Mai mult de o suta de termeni diferiti, metafore si imagini sunt folosite in Noul Testament pentru a descrie poporul lui Dumnezeu si cum el a intrat intr-o relatie salvatoare cu Cristos. In completare la aceste descrieri mai multe activitati sunt relatate pentru a-i caracteriza pe credinciosi. Integral in invatatura lui Pavel despre poporul lui Dumnezeu este utilizat cuvantul ekklesia, un termen care inseamna “congregatie”, “intrunire”, “biserica”, “multime” sau “adunare”.

1. Ekklesia in statul grec.

Termenul ekklesia (intrunire) deriva din cuvantul “ek-kaleo”(chemat – verb folosit pentru convocare, pentru adunarea la armata; este atestat din timpul lui Euripide si Herodot, inaintea secolului V, i.Ch.) si insemna adunarea populara a multimii orasenilor sau a oraselor stat grecesti. In timpul acestei perioade este intalnit la intervale regulate, cu toate ca in caz de urgenta, termenul putea descrie o multime imensa. Orice orasean avea dreptul sa vorbeasca si sa propuna subiecte pentru discutie.

Cu secole inaintea traducerii vechiului Testament si perioada Noului Testament, termenul ekklesia a caracterizat clar un fenomen politic; a fost adunarea multimii orasenilor, inradacinata in democratia greceasca, o adunare in care erau luate decizii fundamentale din punct de vedere politic si juridic (cf. Fapte 19:39; Fapte 19:32,41 – chiar daca o adunare neconstitutionala, aceasta este numita ekklesia). A fost privita ca si existenta, numai cand intr-adevar se aduna (o astfel de forma era distincta de la termenul “demos”, care insemna popor, multime si populatie).

2. Ekklesia in LXX, Iosefus si Filo.

In LXX ekklesia a fost frecvent traducerea evreiescului “qahal”, un termen ce putea descrie o adunare mai mica, specific religioasa sau nereligioasa, asemenea unei adunari armate in pregatire pentru razboi (1Samuel 17:47; 2Cronici 28:14) sau venirea unei galagioase si potential periculoase multimi (Psalmul 26[LXX 25]:5). (Ekklesia nu a fost niciodata interpretat ca si “edah”, adica congregatie, care reprezenta poporul unei natiuni unite). O particulara semnificatie a acestor exemple ale “ekklesia”(interpretate “qahal”), indica congregatia lui Israel, cand aceasta se aduna sa asculte Cuvantul lui Dumnezeu pe muntele Sinai sau mai tarziu pe muntele Sion, unde intreg Israelul a fost chemat sa se adune de trei ori pe an. Unerori intreaga natiune parea a fi implicata, ca atunci cand Moise s-a adresat poporului inainte de intrarea lor in tara promisa. Deuteronom 4:10 descrie “in ziua cand am stat inaintea Domnului Dumnezeului meu, la Horeb, cand El mi-a vorbit: “Aduna poporul inaintea Mea sa-mi auda Cuvintele”(LXX foloseste termenul ekklesia si esdte inrudit cu verbul “ekklesiazo”; notat de asemenea in Deuteronom 9:10; 18:16; 31:30; Judecatori 20:2). In alte situatii El este singurul sef reprezentativ care pare a fi prezent, ca si congregatia liderilor tribali sau a patriarhilor, precum si la dedicarea Templului lui Solomon de la Ierusalim (1Regi 8:14,22,55).

Iosefus, de asemenea a folosit cuvantul frecvent (de 46 de ori din care 18 sunt citate in LXX), intotdeauna ca o multime. Aceasta varietate, ca de exemplu: religiosa, politica si spontana sunt mentionate (Iosefus Ant. 4.45#309; Viata#268; J.W.1.4#654; 1.8#666). Filo a intrebuintat termenul de 30 de ori, din care doar 5 sunt citate in LXX. Acestea cinci apar in gandirea greceasca clasica.

In vocabularul grecesc si iudaic, inainte si contemporan cu Noul Testament, ekklesia insemna o adunare sau o multime de oameni. Ea nu desemna o organizatie sau o societate, cu toate ca ea nu avea un inteles propriu religios si se putea referi la intalniri cu caracter laic, o semnificatie speciala fiind acea a aparitiilor ekklesiei in LXX, care se refera la adunarea lui Israel stransa ca sa asculte Cuvantul lui Dumnezeu.

Cuvantul ekklesia apare de o 114 ori in Noul Testament, cu 62 de exemplificari la Pavel, 3 in Matei, alte 23 in Fapte si 20 in Apocalipsa si in scrierile non-pauline doar 6 cazuri intamplatoare. De la folosirea lui Pavel a acestui termen, alte exemplificari sunt importante pentru a determina intelesul pe care el l-a atasat intr-un context variat.

Cronologic, prima folosire a avut loc in 1Tesaloniceni 1:1(cf. 2Tesaloniceni 1:1), in salutul catre crestinii din Tesalonic: “Pavel, Sila si Timotei catre Biserica (ekklesia) tesalonicenilor in Dumnezeu Tatal si Domnul Isus Cristos. Termenul este intrebuintat in acelasi fel in cercurile grecesti si iudaice, astfel ca si alte adunari in oras (ekklesiai), sunt descrise ca si o multime a tesalonicenilor.

De la conciliile politice care aveau loc regulat, termenul se distinge prin adaugarea cuvintelor “in Dumnezeu Tatal” si de la intrunirile regulate de la sinagoga prin folosirea termenului “ekklesia” si a expresiei suplimentare “in Domnul Isus Cristos”. De la ultimele afirmatii ale scrisorii este clar ca Pavel a avut in minte o adunare actuala a crestinilor tesaloniceni. Astfel ca el a cerut ca scrisoarea sa fie citita tuturor fratilor si surorilor incat ei sa primeasca toate cu o sarutare sfanta (1Tesaloniceni 5:26-27).

Alt exemplu de ekklesia (singular) si ekklesiai (plural) in scrisorile pauline, indica de asemenea o adunare sau o multime locala de crestini intr-un loc propiu: ea nu este o metafora, ci un termen descriptiv al unui obiect identificabil. In cea de-a doua scrisoare catre tesaloniceni, referinta este facuta catre “bisericile lui Dumnezeu” (2Tesaloniceni 1:4) si “bisericilor lui Dumnezeu din Iudeea”(2:14). Alte scrisori ca cea catre Galateni (1:2), cele doua scrisori catre Corinteni (1Corinteni 7:17; 11:16; 14:33,34; 2Corinteni 8:19,23,24; 11:8,28; 12:13) si Romani (16:4,16), intrebuinteaza pluralul, cand este in vedere mai mult de o biserica (singurele exceptii sunt expresiile distributive “fiecare biserica”, 1Corinteni 4:17 si fraza “biserica lui Dumnezeu”, 1Corinteni 10:32, intr-un sens posibil sau generic localizat). Astfel referinta este facuta “bisericilor din Galatia” (Galateni 1:2; 1Corinteni16:1), “bisericilor din Asia”, (1Corinteni16:19), “bisericilor din Macedonia”, (2Corinteni 8:1) si “bisericilor din Iudeea”, (Galateni 1:22). Acestea sugereaza ca termenul a fost aplicat numai la o adunare reala de oameni sau unui grup care se aduna si care era vazut ca o adunare constituita.

Cu toate ca noi adesea vorbim de un grup de congregatii colective, ca “biserica” (a unei denominatii), este nesigur daca Pavel (sau in restul Noului Testament) foloseste ekklesia in acest sens colectiv. De asemenea notiunea provinciei unite sau bisericii nationale apare ca fiind straina de gandirea lui Pavel. O ekklesia a fost o intalnire sau adunare. Acest sens primar al unei adunari apare clar in 1Corinteni 11-14, unde expresiile sunt folosite, ca si “cand te aduni in biserica”, (1Corinteni 11:18) si “a vorbi in biserica”, (1Corinteni14:35; cf. 14:4,5,12,19,28).

In una sau doua situatii din Noul Testament ekklesia este gasita ca o extensie literara, adica folosirea descriptiva a “unei adunari” pentru a desemna persoanele care alcatuiesc adunarea. Aceasta este o extensie naturala sau dezvoltare lingvistica descoperita intr-un grup, de curand si poate explica referintele, cum ar fi: Fapte 8:3; 9:31; 20:17. Oricum doua observatii semnificative trebuie facute: intai, folosirea primara a cuvantului ekklesia ca adunare a predominat in Noul Testament si chiar prin Parintii apostolici catre apologeti. In al doilea sens, nici o constructie teologica nu este facuta in baza acestor catorva folosiri extinse.

Este de o semnificatie particulara inceputul celor doua scrisori catre Corinteni (1Corinteni1:1; 2Corinteni 1:1; cf.1Corinteni 10:32; 11:22; Romani 16:16), unde biserica este descrisa ca apartinand Aceluia care a adus-o in existenta care este Dumnezeu sau Cel prin care aceasta a luat fiinta, si anume Cristos. Asa ca ekklesia nu a fost o simpla asociere umana sau grup religios, ci o entitate divina creata. Ca si in cazul vechiului Israel, termenul nostru face referire la adunarile care se intalneau sa asculte si sa se inchine lui Dumnezeu. Referinta lui Pavel din Galateni (Galteni1:13 cf. 1Corinteni15:9; Filipeni 3:6) despre persecutia sa asupra “bisericii lui Dumnezeu”, nu se contrazice neaparat acestei sugestii; de atunci expresia poate fi aplicata bisericii din Ierusalim, ea inainte fiind distribuita intr-un numar mic de adunari, in mai multe parti din Iudea sau a fost folosita pentru credinciosii care erau arestati pentru ca se intalneau impreuna, intrunirile lor prevazand evidente ale asociatiilor crestine.

In al doilea grup al referintelor, ekklesia este folosita, iar ca un termen desciptiv al unui obiect identificabil – distinct de metafora – de data aceasta multimea intalnindu-se intr-o casa particulara, casa bisericii. La un moment dat toata congregatia dintr-un oras poate fi suficient de mica, ca sa se intalneasca in casa unuia din membrii ei si trebuie reamintit faptul, ca a fost asa pana la mijlocul secolului III, cand crestinismul primar detinea proprietati cu sopul inchinarii.

In alt loc, locasul bisericii apare ca reprezentand mici cercuri de partasie in interiorul unui grup mai mare. In adaugare la casa lui Nimfa din Laodiceea (Coloseni 4:15), noi stim ca in Colose, casa lui Filimon a fost folosita tot ca si locas de inchinare (Filimon 2). La Filipi casa Lidiei pare sa fi fost folosita tot cu acest scop (Fapte 16:15,40), in timp ce la Corint Gaiu este descris ca fiind “gazda… intregii biserici” (Romani 16:23, calificarea “toata” nu ar fi necesara daca crestinii din Corint s-ar fi intalnit ca un singur grup, fapt ce implica grupuri mai mici, existent in oras; cf. 1Corinteni 14:23; 16:19; Romani 16:5).

O semnificatie particulara pentru studiul nostru despre biserica sunt acele exemple din scrisorile mai tarzii ale lui Pavel, unde ekklesia are o larga referinta, mai mult decat o congregatie locala sau locas al bisericii. Incepem cu Coloseni 1:18, unde este specificat faptul ca Cristos este “capul trupului, care este biserica”. In Coloseni 1:24 o expresie similara este intrebuintata in contextul suferintelor lui Pavel (“in numele trupului care este biserica”). Multi comentatori interpreteaza aceste referinte din Coloseni (si exemplele similare din Efeseni 1:22; 3:10,21; 5:23,24,27,29,32) pentru “biserica universala din care toti crediciosii fac parte” si care este raspandita in toata lumea.

1. Termenul ekklesia poate sa nu aiba un inteles uzual al cuvantului “multimi” sau “adunari”, de aici fiind dificil sa iei in considerare cum lumea bisericii largi se poate aduna, si astfel cuvantul poate fi tradus intr-un alt mod pentru a exprima o organizatie sau o societate.

2. Contextul din Coloseni 1:15-20 care se muta pe plan ceresc sugereaza ca nu este un fenomen pamantesc despre care se vorbeste in Coloseni 1:18, ci unul ceresc si supranatural. Aceasta nu pentru a

sugera ca credinciosii sa aiba relatii unii cu altii, ci pentru a arata ca ei nu se aduna impreuna in biserica. Ca membrii ai trupului lui Cristos sau ca popor al lui Dumnezeu ei nu se relationeaza numai la Cristos Insusi, ci si unii altora, chiar si atunci cand sunt separati de timp si spatiu. Dar punctul de vedere aici este ca ekklesia nu este termenul folosit in Noul Testament pentru cei multi.

Timpuriu in scriosarea catre Coloseni este mentionat faptul ca cititorii au fost potriviti pentru a impartasi mostenirea sfintilor in Imparatia luminii si au fost transferati din domnia intunericului in regatul, in care Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu detine puterea (Coloseni 1:12-14). Pe de alta parte colosenii sunt membrii evidenti al unui taram pamantesc (rugaciunea din Coloseni 3:4-4:6, care arata ca ei au o responsabilitate importanta pamanteasca); apostolul se uita inainte la existenta lor ca “sfanta, ireprosabila, fara vina” inaintea lui Dumnezeu in ziua de pe urma (Coloseni 1:22). Pe de alta parte ei sunt descrisi ca o existenta prezenta intr-un taram ceresc. De cand ei au fost inviati impreuna cu Cristos ei trebuie sa umble dupa lucrurile care sunt sus, unde Cristos sta la dreapta lui Dumnezeu (Coloseni3:1). Deoarece ei locuiesc cu Cristos in aceasta dimensiune cereasca (Cristos care este viata lor este deja in cer, Coloseni 3:1,3), ei sunt asigurati ca atunci cand se va arata Cristos si ei vor aparea in glorie impreuna cu El (Coloseni 3:4).

Mai tarziu referintele din Efeseni au rolul de a indica in aceasta directie a unei adunari ceresti. Ea este expresia mentionata ca Dumnezeu “ne-a adus la viata impreauna cu Cristos… ne-a inviat impreuna cu El si ne-a pus sa stam in locurile ceresti in Cristos Isus” (Efeseni 2:5-6). Acesti cititori ai acestei scrisori circulare au fost “binecuvantati… in locurile ceresti cu tot felul de binecuvantari in Cristos” (Efeseni 1:3). Din nou o referinta este facuta la conducerea lui Cristos peste biserica, care este trupul sau (Efeseni 1:22-23). Daca termenul ekklesia trebuie inteles aici ca “biserica” sau o adunare avand loc in cer, atunci aceasta ar insemna ca crestinii participa la aceasta ca si cum si-ar indeplini sarcinile. Ei sunt deja adunati in jurul lui Cristos si aceasta este un altfel de a spune, ca ei acum se bucura inchinandu-se cu El. Ulterior referintele din Efeseni (3:10,21; 5:23,25,27,29,32), desi luate de obicei de interpreti ca referindu-se la “biserica universala” pot fi de asemenea intelese, ca si desemnand o adunare cereasca in jurul lui Cristos. Un important pasaj in afara scrierilor pauline, unde ekklesia se refera la o “adunare” care este atat cereasca cat si escatologica este in Evrei 12:23, unde apare o expresie neobisnuita “adunarea celor intai nascuti”. Desi orasul ceresc este inca tinta calatoriei crestine (Evrei 13:14) crestinii au ajuns deja in adunarea lor in discutiile pe care le poarta.

Noul Testament discuta legatura dintre biserica locala si adunarea cereasca. Legatura nu este nicaieri scoasa in evidenta. Cu siguranta congregatia locala nu a fost parte a bisericii lui Dumnezeu. Aceasta a fost aratata simplu in mai multe locuri incluzand 1Corinteni 1:2, unde apostolul scrie “bisericii lui Dumnezeu care este in Corint”.

Dar noi putem sugera ca congregatia locala precum si grupurile care se intalneau in casa lui Nimfa si Lidia, de exemplu, sa fi fost concret expresii vizibile ale unei relatii pe care credinciosii o au cu Domnul Isus. Adunarile locale, fie in congregatii sau locasul bisericii au fost manifestari pamantesti ale unei adunari ceresti din jurul lui Cristos cel inviat. Daca aceasta intalnire cereasca cu Cristos este o cale figurativa sau metaforica de vorbire despre umblarea credinciosilor in partasie cu El, atunci a fost potrivit ca aceasta noua relatie cu Domnul sa gaseasca expresie concreta in strangerea lor regulata impreauna care este in biserica.

Aparent responsabilitatea intalnirii impreuna in acest mod nu a fost imediat evidenta pentru unii din crestinii primari, pana cand ei au continuat sa aiba nevoie sa fie rugati sa nu paraseaca “adunarea… impreuna” (Evrei 10:25). Barbati si femei au fost chemati la o relatie cu aceasta biserica a lui Cristos, adunare cereasca prin predicarea Evangheliei. Ei au fost dusi in partasia cu Fiul lui Dumnezeu (cf. 1Corinteni 1:9), ca sa vorbeasca despre calitatea de a fi membru ale acestei adunari ceresti stransa in jurul lui Cristos este o alta cale ca sa ne referim la o noua relatie cu El. Ei si alti crestini au fost adunati in congregatii locale aici pe pamant, de aceea a fost o cale importanta in care partasia lor cu Cristos a fost exprimata. Mai tarziu ei au venit impreuna cu altii care erau in partasie cu El, asa ca ei nu numai ca s-au intalnit unii cu altii, ci s-au intalnit chiar cu cristos care locuieste in ei corporal si individual.

Poate fi pretins faptul ca oricand ekklesia apare prin ea insasi, ea este inteleasa ca scurtare a termenului original “he ekklesia tou theou”, (biserica lui Dumnezeu”): 1Corinteni1:2;10:32;11:22;15:19; 2Corinteni1:1; Galateni1:13; pluralul in 1Corinteni11:16,22; 1Tesaloniceni2:14; 2Tesaloniceni1:4). Ca atare, genitivul “a lui” Dumnezeu nu este numai o adaugare care defineste mult mai precis cuvantul precedent biserica, ci a fost o numire proprie a bisericii primare din Ierusalim (1Corinteni15:9; gal.1:13; Filipeni3:6), care s-a inteles ca a fi o comunitate escatologica a mantuirii. Expresia deplina “biserica lui Dumnezeu” poate fi aplicata la fel de bine si altor congregatii (1Tesaloniceni 2:14) incluzandu-le pe acelea din “misiunea neamurilor” (“biserica lui Dumnezeu care este in Corint”, 1Corinteni 1:2; cf. 2Tesaloniceni 1:4). Genitivul “al lui” Dumnezeu indica faptul ca El este sursa sau originea vietii si existentei bisericii. Genitivul aduna barbati si femei prin predicarea Cristosului crucificat si ii formeaza in ekklesia sa.

Intr-o ocazie Pavel il mentioneaza pe Cristos in legatura cu termenul ekklesia, de exemplu: “biserica lui Cristos va saluta” (Romani16:16), 1Tesaloniceni2:14 (“voi ati devenit imitarori ai bisericilor lui Dumnezeu in Cristos, care sunteti in Iudeea”), arata ca Cristos nu l-a inlocuit pe Dumnezeu ca sursa a vietii bisericii. Faptele lui Dumnezeu de fondare a bisericii sunt mediate de catre Isus Cristos si Evanghelia Sa. Aceasta a fost adevarat pentru ekklesia din Tesalonic, nu mai putin decat bisericilor din Iudea. Deci, bisericile din Noul Testament sunt congregatii ale lui Dumnezeu in Cristos., bisericile in Isus Cristos (1Tesaloniceni 2:14; Galateni 1:22) sau bisericile lui Isus Cristos (Romani 16:16).

In adaugare la folosirea termenului ekklesia, congregatia bisericii, Pavel floseste multe imagini semnificative si metafore ale poporului lui Dumnezeu in Cristos. Aceste imagini nu sunt intotdeauna sinonime, invecinandu-se cu ekklesia. De exemplu metafora trupului se poate referi la crestini in general in relatia lor cu Cristos, fara a sugera ca ei sunt membri a aceleiasi ekklesia. Dar adesea in scrisorile sale apostolul aplica aceste imagini aceleiasi existente ca ekklesia – ca de exemplu, congregatia din Corint. Aceste metafore au conotatii diferite sau nuante, de aceea este important sa ne intrebam ce punct este transmis sau invatat prin imagine. Mai mult de o suta sunt folosite in general in Noul Testament. Noi vom limita remarcile noastre pentru a limita numerele care arunca lumina speciala asupra intelegerii lui Pavel despre biserica.

4.1. Templul

Imaginea Templului este folosita metaforic in Noul Testament pentru a desemna poporul lui Dumnezeu. Apostolul in particular a dezvoltat aceasta imagine a bisericii ca si comunitate a rascumparatilor, care prin activitatea sfintitoare a Duhului Sfant este constituita ca fiind locul unde locuieste Dumnezeu: aceasta idee apare in 1Corinteni 3:16-17; 2Corinteni 6:16-18 si Efeseni 2: 20-22 (cf. 1Corinteni 6:19).

4.1.1. 1Corinteni 3:16-17. Intr-un context in care el a cautat sa combata certurile de partide in biserica din Corint (1Corinteni 1:10-17; 3:5-9), Pavel foloseste naos theou (“Templul lui Dumnezeu”) specific congregatiei locale. Cu ajutorul imaginii despre Templu el prezinta intai, congregatia din Corint ca si Templu al lui Dumnezeu deoarece Duhul Sfant al lui Dumnezeu locuieste in adunarea oamenilor lui Dumnezeu (1Corinteni 10:16). In al doilea rand biserica este insasi locul unde locuieste Dumnezeu. Locasul de pe pamant nu apartine poporului sau, dar in schimb El este Unul care locuieste in ei (1Corinteni 10:16-17). In al treilea rand Pavel accentueaza unitatea si sfintenia Templului lui Dumnezeu. Toti corintenii impreuna constituie locul de locuit al lui Dumnezeu si ca atare el este sfant. A-l pangari prin dezbinari interne sau partide de spirit inseamna a-l distruge si orice incercare de a face aceasta va starni judecata divina.

4.1.2. 2Corinteni 6:16-18. Una din declaratiile sale clare din scrisorile sale este despre ideea credinciosilor ca si Templu al lui Dumnezeu, Pavel referindu-se mai intai la membrii adunarii din Corint el declara: “noi suntem Templul Dumnezeului viu”. El citeaza texte din Vechiul Testament care vorbesc despre prezenta lui Dumnezeu in poporul Sau (Levitic 26:12; Ezechiel 37:27); oricum poate fi implicat faptul ca pentru apostoli locuirea lui Dumnezeu in poporul Sau merge dincolo de notiunile

Vechiului Testament, “despre prezenta Lui cu/sau impreuna cu ei”; cum este in actualitate “locuirea” in ei. Desi nu este o declaratie specifica ca acest Templu este sfant, aceasta rezulta clar din mustrarea unde corintenii sunt rugati sa se separe de tot ce este necurat (2Corinteni 6:17, citand Isaia 52:11).

4.1.3. Efeseni 2:20-22. A treia mare referire la Templu in scrierile pauline se afla intr-un pasaj unde apostolul le reaminteste neamurilor convertite ca prin moartea lui Cristos ei au fost facuti mostenitori ai promisiunilor lui Dumnezeu. Aici biserica este facut cunoscuta ca Templu ceresc invatand ca este asemanatoare dimensiunii ceresti, cum tocmai am observat in relatie cu ekklesia. Conform cu profetiile Vechiului Testament, Templul de la Ierusalim trebuia sa fie un loc unde toate natiunile intr-un sfarsit vor veni sa se inchine si sa roage (Isai 66:18-20; cf. Isai 2:1-5; Mica 4:1-5). Imaginea Templului este aici pentru a fi inteleasa in indeplinirea acestei promisiuni. Prin Cristos neamurile au fost aduse langa Dumnezeu, inainte ca iudeii sa devina noul Templu, locul unde locuieste prezenta lui Dumnezeu. Locuirea lui Cristos in Templu este accentuata: “El este piatra din capul unghiului” (vezi dictionar). “Un Templu sfant in Domnul si locasul de locuit al Dumnezeu in Duhul” (Efeseni 2:21-22) sunt descrieri paralele. Templul este locuinta cereasca a lui Dumnezeu, locasul locuintei Sale. Totusi acel Templu este si poporul Sau in care El locuieste prin Duhul Sau. Credinciosii de pe pamant, destinatarii scrisorii sale circulare sunt legati de taramul ceresc in si prin Duhul Domnului Inaltat. In final metafora trupului este combinata cu aceea a cladirii pentru a atrage atentia la elementul cresterii (Efeseni 2:21-22). Privit ca un Templu, biserica este o locuinta locuita de Dumnezeu, dar din punct de vedere al fiintarii unei cladiri ea este in curs de construire.

4.2. Trupul

Metafora trupului lui Cristos folosita de Pavel pentru a descrie biserica este foarte semnificanta si este aplicata unui numar de entitati, cu un sir de conotatii. Este folosit de apostol in scrisorile lui timpurii catre o adunare locala (Corint), catre crestini (Roma) in relatia lor unul cu altul, crestini care nu sunt neaparat membri ale aceleiasi adunari (Romani 12:4-5) si despre un grup mai larg, posibil incluzand toti crestinii (1Corinteni 12:13), aceasat inseamna ca toti au fost uniti in Isus Cristos, Domnul. In Coloseni si Efeseni imaginea trupului denota o entitate cereasca prin care toti crestinii sunt uniti in El. El este viata lor si locuieste la dreapta lui Dumnezeu, in timp ce credinciosii insisi nu ao fost numai inviati impreuna cu Cristos, ci si au fost facuti sa stea cu El in locurile ceresti. Noi putem trata numai acele referinte care arunca lumina asupra folosirii pauline a cuvantului ekklesia.

In 1Corinteni 12:12-27, unde apostolul se concentreaza pentru a se asigura ca crestinii corinteni au datorii si interese comune, pe care ei nu trebuie sa le neglijeze, el afirma: “voi sunteti trupul lui Cristos si mai multi membri ai lui” (1Corinteni 12:27). In cadrul trupului, care este una, este o adevarata diversitate, o multime de functii care sunt necesare pentru fiintare lui ca trup real (1Corinteni 12:17-20). Fiecare membru cu darul sau este necesar celorlalti membri pentru binele trupului ca un intreg (1Corinteni 12:17-21). Activitatea Duhului este specificat mentionata: este botez in Duhul (en heni pneumati, 1Corinteni 12:7,11). Referinta exacta la ”voi”, in concluzia paragrafului (1Corinteni 12:27) arata clar ca aceasta metafora a “trupului” este predicata adunariilicale din Corint. Aceasta biserica nu este nici o parte a trupuluilui Cristos , nici un trup al lui Cristos. Aceasta descriere similara celei din cuvintele de deschidere ale scrisorii catre Corinteni, unde adunare este numita “biserica (ekklesia) lui Dumnezeu care este in Corint”(1Corinteni 1:2), nu este nici o parte a bisericii lui Dumnezeu , nici o biserica a lui Dumnezeu in Corint. Totusi declaratia din 1Corinteni 12:13 despre “noi”, fiind botezati intr-un singur trup sugereaza ca imaginea trupului lui Cristos poate fi folosita cu privire la crestini in general (sau cel putin unui grup mai larg decat credinciosii din Corint).

Exista astfel doua entitati care se refera printr-o singura exprimare la adunarea locala din Corint, care este specificata in mintea lu Pavel, in 1Corinteni 12:27, si un grup larg incluzandu-l pe Pavel si posibil si altii (“noi” din 1Corinteni 12:13). Fraza “trupul lui Cristos” poate fi folosita cuprinzator pentru toti care sunt “uniti in El”, si de asemenea pentru o manifestare particulera a acelui trup, in acest caz adunarea locala. Aceasta notiune se potriveste exact cu interpretare noastra despre ekklesia (si motivul trupului), unde termenul poate descre o manifestare locala (in fiecare o adunare specifica sau o casa a bisericii ), si o entitate cereasca.

In Romani 12:4-5 metafora trupului se refera la credinciosi in general, in relatia lor unul cu altul (probabil imprastiati prin toata capitala, in Roma), mai degraba decat descriindu-I pe ei ca o singura adunare.

4.2.2. Scrisorile tarzii.

In Coloseni si Efeseni apare o avansare a gandirii pauline, implicand un cadru mai amplu a relatiei cu Biserica, ca trup a lui Cristos, ocupa un rol foarte insemnat in planul lui Dumnezeu. Aceasta este scoasa in evidenta in: Efeseni1:23, unde este afirmata ca regula lui Cristos deasupra toturor lucrurilor este penrtu, sau in numele bisericii; si in Efeseni3:10, unde este declarat ca prin ekklesia intelepciunea lui Dumnezeu este facut cunoscuta chiar puterilor cosmice (Efeseni3:10).

Domnia lui Cristos peste biserica este prezentata in termenii unei relatii organice, in care El ezercita controlul peste poporul Sau, ca si cap al trupului, dupa cum capul trupului ezercita control peste partile lui variate. Viata relatiei dintre membrii este tinutain in evidenta, in timp ce dependenta membrilor din trup pentru viata si putere, precum si suprematia sa, este repetata. Elementul cresterii trupului este prezentat simplu in Coloseni2:19, si chiar mai mult in Efeseni. Edificarea este mentionata in contextul unitatii in diversitate, dupa cum cresterea deriva de la Cristos, astfel incat membrii sunt relationatila El ca si cap , si unul altuia (Efeseni4:1-16). Biserica, ca trup a lui Cristos este descrisa ca plinatate a lui Cristos (Efeseni 1:23). Intr-un sens aceasta este completata prin afirmatia “este un un trup, dupa cum este un singur Domn” (Efeseni 4:4-6). Pe de alta parte, el creste si va fi desavarsit in ziua finala. Trupul astfel ia parte la tensiunile regulate vazute in Noul Testament intre “deja” si “nu inca”, intre “ce este”si “ce va fi”. Trupul este o realitate prezenta si totusi escatologoca, care este viitoare.

4.3. Familia

Peste tot in Noul Testament poporul lui Dumnezeu este mentionat ca o familie si un ansamblu de termeni , proveniti din viata de familie sunt folositi in discutiile despre biserica si comuniutatile crestine primare. Dumnezeu este Tatal (Rmani 8:15 Galateni 4:9) si cei care sunt rascumparati de Cristos sunt copii ai lui Dumnezeu (Galateni 4:1-7), Isus Cristos fiind, “primul nascut” al familiei (Romani 8:29). Pavel vorbeste in termeni calzi cand se adreseaza membrilor crestini ca “frati” (vezi Filipeni 4:1). Tema relatiei din familie este prezentata proeminent in 1 Timotei, unde biserica este descrisa ca “ familie a lui Dumnezeu, si stalpul si temelia adevarului” (1Timotei 3:15; cf. Evrei 3:1-6). Scopul acesti scrisori in ansamblu este sa arate cum trebuie sa ne purtam in familia lui Dumnezeu. Sistemul bisericii este analog familiei umane. Membrii au rolul de a se trata unul pe celalalt la fel cum s-ar trata membrii familiei lor (1Timotei 5:1-2). Ei au rolul de a avea grija unul de altul in nevoie (1Timotei 5:5,16), in timp ce supraveghetorii au rolul de a fi intelepti in conducerea casei lui Dumnezeu, si demonstrand prin priceperea lor ca pot purta de grija familie lor (1Timotei 3:1-7).

Am vazut ca adunarea locala este un element esential al bisericii. In multe limbi astazi echivalentul cuvantului biserica este inca folosit in relatie cu actul adunarii impreuna: expresii ca de pilda: “este timpul pentru biserica”, “inainte (sau dupa) biserica” sau “in biserica”, sunt folosite. Sensul este acela ca crestinii se aduna intotdeauna pentru un motiv dat.

Care este scopul credinciosilor de a se aduna impreuna?

5.1.Edificare

Desi este aproape universal revendicat ca crestinii se intalnesc impreunai n biserica ca sa se inchine lui Dumnezeu, invatatura revolutionara a lui Pavel este ca ei sunt destinati sa se inchine lui prin orice domeniu din viata lor (Romani 12:1). Terminologia inchinarii este transferata de catre apltol si aplicata lucrarii lui Cristos (Romani 3:23-25; cf.Efeseni 5:2), predicarea evangheliei (Romani 1:9, 15, 16; Filipeni2:17) si noii vieti a credinciosilor (Romani 6:13,16;12:1; Filipeni 2:17; 1Tesaloniceni1:9-10). Nu te poti inchina singur, de aceea se duc cresinciosii la biserica (cf. 1Corinteni 14:25). In loc de limbajul inchinarii, Pavel foloseste regulat terminologia zidirii sau a edificarii, pentru a indica scopul si functia adunarii crestine (1Corinteni 14:3-5,12,17,26; 1Tesaloniceni 5:11; Efeseni 4:11-16). Edificarea (oicodome), care se refera la cresterea si progresul credinciosilor, nu trebuie interpretata individualist. Ea este o unire la fel ca o dimensiune personala in invatatura apostolului Pavel despre edificare. Conform cu Efeseni 4:7 Mesia zideste biserica (compara cu promisiunile veterotestamentare despre felul in care el si-a pregatit un popor pentru El Insusi: Ieremia 24:6; 31:4; 33:7), prin popor El ne-a dat apstoli, profeti, evanghelistisi, pastori-invatatori. Focalizarea atentiei este asupra lucratorilor cuvantului (cf. Efeseni 2:20-22), care au rolul de a “echipa sfintii in vederea lucrarii de slujire, pentru construirea trupului lui Cristos” (Efeseni 4:12). Ultima tinta a acestei lucrari, care este si scopul adunarii , este ca sa pregateasca credinciosii pentru deplina maturitate, in vederea intalnirii Domnului (Efeseni 4:13). Edificarea se realifeaza prin profetie (1Corinteni 14:3) si alte lucrari verbale ca: rugaciunea, consolarea, sfatuirea membrilor comunitatii (Efeseni 4:26; cf. 1Tesaloniceni 4:18; 5:11, 14; Efeseni 4:15). Importanta primara in procesul zidirii trupului lui Dumnezeu o reprezinta expunerea regulata si sistematica a Scripturii impreuna cu invatatura doctrinei sanatoase de catre cei echipati si chemati la lucrare (cf. 1Timotei 4:6, 11, 13; 5:17; 2Timotei 2:1-2, 14, 15; 4:1-5; Tit 1:9). Cand crestinii se strang impreuna pentru a sluji unul altuia, biserica este curatita, sustinuta si avansata pe calea lui Dumnezeu . Bunastarea si intarirea comunitatii este scopul fundamental al membrilor adunati laolalta.

In 1Corinteni 11:17-34, desi termenul “zidirea” nu este folosit in discursurile lui Pavel despre Cina Domnului la Corint, problema edificarii este facuta clar proeminenta. Apostolul pare sa vorbeasca despre aspecte diferite ale aceleeasi intalniri in tot capitolul (ekklesia se gaseste in 1Corinteni 11:18, 22). Adunara credinciosilor nu este o asociatie obisnuita sau un club in care membrii au aceleeasi interese; mai degraba este o adunare ce se strange pentru a se impartasi impreuna in beneficiile lucrarii de salvare a lui Cristos. Cand membrii se intalnesc impreuna apar divizari sociale. Atat timp cat indivizii sunt preocupati in a-si consuma pranzul lor propriu ei nu vor tine o masa in cinste Domnului Isus. Prin dispretul unuia fata de celalalt ei au negat insemnatatea sacrificiului lui Cristos pentru ei. El l-a facut posibil pentru ei, pentru a impartasi viata veacului care va veni, dar prin purtarea lor, centrata spre ei insisi, ei au izbutit sa inteleaga tovarasia di trupul lui Cristos. Mai degraba decat edificand sau cladind credinciosii, ei aratau sfidatori spre biserica lui Dumnezeu (1Corinteni 11:22). Astfel prin lipsa de grija fata de credinciosi ei nu se inchinau lui Dumnezeu , nici nu-l slujeau prea acceptabil pe El.

Cand credinciosii Noului Testament se intalneau impreuna si impartasiau o intreaga serie de lucrari ale cuvantului in congregatie lor, asa incat trupul lui Cristos era edificat, ei se intalneau cu Cristos Insus.. asa cum membrii cantau psalmi, imnuri si cantari duhovnicesti, cu recunostinta in inimile lor, asa au indeplinit porunca apostolica; “sa lase Cuvantul lui Dumnezeu sa locuiasca din belsug in ei” (Coloseni 3:16, cf. Efeseni 5:19:20), astfel Cristos era prezent in mintile lor. Orice lucrare cu o baza evanghelica de incurajare sau sfatuire va fi un mijloc prin care Cristos se “logodeste” cu poporul sau. Aceasta s-au intamplat cand Scripturie au fost explicate si invatate formal, sau cand credinciosii se rugau formal unul pentru altul in congregatie ca sa nu asculte de Evanghelie

Modelul de adunare din Noul Testament era comunitatea (ekklesia) lui Israel, adunati pe muntele Sinai, ca sa asculte cuvantul lui Dumnezeu . acum sub noul legamant este o semnificatie diferita. Domnul insusi se intalneste cu poporul sau, oriunde se intalneste in numele Lui si sub autoritatea Sa. Adunare credinciosilor “in biserica “ a fost o mostra si anticipare a vietii ceresti. Referirea a fost facuta catre membralitatea credinciosilor in adunarea cereasca, din jurul lui Cristos . sfarsitul cva aduce adunarea copiilor lui Dumnezeu sa-L intalneasca oe El (2Tesaloniceni 2:1). Momentul cand Cristos este glorificat in sfintii sai (1Tesaloniceni 4:17; cf. 2Tesaloniceni 1:12). Ultima intentie a lui Dumnezeu pentru ei este partesia, restaurrea si imbogatirea relatiei, aspru distrusa in Eden. In acest sens partasia cu Dumnezeu si cu Fiul Sau, Domnul Isus Cristos nu a fost o referire la sfarsit, cat sfarsitul insusi. Orice adunare crestina autententicanu este o simpla expresie a biserica crestine, cat prezinta adunarea in jurul lui Cristos , in cer, si este, de asemenea o anticipare a acelei binecuvantate desavarsiri.

Speranta Vechiului Testament pentru natiuni a fost acea ca ei vor putea fi uniti cu Israelul si unii cu altii in slujirea lui Dumnezeu (Isaia 56:6-7; Apocalipsa 7). Aceasta speranta ar trebui anticipata in adunarea poporului lui Dumnezeu pe pamant aici si acum, si indeplinita in ziua finala. Astfel, ekklesia ca adunare trebuia sa priveasca in continuare in sus sau inaite, mai degraba decat in mod simplu in jos la ea insasi sau chiar inafaraei, la lume si la nevoile ei.

Daca terminologia Vechiului Testament despre inchinare a fost transformata de scriitorii Noului Testament, in special de Pavel , asa incat crestinii sunt indemnati sa se inchine celui adevarat, prin orice domeniu al vietii (Romani 12:1) este aceasta potrivit sa vorbesti despre adunarea lor laolalta in biserica pentru a se inchina lui Dumnezeu? Cum putem noi intelege rugaciunile, laudele si multumirile pe care credinciosii le ofera cand se intalnesc laolalta, in numele lui Cristos? Nu ar trebui aceste raspunsuri sa fie primite ca elemente semnificative in inchinarea comuna lui Dumnezeu? Daca accentul este pus pe adunarea credinciosilor laolata pentru scopul zidirii, cum a vazut Pavel relatia dintre dimensiunea “orizontala” si “verticala” a inchinarii? Adunarile centrate spre Cristos au rolul de a proclama si aplica adevarurile Evangheliei, cat si de a stimula si de a mentine credinta salvatoare. Rugaciunile si laudele au fost parte a “inchinarii lui Dumnezeu” ca raspuns credincios Evangheliei. Totusi, chiar daca acestea sunt pentru a fi exprimate in biserica intr-un fel, ele trebuie sa zideasca comunitatea. Rugaciunile si multumirile nu sunt pentru a fi pur personale. Daca sunt sau nu inspirate ele trebuie sa fie inteligibile, altfel ele vor nu vor atinge scopul fundamental, de a-i zidi pe ceilalti membrii ai adunarii (1Corinteni 14:16-17).

Modelul cel mai bun pentru o inchinare congregationala, ca o expresie particulara a unui raspuns de viata, este inchinarea Noului Legamant. Deoarece Cuvantul lui Dumnezeu a fost predicat si primit in congregatie – trupul lui Cristos a fost zidit. Cristos insusi a fost intalnit in si prin edificare (oicodome). Aceasta a fost in vederea zidirii congregatiei, incat Dumnezeu a fost inchinat si glorificat. O despartire nu ar trebi facuta intre intelegerea lui Pavel despre dimensiunea “verticala”si “orizontala”, care se intampla in inchinare. Edificarea si inchinarea au fost parti diferite ale aceleeasi monede. Participare la zidirea bisericii era o expresie importanta a comunitatii credinciosilor si slujirii lui Dumnezeu. A fost, dupa cum Peterson spunea: “un element al credinciosilor logoditi cu Cristos” (220). Deci o parte a intalnirii putea sa nu fie vazuta ca “inchinare” (e.g. rugacini si laude), sau alta parte ca “timpul edificarii”, doarece invatatura apostolului ne incurajeaza sa vedem aceste activitati din amandoua puncte de vedere.

6. Autoritatea in biserica

6.1.Autoritatea lui Cristos si cuvantul apostolilor.

Din scrisorile lui Pavel reiese clar ca bisericile stau sub autoritatea Domnului Isus Cristos. Biserica este trupul lu Cristos. El este capul ei, nu numai in sensul de a fi sursa vietii si puterii ei, ci si cel care exercita autoritate peste ea. Biserica lui Dumnezeu (intr-un sens particular) a fost adusa la existenta prin proclamarea Evangheliei apostolice (cf.1Corinteni 1:4-9); membrii ei au venit la adevarata inchinare cu Fiul lui Dumnezeu prin cuvantul Sau. Cristos continua sa conduca vietile lor prin acelasi cuvant. Din cauza Evangheliei credinciosii stau fermi si de aceea ei vor fi salvati (1Corinteni 15:1-2). In primul exemplu acea autoritate a fost exercitata de apostolii lui Cristos, initial prin predicarea lor si mai tarziu prin scrisorile lor apostolice. Ei au fost martori, emisari si reprezentantii Lui (2Corinteni 5:20), a caror sarcina era sa intemeieze si sa zideasca regulat bisericile (2Corinteni 10:8; 13:10: Galateni2:7-9). Ei erau numiti “barbati vorbiti de bine” sau diaconi (Fapte6:3, 6) si batrani (Fapte14:32; cf. Tit1:5-9), in timp ce invatatura lor era prezentata ca adevarul lui Cristos , care a fost datatorul de duh in continutul si forma expresiei (1Corinteni 2:9-13; cf. 1Tesaloniceni 2:13), si a fost o norma de credinta (2Tesaloniceni 2:15; cf. Galateni1:8) si putere (2Tesaloniceni 3:4, 6, 14). Biserca din Corint a trebuit sa realizeze ca ceea ce le-a scris apostolul lor era o comanda a lui Dumnezeu (1Corinteni 14:37), in timp ce tesalonicenii erau legati sub juramantul ca sa citeasca si sa asculte de scrisorile lui Pavel .

Autoritatea unui apostol nu era fara limite. Ea exista datorita invierii lui Isus Cristos Domnul si era pentru a fi exercitata in interiorul sferei comisiei apostolice, in timp ce un apostol trebuia sa predice, sa invete pe membri si sa-i indemne sa urmeze Evanghelia apostolica si traditia (1Tesaloniceni 5:12-13; 1Timotei3:5; 5:17; cf.1Corinteni 16:15-16). In 1Corinteni 5, in contextul serioaselor probleme pastorale, de imoralitate, Pavel se asteapta ca congregatia sa ia o importanta decizie cu privire la crestinii ofensatori.

Apstolul le da sfatul lui in termeni clari: “dati-l pe acest om pe mana Satanei, pentru distrugerea carnii”(1Corinteni 5:5). Dar congregatia insasi trebuia sa ia decizia. Corintenii trebuie sa se adune, constienti ca, calauzirea si puterea lui Dumnezeu va fi cu ei atunci cand ei pronuntau o judecata disciplinara in numele Lui, asupra unia din membrii neascultatori (1Corinteni 5:4-5)

Cu privire la problemele de disciplina de la Cina Domnului din Corint (1Corinteni 10:14-22; 11:23-32) apostolul Pavel le-a lasa un numar de principii pe care el se asteapta ca corinteni sa le urmeze. Dar detaliile, forma serviciului, felul in care greselile lor au fost corectate, depindeau de adunarea însasi. Instructiunile apostolului erau adresate intregii congregatii, nu doar unui anumit lider sau unui batran.

Pentru o bibliografie detaliat a se vedea “The Dictonarii of Paul and His Letters”