“În Cristos”

 

Frazele “în Cristos (Isus)” și “în Domnul” apar în mod frecvent în scrierile pauline. Ele sunt aproape absente din celelalte scrieri ale NT, exceptând referințele pronominale la Cristos în materialele ionine. Această concentrare a expresiei în scrierile pauline a sugerat multor interpreți că aceasta este una din cele câteva repetiții (apariții) ce reprezintă o formulă paulină. Adesea este conceptul că o așa formulă s-a constituit pe o concepție “local㔠a lui Cristos ca și substanță sau persoană. Dar varietatea modurilor în care fraza apare în scrierile lui Pavel indică faptul că ele slujesc ca și un idiom flexibil care poate exprima instrumentul sau modul acțiunii la fel de bine ca și localul. În timp ce uneori Pavel alătură expresia „în Cristos” cu imaginea lui Cristos cu o imagine cuprinzătoare sau construcția nu este derivată din sau limitarea la o idee “comună”. Limbajul lui Pavel în loc să împărtășească o metaforă a folosirii “spatiului” prin care definirea sau exclusivitatea este reprezentată. În diferite moduri expresia „în Cristos” transmite credința lui Pavel că scopul salutar al lui Dumnezeu este să desavarseasca totul în mod decisiv prin Cristos.

1. Folosirea expresiei

2. Originea și bazele expresiei

3. Aspectele teologice ale limbajului lui Pavel

1. Folosirea expresiei

Pentru Pavel este posibil un număr variat de folosire a expresiei, cea mai frecventă dintre ele „în Cristos”, „în Cristos Isus” și “în Domnul”. Este posibil ca forme individuale să reprezinte adesea diferite nuanțe ale sensului. Scrierile pauline folosesc doar o singură dată expresia “în Isus” (Ef 4:21) și niciodat㠄în Isus Cristos”, deși în alte rânduri referințele la Isus Cristos apar în mod repetat în scrieri. Proeminența lui “Cristos” în frază sugerează o accentuare a statutului înălțat și a rolului salutar al lui Mesia. Atașarea în mod frecvent a numelui “Isus” poate sugera ideea figuri pământene și a umanității sale. Forma alternativ㠓în Domnul” în mod obișnuit accentuează puterea unică și autoritatea divină a lui Cristos, și dreptul Lui de a cere (pretinde) ascultare sau abilitatea de a elibera de alte “puteri” (ex. 11:14; 1 Tes 4:1). Aceste distincții de sens nu trebuie întotdeauna să fie reprezentate oricum (Rom 16:1-16).

Spre deosebire literatura ioanină, care se axează pe a lui Cristos și a credincioșilor, Pavel nu accentuează acest aspect reciproc. Ideea conform căreia Cristos este în sau între credincioși apare în scrierile lui (Rom 8:10; Gal 2:19; Col 1:27), dar este doar în mod ocazional adus în asociere cu ideea care afirmă despre credincioși că sunt în Cristos.

Expresia este folosită mai mult în sens “singular” decât într-un sens “tehnic”. La un colț (într-o parte) găsim exemplul formei: “cu siguranță bisericile sunt în Cristos”, unde fraza are un sens local. La alt colț (într-altă parte) aflăm afirmații ca “Dumnezeu împacă lumea cu Sine în Cristos (2 Cor 5:19). Aici Cristos este privit ca instrumentul acțiunii lui Dumnezeu. Uneori „în Cristos/Domnul” poate accentua maniera în care o acțiune apare. (Vă spun adevărul în Cristos - Rom 9:1). Folosirea paulină a frazei se mișcă între aceste limite, în general manifestă o lipsă de distincție între cele trei idei ale locației, instrumentalitație și modalității (munca noastră nu este în zadar în Domnul - 1 Cor 15:58).

După cum Robertson și alții au observat folosirea instrumentală a propoziției grecești en („în”) este o expresie metaforică a sensului local (Robertson, 590). Chiar și atunci când „în Cristos”/”în Domnul” este folosit pentru a descrie un instrument sau o modalitate de acțiune, „Cristos” este înțeles ca „sfer㔠definitoare. Fraza „în” are mai multe sensuri decât „prin”, după cum Pavel schimbă exprimarea „prin ființa uman㔠către „în Adam” și „în Cristos” arătat de 1Cor 15:21-22. Cristos, și nu altul este instrumentul prin care rasa umană este ridicată din moarte, după cum moartea a venit doar prin Adam. O schimbare similară a înțelesului se află în 2 Cor 5:18-19, unde Pavel se mută de la a afirma că el a fost împăcat cu Dumnezeu prin Cristos, la a descrie mesajul lui ca afirmare a faptului că Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine în Cristos. în cea de-a doua instanță exclusivitatea procla54 evocă o idee mult mai definită.

Ocazional Pavel descrie credincioșii sau acțiunile lor ca fiind „în Duhul” (Rom 8:9; 9:1; 14:17; vezi Duhul Sfânt). Dacă luăm Rom 8:1-11 ca și context determinant, devine clar că a fi „în Cristos” conduce la a fi „în Duhul”, nu invers (Rom 8:1,2). Aceia care aparțin lui Cristos 534 nu sunt „în trup”, ci „în Duhul”.

De două ori Pavel se referă tesalonicenilor ca fiind în Dumnezeu Tatăl și Domnul Isus Cristos (1 Tes 1:1; 2 Tes 1:1). Această variatie neuzuala este parte a 654 referințelor pentru Dumnezeu în corespondență cu tesalonicenii, originează din concentrarea pe escatologie și, poate, din teama datorata recentei lor convertiri de la păgânism. Sau poate reprezintă grija din partea lui Pavel de a păstra monoteismul în timp ce afirmă eficiența credinței în Cristos.

În Closeni și Efeseni frecvența expresiei „în Cristos/Domnul” crește în mod evident. Plinătatea dumnezeirii locuiește trupește în Cristos. (Col 2:9). Mai mult, o nouă serie de metafore spațiale apar. Scopul divin pentru creație, răscumpărarea și desăvârșirea tuturor lucrurilor este înțeleasă în cadrul „sferei lui Cristos” (Ef 1:3-10). Credincioșii au fost puși în locurile cerești fiind în El (Ef 2:6; Col 3:1). Ei au fost făcuți parte a trupului al cărui cap este Cristos (Ef 4:15-16). Ei au fost clădiți împreună ca templu (Ef 2:21-22). Ei au avut o nouă umanitate (Ef 4:22-24; Col 3:10). Toate aceste imagini îl prezintă pe Cristos ca și expresia focală a dumnezeirii și a scopului divin, și prin urmare baza vietii și a umanității întregii biserici.

2. Originea și bazele expresiei

Sensul local sau spațial al expresiei „în Cristos/Domnul” a furnizat punctele de plecare pentru cele mai multe teorii academice ale originii ei. În general teoriile depind de o înțelegere cvasi-fisica a lui „Cristos” pentru a interpreta sensul spațial transmis de frază. Cativa invatati din prima parte a secolului XX au afirmat că Pavel, egalandu-L pe Cristos cu Duhul, l-a înțeles ca și aerul pe care îl respirăm și în care trăim (ex Deissmann, Bousset). Alții au afirmat că fundalul ideii locale se regăsește în mitul figurii răscumpărătorului care se găsește în scrierile gnostice (Kasemann). Aceată teză ulterioară furnizează natura pentru înțelegerea afirmațiilor lui Pavel despre participarea cu Cristos în moarte și înviere: ca și membru (mădular) al trupului material al răscumpărătorului, o împărtășire a destinului Său. A. Schweitzer a pretins găsirea sursei gândirii pauline în așteptările iudaice timpurii ale unei asteptari reale, fizice ale aleșilor cu Mesia.

În timpul ultimelor decenii ale secolului XX, invatatii au încercat să apeleze la limita națiunii „personalității comune care este găsită în scripturile evreiești și în literatura iudaică timpurie (Best, Moule). În această interpretare Cristos este primit ca o „persoan㔠atotcuprinzătoare cu care întreaga comunitate a credincioșilor este unită în experiență și destin. Aceată uzanță frecventă, dar nefondabil definită a venit sale justifacarea criticismului din studiile recente (vezi Wedderburn, Porter).

În aceeași măsură, înțelegerea locală și quasi-fizică a limbajului lui Pavel a fost temperata de studii ale sec XX, în special cele ale lui F. Neugebauer și M. Bouttier. Neugebauer a negat c㠄în Cristos” sau „în Domnul” are mereu sens spațial, argumentând că aceste expresii transmit în schimb ideea temporală a includerii în evenimentul decisiv salutar, moartea și învierea lui Cristos. Boultier a fost impresionat mai mult de diversitatea folosirii de către Pavel, găsind ideile instrumentale și escatologice la fel de bine în sens inclusiv (local). Aceste studii au dat naștere unei conștiențe crescute care în multe contexte forța primară a frazei derivă din altceva decât din locație.

Rămâne o întrebare indiferent dacă folosirea metaforei spațiale cere imagini trupești fizice ale lui Cristos. Trei considerații sunt împotriva presupunerii conform căreia ideea unei realități organice depinde de folosirea ei. Referințele lui Pavel la „în Cristos” și „în Domnul” par a fi extensii ale unei practici comune și aproape imperceptibile reprezentate definitiv sau definitoriu ca și local. Pavel, ca și psalmistul, se bucură și nădăjduiește „în Domnul” (Fil 4:4; cf Ps 5:11; 9:2; 33:21,22). El aplică limbajul similar persoanelor care nu se potrivesc modelului universal al „personalității corporale”: israeliții „care au fost botezați în Moise” (1 Cor 10:2), Dumnezeu a promis că binecuvintează popoarele „ în Avraam” (Gal 3:8,9), El l-a ridicat pe Faraon să-și arate puterea „în el” (Rom 9:15), filipenii luptă așa cum au văzut și auzit „în mine” (Fil 1:30), soțul necredincios este sfințit „în soția lui” (1 Cor 7:14). Reprezentări paralele pot fi găsite oriunde în NT (Mc 3:22; 14:6) la autorii iudei contemporani („în El [Dumnezeu, și nu în altul, a fost salvarea lor.” Josephus Ant 3.1.5#23), în papirusuri („Este o datorie adițională la prețul grâului”, în Ptolemeu, citat de Mayser, 2396) și chiar în sursele grecești clasice ale sec V (Sofocle, Ajax 518, prizonierul Tecmesa către Ajax: „În Tine sunt eliberat”). Prepoziția grecească en, „în” poate transmite asocierea sau instrumentalitatea, dar ideea unei „sfere” definitorie rămâne în atâtea instanțe. Această folosire extinsă a metaforelor spațiale atentioneaza împotriva unei imagini locale concrete în spatele limbajului paulin.

Mai mult, deși afrontul a fost făcut (Schweitzer, Sanders) nu este posibil la o extindere quasi-fizică a imaginii uniunii cu Cristos în teologia extinsă a lui Pavel. Aici este o criză a metaforei, care dezvăluie că nu este informat de o înțelegere mult mai definită a înțelegerii corporale a salvării. Pavel face o seama de cereri etice care provin din faptul că Dumnezeu a desăvârșit totul în Cristos: „Odată erați în întuneric, dar acum sunteți în lumină: umblați deci ca niște copii ai luminii (Ef 5:8). Dacă Pavel a operat cu un concept organic al salvării, el ar fi putut să fi vorbit despre o participare mistică (procesul umplerii cu „lumină”), dar nu în formularea paradoxală pe care o oferă aici.

Utilizarea materialului simbolistic de către Pavel este solidă și diversă, sugerând o pluralitate de metafore mai degrabă decât o idee realistă de bază. Imaginea paulină a „trupului lui Cristos” este suplimentată de descrierea comunității credincioșilor ca și templu al lui Dumnezeu (1 Cor 3:16, 17; Ef 2:19-22). El alternează între dualismul imaginii spirit-trup și descrierea scufundării și infuziei cu Duhul care unește credincioșii într-un singur trup (1 Cor 12:12-13). În mod ocazional face legătura cu locuirea Duhului (Rom 8:10; 1Cor 15:45, probabil Col 3:11, vezi Duhul Sfânt). Totuși aici nu este nici o identificare absolută a celor două (Rom 8:11). Afirmațiile mai degrabă reprezintă metonimia: Duhul este al lui Cristos, pentru că Duhul este măsura prin care domnia lui Cristos este eficientă în credincioși (1 Cor 12:3). Este remarcabil faptul că expresia „în Cristos” implică ideea credincioșilor ca și trup al lui Cristos, descriind „sfera” umanității: „noi care suntem mulți alcătuim un singur trup în Cristos” (Rom 12:5). După cum a arătat Gundry, trupul reprezintă aici o metaforă pentru interdependența și unitatea credincioșilor și nu o entitate reală (Gundry, 223-44).

Deși explicațiile comune nu sunt satisfăcătoare, este clar pentru Pavel, în sens real, credincioșii împărtășesc moartea și învierea. Viața în Cristos aduce cu ea participarea cu El în moartea și învierea Lui (Rom 6:1-11; 2 Cor 13:4; Gal 3:26-28). Folosirea de către Pavel a lui Adam ca și figură inclusă are o importanță fundamentală pentru trasarea acestui aspect al gândirii lui. Paralele iudaice timpurii la referințelele pauline la Adam sunt apropiate, și dezvăluie o concepție a destinului bazat pe afirmații divine care se potrivesc afirmațiilor lui Pavel. Dumnezeu a hotărât ca întreg neamul omenesc să se nască dintr-o ființă umană, pentru a arată cum unul care ucide un singur om se face vinovat de distrugerea întregii lumi (m. Sanh 4:5). Prin păcatul lui Adam condamnarea a venit peste întreaga umanitate (4 Ezra 3:21; 2 Baruch 23:4; 48:42-43). Judecata lui Dumnezeu în baza faptelor unuia decide viața sau moartea multora: după cum în Adam, așa și în Cristos, Pavel demonstrează (1 Cor 15:22; Rom 5:12-21). Solidaritatea cu Adam se bazează pe voința divină de a binecuvânta sau blestema prin el, nu prin descendență fizică, deși în cazul de față cei doi converg. Dependența lui Pavel asupra acestei categorii închise este găsită în mod aparent în această interpretare a binecuvântării divine acordate neamurilor „în Avraam” care, desigur, n-au fost progeniturile patriarhului (Gal 3:8-9).

Conexiunile pauline dintre Cristos și Adam derivă din înțelegerea scopului universal al lui Cristos: lucrarea ispășitoare de pe cruce: Dacă unul a murit pentru toți, toți au murit (2 Cor 5:14-15). Asemănător cu Adam, Cristos este începutul noii umanități (Gal 3:28; Ef 4:22-24; Col 3:9-11). Ideea că destinul lui Mesia și al poporului lui Dumnezeu sunt inedite nu este unică (Dan 7:9-27; 2 Baruch 30), dar mesianismul explicit al lui Pavel este universalist. Pentru el imaginile lui Cristos și Adam sunt contrastate prin judecată și salvare.

Expresia „în Cristos/Domnul” derivă probabil din creștinismul iudaic timpuriu. Cartea Faptelor susține (furnizează) evidențe conform cărora, înainte de Pavel, credincioșii primari din Ierusalim l-au proclamat pe Isus ca și „sfera” (Vezi dacă se poate înlocui cu cadru) decisivă 654 de salvare (mântuire) a lui Dumnezeu (FA 4:2,12). și, ca și încredere a lui Pavel pe afirmațiile tradiționale în Rom 6:3 arată, prioritară pentru el participarea în mântuire a fost exprimată în botez, cum prin unul a fost transformat în „tărâmul lui Cristos”. Acest limbaj și aceste idei au o proviniență specială au suferit definiri ulterioare în scrierile lui Pavel

3. Aspectele teologice ale limbajului lui Pavel

Este o suprapunere considerabilă ale diferitelor tipuri, apariția expresiei poate fi împărțită în cinci mari categorii tematice:

(1) Mai mult de o treime din cele 151 referințe afirmă că Dumnezeu a realizat sau realizează salvarea (mântuirea) prin Cristos („răscumpărarea care este în Cristos Isus” - Rom 3:24). După cum am menționat, în Coloseni și Efeseni această temă este extinsă pentru a include creația și desăvârșirea ei.

(2) Aproximativ o altă treime are de-a face cu inaltarea sau lăudarea comportamentului caracterului (Bucurați-vă în Domnul totdeauna” Fil 4:4, „Priscilia și Aquila tovarășii mei de lucru în Cristos Isus” - Rom 16:3).

(3) Mai mult de douăzeci de apariții a expresiei descrie statutul prezent al credincioșilor din perspectiva lucrării mântuitoare a lui Cristos. („Noi, care suntem mulți suntem una în Cristos”, Rom 12:5)

(4) O duzină finală sau o descriere specifică a persoanelor sau a situațiilor în relație pentru mântuire. Între acestea sunt șase afirmații care pur și simplu afirmă că siguranța este „în Cristos” (Rom 16:7, 22; 1 Cor 1:30; Gal 1:22; 1 Tes 3:8; 2 Cor 12:2).

(5) Două referințe din Coloseni au de a face în mod strict cu natura lui Cristos (Col 1:19; 2:9)

Extinderea frazelor în vocabularul scrisorilor lui Pavel și al bisericilor este rezultatul celor două interese de bază:

(1) În diferite moduri Pavel găsește de amenință să susțină distinctivitatea sau exclusivitatea acțiunii mântuitoare a lui Dumnezeu prin Cristos. A-l descrie pe Dumnezeu ca lucrând „în Cristos” sau răscumpărarea făcut㠄în Cristos” este transpusă în mod clar această idee („darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Cristos Isus Domnul nostru” - Rom 6:23)

(2) A fost de asemenea important pentru Pavel să definească modul în care credincioșii trăiesc sub domnia mântuitoare a lui Cristos. În propoziții care fac apel, descriind sau poruncind ascultare, în Cristos/Domnul” comunică în mod simultan darul mântuirii și însoțește porunca divină („stați tari în Domnul”, Fil 4:1). Prin urmare frazele devin un vehicul pentru Pavel spre a descrie viața de credință sub domnia lui Cristos într-o lume în care alte puteri și tentații erau prezente. A acționa „în Cristos” înseamnă a acționa în credință și ascultare în fața falselor alternative: „Căci în Cristos nici tăierea împrejur nici netăierea împrejur n-au nici un preț, ci credința care lucrează prin dragoste (Gal 5:6)

1