Traducere: GATA Geanina

Rolul de apostol, prin care Pavel a facut referire la el insusi, este de importanta unica in aprecierea vietii si lucrarii sale.Au avut loc dezbateri importante asupra originilor sociale ale cuvantului ‘apostol’ si mai important asupra criteriului pentru apostolat si natura autoritatii pe care Pavel o pretindea asupra bisericilor dintre neamuri, pe care altii le puneau sub semnul intrebarii sau le respingeau. Autoritatea lui Pavel pentru bisericile si crestinii moderni este legata de aceste probleme.

1. Originea greaca a cuvintului ‘apostol’

2. Cautarea originii conceptului de apostol

3. Dovada din scrisorile lui Pavel

4. Isus ,apostolul, si apostolii Sai.

5. Apostoli din scrisorile lui Pavel

6.Apostolatul luiPavel este contestat

7.Concluzie

1. Originea greaca a cuvantului apostol

Cuvantul ‘apostolos’( ‘apostol’) nu era folosit frecvent in limba greaca inainte de perioada Noului Testament. In limba greaca clasica folosirea lui este restransa mai mult sau mai putin la contexte legate de calatorii pe mare. Herodot il fooseste de doua ori cu sensul de ‘mesager ‘, in timp ce Septuaginta il are doar o data cu acest sens. Deoarece cuvantul apare de 35 de ori in scrierile pauline si de 80 de ori in Noul Testament, este evident ca ‘apostolus’ trebuie sa fi fost foarte important in timpul miscarii crestine timpurii. Atunci cum putem sa dam o explicatie pentru aparitia acestui cuvant in Noul Testament si ami ales in scrierile lui Pavel?

2. Cautarea originii conceptului de apostol

Studiul modern al cuvantului’apostol’ a inceput cu eseul luiJ.B. Lightfoot, ‘Numele si rolul de apostol’.

In ciuda multelor opinii dspre originea , caracterul si semnificatia lui ‘apostolos’ in Noul Testament, multi sunt de acord ca ‘apostolos’ este folosit cu doua sensuri principale- solomn, cu sensul de a avea autoritate divina (de exemplu ‘ apostolul lui Isus Christos’ 1 Cor. 1:1 ) si netehnic ( de exemplu ‘ mesageri ai bisericilor’ 2 Cor 8:23) . Dupa cum vom vedea, Pavel foloseste ‘apostolos’ cu aceste doua sensuri.

Au fost trei puncte de vedere principale asupra originii conceptului unui apostol.

2.1 Sã liah - ul iudaismului rabinic. Pentru prima data observata de Lightfoot, dar dezvoltata de Rengstorf, aceasta teorie atrage atentia asupra paralelelor cu apostolul din Noul Testament in sã liah , ‘cel trimis ‘ , gasit in literatura rabinica tarzie. Sã liah-ul era un surogat imputernicit si trimis printr-o persoana fizica de exemplu pentru a negocia o casatorie sau ca agent care reprezenta autoritatile religioase din Ierusalim pentru evreii din diaspora. Din punct de vedere legal, ‘cel trimis de o persoana (sã liah)este ca si cel ce l-a trimis’. Relatia lui sã liah cu cel care il trimite este una fundamentala, continutul imputernicirii este secundar.

Devreme ce literatura care contine sã liah dateaza de dupa perioada Noului Testament a fost greu de stabilit ce realtie ar fi putut exista intre sã liah-ul iudaismului tarziu si ‘apostolos’ din Noul Testament. Cei care leaga ‘apostolos’ de ‘sã liah ‘arata spre probabilitatea ca sã liah predateaza literatura in care el apare si , de asemenea , spre frecventa radacinii verbale ‘slh’ in Vechiul Testament ( de aproximativ 700 de ori, aparand in Septuaginta ca ‘apostellein’sau ‘ex - apostellein’ . Se observa ca ‘apostolos’apare numai o data in Septuaginata, traducand participiul ‘sã luah’in 1Imparati 14:6. ). In caracterul predominant secular al referintelor la textele Vechiului Testament si textele rabinice se observa o unitate perfecta de concept. Este posibil ca folosirea netehnica a cuvantului ‘apostolos’ de catre Pavel, la care ne vom referi in continuare, sa fie urmarita incepand cu conceptul ‘sã liah’.

Un prin exemplu de text care ilustreaza legatura conceptuala a cuvantului ‘apostolos’ din Noul Testament cu ‘sã liah’ este Ioan 13:16, ‘Adevarat, adevarat va spun ca robul (‘apostolos’) nu este mai mare decat domnul sau (‘tou pempsantos’)’ ( vezi si Luca 11:49), si evoca aforismul ‘cel trimis de o persoana este ca si cel care il trimite’.

2.2 ‘Apostolos’ al gnosticismului. W.Schmithals, sustinatorul principal al istoricului gnosticismului(vezi gnoza, gnosticism) pentru ‘apostolos’, a declarat cu convingere ca’... institutia juridica evreiasca a ‘ shaliah’nu are nimic de a face cu apostolatul crestin timpuriu’. Schmithals indica spre folosirea religioasa lui ‘apostolos’ din Noul Testament in contrast cu caracterul juridic uniform al ‘sã liah’-ului din literatura rabinica. In acelasi fel, folosirea predominant nereligioasa a lui’ slh’ din Vechiul testament este vazuat ca o sursa nesigura pentru apostolul Noului Testament, care, avand calitatea de figura misionara si escatologica este religioasa in caracterul ei.

Schmithals propune ca Antiohia, nu Ierusalimul, este sursa conceptului de apostol si ca apostolul nou testamental deriva din mitul mantuitorului din sistemele gnostice.

Schmithals indica spre doua tipuri de rascumparatori, divin si pamantesc, si sustine ca chemarea si experienta extatica a apostolilor si misiunea lor in intreaga lume ii identifica cu niste rascumparatori pamantesti. El mai sustine ca apostolul nou testamental apare odata cu Pavel in ambianta gnostica a Siriei.

Teza lui Schmithals nu a fost sprijinita de multi. Aproape nimic nu se cunoaste despre ambianta religioasa a Siriei acelui timp. El trebuie sa-si recontruiasca figura rascumparatorului pamantesc din scrierile lui Pavel. Cuvantul ‘’apostolos’ , in timp ce era folosit cu privire la un rascumparator divin in textele gnostice, care in orice caz postdateaza in Noul Testament, nu este folosit cu privire la un rascumparator pamantesc.

2.3’ Apostoloi’ din Noul Testament. J.Munck si A.Ehrhardt resping conceptul de ‘sã liah’ din motive care seamana cu cele ale lui Schmithals, mentionate mai sus. Acest punct de vedere sustine ca originea crestina a apostolului pe baza faptului ca noua credinta a incurajat ridicaea unei figuri conducatoare adecvate. Dupa Munck, ‘apostolii crestini sunt parte din ceva in intregine nou si dinamic in faptul ca intreaga religie crestina este ceva ce trebuie raspandit pretutindeni...In comparatie cu aceasta, folosirea ebraica a ideii apostolice...este la fel de putin folosita in crestinism ca si un mesager diplomatic de la un misionar pentru pagani’.(Munck 1949, 100).

Oricum, in general vorbind, aceasta scoala de gandire nu ofera un scenariu specific pentru aparitia apostolului in biserica primara.

2.4 Caracterul apostolatului lui Pavel. Una dintre chestiunile majore legate de apostolatul lui Pavel este caracterul di autoritatea sa . Privirea traditionala a faptului ca chemarea lui Christos de pe drumul Damascului i-a conferit lui Pavel autoritatea Domnului asupra bisericilor dintre neamuri, care duce la statutul canonic al scrisorilor sale pentru bisericile de azi , a fost provocat prin definitii cu sens mai larg al apostolatului. De fapt, acese redefiniri fac autoritatea apostolica a lui Pavel relativa si limitata. De exemplu, R.Schnackenburg, sustine ca Pavel nu a gasit o definitie unitara a apostolului cand a devenit crestin si nu a asigurat nici un criteriu sistematic pentru a postolat, in ceea ce privesc apostolii doar ca ‘predicatori si misionari ai lui Christos’ (Schnackenburg , 302 ). J.A.Kirk afirma ca ‘pentru Pavel apostolatul este dovedit , nu prin vreun drept exclusiv, ci prin roadele celor care il practica’ (Kirk , 261 ) si aceeasi slujire apostolica, in circumstante istorice diferite, exista pana in zilele nostre’ (Kirk , 264).

3. Dovezile din scrisorile lui Pavel

Devreme ce epistolele lui Pavel sunt cele mai vechi scrieri apartinand Noului Testament si devreme ce el foloseste termenul ‘apostolos’ mai mult ca oricare alt autor al Noului Testament, toate cercetarile istorice ale originii, semnificatiei si intelesului cuvantului, incep propriu -zis odata cu scrisorile lui.

Oricum, pentru a nu crede ca conceptul de apostol a fost creat de Pavel, ar trebui observat ca el scrie despre ‘cei care au fost apostoli inaintea mea’ (in greaca: ‘tous pro emou apostolous’ ). Acesti apostoli au fost localizati in Ierusalim ( Gal. !:17 ). Traditia Crezului (vezi Crezul) pe care el o repeta corintenilor si pe care el ‘ a primit-o ‘ cu multi ani inainte , mentiona ca Domnul cel inviat S-a aratat ( in Palestina) ‘ inaintea tuturor apostolilor’ inainte de a se arata lui Pavel(1 Cor. 15:7, 8), sugerand ca au existat ‘apostoli’ in sau aproape de vremea in care a avut loc invierea lui Isus.

Aceasta traditie a Crezului (1 Cor. 15:5-9 ) este de ajutor intr-un al doilea punct de vedere, si anume , in acela ca face distinctie intre cei doisprezece si ‘ toti apostolii’:

[ Christos ] S-a aratat lui Chifa apoi celor doisprezece....

Apoi S-a aratat lui Iacov, in urma tuturor apostolilor.

In cele din urma mi S-a aratat si mie cel mai neinsemnat dintre

apostoli

Aici exista o simetrie cu privire la aparitiile Domnului inviat in Palestina. Chifa, (vezi Petru) este pus alaturi de cei doisprezece, si Iacov cu toti apostolii. Devreme ce in alt loc se face referire la Chifa ca fiind apostol ( Gal, 1:18-19; 2: 8: ),cosidera ca cei doisprezece erau numiti apostoli, dar ca existau mai multi apostoli decat doisprezece si ca printre ei se aflau Iacov si Pavel insusi, dupa cum sustinea el( 1 Cor. 15:9) .

Eplicatia cea mai logica a acestei diferentieri intre cei doisprezece si ‘apostolii’ este ca cei ‘Doisprezece’ fusese un termen care se referea la cei doisprezece ucenici ai lui Isus din vremea misiunii din Galileea si ca apostoli erau acestia si altii, care la primul Paste erau printre cei care fusesera trimisi de Domnul inviat.

Astfel, putem spune ca apostolul - atat de obisnuit in scrisorile lui Pavel- predateaza aceel scrisori si exista de la primul Paste din Palestina si chiar mai devreme. Acelasi adevar se aplica si notiunii de ‘cei doisprezece’ .

4. Isus Apostolul si apostolii Sai

Originea fenomenului din Noul Testament a apostolului trebuie sa fie cautata in cadrul lucrarii lui Isus. Aceasta este o afirmatie mult mai aproape de adevar decat afirmatia ca conceptul a aparut brusc la primul Paste.

In aceasta privinta observam afirmatii care dezvaluie constienta lui Isus ca El a fost ‘trimis’. El a spus: ‘ oricine ma primeste pe Mine, primeste ... pe Cel care M-a trimis (aposteilanta )pe Mine ‘( ioan 5:36 , 9:7 ; 20:21). Pentru autorul Epistolei catre Evrei , Isus Insusi este ‘Apostolul ... marturisirii noastre’( Evrei 3:1 ).

Cei pe care i-a ales El si i-a chemat sa fie cu El au fost ‘ trimisi ‘ in timp in orasel Galileii ‘ sa proclame ‘ acelasi mesaj pe care El l-a proclamat si anume caracterul iminent al Imparatiei lui Dumnezeu, al carui semn a fost alungarea spiritelor necurate. Isus este constient ca El are autoritatea ( exousia ) lui Dumnezeu ca reprezentant al lui Dumnezeu pentru a-I indeplini voia lui escatologica pe pamant. In acelasi fel, Isus a dat ‘autoritatea’ (exousia) Sa asupra demonilor , celor doisprezece ca surogati ai Sai. Traditia conform careia ‘Isus a chemat doisprezece...pentru ca sa-i trimita sa predice ‘ si ‘ apostolii s-au intors la Isus’ nu trebuie sa fie privita ca anacronica.

Cea mai buna explicatie a originii notiunii de apostolat este ca conceptul ‘sã liah’era raspandit in vremea lui Isus si ca el l-a luat , l-a aplicat mai intai la El Insusi ca ‘Cel trimis de Dumnezeu’ si apoi, prin extensie, la cei care au fost trimisi de El mai intai in Galileea si apoi la neamuri.

In privinta ‘celor doisprezece’ ar trebui sa-i privim ca pe o punte intre inceputurile slujirii lui Isus cel istoric si intemeierea crestinismului timpuriu , dupa cum a sustinut Gerhardsson. Acest lucru este confirmat in Marcu, care arata putin interes redactionl in locul celor doisprezece din bisericad edupa Paste si totusi se refera in mod destul de naiv la cei doisprezece in destule ocazii.

5. Apostoli din scrisorile lui Pavel

in linii mari, Pavel foloseste termenul ‘ apostol’ in doua moduri: in sensul netehnic si in sensul solemn.

5.1 Apostol: sensul netehnic. In scrierile lui Pavel exista doua referinte la ‘apostol’ in sensul netehnic. In prima referinta, Pavel scrie din Macedonia pentru a-i pregati pe Corinteni pentru venirea a doi barbati pentru care scrie o scurta recomandare( 2 Cor. 8:16- 24). Scopul vizitei lor era sa grabeasca strangerea de ajutoare a corintenilor pentru sfintii din Ierusalim. Pavel scria ‘ (impreuna cu Tit ) il timitem pe fratele care este cunoscut de toate bisricile datorita faptului ca a predicat evanghelia’ si pe care Pavel il numeste ‘ fratele nostru a carui ravna am incercat-o de atatea ori in multe imprejurari si care de data aceasta arata mult mai multa ravna’. Pavel a declarat ca acesti doi frati sunt ‘mesageri ( apostoloi) ai bisericilor ( macedonene) ‘ catre biserica din Corint( 2 Cor. 8:23) , trimisi intr-o misiune practica si financiara. Aceasta folosire a termenului ‘apostolos’ pare sa se asemene cu sã liah -ul din scrierile rabinice tarzii care ar putea fi trmise intr-o misiune de la Ierusalim la sinagogile din diaspora.

In a doua referinta, Pavel scria din inchisoare( posibil din Roma) bisericii din Filipi, explicandu-le ca din cauza boili Epafrodit se intorcea la ei. Epafrodit era ‘mesagerul( apostolos) si slujitorul bisericii din Filipi pentru nevoia lui Pavel’( Filipeni 2:25 ). Rolul acestui apostol a fost unul practic si nu unul religios in mod direct . inca o data asemanarea dintre conceptul de sã liah si rolul lui Epafrodit, apostolul bisericii din Filipi, este prea mare ca sa fie doar o coincidenta.

Aceste doua referinte sprijina ideea ca ‘ mesager ( apostoloi) al bisericilor’ era bine stabilit in bisericile pauline pana la mijlocul anilor cincizeci din primul veac. Explicatia cea mai probabila a originii acestor apostoli este ca Pavel a imprumutat ideea din practica evreiasca si a aplicat-o la bisericile sale .

5.2 Apostol: sensul solemn. Prin aceasta ne referim la ‘apostoli ai lui Christos’( de exemplu 1 Tes. 2:6) . acesti apostoli nu sunt trimisi de oameni obisnuiti intr-o misiune de sorginte umana. Cel care trimite este Christos, Mesia lui Dumnezeu. Numarul coplesitor de referinte ale lui Pavel la ‘ apostol’ apartin acestei categorii care , oricum, poate fi impartit mai departe in alti apostoli si Pavel insusi.

5.2.1. Alti apostoli. Exista ‘apostoli inainte’ de Pavel( Gal. 1:17) situati in Ierusalim. Este evident din reflectia lui Pavel asupra chemarii sale apostolice in drum spre Damasc, pe care am putea s-o datam la mijlocul anilor 30, ca apostolii au existat din cele mai vechi timpuri ale bisericii primare, chiar din vremea primului Paste(‘Hristos...s-a aratat...tuturor apostolilor,’ 1Cor. 5:8).

Au existat apostoli dupa Pavel? Exista un punct istoric dupa care, potrivit cu Pavel, nu au mai existat apostoli?

1Cor. 15:5-11 se refera la aceste chestiuni importante. Cuvintele lui Pavel ‘(Hristos) s-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece...apoi la peste cinci sute de frati... apoi... lui Iacov...apoi tuturor apostolilor. Dupa ei toti... mi s-a aratat si mie’ pare sa delimiteze aparitiile invierii incepand cu Chifa si terminand cu Pavel. Pavel nu spune: ‘Apoi mi s-a aratat mie’ ci ‘Dupa ei toti, mi s-a aratat mie’ sugerand o finalitate a aparitiilor. Pavel este capabil sa continue spunand ‘eu sunt cel mai neinsemnat dintre apostoli...prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt (un apostol)’ pentru ca apostoliii sunt un grup limitat in numar. El poate saspuna ca este ‘cel mai neinsemnat dintre apostoli’ pentru ca, de fapt, el este ‘ultimul’ apostol caruia i s-a aratat Domnul. Primul test de apostolat si cel fundamental este ca pretendentul l-a ‘vazut pe Domnul’(1Cor.9:1).

Natura aparitiei lui Hristos inaintea lui Pavel era atipica. El nu l-a vazut pe Domnul cel inviat in contextul primului Paste din Palestina dupa cum l-au vazut ceilalti apostoli inaintea lui, ci ca Domnul ceresc glorificat mai tarziu cu un an sau doi. Fraza neobisnuita si foarte dezbatuta, ‘ca unei starpituri’(1Cor.15:8), indiferent de ce inseamna, reflecta mijlocul de aparare al apostolatului sau autentic in ciuda aparitiei tarzii si separate a Domnului inaintea lui. Din punctul de vedere al lui Pavel natura neobisnuita a aparitiei lui Hristos cel inviat inaintea lui serveste pentru a-l scoate in evidenta ca si punctul final al aparitiilor de acest fel si astfel punctul final al numirii ca apostoli.

Apostolii trebuie sa fi fost numerosi devreme ce crezul se refera la ‘toti apostolii’ (1Cor.15:7) si Pavel se refera la ‘ceilalti apostoli’ (1Cor.9:5). Nu cunoastem numarul exact ci numai ca erau mai mult de doisprezece cei care formau ‘miezul’ grupului. Poate ca cei doisprezece au functionat ca baza simbolica pentru noua comunitate a lui Hristos cel inviat. Pe de alta parte, apostolii si-au luat caracterul din nume: ei fusesera trimisi de Hristos sa mearga la altii. La intalnirea misionara din Ierusalim au fost ‘apostolate’ (apostolai) care au implicat doua ‘trimiteri’: una catre cei circumcisi (vezi circumcizie), si cealalta catre neamuri (Gal.2:7-9).

Cunoastem numele catorva, dar nu pe toti apostolii. Iacov este legat de ‘toti apostolii’ (1Cor.15:7), sugerand ca in timp ce Iacov nu era socotit printre cei doisprezece, el era cel mai respectat dintre apostoli. Este posibil ca relatia lui Iacov ca ‘fratele Domnului’ sa-i fi dat pozitia lui speciala. ‘Fratii Domnului’ care nu sunt numiti dar printre care Iacov avea sa fie inclus, poate ca sunt apostoli (vezi contextul din 1Cor.9:5). Evident ca Ioan este considerat apostol (Gal.2:7-9). Legatura dintre Barnaba si Pavel, de asemenea sugereaza ca Barnaba este considerat apostol (1Cor.9:6). Singurii ceilalti numiti apostoli in scrierile lui Pavel sunt rudele sale ‘Andronicus si Iunia... persoane care sunt cu vaza printre apostoli’ (Rom.16:7). Daca la cei doisprezece il adaugam pe Iacov, Barnaba, Andronicus, Iunia si Pavel (ultimul si cel mai neinsemnat), cunoastem numele a saptesprezece apostoli; dar numarul lor a fost mai mare.

Pavel are o parere buna despre apostoli. Ca fondatori ai bisericilor, apostolii sunt persoane proeminente ale crestinismului timpuriu. Pavel declara ‘Dumnezeu a randuit in biserica mai intai apostoli’ (1Cor.12:28). In plus, slujirea lor era una revelatoare, profetica, edificatoare pentru intelegerea lui Hristos si a evangheliei. Pavel pretinde ca el si ceilalti apostoli s-au bucurat de revelatia lui Dumnezeu prin Duhul (vezi Duhul Sfant) in intelegerea misterelor evangheliei(Efeseni3:1-9). Apostolii au facut cunoscuta aceasta revelatie a lui Dumnezeu atat verbal cat si in scrierile lor (Rom.16:25-26; 1Cor.2:13; Efeseni3:3-4).

5.2.2. Pavel, apostolul. Pavel se refera la el insusi de multe ori ca la un ‘apostol’. Deseori se prezinta cititorilor lui ca ‘apostol al lui Isus Hristos’ sau printr-o atribuire similara. (1Cor1:1;2Cor1:1; Efeseni1:1; Col.1:1; 1Tim.1:1; 2Tim.1:1; Tit1:1). ‘Prin Isus Hristos’ Pavel a ‘primit apostolatul ‘(‘apostole’, Rom.1:5) pentru ca Isus l-a ‘chemat’ pe Pavel sa fie apostol si l-a ‘pus deoparte’ pentru evanghelia lui Dumnezeu (Rom.1:1; 1Cor.1:1) pentru a aduce la ascultarea credintei pe toate neamurile (Rom.1:5; 11:13). Toate acestea se datoreaza lui Hristos cel inviat care s-a aratat lui Pavel ‘dupa ei toti’ in timpul calatoriei prigonitorului spre Damasc.

Dupa S. Kim, Pavel se refera deseori la intalnirea lui de pe drumul Damascului cu Hristos. Pe langa pasajele recunoscute mai repede ,ca si 1Cor. 9:1;15:8-10; Gal.1:13-17; Filipeni 3:4-11, mai sunt altele (de exemplu Rom. 10:2-4, 1Cor.9-16-17; 2Cor. 3:4-4:6; 5:16; Efes. 3:1-13; Col. 1:23-29). Kim sustine ca intr-un grad remarcabil cristofania din Damasc a colorat si a format vocabularul si gandul lui Pavel.

6. Apostolatul lui Pavel este contestat

In scrisorile lui catre tesaloniceni nu exista nici un indiciu ca apostolatul lui Pavel era contestat in bisericile grecesti la vremea scrierii (50-52 e. N.). Pavel se simte liber sa-i puna pe picior de egalitate pe Silvanus si Timotei cu el insusi si sa-i includa cu el ca ‘apostoli ai lui Hristos’ (1Tes. 2:6). Dar de atunci incolo fara indoiala dincauza criticii in crestere, Pavel a devenit explicit in privinta pozitiei sale de apostol (Gal.1:1; 1Cor.1:1; 2Cor.1:1; Rom.1:1), si a avut grija sa se departeze pe el insusi ca apostol de diferitii colaboratori (1Cor.1:1; 2Cor.1:1; Col.1:1).

Pana in jurul anului 55 A. D. Pavel a recunoscut ca apostolatul lui era contestat: ‘Daca nu sunt apostol pentru altii...’ (1Cor.9:2). Acesti altii sunt probabil iudaizatorii la ale caror conceptii el ar fi putut raspunde in ecou in Galateni, cand a scris ca el nu era un ‘apostol’ numai ‘de la si prin oameni’ (Gal.1:1). Cu alte cuvinte (ei spuneau), Pavel nu era mai mult decat un ‘sã liah’, trebuia sa indeplineasca o misiune din partea bisericii din Ierusalim, un surogat al altora.

Urmatoarele lor critici pot fi descoperite din comentariile lui Pavel din 1Cor.15:8-9, unde el isi sustine apostolatul, chiar daca nu a fost prezent cand Domnul cel inviat s-a aratat apostolilor inaintea lui. Aratarea lui Hristos inaintea lui Pavel (spuneau ei) a avut loc mai tarziu in timp, a fost de un alt fel si i s-a aratat numai lui. In cazul lui nu a avut loc o adevarata aparitie a invierii. El nu ar trebui considerat apostol.

Oricum, Pavel a insistat asupra pozitiei sale de apostol fara a se opune afirmatiei ‘ca unei starpituri’ si faptului ca el il vazuse pe Domnul intr-un mod diferit de ceilalti. Daca era ‘cel mai neinsemnat dintre apostoli’ era doar pentru ca fusese prigonitor. Dar in privinta aceasta s-a indreptat prin faptul ca a muncit ‘mai mult decat toti ceilalti’. Daca ei il predicau pe Hristos cel crucificat si inviat, la fel facea si el (1Cor.15:3-5,11).

6.1. 1Corinteni: Apostolatul lui Pavel este contestat. Atitudini defensive similare care reflecta punerea sub semnul intrebarii a apostolatului lui intre corinteni pot fi auzite la inceputul scrisorii: ‘Nu sunt eu apostol? N-am vazut eu pe Isus, Domnul nostru?’ (1Cor.9:1).

Aici intrebarea nu se leaga de baza istorica a pretentiei lui Pavel de a fi apostol, ci de stilul lui de viata de slujire pe care unii l-au gasit neacceptabil in mediul greco-roman al Corintului, si anume ca el nu accepta remunerarea (vezi Sprijin financiar). Din ‘raspunsul meu de aparare impotriva celor ce ma cerceteaza’ (1Cor.9:3) care urmeaza (1Cor.9:4-18), reiese ca potrivit unor corinteni refuzul lui de a accepta patronaj era recunoasterea lui tacita a faptului ca nu era un apostol in adevaratul sens al cuvantului. Un apostol adevarat ar accepta plata in intregime.

Cu toate acestea, aceasta era o nemultumire razvratita si necaracteristica. Pavel s-a simtit in stare sa spuna: ‘Daca nu sunt apostol pentru altii, sunt macar pentru voi(corintenilor)’ (1Cor.9:2).

6.2. 2Corinteni: Apostolatului lui Pavel i se opune rezistenta. De-a lungul a nu mai mult de unu sau doi ani apostolatul lui Pavel a fost pus tot mai mult sub semnul intrebarii de catre unii corinteni ajungand pana la o opozitie raspandita. Aceasta extindere poate fi atribuita sosirii recente a unui numar de ‘slujitori’ sau ‘apostoli’ auto-declarati (2Cor.11:13,23), care au lansat o contra-misiune impotriva lui Pavel si a versiunii sale de crestinism (2Cor.2:17-3:1; 11:4, 12; vezi Oponenti). Vocabularul slujirii lor apare din 2Corinteni si include termeni ca si ‘Cuvantul lui Dumnezeu’, ‘evanghelie’, Isus’, ‘Duh’ si ‘neprihanire’ (2Cor.2:17; 4:1; 11:4,15).

Aceasta reprezinta un atac plin de consecinte la apostolatul lui Pavel prin persoane nou-venite care au cautat sa-l excluda pe Pavel din pozitia lui de la Corint. Ei erau superiori, Pavel era inferior (2Cor. 11:5,23), cei pe care Pavel ii numeste cu ironie ‘apostoli nespus de alesi’ (2Cor.11:5; 12:11). Daca el a ajuns pana la ei, ei au ajuns mai inainte (2Cor.10:12-14 -Ierusalimul comparat cu Antiohia?). Daca el este apostol, unde sunt ‘semnele’ sale,’minunile si lucrarile marete’ (2Cor.12:12)? Daca pretindea ca l-a ‘vazut’ pe ‘Domnul’ (1Cor.9:1; 15:8), ei se lauda cu o multime de ‘vedenii si descoperiri de la Domnul’(2Cor.12:1,7; vezi Vedenii), dovada carora este vorbirea lor minunata (2Cor.5:12-13). Increderea lor ca ‘Evrei...Israeliti...samanta lui Avraam’ este impecabila, facandu-i superiori din toate punctele de vedere.

Pavel este defaimat, socotit nepotrivit, fara autoritate, lumesc si un neghiob de netolerat (2Cor.2:17; 3:5; 10:1-6). Pavel este ‘viclean’ (2Cor4:23; 12:16), o figura mahnita care schioapata din infrangere in infrangere (2Cor.2:14-16; 4:1,7-8,16;6:3-10;11:23-12:10). Care este dovada ca ‘Hristos vorbeste prin’ acest om (2Cor.13:3;10:7)?

Cum a raspuns Pavel acestui atac devastator la apostolatul sau? In mod semnificativ el nu a reiterat aparitiile Domnului inaintea lui. ‘Vedeniile si revelatiile Domnului ‘catre opozantii lui il facusera sa piarda teren, cel putin in ochii corintenilor.

Pavel isi apara apostolatul in 2Corinteni de-a lungul urmatoarelor randuri. Mai intai chemarea Domnului depe drumul Damascului se afla implicit pretutindeni in 2Corinteni. El a fost apostol ‘prin voia Domnului’ (2Cor.1;1) care a folosit ‘autoritatea (exousia) pe care i-a dat-o Domnul pentru zidirea’ bisericilor dintre neamuri (2Cor.10:8; 13:10). El si-a exercitat ‘aceasta slujba prin mila lui Dumnezeu’ ca rezultat al chemarii de pe drumul Damascului 2Cor.4:1. El a vorbit din partea lui Dumnezeu si inaintea lui Dumnezeu si competenta lui pentru a fi slujitorul unui nou legamant este de la Dumnezeu.

Daca chemarea de pe drumul Damascului era baza apostolatului lui Pavel, legitimitatea lui este demonstrata prin calitatea slujirii sale, mai ales cand e privita in contrast cu noii slujitori din Corint. El refuza sa strice Cuvantul lui Dumnezeu (2Cor.4:2), spre deosebire de cei ce se tin de fleacuri (2Cor.2:17). In timp ce ei promoveaza o imagine a ‘neprihanirii’ lui Dumnezeu (bazata pe circumcizie sau alte lucrari ale legii? 2Cor11:15, Pavel este credincios mesajului care i-a fost incredintat de Dumnezeu, ca neprihanirea lui Dumnezeu se gaseste in Hristos care s-a facut pacat pentru noi (2Cor.5:19-21). In ciuda pretentiilor lor si a atacului asupra lui, ei sunt ‘apostoli falsi... slujitori ai lui Satan’(2Cor.11:13-15). Oricum, prin slujirea lui Pavel, in Corint exista o biserica, o vie ‘epistola de la Hristos’ ca dovada a autenticitatii lui Pavel (2Cor.3:2-3; 10:7), ca apostol care ‘convinge’ in mod efectiv oamenii sa devina crestini (2Cor.5:11-13). Intr-adevar, Hristos vorbeste cu putere prin Pavel (2Cor.13:4) si prin Pavel face oameni care se opun , sadevina ascultatori ai evangheliei (2Cor.10:4-6).

In al doilea rand, Pavel a acceptat observatia referitoare la slabiciunea lui, s-a extins asupra ei, chiar laudandu-se cu suferintele lui in trei pasaje importante (2Cor.4:7-8; 6:3-10; 11:23-12:10). Pavel l-a proclamat pe cel care a devenit pacat si a afirmat ca el insusi a experimentat in viata lui, intr-o oarecare masura, suferintele lui Isus, cel pe care il predica. Implicit, in aceste ‘dosare’ pline de necazuri se afla revendicarea faptului ca suferintele lui Hristos sunt reproduse intr-un apostol care ii este credincios (2Cor.1:5). Nespus, dar poate presupus este faptul ca triumfalismul puternic al apostolilor ‘nespus de alesi’ apare din evanghelia lor lipsita de cruce si serveste doar la descalificarea lor (2Cor.2:13). Falsitatea acestor apostoli sta in ‘celalalt’ Isus al lor, in evanghelia lor ‘diferita’.

7. Concluzie

Folosirea cuvantului ‘apostolos’ este aproape in totalitate restransa la scrierile Noului Testament . Devreme ce Pavel il foloseste mai mult ca oricare alt scriitor din Noul Testament si scrierile lui sunt cele mai vechi din punct de vedere cronologic, este evident ca studiul acestui cuvant trebuie sa inceapa cu epistolele lui. Oricum, din scrierile lui Pavel reiese ca au existat ‘apostoli inainte de Pavel’ cel putin de la aparitiile de dupa inviere ale lui Hristos in Ierusalim si in alte locuri din Palestina. Aparitia vocabularului apostolului in Evanghelia dupa Marcu face posibil ca notiunea de apostol sa dateze de la scrierea Evangheliei.

Isus, urmat de Pavel si alti lideri de la inceput, par sa fi fost influentati in folosirea cuvantului ‘apostol’ de notiunea evreiasca ‘sã liah’, care in iudaismul tarziu a reprezentat persoane si institutii pentru altii. In timp ce este clar ca folosirea netehnica a lui ‘apostol’ de catre Pavel se aseamana cu ‘sã liah’-ul secular din scrierile ebraice mai tarzii, folosirea tehnica sau ‘solemna’ a acestui cuvant dobandeste un caracter special din circumstantele unice asociate cu aparitia crestinismului timpuriu.

Scrisorile catre galateni, romani si corinteni reflecta cresterea opozitiei fata de recunoasterea lui Pavel ca si Apostol al lui Cristos.In timp ce unele opozitii s-au ridicat la un nivel local deasupra criticii personale a lui Pavel,de departe cea mai mare respingere a apostolatului sau s-a ridicat din partea iudaizatorilor care au cautat sa-l clasifice ca un umil sã liah al bisericii din Ierusalim.

Pavel insusi a cautat sa stabileasca numarul limita de apostoli.Cuvintele lui pline de grija ‘Cristos mi s-a aratat mie in cele din urma’(1Cor.15:8) arata ca in timp ce apostolii au existat inaintea lui, dupa el nu au mai existat apostoli.Dupa Pavel el este cel mai neinsemnat si ultimul dintre apostoli.Punerea sub semnul intrebarii sau respingerea deschisa a autoritatii lui Pavel ca apostol al lui Cristos este in nici un caz limitata la perioada in care a trait Pavel.Unii savanti moderni au incercat sa largeasca definitia lui ‘apostol’ intr-o asemenea maniera (de ex.’misionar sau plantator de biserici’) incat autoritatea distinctiva a lui Pavel este disipata.Pavel a opus rezistenta incercarilor de a-l degrada in acest fel.Daca apostolatul lui Pavel a insemnat si inseamna nu mai mult decat aceasta, atunci el a avut si continua sa aiba putina autoritate reala in biserici.

Ar trebui sa nu existe nici o indoiala ca Pavel si-a bazat pretentia de a fi apostol pe faptul ca l-a vazut pe Domnul inviat si ca a fost incredintat de El sa mearga la neamuri(1Cor.9:1,15:8,Gal.!:11-17).Pentru a fi siguri ,el a aratat inspre eficacitatea lui in intemeierea bisericilor spre suferintele lui ca o continuare in istorie a sufeerintelor lui Cristos si asupra integritatii sale,dar acestea doar au justificat o slujire care isi avea baza in confruntarea lui da catre Cristos pe drumul catre Damasc.