu este considerat in acelasi timp spurcat si insuficient.(cf. Dan.3:38 LXX, Sir.36:14,1Enoh 89:73, 90:28-33, Tob.14:5, Levi 16:1-5, 17:10-11, 2 Apoc.Bar. 68:6-7. T.Moise 4:8) sau pur si simplu trecut cu vederea (cf. Yadin 1:182-87). Multe rugaciuni de cainta din perioada celui de-al doilea Templu deplang situatia prazentata a Israelului ca natiune (Dan 9:4-19, Ezra 9:6-15, Neh.9:5-37, Bar.1:15-3:8, Pr Azar; Sir.36 :1-17). Poporul este vazut in continuare sub judecata si blestem.

Din punct de vedere teologic tot Israelul e in exil ca inainte, chiar daca acum e in Tara Promisa pe care o conduc altii, sau in diaspora”. Mai departe aceasta stare de exil va continua pana cand Dumnezeu va interveni in viitorul escatologic, recunoscut ca fiind timpul curs mai departe de cei 70 de ani profetiti de Ieremia.(cf.Dan.9:24, 70x7 ani). Deoarece judecata si blestemul lui Dumnezeu persista, intreaga istorie de la exod incoace, care a condus la aceasta judecata, continua sa se reverse asupra poporului. Deci rugaciunea de cainta recunoaste in mod repetat vina poporului, declarand judecata lui Dumnezeu asupra lor. Actele de salvare ale lui Dumnezeu pot fi o pledoarie pentru restaurarea asteptata, care sa vina pentru a indeparta blestemul prezent si a indeparta vina poporului.

Curentul escatologic nu este insa limitat la niste rugaciuni de cainta care domina literatura celui de-al doilea Templu. Mai ales incepand cu perioada seleucida acest curent ocupa un loc important in perioada postexilica. Devine evident asta din lepadarea fata de credinta a Israelului si din persecutia lui Anthiohus fara de care ideea unei restaurari implinite nu a corespuns realitatii. Asa cum comenteaza Nickelsburg:

“Distrugerea Ierusalimului si exilul au insemnat o ruptura a vietii si institutiilor a caror forma originala n-a fost niciodata restaurata. Literatura si teologia postbiblica a iudeilor a fost influientata de speranta restaurarii: reantoarcerea ratacitilor, aparitia mostenirii davidice pentru a inlatura lanturile dominatiei straine si a reinstaura suveranitatii lui Israel si adunarea unui singur popor in jurul unui Templu nou si glorificat.

De o importanta deosebita pentru curentul escatologic este viziunea deuteronomica asupra istoriei poporului, o traditie iudaica din V.T.ce acoperea intreaga istorie de la alegerea initiala pana la salvarea din final. Stadiul final al acestei dezvoltari –Antiochus al IV-lea pana la Baruch 2—viziunea deuteronomica asupra Israelului a fost o traditie inca vie, capabila de o fluiditate a expresiei, dar si un cadru conceptual fix ce contine urmatoarele elmente:

1. ideea deuteronomica asupra istoriei incepe cu afirmatia ca Israelul a fost incapatanat, revoltat si neascultator pe parcursul intregii sale istorii. De exemplu in sec.al II-lea B.C.,marturisirea in plen a pacatului (Baruh 1:15-3:8) care continea traditia deuteronomica si incepea cu cuvintele: “Nu L-am ascultat si nu am urmat vocea Domnului, Dumnezeul nostru, de a umbla in Legea pe care a pus-o inaintea noastra. De cand Domnul a scos poporul din tara Egiptului pana azi am fost neascultatori fata de Domnul, Dumnezeu nostru, si am fost nepasatori fata de vocea Lui”. La fel cum este caracteristica si altor marturisiri ale pacatelor din aceasta perioada care reflecta perspectiva deuteronimica, generatiile contemporane israelitilor se identifica cu pacatul parintilor folosind persoana intaia plural. , asa cum Moise include comunitatea israelita inainte de cucerire cu exilul si restaurarea viitoarelor generatii prin a doua persoana la plural (Deut.4:25-31). Aceasta pentru ca Deut. si traditia deuteronomica vede Israelul ca o unitate in continuitatea istorica.
2. dupa stabilirea persistentei pacatului pana in prezent, imaginea deuteronomica legata de istoria poporului continua sa afirme ca D-zeu in mod constant a trimis mesageri, profeti pentru a chema oamenii la ascultate si pocainta.
3. .nu in ultimul rand a continuat sa traiasca in neascultare si sa respinga mesajul profetilor. Din nou cuvintele din confesiunea publica din Baruh ”Noi nu am ascultat vocea D-lui, D-zeul nostru prin cuvintele profetilor pe care I-a trimis la noi, dar toti am urmat pornirile rele ale inimior noastre prin slujirea la alti zei si facand ceea ce este rau inaintea Domnului”. Cateva texte care sunt dezvoltate de catre traditia deuteronomica accentueaza faptul ca Israelul nu doar ca a respins mesajul profetilor ci I-a si persecutat si I-a omorat (Enoh 89:51. Jub 1:12)
4. prin urmare, datorita intransigentei poporului, mania lui D-zeu a fost

manifestata, judecata a venit asupra lor incepand din 722 sau 587 B.C. si

poporul a fost trimis in exil. Potrivit cu aceasta idee, exilul a durat de-a

lungul celui de-al doilea Templu, si chiar dupa pentru ca pacatul poporului

si prin urmare vinovatia lor nu a fost abolita. Asa cum arata introducerea

din Baruh, rugaciunea era facuta in numele poporului Israel pentru ca :

“pana in ziua de azi mania Sa si ura Sa nu a fost alungata de la noi”.

Marturisirea continua sa afirme, in lumina aluziilor clare din Deut. 27-32

“Asa ca pana azi s-au abatut asupra noastra calamitati si blesteme pe care

Domnul le-a poruncit prin servul Sau, Moise…”(Bar.1:20) In mod similar,

mai tarziu in aceeasi marturisire “ Vezi ca noi suntem in exilul in care Ne-ai

imprastiat, pentru a fi certati si blestemati si pedepsiti pentru toate

nelegiuirile stramosilor nostri, care L-au parasit pe D-l, D-zeul nostru.”

5. Aceasta conceptie sustine ca in timpul exilului prelungit poporul Israel mai avea ocazia de a se pocai de pacate. Marturisirea sustine, referindu-se la ultima parte din Deut. “Totusi tu ai o intelegere cu noi, o, D-ne, D-zeul nostru, in toata bunatatea si mila Ta asa cum ai vorbit prin robul Tau, Moise in ziua in care I-ai poruncit sa scrie Legea Ta in prezenta poporului Tau, spunand:” Daca nu ma veti asculta, aceasta mare multime de va intoarce cu siguranta intr-un numar mic printre natiunile in care le voi imprastia. pentru ca stiu ca sunt un popor incapatanat. Dar pe pamantul exilului isi vor da seama ca Eu sunt D-l, D-zeul lor. Le voi da o inima ascultatoare si urechi care aud, se vor intoace de la incapatanarea lor si de la faptele lor rele.Confesiunea continua prin a implora mila pentru ca desi cei care o cer sunt cei se caiesc, ei inca se afla in exil. Parerea marii parti din literatura ce apartine celui de-al doilea Templu este ca neascultarea poporului a contnuat pe toata durata exilului.
6. daca poporul s-a cait, atunci conform conceptiei deuteron., El ii va aduce din nou pe pamantul si la legamantul cu El. Astfel confesiunea nationala continua cu promisiunea divina :” Ii voi readuce pe pamantul pe care L-am jurat parintilor lor, lui Avraam, Isaac si Iacov…Voi incheia cu ei un legamant etern sa fiu D-zeul lor, iar ei vor fi copiii Mei, si niciodata n-am sa sa-I mai izgonescdin tara pe care le-am dat-o.”

“Legamantul etern” si formula de legamant aluziva aici la Ieremia 32:38-40 care-l va renumi; “noul legamant” si expresia legamantului din Ier. 31:31-34. In alte texte in care apare perspectiva deuteronomica, al saselea element include asteptarea pelerinajului, escatologica Neamurilor la muntele Sion pentru a face parte din restaurarea Israelului. Alte texte accentueaza ca impreuna cu dusmanii poporului, Israelul care nu s-a pocait va fi distrus prin judecata finala a lui D-zeu.

Restaurarea Israelului prin Pavel

Este conceptia lui Pavel legata de restaurarea Israelului de acord cu una din aceste cutenre de gandire? Pentru a raspunde acestei intrebari va fi necesar sa consideram trecutul fariseic al lui, conceptul sau apostolic si valoarea lui pentru Scriptura.

2.1. Trecutul fariseic al lui Pavel

Cand Pavel apostolul s-a gandit sa listeze motivele pe care ar putea sa a le aiba pentru a-si pune increderea in carne, a mentionat trecutul sau fariseic (Fil 3:5, cf. Act.22:23, 23:6, 26:5)_Desi e foarte dificil sa te asiguri de continutul invataturii fariseice inainte de anii 70 si fariseismul s-a dezvoltat de-a lugul vremii impartindu-se in fractiuni, cu toate acestea sugereaza ca fariseii erau probabil purtatori ai traditiei deuteronomice. Aceasta s-ar potrivi in general cu F.A. 23:6-10 (CF. 24:15-16, 26:6-7, 28:20) unde Pavel este capabil sa ironizeze suportul fariseic pentru scopul lui in Sanhedrim, cand se identifica el insusi ca friseu care e in proces pentru “speranta“ Israelului si pentru “invierea” celor morti (F.A.23:6) doua idei foarte apropiate in V.T. / traditia evreiasca despre restaurarea Israelului.

2.2. Apostol al Neamurilor pentru binele Israelului

Chiar dupa ce a devenit credincios si respins de compatriotii lui, Pavel a afirmat ca stramosii lui evrei si mostenirea sa (Fil.3:5, 2Cor. 11:22. Rom. 11:1) si I-a numit pe israeliti propriul sau popor (Rom.9:3). Punctul de plecare al lui Pavel este acela ca Mesia poporului Israel a venit sa fie speranta evreilor si a Neamurilor in acceasi masura (Rom .15:8-13). Alaturi de poporul sau Pavel deplange necredinta evreilor si a Neamurilor, dorindu-si ca el sa fie despartit de Hristos si in numele lor (Rom. 9:2-3). Dorinta inimii lui si rugaciunea lui pentru Israel era aceea ca poporul sa fie salvat (Rom. 10:1). Preocuparea lui pentru mantuirea poporului izvoraste din patriotism, dar mai ales din cauza chemarii lui de catre Dumnezeu. Multi ucenici presupun ca descrierea chemarii apostolice din Gal.1:15, face aluzie la chemarea servului din Is. 49:1, 49:5. Daca aceasta este asa atunci angajamentul apostolic a lui Pavel trebuie sa fi inclus de la inceput o viziune pentru refacerea poporului, chiar daca scopul universalistic al chemarii sale este subliniat in Gal.1:16 (cf.Isaia 49:6) care leaga ambele aspecte ale chemarii servului –ca agent al restaurarii Israelului si ca lumina pentru natiuni.

Se poate ca Pavel sa fi fost in primul rand apostol pentru Neamuri dar a fost apostol la Neamuri de dragul Israelului “Chiar si Scriptura –Vestea Buna – a restaurarii Israelului careia Pavel a fost insarcinat sa I-o duca a fost in primul rand pentru evrei si pentru greci. Ca urmare Pavel va incerca uneori sa-I confrunte direct pe evrei indirect, prin intermediul misiunii la Neamuri. (Deut. 32:21).

Pavel nu vede misiunea sa la Neamuri doar ca un catalizator al mantuirii ci si precursor esential la eventuala salvare a poporului, caci aceaste nu se va intampla pana nu se va implini numarul (Rom. 11:25-26). De aici provine lupta pasionata a sa de a duce Evanghelia Neamurilor pe cat de repede posibil, chiar pana in Spania. (Rom 15-1829) si sa stranga ajutoare pentru sfinti. Daca Pavel priveste misiunea la Neamuri ca un effort de a provoca Israelul la invidie nu e doar o incercare de disperare de a demonstra crestinilor evrei din Roma ca el este intr-adevar preocupat de soarta Israelului. Pentru ca isi bazeaza intelegerea rolului fata de Neamuri in restaurarea Israelului pe baza sperantei de natura escatologica din Deuter. 32:21. In alte cuvinte concepe slujba ca privind inauntrul cadrului prezentat mai sus curentul escatologic din traditia evreiasca in mod deosebit viziunea din Deuter. asupra istoriei Israelului.

2.3. Cadrul deuteronomic a teologiei restauratoare la Pavel

2.3.1.Deuteronom si folosirea Scripturii de catre Pavel

S-a observat de multe ori ca Pavel limiteaza citatele din V.T in anumite scrisori si ca are tendinta sa se miste in jurul anumitor carti din V.T. mai mult decat in jurul altora. Din aproape 100 de citate clare din V.T. in scrierile lui Pavel aproape toate apar in principalele scrieri. De fapt printre scrisorile necontestate ale lui nu se gasesc doar citate explicite gasite in scrisorile principale, ci aproape jumatate se gasesc nimai in Romani. Si aproape jumatate din scrisorile din V.T. sunt gasite in Rom. cap.9-11. Pentru a potrivi aceasta distributie inegala a citatelor dinV.T. gasite la Pavel se cere o selectare a cartilor citate.

2. Deut.32 contine atat profetia ca D-zeu va pune sau va starni gelozie impotriva Neamurilor Rom.10-19 (cf. Deut.32-21), si invitatia adresata de a se alatura poporului lui D-zeu in inchinare, citat in Romani 15-10.

2.3.2. Folosirea de catre Pavel a traditiei deuteronomice in 1 TES.

In polemica impotriva evreilor in 1Tes. 2:15-16 (care ar fi putut fi infatisata ca una finala si adaugata dupa Pavel, in ciuda faptului ca Rom.9:22 repeta acelasi lucru ) Pavel isi insuseste o traditie elenistica iudeo-crestina care adapteaza viziunea din Deut. despre istoria Israelului in care este inclusa si moartea lui Isus ca si punctul maxim al respingerii de catre Israel a profetilor. Incepand cu 1Tes. 2:14 Pavel compara persecutiile pe care cei din Tesalonic le-au suportatat din partea concetatenilor lor cu acelea pe care biserica din Iudeea le-au suferit din partea iudeilor.

Apoi in 1 Tes. 2:15-16 el continua sa-I descrie pe evrei in termeni mult mai generali ca aceia care L-au omorat pe D-l Isus si pe profeti si ne-a scos afara. Ei L-au suparat pe D-zeu si I-a indepartat pe oameni, impiedicandu-ne sa vorbim Neamurilor pentru ca ele sa fie salvate. Astfel ei umpleau paharul nelegiuirii in mod constant, dar mania lui D-zeu a venit asupra lor. Aici ca si in prima parte a perspectivei asupra cartii Deut., pacatul istoric al poporului este vazut ca un eveniment ce continua si astazi. De fapt pacatul creste pana la depasirea masurii (Mt. 23:32).

Aici ca in a treia parte a perspactivei asupra cartii Deut., respingerea violenta a profetilor este vazuta ca fiind simptomatica, din cauza sentimentului de vina continua din cauza neascultarii evreilor. Pentru Pavel poporul a fost recalcitant si fara regrete in fata mesajului sau, asa cum a fost intotdeauna fata de proorocii din intreaga istorie. In a patra parte asupra Deut. mania lui D-zeu a venit asupra poporului intr-un moment in trecut, cel mai probabil prin distrugerea Ierusalimului in 587 si a exilului babilonian; si totusi ei Il mai suparau. Mania continua a lui D-zeu asupra poporului prin exil este o tema prezenta a perspectivei deuteronomice din V.T./ traditia evreiasca.

Daca 1Tes. 2:16, pune accent pe mania lui D-zeu care a venit asupra lui Israel aceasta nu inseamna neaparat ca potrivit acestei viziuni a apostolului ca poporul sau e condamnat pentru totdeauna. In timp ce acesta posibilitate depinde in mare masura daca eis telos (1 Tes. 2:16), tradusa prin “pentru totdeauna”, “definitiv” sau “sfarsit”, s-ar putea ca Pavel sa aiba o privire din afara pozitiva despre viitorul Israelului chiar daca fraza ar putea fi tradusa prin “pentru totdeauna” Pentru ca in ultima perspectiva din Romani 9-11, Pavel citeaza Ps. 68-24 in Rom. 11-10, care aparent pronunta o judecata eterna pentru evrei (dia panthos). Mai mult, daca Pavel spune singur in 1Tes. 2:15 ca in alta parte in linia profetiilor V.T. si aceasta particularitate in cadrul traditiei deuteronomice despre respingerea violonta a profetilor, apoi portretul lui Pavel facut de Luca in stilul unui invatator deuteronimic, predicand pocainta pentru Israel pentru a castiga credibilitatea. De altfel verdictul lui Pavel pentru evrei in 1 Tes.2:16 gaseste expresie in elementele cinci si sase ale viziunii deuteronomice a istoriei Israelului. (speranta traditionala a caintei si restaurarii pentru Israel ) aceasta ar putea reflecta situatia contingenta a apostolului. (F.A. 17:1-15, 2 Cor. 11:24-25, Gal. 5:11) mai degraba decat coerenta credintei lui. Chiar faptul ca Pavel isi insuseste traditia deuteronomica care priveste inexorabil dincolo de judecata prezenta spre speranta viitoare, poate indica baza convingerilor sale pozitive despre viitorul Israelului. In acest caz nu ar fi o contradictie fundamentala dezvoltare intre acest pasaj si Rom.11:25-32, mai ales in lumina faptului, asa cum am aratat mai inainte, ca Rom. 9-11 este de asemenea incadrata de aceeasi traditie deuteronomica. Mai mult chiar este posibil ca Pavel sa fi realizat deja in Tes. 2:16 si nu in Rom.11:25-26-prima data, ca mantuirea finala si completa depinde de includerea anterioara a intregului numar al Neamurilor, pentru ca remarcile sale negative despre relatia prezenta a poporului cu D-zeu urmeaza indata dupa afirmatia sa ca evreii il impiedica sa predice Neamurilor existenta posibilitatii salvarii lor.

2.3.3. Folosirea de catre Pavel a traditiei deuteronomice in Galateni 3:10

Invatatii au fost multa vreme curiosi despre ce fel de presupuneri stau in spatele citatelor lui Pavel din Deut. 27:26 in Gal. 3:10. Cum poate Pavel cita Deut. pentru a-si sustine ideea? A fost Deut.27:26 nu numai un avertisment despre ceea ce se va intampla daca Israelul va incalca stipularile legamantului? Cum poate presupune Pavel ca blestmul din Deut. a venit intr-adevar asupra Israelului? Parerea deuteronomica a istoriei Israelului ofera cea mai plauzibila solutie intrebarii. Folosirea de catre Pavel a citatelor din Deut. in Gal. 3:10 presupune aceeasi perspectiva care se afla in spatele 1Tes. 2:15-16 si in spatele marturisirii nationale a pacatului din Baruh1:15-3:8, si mai ales in spatele rugaciunii inrudite din Dan.9:1-18. Asa cum Daniel recunoaste ca :blestemul a venit asupra noastra si juramantul care este scris in Legea lui Moise slujitorul lui D-zeu, pentru ca am pacatuit, asa ca Pavel presupune in Gal. 3:10 ca blestemul scris in Deuteron. a venit asupra Israelului din cauza pacatelor natiunii. De fapt explicatia cea mai apropiata la situatia ca Pavel considera Israelul “sub” blestem este aceea ca “blestemul “deoteronomic la care se refera Dan. 9:11 a venit “asupra” oamenilor. Pentru Pavel Deut. 27:26 nu este “vocea retrograda a legalismului”. El isi asuma perspectiva deuteronomica care a fost prevalata in literatura celui de-al doilea Templusi reflectata in Dan. 9, ca judecata divina care a inceput in 587 continua in Israel, ca poporul evreiesc a ramas in exil pana la vremea restauratiei. In alte cuvinte folosirea Deut. 27:26 in Gal.3:10 este un alt exemplu a perspectivei exilice pe care Hays le-a observat deja prin citarea versetelor din Isaia 52:5 in Rom.2:24.

Ca si citarea de catre Pavel a vrsetului din Isai. 51:5 in Rom. 2:24, citatul din Deut. 27:26 in Gal. 3:10 vede dincolo de exilul Israelului. Pentru contextul ulterior din Gal 3-3 continua sa clarifice faptul ca Cristos are efect contrar fata de blestemul din Deut.(cf. Dan 9:24-27) si astfel a venit salvarea si restaurarea asteptata in Isaia. In acord cu Gal. 3:13 “Cristos ne-a salvat din blestemul Legii, facandu-se blestem pentru noi” pentru ca e scris :”Blestemat este oricine este atarnat pe lemn”. Aici Pavel citeaza Deut. 21:23 in combinatie cu Deut. 27:26, atat in sens lexical cat si material. Folosirea Deut. de catrePavel in Gal. este total subordonata traditiei deuter. care reflecta situatia Israelului din 587 . Din punctul de vedere al lui Pavel “implinirea vremii a venit” si Fiul Mesianic I-a mantuit pe aceia care erau sub blestemul Legii (Ga. 4:4-5). Faptul ca Gal. 3-4 trece de la “blestem” la “binecuvantarea” din blestem prin Hristos si de aici spre relatia integrala realizata prin Duhul si legatura de fratie prin infiere arata fara echivoc ca Pavel ia parte la restaurarea traditiei. De aceea Gal 3:10 trebuie vazut cu Gal.3:13-14 ca partea negativa a sperantei traditionale deja formulata in Deut. 27-32 care merge mai deparet la includerea Neamurilor in Israelul restaurat (Deut. 32-43 citat in Rom. 15:10) Vazuta in aceasta lumina intelegerea lui Pavel legata de exil a blestemului deuteronomic in Gal. 3:10, paralela gasita in inscriptiile din Asia Mica, care ne-ar putea ajuta sa explicam de ce adresarea din Gal. s-ar putea astepta sa urmeze mai degraba motivul entimatic aici.

2.3.4. Folosirea de catre Pavel a traditiei deuteronomice in Rom.

Aici din nou aceeasi viziune asupra Israelului provine din cadrul de lucru al gandirii lui Pavel. In Rom 9-11 Pavel prezinta sustinerea argumentului teologic pentru rezolvarea problemei Israelului care a fost ridicata in primele opt capitole ale scrisorii. Aceasta problema se prezinta in felul urmator: desi Evanghelia este mai intai pentru evrei (Rom 1:16), cea mai mare parte a Israelului e inchisa predicarii ei (Rom. 10:16) si prin urmare, ei nu au primit mantuirea . Se poate ca promisiunea lui D-zeu fata de Avraam si urmasii lui sa fie anulata? Acestea sunt intrebarile la care, ca israelit motivat de dragostea suprema fata de poporul sau (Rom.9:2-3 incearca sa raspunda in aceasta sectiune, aratand ca “darurile si chemarile din partea lui D-zeu sunt irevocabile” (Rom .11:29) Istoria salvarii lui Pavel argumentata in Rom.9-11 este cadrul in care se desfasoara cele sase elemente traditionale din perspectiva deuteron.

(1)ca si in prima parte a viziunii deuter. a istoriei Israelului, Pavel afirma in Rom. neascultarea si vina poporului sau. El mai face asta in Rom. 2:1-29, de multe ori facand aluzie la Deut, si duce mai departe acest gand in Rom. 9-11. In Rom. 9:31 de ex. Pavel afirma: “Israel care a fost sub legea dreptatii, nu a ajuns sa implineasca aceasta Lege”. In Rom. 10:21, Pavel arata dimensiunea istorica a vinei poporului prin citatele din Isaia 65:2 “ Dar Israelului el, Isaia. ii spune, “ Toata ziua Eu, Domnul, mi-am intins mana spre un popor razvratit”. In acest citat Pavel duce mai departe afirmatia “toata ziua “ pentru a accentua constanta cu care D-zeu a binevoit sa se apropie de poporul Sau, pentru a le vesti mesajul Evangheliei. Asa cum Bultmann corect afirma :

Astfel Bulmann, care imediat inainte de acest comentariu nega ca aceaste viziune deuteronimica asupra istoriei Israelului este gasita la Pavel, involuntar creeaza un argument puternic pentru existenta aceasteia in Rom. 9-11 . pentru ca asa cum a aratat Steck, ideea deuteron. aduce intreg pacatul istoric al poporului in legatura cu prezentul. Ca in 1 Tes. 2:15-16 , Pavel spune si aici ca Israelul a fost in continuu neascultator si incapatanat.

(2-3). Ca in partea a doua sia treia din ideea deuter , Rom. 9-11 prezinta respingerea violenta de catre Israel a profetilor, cel putin tangential. Pentru a arata ca D-zeu nu si-a respins poporul total si pentru totdeauna , Rom. 11:2-5b, aminteste si 1 Imp. 19:10,14. .

Desi scopul central pentru care Pavel citeaza acest text este ca acum ca intotdeauna D-zeu a pastrat o ramasita din Israel (cf. 9:27-29), faptul ca apostolul impinge mai departe afirmatia despre uciderea profetilor sugereaza ca el vrea sa accentueze, ca in 1Tes. 2:15, neascultarea continua a Israelului de mesajul profetic, incluzand chiar proriul mesaj evanghelic. (cf. Rom. 10-16, 15:31) . viziunea deuteron. asupra istoriei traditionale a Israelului foloseste respingerea violenta de catre Israel a profetilor ca un indiciu a continuei neascultari. De fapt , 1 Enoh 89:51 face aluzia la 1Imp. 19:10, 15:31 ) in contextul cadrului deuteronomic. Prin urmare trimiterea la uciderea profetilor de catre popor in Rom. 11:3 ar trebui vazut, alaturi de 1 Tes. 2:15, ca un element al perspectivei deuteronomice.

4. Ca in cea de-a patra parte a viziunii deuteronom. si 1 Tes. 2:16, care corespunde acestei perspective, Rom. afirma ca mania lui D-zeu asupra poporului evreu (Rom.2:6-8, 3-5; “asupra noastra”), Mai departe, asa cum a observa si Hays citatul din Isaia 52:5 in Rom.2:24-“ Caci din pricina voastra este hulit Numele lui D-zeu intre Neamuri”, are efect in discutia lui Pavel doar daca cititorii evrei criticati de text iau in serios rolul Israelului in exil. Aceasta nu presupune cititorilor evrei sa-si puna la incercare imaginatia , pentru ca traditia deuteronomica pe care Pavel cu corectitudine presupune ca poporul evreu a rama sub judecata in exil mult dupa sec.VI B.C. pana la vremea restauratiei. Conceptul judecatii poporului este judecat mai in detaliu in Rom. 9-11. Deja in Rom.9:1-3 Pavel sugereaza ca judecata divina abatuta asupra lui Israel cu mare suferinta si durere pentru poporul sau, apostolul isi exprima dorinta de a fi “despartit de Hristos de dragul poporului meu, rudele mele trupesti” Suferinta lui Pavel pentru poprul sau naste intelegerea pe care o formuleaza in in contextul ulterior, adica faptul ca majoritatea Israelului a ramas sub condamnarea lui D-zeu cel putin momentan. Existenta unei “ramasite” poate arata ca D-zeu nu si-a abandonat poporul (Rom. 11:1-6) dar ramane faptul ca “restul” Israelului care nu este inclusa in ramasita ramane sub condamnare. Pentru ca in conformitate cu Rom. 11:10 blestemul lui David este valabil pentru “Israelul’care “a esuat sa obtina ceea ce cauta ‘(Rom.11:7, cf.10:3)” sa li se intunece ochii ca sa nu vada si spinarea sa le-o tii mereu garbovita” in robie. Mai mult ca niciodata, Rom. 11:15 presupune ca D-zeu a respins marea majoritate a Israelului Rom.11:7-24 prezinta Israelul ca un maslin ale carui ramuri sunt taiate din cauza “necredintei”(Rom.11:17, 19:22, cf.3:3). Imaginea tulpinii din Ierem. 11:16-17 cf.Hos.14:16, care profeteste ca un maslin ramurile Israelului vor fi rupte pentru incalcarea legamantului–o trimitere posibila la judecata din 587 B.C

In lumina acestei dovezi trebuie comentata observatia lui Wright ca in Rom 9-11 Pavel “lamureste teologia exilica a discursului de incheiere a lui Moise in Deut., aplicand-o chiar exilului (Ieremia) sau crizei macabeene (Qumaram, apocalipsele) si o va aplica evenimentelor din 70 A.D.(4 Ezra , rabinii)

5. Ca in a cincea patre a viziunii legate de istoria Israelului , Rom. 2:4-5 face clar faptul ca D-zeu vrea sa conduca Israelul la pocainta inaintea judecatii finale, dat faptul ca Israelul a avut o inima impietrita si neascultatoare (cf. 31:327) . Rom. 9-11 detaileaza aceasta problema aratand ca respingerea prezenta de catre Israel a Evangheliei reflecta continuitatea neascultarii fata de mesajul profetior. In vremea in care D-zeu si-a manifestat mania, a fost o perioada in care “a suferit cu multa rabdare niste vase ale maniei facute pentru pieire” (Rom.9:22 ) Pavel scrie in Rom.10:16, citana Isaia 53:1: dar nu toti au ascultat evanghelia, caci Isaia zice “ Doamne cine a crezut propovaduirea noastra?” Cu alte cuvinte, ceea ce spunea Isaia in zilele lui se aplica la fel si in zilele lui Pavel datorita continuei neascultari a poporului. De fapt in Rom.11:7b-8 Pavel face afirmatia citand Deut. 29:3 (+ Is.29:10);”Ramasita a capatat, pe cand restul au fost impietriti, dupa cum este scris D-zeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca sa nu vada si urechi ca sa nu auda pana in ziua de astazi” astfel Pavel afirma in acord cu perspectiva deuteronomica, ca Isarel a fost intotdeauna indaratnic si continua sa fire asa. Pavel continua spunand in Rom.11:25 :” o impitriere care a cazut pe o parte din Israel pana va intra numarul deplin al Neamurilor” . Totusi

Pavel discuta pe baza Deut. 32:21, un text despre experienta Israelului in exil, ca D-zeu incearca sa faca pe Israel gelos prin includerea Neamurilor , la cainta si pocainta (Rom.10:19, 11:11,14) de aici inainte apostolul Neamurilor urmareste un scop dublu in evanghelizarea lor pe cat de repede posibil: mai intai, spera sa-I provoace pe concetatenii sai evrei la gelozie si astfel sa-I aduca pe unii dintre ei la pocainta . (Rom.11:13-14). In al doilea rand el spera sa aduca toate Neamurile la credinta pentru a doua venire , cand tot Israelul va fi salvat(Rom.11:25-26)

6. Ca in al saselea element al viziunii deuteron., Rom 9-11 asteapta restaurarea nationala a Israelului in relatie cu pelerinajul escatologic al Neamurilor. In Rom. 11:25-32 Pavel reitereaza ideea ca mantuirea Israelului urmeaza mantuirii neamurilor (Rom.11:11-15) si ca crestinii dintre Neamuri nu sunt increzuti. (cf.Rom.11:17-24). Pavel este increzator ca ramurile naturale vor fi altoite din nou in maslin (Rom.11-24). Face apoi un pas mai departe descriind cum in cele din urma Israelul va fi salvat. Mai intai cainta Israelului va continua pana “la implinirea numarului Neamurilor” (Rom.11:25) care implica un proces istoric aflat in desfasurare, completat in viitor. In conformitate cu V.T. /conceptul evreiesc al “masurii escatologice” implinirea numarului Neamurilor (Rom.11:12) se refera la un numar particular al Neamurilpr care au fost predestinate mantuirii

. In alte cuvinte atata timp cat Israelul nu se caieste si implinesc masura pacatului lor” (cf. 1Tes.2:16) vor implini o alta masura in planul suveran al lui D-zeu. Pavel se gandea ca odata ce misiunea in Spania a fost terminata misiunea sa va lua sfarsit.

Ideea “venirii” Neamurilor inplica V.T./asteptarile evreilor despre pelerinajul Neamurilor la Sion in vremea mesinica. Daca aceasta imagine in Isaia 2:2-5 a fost folosita aici ordinea a fost inversata : natiunile nu vin la Israel pentru ca ele vad gloria lui, mai degraba Israelul vine la natiuni pentru ca vede mantuirea si gloria de care ele au parte in Hristos. Asa cum sugeraeza Hofius < Pavel ar fi putut avea in minte anumite texte din V.T. care pun pelerinajul escatologic a Neamurilor inaintea restaurarii Israelului. Cand se va implini numarul Neamurilor, abia atunci tot Israelul, incluzand majoritatea anterioara a celor neascultatori si necredinciosi vor fi salvati asa cum spune Cuvantul . Rom.11:26-27 citeaza Isaia 59:20 , 27:9 “Si atunci tot Israelul va fi mantuit dupa cum este scris :” Izbavitorul va veni din Sion, si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacob” acesta va fi legamantul pe care-l voi face cu ei cand le voi sterge pacatele “ Interpretii s-au intrebat mereu daca “tot Israelul va fi mantuit “ inseamna fiecare israelit sau numai un numar reprezentativ al poporului. Raspunsul poate sa nu fie nici unul din aceste doua in acord cu traditia deuteronomica care reprezinta cadrul pentru Rom. 9-11, Israelul fiind o unitate in continuitatea istorica (cf.1.2.2.) Astfel Rom. 11:25 are probabil in vedere Israelul luat ca intreg de la alegerea lor initiala pana la mantuirea finala. Aceasta va fi vremea invierii celor morti (cf. Rom.11:15) asociata cu restaurarea Israelului. Va fi timpul noului legamant cand D-zeu va restaura relatia de partasie cu poporul sau si va ierta pacatul lui Israel (Ier.31:31-34 cf. 1Cor. 11:25-26, 2 Cor.3:1-18, 6:14-7:1) . In sfarsit va fi timpul eliberarii si justificarii Israelului asteptata in Deut. 32: 36-43 cand Neamurile se vor bucura cu Israelul (Deut .32:43) Destul de interesant este ca pavel citeaza LXX in Rom. 15:10 pentru binele Neamurilor credincioase .Faptul ca ele vor participa la restaurarea Israelului a fost semnalat mai devreme in Osea 2:25. 2:1-LXX-si Rom. 9:25-26.

E.P.Sanders gaseste in Rom. 9-11 asa dovezi coplesitoare a traditiei escatologice ca sugereaza ca Pavel poate fi pus alaturi de Ioan Botezatorul pentru a arata ca asteptarile restaurarii stau in locul concluziei atat de bine ca la inceputul misiunii lui Isus. Pentru Sanders, conceptul lui Pavel despre restaurare este cumva o incercare disperata de a rezolva ceea ce el numeste “problema teologiei fundamentale“, adica cum sa pui laolalta si/sau sa impaci cele doua posibilitati de alegere : Legea si credinta si astfel sa salvezi reputatia lui D-zeu de la invinuirea arbitralitatii. . Sanders crede ca Pavel este prins intr-o dilema cum sa impaci promisiunile facute Israelului de mantuire acelora care au credinta in Hristos – care nu pot fi mantuiti atata timp cat apostolul ia in considrare timpul actual. De aici schimbarile categoriilor prin” gandirea lateralitatii” transmite solutii pentru viitor, cand D-zeu va salva pe fiecare si pe orice. Problema care provoaca o asemenea dilema este aceea ca ignora intrebarile funadamentale. De ce are nevoie Israelul de restaurare in primul rand Sanderas incearca sa inteleaga aceasta , acordand viziunii deteron. asupra poporului Israel pe care Pavel si- o insuseste in Rom 9:11, acesta a fost lumina. Israel a incalcat legamantul si asta a adus asupra lor judeacata exilului, care a incetat sa mai fie o obtiune viabila dupa 587 B.C.