O analiza a teologiei lui Pavel asa cum este conturata in Romani,are putine sanse de a alege de unde sa inceapa pentru ca prima sectiune importanta a expozitiei sale se dezvaluie ca o acuzatie a umanitatii.(Rom1:18-3:20).Astfel,fiindu-ne date cateva lamuriri cu privire la conceptia lui despre Dumnezeu si felul in care fiintele umane sunt constituite, ne concentram asupra tristei lui analize cu privire la conditia umana.

De fapt, urmatoarea etapa (pentru noi) a teologiei lui Pavel se desprinde din cea dintai. Ea completeaza portretul antropologiei lui Pavel.Pentru ca una din cele mai evidente carracteristici ale intelegerii lui Pacel in ce priveste umanitatea esta frecventa negatiei atasate unor termeni chieie, descrisi in capitolul anterior.Acest lucru este in mod special adevarat cu privire la sarx(carnea),fiinta umana apartinand lumii, slaba, coruptibila.Viata in lume nu poate fi traita decat “in carne”,dar o viata traita kata sarka(in concordanta cu firea pamanteasca),unde instinctele si poftele animalice domina existenta ,este cu neputinta sa fie placuta lui Dumnezeu,este o viata ostila lui Dumnezeu(Rom8:7-8).Soma,(trupul) este un termen cu valoare neutra,dar care totusi poate fi folosit intr-un sens nagativ

“trupul pacatului”,(6:6),”trupul mortii”(7:24),in sensul cel mai bun acest trup este totusi un trup muritor,trupul mort care va fi rascumparat(6:12,8:10-11).Asta(umanitatea la niveul ei insisi, nu la nivlul lui Dumnezeu) .

Psychicon soma, trebuie sa fie rascumparat (Rom8:23),trebuie sa devina pneumatikon soma (1Cor15:44-49)chiar si despre pneuma(spirit) in anumite situatii se poate vorbi ca avand nevoie de curatire de “intinare”(2Cor7:1).

La fel de evident este limbajul folosit de Pavel cand aminteste despre acuzatiile de la inceputul cartii Romani.Rom5:6-10.

Conditia umana despre care vorbeste Pavel este marcata nu numai de slabiciune ci si de nelegiuire(asebia),termenul folosit de el la inceputul acuzatiei(1:18).Oamenii, literar sunt lipsiti de inchinare,fara reverenta.Conditia umana este marcata de nelegiuire,lipsa neprihanirii(adakia) si absenta bunatatii.,penultimul termen fiind mentionat si la inceputul acuzatiei (1:18) Exista ceva in mod fundamental nedrept in in relatiile lorSi cel mai rau, intr-un punct culminant al expunerii,fiintele umane erau “pacatoase”si”vrajmase”ale lui Dumnezeu.Sa clarificam ceea ce Pavel vroia sa arate prin aceasta judecata zdrobitoare este unul dintre scopurile acestui capitol.

Ulterior autorul epistolei catre Efeseni descrie conditia umana in termeni si mai relevanti (Efes2:1-3).Aici foloseste imagini puternice pentru a caracteriza umanitatea,termeni care amintesc de limbajul din primele capitole folosit de Pavel , limbaj ale carui implicatii vor trebui descoperite pe parcursul acastui capitol.

In aceste pasaje (Rom5:6-10;Efes2:1-3) teologia Paulina recunoaste in termeni proprii ceea ce toate filosofiile religioase au recuoscut: faptul ca exista o parte intunecoasa in caracterul uman ,care trebuie luata in considerare pentru ca altfel ar putea distruge umanitatea.In afara de fortele care sunt in afara indivizilor ,care apasa impotriva lor intr-un mod opresiv,exista si toxine virulente ,in interior ,a caror otrava, daca este lasata sa se extinda in mod necontrolat, va ucide incetul cu incetul intregul organism..Rabinii descriau aceasta ca si yesterhara ”impulsul rau” dinlauntru, pentru a explica alegerile nebune si auto-distructive pe care le facem. Gnosticii, manichetii si cathars-ienii au incercat as explice aceasta in termeni ca rautatea materiei, cerand ca si raspuns la aceasta un strict ascetism. Shakespeare caracterizeaza aceasta ca si o slabiciune fatala la eroii sai tragici.Robert Louis Stevenson descrie ingrozitorul potential al acesteia in Dr.Jekyll and Mr.Hyde.Oscar Wilde ne avertizeaza cu privire la degenerarea care se poate descoperii dupa aparentele exterioare in:The Picture of Dorian Graysi Jonathan Swift a urmarit in operele sale cel mai lipsit de mila portret al decaderii umanitatii in Guliver’s Travels.

Incercaea lui Pavel de a explica aceasta parte a umanitatii se concentreaza asupra lui Adam si relatarea “primei neascultari a omului”in Gen2-3 ceea ce a fost descris in mod traditional ca si “Cadere”.

De unde a preluat Pavel teologia cu privire la Adam? Cel mai evident raspuns este:din Gen 1-3

(si temele teologice incepute deja de aici).Temele chieie pe care le gasim la Pavel sunt in mod distinctiv iudaice si nu exista nici o alta sursa alternativa in gandirea religioasa largita in timp.

Tratatul hermeneutic Poimandres insusi arata clar influienta naratiunii din Geneza . Daca vrem sa intelegem invatatura lui Pavel cu privire la acest subiect ar fi bine sa ne familiarizam cu traditiile reflectiillor teologice cu care, fara indoiala Pavel insusi era familiarizat, si, despre care, putem presupune ca vor influienta intr-o anumita masura cititorii lui cu privire la propriile lui scrieri pe acest subiect.

Sunt cateva trasaturi notabile in Gen 1-3 care se reflecta direct in folosirea pasajului de catre Pavel. In primul rind folosirea termenului adam .Adam este in mod repetat folosit in Scriptura ebraica in sensul de ‘fiinta umana, umanitate’. Acelasi lucru este valabil in Gen 1-2 dupa cum reiese din Gen 1:26-28 si2:7 . In acelasi timp este prezentata ambivalenta dintre Adam ca si individ si adam reprezentand umanitatea ca si intreg. Dar aceasta incepe numai din 2:18si in 2:23-24 scrierile in ebraica arata constienta acestei ambivalente prin folosirea cuvantului ish (barbat) cu ishah (femeie,.sotie). Confuzia este cauzata de formatul povestirii pentru ca povestirea dubla serveste la explicarea casatoriei cat si la explicarea greutatii muncii umane si prin amestecul mitului cu istoria (ca si in Gen 5:1-2si3-5).Pavel,de asemenea pastreaza aceeasi ambivalenta.El vorbeste despre “om,barbat”(aner nu antropos)ca si ‘oglindirea’ si slava lui Dumnezeu, pe cand” femeia “(sotia )este slava barbatului (1cor 11:7)Aceata implica faptul ca prima cadere din Eden a fost caderea Evei (2Cor 11:3;mult mai complet mai tarziu in 1Tim 2:14).Totusi, sensul relatarii din Geneza este de umanitate , fie reprezentata printr-o singura persoana, fie prin barbat si femeie.Si asa cum vom vedea Pavel foloseste naratiunea pentru a sublunia acelasi sens .Cand Pavel vorbeste sau face aluzie la Adam el vorbeste despre umanitate ca si intreg.

In al doilea rind putem observa de asemenea jocul deliberat in ebraica in Gen 2:7 intre adam in forma materiala, materie din care Adam a fost facut, adamah (tarina sau pamint)”Domnul Dumnezeu l-a creat pe adam din adamah”.Legatura este fara indoiala deliberata.

Adam a fost creiat sa cultive adamah (cap. 2:5-9);si apoi adamah este prins in pedeapsa lui Adam pentru neascultare( pamantul este blestemat si rodirea lui necesitand munca grea), pedeapsa care va dura pana cand adam se va intoarce in adamah(3:17-19).Cu siguranta Pavel a avut acest pasaj in minte cand vorbeste despre desertaciunea creatiei supusa coruptiei in Rom 8:20-22, dar putem observa de asemenea ca tema este in stransa legatura cu cele spuse anterior (3:2)cu privire la implicatiile limbajului soma a lui Pavel ca indicand legatura omului cu restul creatiei.

In al treilea rand “pomul cunostintei binelui si raului”(Gen 2:9)din care lui Adam I se poruncise sa nu manance (2:17) a cauzat discutii nesfarsite.Cea mai evidenta intelegere este ca nu fructul I-ar da lui Adam cunostinta binelui si raului, cunostinta care I-ar lipsi total altfel; porunca insasi presupune ca Adam deja stia diferenta dintre ascultare si neascultareMai degraba la ceea ce pare sa se refere este inceputul autonomiei morale.Fructul pomului il va face pe Adam sa creada ca el stie cel mai bine ,sa fie intelept in priprii lui ochi, fara sa mai aiba nevoie sa depinda de Dumnezeu pentru directionare si limite morale;de aici ispitirea facuta de sarpe:”veti fi ca Dumnezeu ,cunoscand binele si raul”(3:5) si faptul ca pomul o atrage pe Eva “pomul era de dorit ca sa deschida mintea “(3:6)

Mai departe,avertismentul este ca rezultatul neascultarii este moartea(2:12-in ziua in care veti manca veti muri-).In desfasurarea evenimentelor rezultatul este excluderea de la celalalt pom numit”pomul vietii”(2:9,22,24)si din prezenta lui Dumnezeu in gradina. Adam alege sa stie pentru el , independent de Dumnezeu .Rezultatul, oricum, este intr-adevar independenta fata de Dumnezeu, dar aceasta inseamna in acelasi timp sa-ti fie taiat accesul la viata.

O implicatie este si ca intentia divina ca Adam sa aiba acces la pomul vietii ca parte a umanitatii si responsabilitate fata de cretie.Premisiunea explicita “puteti minca din orice pom din gradina 2:16 ,rodul pomului cunostintei binelui si raului fiind singurul interzis, include permisiunea de a manca din pomul vietii.Ceea ce de asemenea include intentia divina ca umanitatea sa “traiasca vesnic”(3:22).totusi este total neclar dacaviata vesnica poate fi castigata prin mancarea repetata din rodul pomului(asa cum versetele anterioare ar putea inplica) sau poate fi castigata printr-o singura consumare a fructului (asa cum 3:22 inplica).Aceasta ambiguitate din povestirea mitica din Geneza probabil reflecta o incertitudine durabila cu privire la originea mortii.A fost mmmoartea intotdeauna parte a ordinii create, asa cum noi inevitabil trebuie sa consideram sau moartea indica o lipsa sau esec in creatie?Aceste ambiguitati si intrebari raman parte a teologizarii lui Pavel la acest subiect, derivate, fara indoiala ,direct din povestirile originale despre Adam.

Fiind garantat faptul ca Pavel a fost direct influientat de naratiunile din Geneza (1-3),dupa cum vom vedea, putem (oare) detecta alta influienta din lunga traditie teologica precrestina iudaica? De vreme ce pasajul a fost atat de central in teologia crestina despre “cadere”(chiar si in iconografia crestina)este bine sa obsrevam ca scripturile ebraice de fapt mentioneaza rar povestea lui Adam ,desi sunt aluzii in cateva locuri., si aici este cu siguranta un concept al universalitatii pacatuluiNu este deci intr-adevar posibil sa vorbim despre o traditie scripturala iudaica despre “cadere”si acest lucru ar trebui observat in locurile in care influienta iudaica asupra teologiei pauline poate fi identificata .Situatia se schimba in orice caz, in scrierile iudaice din perioada postbiblica(asa numita perioada inter-testamentala).

Ben Shira ,cea mai importanta dintre sscrierile iudaice deuterocanonice ,nu schimba prea mult imaginea.Intr-adevar, la o prima privire nu pare sa aiba un concept real despre ceva asemanator cu ocadere.Sir 15:14 –Dumnezeu “de la inceput a facut umanitatea si I-a lasat puterea propriei inclinatii(diaboulion)”.Dar in 15;15 clarifica faptul ca (in ciuda Gen6:5si8:21inclinatia nu este privita ca rea Sir17:1 repeta creatia omului din pamant ,dar adauga “si l-a reintors in el”ca si ecou la Gen 13:19,fara nici cea mai mica aluzie ca aceasta a fost original un cuvant de juecata. Ben Sira mentioneaza ca viata creata de Dumnezeu ave ao durata limitata(17:2)si repeta faptul ca Dumnezeu I-a facut (plural) dupa chipul Sau(17:3).Dar inclinatia este din nou ceva pozitiv(17:6).Fara multa zarva Ben Sira mantioneaza ca Dumnezeu insusi le-a “aratat binele si raul”si “le-a acordat intelepciune si le-a dat legea vietii.El a incheiat cu ei un legamant vesnic”(17:11-12)Nu ca Ben Sira nu a avut nici o conceptie despre pacatul uman,dimpotriva, dupa cum urmatorul pasaj demonstreaza (17:25-18:15); oamenii sunt toti pacatosi si trecatora.Totusi conditia umana nu este urmairta de-a lungulistorieipana la actul “antic”al neascultariisi pedeapsa care vine in consecinta.Chiar si in40:1-11 ecoul Gen 3:19 pare sa fie adus doar pentru a sublinia gandul ca munca grea si asteptarea mortii reprezinta soarta comuna .Moartea este doar “hotararea Domnului pentru toata firea” (41:1-4).

Exista totusi o exceptie la aceasta evidentiere predominanta in Ben Sira: Sir25:24-“Prin pacatul unei femai isi are inceputul si din cauza ei murim cu totii”Paralela cu intelepciunea lui Solomon 2:23-24si 2 Cor11:3 si 1 Tim 2:14 nu poate fi intamplatoare .Ben Sira a stiut traditia ca moartea a fost consecinta unui pacat originarDe si mai mare importanta este Intelepciunea lui Solomon .Relevanta ei particulara consta in faptul ca Pavel a stiut cu siguranta, si se pare ca deliberat repeta aceasta in inceputul acuzatiei(Rom1:18-26)

Exista referinte clare in Intelepciunea lui Solomon su privire la prima fiinta umana creata pe pamant(Intel 7:1),careia I s-a dat autoritate peste creatie (9:2-31) si cu privire la primul parinte al pacatului omenirii.Observabila este de asemenea repetarea Gen 3:19 in Intelep.15:18si acuzatia din 15:11ca omul creat din lut “a pierdut cunostinta celui care l-a facut” Rom1:19-21.Cea mai demna de observat dintre toate este Intel 2 :22-24

“Pentru ca Dumnezeu a creat umanitatea pentru neputrezire si a facut-o dupa chipul propriei Lui eternitati

Dar prin pizmuirea Diavolului moartea a intrat in lume si cei caere sunt de partea lui o experimenteaza “

Vocabularul si ideile de aici formeaza o camera de rezonanta a catorva afirmatii teologice a lui Pavel in acest domeniu.

Alte texte postbiblice indica faptul ca in timpul lui Pavel rolul neascultarii lui Adam a devenit un factor major in formularea explicatiilor cu privire la conditia umana.Putem observa repovestirea istoriei lui Adam si alungarea din Jubilees 3:17-25, cu elaborarea sa izbitoare desi caracteristica in 3:26-31. Fiarele inceteaza sa vorbeasca o limba comuna si sunt izgonite o data cu Adam.Dar numai lui Adam ii este” ingaduit sa-si acopere goliciunea “(referitor la Gen 3:10-11 ,21)De aici cerintele legilor ca cei ce le practica “ trebue sa-si acopere goliciunea si sa nu fie dezgoliti asa cum neamurile sunt dezgolite.”(jub 3.31).Implicatia promiscuitatii ca fiind caracteristica neamurilor este reflectata in Rom 1 :24-27. Totusi mult mai probabil aceasta reflecta o traditie de limita/ granita, decat simplu Jubilees.

Philo pare sa se fi gandit ca esecul uman este rezultatul inevitabil al constitutiei umane. Cele doua povestiri despre creatie vorbesc despre doua tipuri de oameni, pe de o parte cei care traiesc pe baza ratiunii, cu suflare divina , pe de alta cei care traiesc prin sange si placerile carnale.Cei din urma un bulgare modelat din pamant,ceilalti reprezinta intiparirea chipului divin.(Heres 56-57). Dar dubla aluzie la cea de-a doua povestire a creatiei (Gen 2:7)indica faptul ca Philo se gandea de asemanea la fiecare persoana umana.(leg All1.31-32). Prin urmare percaptia prin simturi si placerea simturilor sunt cele care duc ratiunea in robie(.Opif165-66). Aceasta este interpretarea lui Philo cu privire la ispitirea prin femeie.Pentru ca, dupa cum mintea corespunde barbatului preceptia prin simturi corespunde femeii (Opif 165).Si astfel “femeia devine pentru el inceputul acestei vieti vinovate”si “placerea trupului (HE TON SOMA TON HEDONE) reprezinta inceputul raului si violarii legii” (Opif 151-52)Rezultatul este pangarirea imaginii divine(Virt 205).Faptul ca au cunoscut faptul ca erau gio reprezinta pentru oameni ‘inceputul raului’.Dorinta dupa placere aduce cu sine noartea spirituala, provocand creatura facuta din pamant sa se intoarca catre pamantul din care a fost plamadit si sa se indeparteze de cer (suflet) inapoi in pamant (moarte fizica)

Viata lui Adam si Eva a iesit la iveala probabil ceva mai tarziu de Pavel,dar arata similaritati izbitoare cu scrierile luiPavel.Cele mai notabile sunt pasajele care fac referire la teme pe cere o abordam^:: transformarea lui Satan insusi in inger de lumina; localizarea Paradisului in cel de al treilea cer, identificarea epithymia’dorinta’ cu radacina tuturor pacatelorsi tema ‘mortii castigand autoritate asupra intregii noastre rase’ ca si rezultat al pacatului lui Adam si Eva . Este de asemenea important de observat faptul ca imaginea lui Dumnezeu pare sa remana neafectata de izgonirea din Paradis, in vreme ce Adam plange din cauza ca a fost instrainat de “gloria cu cere am fost imbracat”(Apoc.Mos20.2).Avand in vedere cele mentionate anterior cu privire la Gen2-3 putem observa ca,potrivit apocalipsei lui Moise “tronul lui Dumnezeu a fost pregatit in locul in care era pomul vietii”(22,4) si ca promisiunea facuta lui Adam credincios era inviere si reinoire a accesului la pomul vietii”si vei trai vesnic”.(28.4)

Cele doua Apocalipse clasice iudaice 4Ezra si 2 Baruh au iesit la iveala in perioada imediat urmatoare distrugerii Ierusalimului in 70e.n, adica in generatia imediat urmatoare lui Pavel. Astfel observam ca intre cuvintele cartii Ezra si 4 Ezra 3:7-10 exista o ambivalenta asemanatoare celei din Rom 5:12-14 cu privire la responsabilitatea mortii univarsale. Adam a incalcat porunca si’imediat Tu(Dumnezeu) ai adus moartea asupra lui si asupra descendentilor lui’ (4 Ezra3:7).Dar potopul care urmeaza si distrugerea pe care o provoaca a fost consecinta nelegiuirilor neascultarii locuitorilor pamantului din acea vreme (3:8-10)

Si mai izbitor este faptul ca Ezra atribue pacatul lui Adam ‘inimii lui rele’ (3:21-26)

“Primul Adam impovarat cu o inima rea, a pacatuit si a fost infrant asa cum au fost toti descendentii lui. Astfel aceasta boala a devenit permanenta; dar ceea ce era bun s-a indepartat si raul a ramas…Locuitorii orasului [Ierusalim] au pacatut , facand intru-totul ceea ce Adam si descendentii lui au facut,pentru ca ei de asemenea aveau o inima rea.”

Aici observam o ambivalenta similara : nu exista ‘pacat originar’ ci “inima rea’este partea inexplicabila a umanitatii. Daca este cineva de vina, atunci este Dumnezeu, pentru ca nu a reusit sa ia de la noi inima rea (3:20)

In acelasi timp imaginea alternativa a ingerului Uriel vorbeste despre ‘o samanta a raului semanata in inima lui Adam de la inceput; si cat de multa nelegiuire a produs pana acum – si va produce pana cand timpul recoltarii va veni’(4:30) Ambele expresii ‘inima rea’ si ‘samanta raului’ sunt probabil echivalente cu ‘inclinatie’ din Gen 6:5 si 8:21, cuvantul yester al rabinilor.

Cea mai izbitoare dintre toate este plangerea lui Ezra in 7:118 “O, Adam, ce ai facut? Pentru ca desi tu ai fost cel care a pacatuit, caderea nu a fost doar a ta, dar si a noastra,care suntem descendentii tai”.Este de observat in orice caz faptul ca aceasta este prezentata ca punctul lui Ezra de vedere pe cere ingerul Urie il confirma afirmand responsabilitatea umana (7:127-31) Ce se observa de aici, in discutia lui Ezra si Uriel este in mod precis [roblema repartizarii corecte a responsabilitatii pentru decaderea umana.

2 Baruh reflecta o lupta asemanatoare pentru aflarea responsabilului fata de dezastrul care se abate asupra Ierusalimului in 70e.n Adam era vinovat de pacatuirea deliberata (4;3)”intunecimea lui Adam” (18:2)a adus scurtarea vietii si moarte pentru cei care erau nascuti din el (17:3). Moartea a venit peste cei care au pacatuit “din prima zi”(19:8) “si pste cei care se vor naste “(23:4)Cand el, Adam, a pacatuit moartea a luat fiinta (56:6). Intrebarea responsabilitatii este pusa in mod explicit:’ O,Adam ce ai facut tuturor celor cs s-au nascut dupa tine? Si ce se va spune despre prima Eva ,care a ascultat de sarpe ,astfel incat intreaga multime se indreapta spre putrezire”(48:42-43). Dar I se raspunde in termenii fiintei individuale pedepsita pentru propriil pacate (48:47). Acest lucru este explicat in 54:14-19

Caderea ,fie a lui Adam ,fie a umanitatii in general, este catalogata ca si incalcare a legii (48:47),esec in dragostea fata de lege (54:18). Trebuie sa urmarim pacatul mai departe in traditile rabinice.Revelanta lor cu privire la sec I A.D.este de asemenea disputata .Avem suficiente evidente care sa indice ca exista referiri considerabile la traditia Adamica si in cateva referiri din perioada tarzie a iudaismului celui de al II lea Templu .In aceasta exista o unitate izbitoare intre doua puncte in particular.Primul este ca Gen.2-3 cere o interpretare care ia in serios jocul dintre Adam si adam (umanitate)Al doilea este ca asigura un fel de explicare a realitatii mortii in umanitate. Dincolo de aceasta exista o discutie deschisa si nerezolvata :daca moartea este simplu o consecinta a constructiei umane din tarana pamatului sau un rezultat necautat al creatiei , de aici nevoia de inviere .Si, daca ,pacatul lui Adam atrage dupa sine pacatul celor nascuti dupa el sau toti sunt responsabili pentru propriile pacate .Altele sa refera la natura pacatelor –placere (philo), dorinta (Apocalipsa lui Moise), cu conotatie sexuala (ca in jub 3;31), esec in a-l recunoaste pe Dumnezeu ca si creator (2 Baruh).ar trebui sa fie evident faptul ca Pavel in acest subiect intra intr-o discutie deja bine dezvoltata si ca punctul lui de vedere nu este neinfluientat de al celorlalti participanti la discutiae mai timpuriu

Cel mai simplu mod de a continua este sa rmarim sirul gandurilor lui Pavel in acest subiect. Pentru ca una din cele mai izbitoare caracteristici ale Romanilor este ca pavel in mod repetat face aluzie la Gen 1-3 pentru a explica intelegerea lui cu privire la conditia umana.