'PROBLEMELE CRUCIALE' - Cap.2 din James Dunn, Theology of Paul's Letter to the Galatians
Traducator: CÎNTEC Liliana
Este important sa ne amintim ca “Galateni” ne apare ca o scrisoare si nu ca un tratat de teologie.Forma scrisorii este aceea care face ca documentul sa fie atat de personal si care da prezentarii o astfel de calitate emotionala.Pavel se adreseaza celor pe care i-a cunoscut de-a lungul vizitelor sale in Galatia.Cu alte cuvinte,retorica documentului nu este adresata unei audiente impersonale ci oamenilor de care si-a amintit si carora le-ar fi putut spune numele, fara indoiala.Mai mult,relatia dintre ei era una de ajutor reciproc.Ei i-au oferit un calduros si incurajator bun venit cand a ajuns, pentru prima data, dupa cum se pare, intr-o stare de discomfort fizic sau chiar mai grav(4:13-15).Si ei, la randul lor, au primit binecuvantarea mesajului lui Pavel,fiind convertiti prin slujirea lui. Astfel scrisoarea a fost un mijloc de a reinnoi relatiile vechi, un inlocuitor al unei prezente personale pe care distanta a facut-o imposibila(4:20).Era un mesaj personal dat prin intermediul scrisorii, pentru ca Pavel a vazut ca nevoia era urgenta si pentru ca,probabil circumstantele in care se afla au facut ca o vizita in persoana sa nu se poata realiza.
Incarcatura majora a teologiei sta, bineinteles, in continutul scrisorii.Comparatia cu alte scrisori da un indiciu pentru a intelege cat de liber a adaptat Pavel forma scrisorii pentru a se porivi cu propriile sale scopuri,in special in caracterul solid teologic al continutului scrisorilor lor.Totusi este intelept sa incepem luind in seama contextul scrisorii, adica introducerea si concluzia.Pentru ca atunci se puteau urma cel mai bine conventiile epistolare si intr-adevar, erau urmate si de Pavel,scriitorul epistolei.Si din acelasi motiv atunci s-au observat cel mai bine abaterile de la conventiile normale.Mai mult decat atat,in introducere,unde s-a facut incercarea initiala de a restabili vechiul raport personal, interesul criticilor in ceea ce Pavel considera ca avand o importanta majora in constituirea sau reconstituirea relatiilor cu Galateni a scazut.La fel ca si personajul principal al cartii finale care era aproape sigur ca problematica centrala a epistolei era amintita in rezumat
.
Daca aceste consideratii sunt mai putin adevarate in ceea ce priveste epistolele lui Pavel, ele sunt cu siguranta relevante pentru un studiu al epistolei catre Galateni. Incepem asfel uitandu-ne la controversele ce ies la iveala in introduceera si concluzia scrisorii.
INTRODUCERE
In conformitate cu acea conventie epistolara – adica, in conformitate cu obiceiurile normale de scriere ale oamenilor mai bine educati – o scrisoare tipica includea urmatoarele elemente in introducerea sa:
A(autor) catre B(cititori)
Salutari
Multumire si rugaciune pentru cititori
Este bine de acea sa observam unde anume se conformeaza Pavel acestei conventii si cum se departeaza de ea (1:1-9).
FORMA STANDARD FORMA STANDARD CARACTERISTICILE UNICE
A LUI PAVEL IN GALATENI
Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om
ci prin Isus Hristos, si prin Dumnezeu
Tatal,care L-a inviat din morti;
si toti fratii care sunt
impreuna cu mine,
catre bisericile Galatiei. Har si pace voua de la
Dumnezeu Tatal si de
la Domnul nostru Isus
Hristos! El s-a dat pe Sine insusi pentru
pacatele noastre ca sa ne smul-
ga din acest veac rau dupa voia
Dumnezeului nostru si Tatal. A
Lui sa fie slava in vecii vecilor!
Amin.
Ma mir ca treceti asa de repede de la Cel
ce v-a chemat prin harul lui Isus
Hristos la o alta Evanghelie,dar
sunt unii oameni care va tulbura
si care voiesc sa rastoarne Evan-
ghelia lui Hristos.
Dar chiar daca noi insine sau un
inger din cer ar veni sa ne propo-
vaduiasca o Evanghelie,deosebita
de aceea pe care v-am propovadu-
it-o noi, sa fie anatema!Cum am
mai spus,o spun si acum:daca va
propovaduieste cineva o Evanghe-
lie deosebita de aceea pe care ati
primit-o, sa fie anatema!
Pentru inceput Pavel se identifica in mod natural ca fiind expeditorul, dar ii identifica si pe cei carora le scrie; “Pavel…catre bisericile din Galatia”.Deasemenea, el include imediat adaptarea lui specific crestina la salutul obisnuit:”Har si pace de la Dunmezeu Tatal si de la Domnul Isus Hristos”. Dar in afara de asta, conformarea cu acea conventie devine tot mai mica.Aceasta departare de la forma normala si chiar departarea de la propriul lui stil literar in care obisnuia sa scrie, da primul raspuns la problemele personale si tensionate care au motivat scrierea scrisorii lui.
!) Mai intai , el adauga titlul care-l descrie:”Pavel, apostol”.Dupa cum s-a observat deja, aceasta pare sa fi devenit practica (stilul) lui si in alte scrieri.Ceea ce nu poate fi acelasi lucru nici macar in corespondentele sale este adaugarea unei scriereri defensive ridicate in ce priveste originea apostoliei sale:”nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos si prin Dumnezeu Tatal…”(1:1). Mai mult decat atat, discontinuitatea cu care adauga parantezele indica un grad de agitatie si un simt al presiunii considerabil.Apoi, intr-un mod clar, statutul apostoliei lui Pavel era in ochii audientei sale din Galatia o problema de ingrijorare majora careia trebuie sa-i dam mai multa importanta.
2) In al doilea rand, el adauga ceea ce par a fi doua formule confesionale sau de inchinare bine stabilite:”Dumnezeu, Tatal, care L-a inviat din morti”(1:1), si “…Domnul nostru Isus Hristos care S-a dat pe Sine pentru pacatele noastre ca sa ne smulga din acest veac rau, dupa voia Dumnezeului nostru si Tatal”(1:4).Acest lucru indica probabil convingerile crestine de baza comune lui Pavel si cititorilor sai.Evident, intre ei nu erau controverse(ei erau, mai degraba amintiti decat pledanti.) si astfel fara indoiala ca acest lucru forma o parte integranta a legaturii pesonale care l-a legat pe Pavel de cititorii epistolei sale – ecouri ,probabil, de predicare a temelor si formulelor folosite de Pavel cand le-a predicat prima data evanghelia si necontestate de alti misionari.La aceasta ne vom intoarce insa in capitolul 3.
3) In al treilea rand, la fel de impresionant ca si primul punct, este esecul lui Pavel de a oferi multumiri si rugaciune in numele cititorilor sai.Acei cititori obisnuiti cu o atitudine prietenoasa de a li se scrie au fost gata sa respinga o asemenea impolitete si probabil ca au fost uimiti de duritatea si violenta atacului pe care Pavel il instaleaza:”Ma mir ca treceti asa de usor de la harul lui Isus la o alta Evanghelie: nu doar ca este o alta evanghelie, …”Aici era un alt punct de mare sensibilitate pentru Pavel, punct care va necesita o mai mare atentie.
APOSTOLIA LUI PAVEL
Concluzia evidenta care se trage din primul paragraf (1:1) este aceea ca Pavel credea ca problema intelegerii apostoliei lui era pusa sub semnul intrebarii.Nu ne este clar cum s-a nascut aceasta controversa:alti misionari (presupunem ca despre ei este vorba) au atacat pretentia lui Pavel in mod direct – asta inseamna pur si simplu ca au considerat propria lor autorizatie (prin implicatie) ca fiind superioara autorizatiei pe care o avea Pavel.De asemenea, nu e clar nici ce valoare a avut critica apostoliei lui Pavel .Judecand dupa raspunsul vehement al lui Pavel (“nu de la oameni, nici printr-un om”), ceilalti misionari si-au mentinut fie faptul ca apostolia lui Pavel a provenit ori din insasi natura umana (Petru-cf. Gal.1:18;Anania -cf. Fapte 22:12-16; Antioh – cf.Fapte 13:1-3) sau probabil ca aceasta natura umana a apostoliei lui Pavel nu se putea recunoaste deloc (cel putin in caracteristicile mai controversate) . In orice caz, autoritatea conducatorilor crestini din Ierusalim o intrecea pe cea a lui Pavel, iar Pavel si-a putut da seama de acest lucru. Oricat de amanuntite ar fi detaliile, sunt suficiente pentru a intelege teologia epistolelor in care Pavel a crezut necesar sa se apere cu toata taria lui si asta inainte ca macar sa fi adus salutari audientei din Galata.In mod clar, problema a fost una de sensibilitate pentru Pavel – probabil pentru ca ea sta la baza intregii sale relatii cu galatenii.
Ceea ce era evident in mintea lui Pavel era intelesul apostoliei si legitimarea lui. O parte a problemei era faptul ca insusi conceptul crestea in semnificatie. Dupa cum s-a observat deja, cuvantul (apostol) inseamna pur si simplu ‘unul trimis,ca un emisar’. In alta parte Pavel il foloseste cand vorbeste despre delegatii uneia dintre bisericile sale (2 Cor.8:23; Fil. 2:25) .Dar a castigat deja un sens mai important, acela al unui trimis chiar de catre Isus. Acest sens probabil ca deriva din traditia aparitiei, la inviere, a unui Hristos viu, traditie pe care Pavel insusi a mostenit-o (1 Cor. 15:7). Cu siguranta, din acest punct de vedere se temea Pavel sa se numeasca “trimis”(1 Cor. 15:8-9).
Problema a devenit mai urgenta ca un rezultat al unor doua tendinte opuse una fata de alta.Pe de-o parte, Pavel se pare ca a fortat sensul de apostol al lui Isus Hristos in directia unui apostol care inseamna, de fapt, unul trimis in afara, misionar, adica ‘fondator de biserici’ ( 1 Cor. 9:1-2 ) ; si in acest caz, el a vrut sa spuna , misionar al Neamurilor ( Galateni 1:15-16 ; 2:8).
Pe de alta parte cuvantul era strans legat de imporanta pe care o aaveau cei doisprezece, fiind cei mai apropiati de Isus din punct de vedere istoric, trimisi in timpul lucrarii lui Isus,primul grup de martori ai invierii (1 Cor.15:5) ,si de aceea, avand rolul normativ de a fi primii Lui apostoli. Acest lucru se reflecta in modul in care Faptele Apostolilor foloseste termenul de “apostol” aproape in mod exclusiv pentru si ca sinonim cu “cei doisprezece”(Fapte 1:2, 26; 2:37,42-3). In contrast, ar putea fi semnificativ aici faptul ca Pavel lasa statutul lui Iacov in ambiguitate.( Gal. 1:19), probabil nedorind sa-l recunoasca de apostol pe unul care a ramas in Ierusalim.
Aceasta tensiune sta probabil undeva in spate si ajuta in explicarea dublei infatisari a lui Pavel in tratarea temei din Galateni.
Primul aspect este clar. Autoritatea lui ca si apostol nu depindea de nici o sursa sau mediu uman; a provenit de la insusi Hristosul inviat(1:1) Importanta acestui punct pentru Pavel este indicata in continuare de modul insistent in care subliniaza acest lucru in ceea ce serveste ca si tematica pentru restul primelor doua capitole: “Fratilor, va marturisesc ca Evanghelia propovaduita de mine, nu este de obarsie omeneasca; pentruca, n-am primit-o, nici n-am invatat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.( 1:11-12). Autoritatea umana la care el s-a gandit devine clara in cap.1:16-21:era Ierusalimul, sau mai exact,conducerea bisericii din Ierusalim.Astfel Pavel se straduieste sa evidentieze ca el nu s-a grabit spre ierusalim imediat “revelatia lui Isus Hristos”pe care a avut-o pe drumul Damascului, pentru a castiga o interpretare plina de autoritate a viziunii sale, dar a plecat mai departe inspre Arabia (1:16-17). Doar dupa trei ani a plecat la Ierusalim, si atunci doar “pentru a-l cunoaste pe Petru”; nu a vazut pe nici unul , in afara de Iacov(1:18-19) ;marturia era asa de importanta pentru Pavel intrucat el lupta pentru adevar .Punctul de vedere al lui Pavel, pana aici, este clar: autorizatia lui ca misionar era venita direct de la Dumnezeu, prin Hristos; era foarte bine inteles de el inainte de a merge in Ierusalim.; si dorinta lui de a-l cunoaste pe Petru atunci cand a vrut sa faca o vizita in Ierusalim nu era un factor semnificativ sau determinant in cei paisprezece ani de lucrare misionara in Siria si Cilicia.(1:21).
In acelasi timp forta cu care Pavel neaga aceasta duce la intelegerea ca daca oricare autoritate umana are relevanta asupra acestui punct, atunci aceea trebuie sa fie Ierusalimul . Tensiunea dintre trimiterea directa de la dumnezeu si validarea umana a acestei trimiteri este astfel aparenta.Tensiunea devine si mai evidenta pe masura ce Pavel inainteaza .Caci in cea de-a doua lui vizita in Ierusalim, in ciuda celor paisprezece sau saptesprezece ani dupa prima lui trimitere, Pavel era nerabdator sa-I fie recunoscuta conducerea Ierusalimului. Fara aceasta conducere, misiunea lui ar fi fost “zadarnica”(2:2).Ei aveau autoritatea de a-l convinge pe Tit sa fie taiat imprejur, daca acest lucru era tras la sorti (2:3 probabil implica acest lucru),sau sa-I mai”adauge” ceva lui Pavel (2:6). Dar, dupa cum s-a intamplat, argumentele aduse de Pavel si succesul evident al misiunii lui se pare ca au castigat si in schimb apostolii stalpi si-au dat seama de trimiterea lui la Neamuri si i-au dat dreptul de recununoastere si prietenie, chiar pana acolo ca i-au recunoscut apostolia.(2:7-9).
Astfel aici se pune o problema clasic teologica: care este forta primara a acestui cuvant “apostol”? Este vorba despre o trimitere divina sau despre o autorizatie umana? Poate una sa stea in picioare fara cealalta? Inseamna functia centrala a apostoliei, fondarea de noi biserici ( astfel incat sa fie folosita mai tarziu de cei care au fondat noi denominatiuni),sau continuitatea si astfel recunoasterea ucenicilor originali? Pavel incearca o balanta care ar putea fi folosita de model. Bineinteles, nu se pune la indoiala cazul in care Pavel se bucura sa recunoasca autoritatea conducerii de la Ierusalim pentru ca in acea intamplare ei au exercitat o asemenea autoritate , sa-si afirme propria lui apostolie. In orice caz, balanta pe care a stabilit-o intre trimiterea independenta si validarea eclesiastica , aduce o ilustrare buna a tensiunii care trebuie mentinuta intre ceea ce am putea numi promptitudinea inspiratiei carismatice si forta reglatoare a recunoasterii oficiale.Acesta este un punct mai cuprinzator asupra caruia va trebui sa ne intoarcem in capitolul 6.
In orice caz , ar fi o greseala sa interpretam acest articol ca fiind in primul rand unul al statutului personal al lui Pavel. Caci este in mod egal faptul ca Pavel si-a aparat autoritatea sa apostolica ca un mod al apararii intelegerii pe care el a avut-o cu privire la Evanghelie.