Exegeza - Galateni - Curs 1

Introducere

 

La începutul primului curs de exegeză trebuie pusă o întrebare importantă: Ce de fapt este exegeza? Exegeza este o parte din procesul hermeneutic. Gordon Fee definește exegeza în felul următor: “Exegeza este studiul atent și sistematic al Scripturii care urmărește să-i descopere înțelesul inițial, intenționat de autor. Este în esență un demers de natură istorică și reprezintă încercarea de a recepta Cuvântul lui Dumnezeu așa cum ar fi trebuit să-l fi receptat destinatarii săi inițiali, de a descoperi care a fost intenția inițială a cuvintelor Bibliei”.

Care sunt problemele exegetice care aparțin specific interpretării epistolelor? Sunt două probleme importante pe care trebuie să le amintim.

1) Foarte rar se trimit scrisori doar într-o singură direcție. Deci, avem de a face cu o convorbire scrisă. Problema este că avem acces numai la o parte din corospondența respectivă: de accea este ca și când ascultăm la o parte numai dintr-o convorbire telefonică. Auzim pe cineva cum vorbește și ce spune, dar trebuie s㠑reconstruim’, s㠑ghicim’ ce spune persoana cealaltă.

2) De obicei, scriem persoanelor pe care le cunoastem. Așa este și în cazul celor mai multe dintre epistolele Apostolului Pavel. Când scriem, nu scriem ca să înțeleagă oricine, ci ca să înțeleagă destinatarul intenționat. Deci, când citim epistolele din Noul Testament “citim scrisorile adresate altcuiva”.

 

‘Faptele Legii’

Înainte să începem să studiem Galateni verset cu verset, trebuie considerat un subiect important care stă la baza epistolei. Faptele legii este o temă importantă în multe dintre epistolele lui Pavel. Este în mod deosebit relevant pentru epistola către Galateni, dar ‘fapte’ sunt mentionate și în Efeseni 2:9, epistolă pe care o veți studia mai târziu în acest semestru. Ca și în celelalte epistole ale lui Pavel, contextul imediat ne indică despre ce fel de fapte este vorba: faptele legii, cum ar fi de exemplu circumcizie (tăiatul împrejur) sau sabatul, fapte poruncite în legea lui Moise, fapte care erau obiceiuri evreiești și care deosebeau evreii de neamuri. În interpretarea luterană (care a avut o influență foarte mare asupra interpretării evanghelice), se consideră că aceste fapte poruncite în legea lui Moise sunt simboluri ale oricăror fapte bune prin care omul încearcă să se justifice singur înaintea lui Dumnezeu. De exemplu, John Stott, în comentariu lui asupra epistolei către Galateni, scrie:

„Tăierea împrejur“ simbolizează religia realizării umane, a ceea ce poate face omul prin propriile fapte bune; „Hristos“ simbolizează religia realizării divine, a ceea ce Dumnezeu a făcut prin lucrarea terminată a lui Hristos.

Fără să vrem să criticăm interpretarea lui Luther, care s-a format în contextul legalismului catolic al secolului al 16-lea și care a constituit o critică validă asupra bisericii catolice în timpul lui, totuși noi trebuie să recunoaștem că există probleme cu o astfel de interpretare ca și o înțelegere a conflictului în care Pavel a fost implicat în propriul lui timp și context. Pentru că, dintre toate faptele poruncite în legea lui Moise, probabil că circumcizia este exemplul cel mai rău, sau simbolul cel mai nepotrivit, al problemei auto-justificării. Pentru că, dintre toate faptele legii, cel puțin circumcizia nu era o acțiune făcută de persoana în cauză ca să se justifice înaintea lui Dumnezeu. În iudaism și în legea lui Moise, omul nu s-a tăiat împrejur singur - îi s-a făcut la vârsta de 8 zile, vârstă la care nu cred că a trecut încă prin capul omului respectiv că trebuie să se justifice înaintea lui Dumnezeu. Deci, cu toate că Luther a apropriat în mod important și puternic mesajul evangheliei pentru timpul lui, s-ar putea să fie că ceea ce a interpretat Luther nu era ceea ce a intenționat Pavel în și pentru timpul lui. Trebuie să evaluăm interpretarea tradițională protestantă despre ‘faptele legii’.

Având în vedere aceste probleme, cu un ochi pe faptul că literatura iudaică contemporană cu Noul Testament marturisește că iudaismul antic era altfel decât catolicismul din timpul lui Luther, unii savanți au propus o altă înterpretare cu privire la ‘faptele legii’ din scrierile lui Pavel. Ei sugerează că Pavel nu s-a luptat împotriva legalismului ci împotriva punctului de vedere iudaico-creștin care exista în timpul lui, care a argumentat că neamurile care vor să devină creștini trebuie să se supună legii lui Moise. În alte cuvinte, oponenții lui Pavel au fost de părere că oricine se convertește la creștinism trebuie să și devină un membru al poporului iudaic, prin circumcizie și prin respectarea tuturor poruncilor din legea iudaică.

Ne vom uita la diferite posibilități de interpretare în mai mult detaliu când vom studia versetele relevante din Galateni, dar am crezut că este bine să menționez subiectul acesta acum, la începutul acestui curs în care vom studai această epistolă care abordează atât de direct subiectul acesta, ‘faptele legii’.

Vă prezint acum deci câteva texte din Iudaismul contemporan cu apostolul Pavel ca să evaluați evidențele pentru așa-numita ‘noua perspectivă despre Pavel’.

În cartea Jubileilor (22:16), citim:

Sepărați-vă de neamuri,

Să nu mâncați cu ele,

Și să nu faceți fapte ca ale lor.

Și să nu deveniți colegi de ai lor.

Pentru că faptele lor sunt murdare,

și toate caile lor sunt corupte, josnice și scârboase.

De asemenea Epistola lui Aristeas (139,142) spune că:

În înțelepciune legiuitorul (adică Moise) ... ne-a înconjurat cu îngrădituri neintrerupte și cu ziduri de fier ca să nu ne permită să ne amestecăm cu orice alte popoare în orice respect...Așadar, ca să ne protejeze împotriva pervertirii prin contact cu alții sau prin asociația cu influențe rele, ne-a îngrădit de jur împrejur cu datine exigente în legătură cu carnea, băutura, auzirea, atingerea și vederea, după felul legii.

Sunt și alte texte care exprimă aceași idee. Deci, în literatura iudaică din această perioadă, legea nu este un mijloc prin care omul se poate justifica înaintea lui Dumnezeu; dimpotriva, nu este dat Israelițiilor pentru că au fost vrednici, ci în ciuda faptului că ei nu merită. Aceasta este exprimat clar în Deut. 9:4-6 (citește acest text). Dar fiind aleși, au ajuns la concluzia că ei sunt un popor separat, care știe ce dorește Dumnezeu și care aparține lui. Deci, Israeliții au crezut că, chiar dacă ei păcătuiesc, vor fi iertați, pentru că sunt poporul lui Dumnezeu, în timp ce neamurile vor fi distruse indiferent de felul lor de trai. Bine, aceasta este un pic exagerat - au fost diferite perspective în iudaismul antic. Dar în general iudeii nu au înțeles legea ca și când era un mijloc de auto-justificare, ci au înțeles că este o barieră între poporul ales și toate celelalte popoare din lume.

Un citat dintr-un imn esenian descoperit la Qumran este foarte înteresant în privința aceasta. Acolo găsim cuvintele următoare: “Eu stiu că dreptatea (sau neprihănirea) nu aparține oamenilor, nici desăvârșirea căii nu aparține fiilor oamenilor; Dumnezeului celui Prea]nalt aparțin toate faptele neprihănite. Calea omului nu este stabilită decât de către Duhul creat de Dumnezeu pentru el ca să facă o cale perfectă pentru copiii oamenilor”.

Deci, literatura iudaică din perioada aceasta în general nu mărturisește despre laudă de sine, ci despre lauda de națiune. Cu toate că tot este un fel de fățărnicie, este la nivelul națiunii și nu la nivelul individului, lucru care sugerează că nu avem de a face în timpul lui Pavel cu oameni care au fost inconștiienți de alegerea și de mila lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, avem de a face cu oameni care au crezut în aceste lucruri dar au crezut că ele sunt numai pentru ei. Deci, întorcându-ne de unde am plecat, se pare că circumcizia în perioada aceasta era înțeleasă ca fiind un fel de emblemă a poporului lui Dumnezeu, un semn distinctiv care a amintit evreului că el este deosebit, ales de Dumnezeu, într-o altă categorie decât toți ceilalți oameni.

Acest subiect se discutată prin toate școliile înalte ale lumii, și nu trebuie să-l rezolvăm aici astăzi, dar trebuie să fiți conștiienți că există diferite înterpretări cu privire la ‘faptele legii’, și înterpretarea pe care o veți alege va afecta felul în care veți citi și interpreta epistolele lui Pavel. Sper că veți folosi ocazia dată de studiile biblice să discutați acest subiect în continuare, fie acum, fie când vom studia Galateni, care are o legătură mai directă cu tema aceasta. Vreau să închei partea aceasta atragând atenția voastră la faptul că imediat după ce Pavel vorbește despre ‘fapte’ și ‘lauda de sine’, el trece direct la subiectul neamurilor și la subiectul tăierii împrejur, în versetele pe care le vom studia săptămâna vitoare.

În concluzie, vreau să menționez ceva încă o dată: faptul că Pavel n-a avut în vedere legalismul catolic din timpul lui Luther sau legalismul ortodox în perioada modernă în România nu înseamnă că Pavel însuși a fost un legalist. Dimpotriva, se pare că în general toți iudeii ar fi fost de acord, inclusiv apostolul Pavel, că mântuirea vine de la Dumnezeu și că noi nu suntem vrednici s-o primim. Și vreau să subliniez că noi am studiat acest subiect din punct de vedere exegetic. Faptul că Pavel n-a avut în vedere problemele noastre moderne sau problemele lui Luther nu înseamnă că noi nu trebuie să aplicăm ceea ce Pavel a scris la astfel de probleme. Împotriva oricărui om care înțelege că noi suntem mântuiți dac㠑câștigăm puncte destule’, noi trebuie să afirmăm că este numai prin har că suntem mântuiți. Pavel ar fi fost de acord cu aceasta.

După ce un exeget american binecunoscut a prezintat aceste lucruri în contextul unui seminar pentru păstori, un păstor anume a venit la el și a spus: “Sunt convins că aveți dreptate, că Romani (și Galateni) au de a face cu problema relației între evrei și neamuri în Cristos. Dar la țară unde eu sunt păstor cei mai mulți credincioși nici n-au văzut un evreu vreodată în viața lor. Acum nu știu cum o să mai pot predica din aceste epistole ale lui Pavel.” În alte cuvinte, unii care și-au dat seamă că Pavel n-a vorbit specific despre problemele lor, că a scris galatenilor și nu românilor, au rămas cu impresia că aceste scrieri nu mai sunt relevante pentru ei. Dar voi ce spuneți? Este bine să ne dăm seamă de distanța între noi și primii cititori, din punct de vedere cultural, temporal, și contextual. Dar aceste lucruri nu înseamnă că Biblia își pierde relevanța. Dimpotriva, Galateni mi se pare o scriere foarte relevantă pentru bisericile evanghelice din România.

Care ar fi ceva din bisericile evanghelice românești care seamănă cu ‘faptele legii’ în timpul lui Pavel? Sunt chiar și astăzi lucruri externe care au devenit semne de identificare pentru poporul lui Dumezeu: baticuri, costumuri, lipsă de cercei și alte lucruri externe. Dar oare acestea trebuie să fie semnele poporului ales? Ce spune Pavel? Poporul lui Dumnezeu nu trebuie identificat prin astfel de semne ci prin credință, prin dragoste unii pentru alții, printr-o viață schimbată de puterea Duhului Sfânt. Acestea sunt semnele poporului cu adevărat ales. Dar în multe biserici s- pus accentul pe ‘faptele bisericii’, simboluri externe care fac din anumite lucruri mărunte o barieră între ‘noi’ și ‘ei’. Poate că Pavel, dacă ar fi scris o epistolă către român, ar fi zis ‘Nici baticul nici lipsă de batic, nici cercei nici lipsă de cercei contează, ci o faptură nouă‘. Astfel Epistola către Galateni pare a avea o relevanță enormă pentru biserica din România de astăzi.

 

Data scrierii

Galateni este o epistolă importantă nu doar din cauză învățăturii care se găsește în ea. Și din punct de vedere istoric este foarte importantă, mulți considerând că este prima epistolă scrisă de Pavel. Exact când Pavel a scris epistola aceasta nu este sigur, pentru că într-o mare măsură concluziile noastre cu privire la data ei depind de concluziile pe care le tragem despre relația între Gal 2 și FA 15.

De ce au ajuns experții la concluzia că există o relație între aceste două pasaje din NT? Motivele sunt următoarele:

1) În amândouă cazurile, conflictul începe la Antiohia (Gal 2:11; FA 14:26-28)

2) Cei care au provocat conflictul veneau din Iuda sau Ierusalim

3) Importanța apostolilor din Ierusalim (mai ales Iacov și Petru)

4) Importanța tăierii împrejur

5) Colaborarea lui Pavel cu Barnaba

Este improbabil că toate aceste elemente sunt la fel doar din întâmplare. Sunt motive bune să credem că există o legătură între aceste texte și evenimentele descrise în ele.

Acum se ridică o problemă cu privire la relația între Galateni și FA. Galateni 2:1-10: este descrisă vizita aceasta și în FA? Unde? În FA 15 sau în FA 11:30?

Gal 2 și FA 15 - argumente cu privire la identificarea acestor evenimente

- Gal 2:1 spune că Pavel s-a suit din nou la Ierusalim. Câte visite sunt menționate în Galateni și în FA, și care vizite menționate în Galateni corespund cu care dintre vizitele menționate în FA?

- FA 15 dă impresia că este vorba de o întâlnire oficială în timp ce Gal 2 dă impresia că este vorba de o întâlnire neoficială.

- Pavel nu menționează decizile consiliului în Galateni - dar nici în celelalte scrieri de ale lui. Cum se explică acest lucru?

- Conflictul între Pavel și Petru apare a fi mai plauzibil înaintea consiliului decât după. Totuși, o explicație posibilă pentru lipsa de mențiune a deciziei consiliului ar fi că acordul realizat atunci n-a durat.

Gal 2 și FA 11:30 - argumente cu privire la identificarea acestor evenimente

- Aceasta soluție evită unele probleme care există dacă Gal 2 = FA 15.

- Dar FA 11 vorbește despre ‘bătrâni’ și nu ‘apostoli’.

- Tit nu este menționat.

- Cum ar fi putut recunoaște harul dat lui Pavel înainte de prima călătorie misionară? [cf. Gal 2:7,9]

 

 

Dacă evenimentele în Gal 2:11 seq. sunt cele din FA 15:1 seq., atunci care este relația între epistola aceasta și decretul apostolic de la Ierusalim descris în FA 15:19-29? În mare sunt trei posibilități:

1) Pavel a scris după începutul conflictului dar înainte să aibă loc consiliul la Ierusalim.

2) Consiliul la Ierusalim a avut loc deja dar Pavel a ales să nu-l menționeze.

3) Ori n-a fost un consiliu la Ierusalim, ori Pavel nu era prezent.

4) Scrisoarea trimisă din Ierusalim era trimisă fără cunoștiința lui Pavel.

Cum să alegem între aceste posibilități? Care sunt dovezile care le susțin? Care sunt problemele fiecăreia?

Soluția 1) FA nu ne dă impresia că ar fi fost timp pentru Pavel să scrie o astfel de epistolă în timp ce evenimentele din FA 15 au avut loc. Totuși, FA de multe ori ne dă doar un rezumat al evenimentelor: nu descrie absolut tot ce s-a întâmplat.

Soluția 2) Pavel afirmă că autoritatea lui nu depinde de apostolii din Ierusalim. Chiar dacă nu era de acord cu decizia lor, de ce n-ar fi menționat lucrul acesta? FA dă impresia că Pavel a acceptat decizia consiliului, dar nu este imposibil să se fi răzgândit după aceea.

Soluția 3) Problema: Se pare că asta ar însemna că Luca nu spunea adevărul. Dar dacă Pavel nu era prezent, nu ar fi fost total neacceptabil într-un context antic ca Luca să scrie ceea ce el credea că Pavel ar fi spus dacă ar fi avut ocazia să fie prezent. În FA 21:25, Luca ne dă impresia că Pavel aude despre decizia consiliului pentru prima oară.

Soluția 4) Poate că o explicație mai bine a faptului că în FA 21:25 Pavel pare a auzi despre acea scrisoare pentru prima oară, este că cei din Ierusalim au trimis-o fără ca Pavel să știe. Această interpretare nu este exclusă, pentru că Luca nu afirmă clar dacă Pavel a știut sau nu despre scrisoare (cf. FA 15:22-35). Totuși se pare probabil că Pavel ar fi aflat despre această decizie mai curând sau mai târziu; dar poate că el n-a fost de acord cu decizia luată fără ca el să fie înștiințat.

Între aceste posibilități, a doua se pare cea mai neplauzibilă. Nu trebuie neapărat să alegem între (1), (3) și (4), pentru că în amândouă cazuri epistola presupune că conflictul care a necesitat consiliul a avut loc dar totuși nu presupune rezolvarea conflictului la acest consiliu. Se pare deci probabil că Galateni a fost scrisă cândva la sfârșitul anilor 40 sau la începutul anilor 50. Dacă era scrisă imediat înainte de consilul de la Ierusalim, atunci epistola lui Pavel către Galateni este scrierea creștină cea mai timpurie pe care o avem.

Am studiat deja câte ceva despre legea și faptele legii în gândirea lui Pavel. Aici felul în care înțelegem acest subiect va afecta felul în care interpretăm epistola. Totuși trebuie să ne străduim să fim deschiși să ne răzgândim dacă ceea ce găsim în Galateni nu se potrivește cu ceea ce am crezut până acum. Deci eu spun să ne întoarcem direct la text acum ca să avem timp să discutăm când ne întâlnim cu texte care vă înteresează în mod deosebit.

 

Gal 1:1-10

1:1 Pavel se prezintă ca un apostol și imediat accentuează faptul că el nu a primit acest rol de oameni nici prin oameni ci prin Isus Hristos și Dumnezeu Tatăl. Imediat este un aspect izbitor: de ce face Pavel acest contrast nu numai între oameni și Dumnezeu, ci între oameni pe de o parte și Isus și Dumnezeu pe de o alta parte? Nu credea Pavel că Isus era un om?

Ba da! Ceea ce vrea să accentueze este faptul că mesajul lui nu depinde de alți oameni ca și cum ar fi apostolii din Ierusalim. Mesajul lui i-a venit direct de la Hristos.

De ce a fost important pentru el să accentueze acest fapt? Probabil pentru că oponenții lui au spus că Pavel are mai puțină autoritate: oponenții lui veneau de la Ierusalim, unde aveau contact mai direct și mai regulat cu apostolii, lucru care ei au pretins că înseamnă că ei ar trebui să știe mai bine decât Pavel ce este evanghelia și care sunt implicațiile ei. Dacă Pavel afirmă acest lucru într-un mod polemic aici, probabil că erau unii care negau ceea ce el afirmă.

Pavel accentuează că el este un apostol al lui Isus Hristos, trimis de el. Pavel era trimis ca misionar de către biserică din Antiohia (FA 13:1-3), lucru care ar fi lăsat loc pentru unii să spună că apostolii bisericii din Ierusalim știau mai bine și aveau mai multă autoritate.

1:2 Fără să fie mai specific, Pavel afirmă c㠑toți frații’ care erau cu el erau de acord cu ceea ce scria. Într-o situație în care Pavel s-a simțit înstrăinat de o biserică unde altădată el s-a simțit ca acasă, Pavel accentuează că perspectivele lui nu sunt numai ale lui, ci sunt susținute și de alții.

1:3-5 În acest ‘salut’ creștin în care Pavel dorește harul lui Dumnezeu să fie peste cititorii lui, Pavel îl descrie pe Dumnezeu ca cel care l-a trimis pe Isus să moară ca să ne elibereze de puterile veacului prezent. De ce? Ce relevanța ar fi avut descrierea aceasta în acest context?

Ceea ce Pavel spune aici este un rezumat al mesajului creștin. Afirmația aceasta ar fi fost acceptată și de Pavel, și de oponenții lui. Pavel afirmă punctele ținute în comun aici la început; le va folosi un pic mai târziu ca temelia argumentelor lui împotriva oponenților lui.

În celelalte epistole scrise de Pavel, el trece de la salutare inițială la o mulțumire pentru creștinii cărora el scria. Dar aici el nu oferă nici o mulțumire, ci dimpotrivă intre direct în mustrare. Îi acuză pe cititori c㠑au trecut’ sau c㠑s-au întors’ la o altă evanghelie, care de fapt nu trebuie considerată ca o evanghelie. Modul lui Pavel de exprimare accentuează faptul că nu era doar o întoarcere de la Pavel sau de la mesajul lui, ci de la ‘cel ce i-a chemat prin harul lui Hristos’. Situația nu era una de lepădare de un om sau de un mesaj uman; din punctul lui Pavel de vedere, creștinii la Galatia s-au lepădat de Dumnezeu.

Care a fost problema la Galatia? Ce a creat toate aceste tulburări? Mai târziu în epistolă aflăm că unii au venit și au spus că nu este de ajuns ceea ce au făcut și ceea ce au crezut Galatenii până acum: trebuie să fie și tăiați împrejur și astfel să intre în poporul legământului. Dacă cineva ar afirma astfel de lucruri într-o biserică astăzi, ar fi o problemă dar probabil că nu ar crea chiar astfel de tulburări. De ce a fost Pavel atât de supărat? De ce numește Pavel învățătura cu care ei au fost confruntați ‘o altă evanghelie’?

Faptul că el spune ‘o altă evanghelie’ arată că este vorba de misionari creștini cu o altă perspectivă și învățătură. Accentul pe tăierea împrejur a lăsat loc pentru naționalism iudaic și a pus bariere nenecesare între neamuri și evanghelie. Totuși puterea sentimentelor lui este izbitoare - dacă necreștini ar fi venit cu o altă perspectivă,situația n-ar fi fost atât de pericoloasă. Dar pentru că cei care au venit pretind a reprezinta o perspectivă creștină (și mai mult, perspectiva oficială a primei bisericii din Ierusalim), Pavel a fost nevoit să argumenteze în mod clar și puternic împotriva lor.

1:8-9 Pavel este total convins că nu există o altă evanghelie. De aceea el poate să spună că, chiar dacă el însuși ar veni cu un alt mesaj, chiar dacă un înger ar veni cu un alt mesaj, trebuie respins față de evanghelia adevărată pe care cititorii lui au experimentat-o într-un mod puternic.

Versiunea Cornilescu doar transcrie cuvântul grecesc folosit de Pavel în alfabetul românesc: anatema. Dar de fapt ce înseamnă cuvântul acesta? De origine înseamnă <dedicat lui Dumnezeu>; dar în iudaism a dezvoltat sensul mai specific <dedicat pentru distrugere totală>; NT pe înțelesul tuturor traduce cu ‘blestemul sau blestemele lui Dumnezeu’, iar la nota de subsol în versiunea Cornilescu revizuită scrie ‘exclus, pus de o parte’. ăCe are în vedere: distrugere sau excludere? Cp. Rom 9:3, un alt loc unde apare acest cuvânt în NT]

1:10 Acest verset ne dă de înțeles că unii l-au acuzat pe Pavel că și-a adaptat învățătura la diferite audiențe. Această acuzație nu este o mare surpriză când ne gândim la faptul că Pavel însuși spune c㠑m-am făcut tuturor totul’ (1 Cor 9:22). Se pare că din cauza acestor obiceiuri unii l-au acuzat că este un cameleon. El ar fi spus că el s-a adaptat cu privire la lucruri neesențiale.

Era în acest context că Pavel a accentuat că oricine vine cu o altă evanghelie este anatema.

‘A căpăta bunavoiința’ literal ș ‘a îndupleca pe’. În contextul lui Pavel ‘a îndupleca pe Dumnezeu’ să facă ceva era ceea ce făcea vrăjitorii, un lucru rău, în timp ce Pavel întotdeauna a încercat să-i convingă pe oameni (așa cum el spune clar în 2 Cor 5:11 - textul grecesc). Deci F. F. Bruce este de părere că răspunsul corect la întrebarea lui Pavel este ‘oameni’! Adică, Pavel încearcă să-i convingă pe oameni să accepte pe Dumnezeu și condițiile dictate de el, și nu să-l convingă pe Dumnezeu să accepte oamenii pe baza altor condiții (în acest caz fără tăierea împrejur și celelalte faptele legii).

 

Gal :,11-24

În acest pasaj, Pavel continuă să accentueze ceva care a fost în vedere de la început: autoritatea lui apostolică și faptul că autoritatea aceasta a fost primită direct de la Hristos și nu de alți oameni.

v11-12 Pavel accentuează încă o dată faptul că el nu a primit evanghelia lui de la oameni. Faptul că el repetă acest lucru înseamnă că era important, și probabil că avea o legătură importantă cu conflictul care avea loc la Antiohia și în Galatia.

Care este relația între această afirmație și ceea ce Pavel spune în 1 Cor. 11:23 seq și 15:3 seq? Pavel a primit aceste informații direct de la Domnul? Sau le-a primit prin alții? Aici ceea ce accentuează este faptul că el nu depinde de apostolii la Ierusalim pentru mesajul lui. Nu vrea să spună neapărat că n-a știut nimic despre evanghelie înainte de experiența lui pe drumul spre Damasc. Dimpotriva, se pare că a știut bine ce cred creștinii, și tocmai de aceea i-a persecutat. Dar când a acceptat evanghelia, adevărul și conținutul ei au fost confirmate direct de Domnul Isus însuși.

1:13-14 Ceea ce Pavel menționează aici se acordă bine cu ceea ce învățăm despre viața lui pre-creștină din FA.

v15-16 Pavel descrie chemarea lui folosind imagini din Isaia și Ieremia. De ce?

- În Isaia 49:6, lumină la neamuri; în Ieremia, este chemat <prooroc al neamurilor>.

- Oare ‘chemare’ descrie ceea ce s-a întâmplat lui Pavel pe drumul spre Damasc mai bine decât ‘convertire’? Acesta este cuvântul folosit de Pavel; de asemenea în FA 9:15; 22:14-15. Trebuie să ținem minte că, din perspectiva lui Pavel, el nu și-a schimbat religia ci ‘direcția’. N-a încetat a fi evreu, ci a crezut că Mesia lui Israel a venit să mântuiească atât pe evrei, cât și pe neamuri.

- El a fost chemat să apere și să propovăduiească un mesaj care a fost respins de cei mai mulți evrei contemporani lui.

- Acest limbaj de asemenea accentuează autoritate profetică a lui Pavel și continuitatea între misiunea lui și lucrarea profeților vechitestamentari.

v18-24 Pavel l-a cunoscut pe Petru

- Cuvântul historêsai în greacă clasică înseamn㠑a face interviu’ sau ‘a te înteresa de informații’, dar se folosește în greacă elenistică cu sensul ‘a face cunoștință’.

- N-au petrecut atâtea timp (15 zile) împreuna fără să afle Pavel câte ceva despre experiențele lui Petru împreuna cu Domnul Isus.

- De ce nu citează Pavel mai des din învățătura Domnului Isus? Singurul apel la ea este 1 Corinteni 7:10. Dar de obicei face aluzii fără să citeze direct. Poate n-a vrut să deschidă ușa pentru acuzația că el nu știe așa bine ca alții. Pentru că Pavel nu petrecea timp cu Domnul Isus în timpul vieții lui pe pământ, unii ar fi spus că el nu este ‘expert’ în domeniul acesta.

- Punctul nu este că el nu a primit nici o bucățică de informație de la alți oameni, ci că esența mesajului lui el a primit-o direct de la Domnul.

- Ce înseamnă felul în care Pavel face acest contrast între el și ceilalți apostoli? Ori ceilalți apostoli erau împotriva lui (cel puțin pentru o perioadă), ori oponenții lui Pavel au făcut un apel la autoritatea acestora în contextul acestui conflict. În orice caz este clar că în momentul în care scrie Pavel nu este singur de partea cui sunt apostolii din Ierusalim.

 

Concluzie și relevanță:

1) Ar fi fost ușor ca lumea să spună că Pavel este cel mai puțin calificat om să decide ce înseamnă evanghelia creștină pentru neamuri sau cum trebuie aplicată între neamuri. Dar Dumnezeu l-a ales și el a avut un rol mare în schimbarea creștinismului dintr-un iudaism mesianic în lumină pentru neamuri. Noi trebuie să fim foarte atenți cum evaluăm alții și slujba lor. Trebuie să evaluăm învățătura lor și nu doar calificațiile lor.

2) Pavel a fost dispus să acceptă atât pei cei tari cât și pe cei slabi în biserică, dar aici el se împotrivește unora. Care a fost diferența? În Galatia, unii au încercat să impună punctul lor de vedere pe alții. O întrebare importantă este: de unde știm noi când să acceptăm diversitate și când să spunem ‘așa ceva nu poate fi acceptat’?

3) Unii au vrut să argumenteze că tăierea împrejur este necesar ca să devii un creștin. Pavel va argumenta de ce de fapt nu este un lucru esențial. Ne vom uita la acestea în mai mult detaliu în orele care urmează, dar este bine să ne gândim de acum dacă sunt lucruri pe care noi le punem între oameni și crucea. Pentru Pavel, circumcizia a fost o piedică de poticnire nenecesară care ar fi făcut pe neamuri să nu se întoarcă la Dumnezeu. Cu care lucruri facem noi la fel astăzi?

 

 

Note de subsol:

1 Fee si Stuart, Biblia ca literatura, p.25-26. Cf. si Fee, NT Exegesis, p.27; Peter Cotterell si Max Turner, Linguistics and Biblical Interpretation, Downers Grove: IVP, 1989, p.53-72.

2 John H. Hayes si Carl R. Holladay, Biblical Exegesis, Atlanta: John Knox, 1982, p.15: “The modern interpreter...is...reading someone else’s mail”.

3 Stott, Galateni, p.168.

4 Bineînțeles ca el nu ar fi fost de acord cu legalismul; punctul pe care se face aici este că argumentele lui Pavel nu sunt despre legalism, nu pentru că a fost de acord cu legalism, ci din cauza faptului că legalismul nu era o problema majoră în timpul lui. Problema cea mai urgentă, dupa perspectiva acestor savanti, era problema identitutii crestine: trebuie sau nu trebuie neamurile sa intre în biserica prin iudaism?

5 De fapt, aceasta perspectiva este destul de veche: în timp ce Augustin a argumentat perspectiva care l-a influentat pe Luther în asa mare masura, Ierom a argumentat ca ‘faptele legii’ sunt elementele rituale ale legii, lucru care nu este identic, dar nici nu este prea departe, de ‘perspectiva cea noua’.

6 1QH 4,30-32. Citat în Lincoln, Ephesians, p.114.

7 Cf. pentru mai mult detaliu pe acest subiect: Dunn, “New Perspective”; Carson, Moo si Morris, Introduction, p.252-253; Sanders, Paul, ad.loc.

8 Bineînțeles acesta nu trebuie înțeles ca și când ar fi o recomandare împotriva baticurilor însăși. Dar așa cum Pavel accentuează, astfel de simboluri externe pot fi adoptate de oricine, astfel când poporul lui Dumnezeu își găsește identitatea prin astfel de obiceiuri și simboluri, în general este un indiciu că se pune un accent prea mare pe lucruri exterioare.

9 Cf. Bruce, Galateni, p.55.

1