Ajungem acum la singura interdicţie explicită din întreaga Scriptură pentru femei ca învăţătoare şi la unul dintre singurele texte care par a face trimitere la ordinea iniţiată odată cu creaţia şi anume subordonarea femeii în anumite sensuri (celalalt menţionează doar că femeile trebuie să-şi acopere capul ). Ar fi surprinzător ca o problemă care ar exclude cel puţin jumătate din trupul lui Cristos de la slujba de învăţător să fie discutată doar într-un singur text, numai dacă acel text s-ar referi doar la un anumit context istoric şi nu ar impune o interdicţie generală. Deoarece acest pasaj pare să contrazică alte pasaje în care Pavel recomandă slujirea femeilor, vom studia contextul cultural la care s-ar putea referi aici.

Pentru scopurile acestei cărţi, însă, problema autorităţii nu este critică; deşi voi discuta pornind de la premisa că 1 Timotei a fost scrisă de Pavel, cei care susţin contrariul îi acordă mai puţină autoritate în practica bisericii. Chiar dacă nu este scrisă de Pavel, multe din argumentele cu privire la contextul istoric ar fi adevărate. În cele din urmă, faptul că 1 Timotei nu a fost scrisă de Pavel este rareori discutat de cei care oricum predică subordonarea femeilor din aceste pasaje, iar aceasta carte se adresează celor care susţin acest lucru. Acelaşi lucru se poate spune şi despre cartea Efeseni, (vezi urm[toarele 3 capitole), a cărei autoritate este discutată adeseori, însă totuşi mai puţin decât cea a cărţii 1 Timotei.

Acest pasaj începe cu îndemnul de a se ruga pentru conducători şi pentru toţi cei care de\in poziţii de autoritate (1 Tim. 2:1-2). Aceasta era o continuare a tradiţiei evreilor practicată în Templu şi sinagogi. Pe întreaga suprafaţă a Imperiului Roman oamenii şi-au arătat loialitatea faţă de împărat aducând jertfe şi sacrificii lui sau pentru el. Au fost aduse sacrificii şi rugăciuni pentru sănătatea lui în Templu până în anul 66 AC, şi încetarea lor în acel an a însemnat nimic mai mult decât o revoltă împotriva conducerii romane. Desigur, creştinii, dornici să arate că nu sunt anti-romani, au fost tentaţi să-şi arate loialitea oferind rugăciuni publice pentru oficialii romani. Realizând aceasta ei sperau ca Evanghelia să fie mărturisită mai uşor (2:3-7);comportamentul corect faţă de stat putea fi parte din m[rturia unui creştin. (Tit:2:10-14; 3:1-8)

Deşi gramatica nu este prea clară la acest punct, acel “de asemenea” din 2:9 sugerează probabil că Pavel, care tocmai i-a învăţat pe bărbaţi cum să se roage, acum se adresează femeilor pentru a le învăţa în acelaşi mod. Ca şi în 1Corinteni 11, femeile nu sunt reduse la tăcere în biserică; ele au voie să se roage. Din moment ce cele mai multe rugăciuni în sinagogă erau rostite de bărbaţi, această libertate este semnificativă. Dar faptul că sfaturile lui Pavel pentru ele sunt mai detaliate decât cele date bărbaţilor indică existenţa unor probleme ceva mai speciale în legătură cu femeile din adunarea din Efes şi aceste probleme se reduc la două categorii, codul de îmbrăcăminte şi învăţare. Femeile se pare că greşeau în aceste două arii; prima greşeală era nepotrivită în contextul închinării publice, iar a doua greşeală, judecând după limbajul lui Pavel, era mai mult decât nepotrivită.

Pavel pare să dea o regulă femeilor în ce priveşte îmbrăcămintea şi un mare număr de predicatori au folosit acest pasaj pentru o varietate de scopuri în ce priveşte moda (de la îmbrăcămintea cerută, la anumite stiluri de haine, adeseori cât mai demodate posibil). Dar Pavel era mai puţin preocupat cu interdicţii ca cei din timpurile noastre moderne (ca de exemplu, fără blue jeans în biserică) cum era faţă de cele/cei ce poartă podoabe pentru a atrage privirile membrilor de sex opus ai adunării, pentru a-şi etala bogaţia sau a prezenta ultima modă la haine în biserică. În timp ce fiecare biserică are tradiţii culturale diferite cu privire la îmbrăcămintea potrivită pentru biserică, chestiunii atragerii atenţiei într-un mod sugestiv şi intenţionat, şi ( în mod special) atragerea atenţiei asupra bogăţiei prin extravaganţă, din păcate i se dă în mod considerabil mai puţină atenţie în bisericile din aceste timpuri şi la aceasta se referă Pavel.

Podoabele speciale nu doar că au fost permise, dar au fost şi aprobate de învăţătorii evrei din sec. 2 şi de mai târziu. Rabinul Akiba, care permitea unui soţ să divorţeze de soţia sa dacă ar fi întâlnit o femeie mai frumoasă, afirma că soţiile se puteau machia şi puteau să se gătească pentru soţii lor. Mai târziu învăţătorii spuneau că Dumnezeu i-a împletit părul Evei înainte de a i-o duce lui Adam. Aceşti învăţători susţineau că femeia, fiind trupul lui Adam, nu se potrivise fără podoabe la fel cum carnea nu este bună fără condimente. Desigur că se recunoştea faptul că podoabele erau doar pentru soţul ei (sau probabil în perspectiva unei căsătorii), şi nu pentru alţii. Dar, după cum vom vedea mai târziu, mulţi învăţători din vechime considerau împodobirea cu acest scop mai puţin potrivit, reflectând astfel o tendinţă împotriva împodobirii excesive întâlnită în literatura ebraică şi greco-romană antică.

Frumuseţea fizică era accentuată şi protejată în antichitate, cum de fapt este şi astăzi. Era tratată ca o “virtute” a trupului. Trăsături particulare asociate cu frumuseţea fizică în literatura greacă erau înălţimea, sprâncenele brunete, dese, părul blond, pielea deschisă la culoare, deşi unii scriitori care au comentat pe marginea acestor lucruri au afirmat că aceste standarde de frumuseţe variau de la o cultură la alta. Însă, în timp ce frumuseţea unei femei era bună în ea însăşi, o “virtute”, este adeseori portretizată ca fiind o ispită periculoasă pentru bărbaţi. În romanele greceşti, induce chiar dragostea, într-un mod involuntar.

Femeile care doreau să atragă bărbaţii nu se mulţumeau cu frumuseţea naturală pe care o posedau; cele care îşi permiteau se împodobeau excesiv cu aur şi alte podoabe, în special îşi împodobeau părul. Tradiţiile ebraice le priveau ca fiind unelte de ademenire la păcate sexuale. În conformitate cu unul dintre aceste texte (de la o dată incertă), femeile foloseau aceste trucuri diabolice ca singurul mod de a de\ine putere asupra bărbaţilor.

Însă acesta nu era singurul scop al împodobirii, în special cele pentru păr. Femeile cu vază din acele timpuri purtau coafuri stilate, după noua modă, într-o constantă schimbare. Această practică a atras critica considerabilă din partea scriitorilor morali=ti ale acelor timpuri.

Ostentaţia bogăţiei, în general, era batjocorită de filosofi. De exemplu, Diogene se spune că fusese invitat în casa unui tânăr bogat care era atât de împodobită încât filosoful nu a avut loc să scuipe - decât pe gazdă. Se spune că Socrate s-a plâns în mod similar că s-a simţit foarte bine când a purtat un an întreg aceeaşi haină, pe când alţii îşi schimbau hainele de cel puţin o dată pe zi. Plutarch afirma că nu este bine ca tinerii să poarte aur şi că bărbaţii ar trebui să fie exemplu pentru soţiile lor prin evitarea extravaganţelor. Musonius Rufus, stoicul, afirma că înţeleptul trebuie să tr[iasc[ simplu, s[-=i cumpere hainele de care are nevoie şi nu care atrag atenţia.

nu este nici o îndoială că în contextul cultural al bisericii primare respingerea podoabelor externe reprezenta o parte a supunerii femeii soţului ei şi o recunoaştere a locului său între bărbaţi, în general. Podoabele externe erau în mod clar privite ca un indicator a două caracteristici foarte nedorite: (1) infidelitate sexuală; şi (2) extravaganţă materială.

Sporirea artificială a frumuseţii la care se referă Pavel aici era aceea pe care şi-o permiteau doar cei bogaţi şi cea care întorcea capul bărbaţilor ca simboluri ale statutului inseparabil de expresiile culturale de frumuseţe pe care le semnificau. În zilele noastre, contrar a ceea ce mulţi ar gândi, mustrarea lui Pavel probabil că s-ar referi mai degrabă la membrii bisericii care vin la biserică conducând un BMW sau purtând haine scumpe decât la purtarea blue jeans-ilor.

Avertismentul din 1 Timotei 2:9.10 este fără indoiala impotriva impodobirii excesive. Dojana similar[ din 1 Petru 3:3 ne ]ndeamn[ s[ ne ferim de dependen\a de podoabele externe, ca de exemplu coafurile ornate, de aur şi îmbrăcăminte, dar ]n mod clar nu interzice purtarea hainelor sau aranjarea p[rului la un loc. }mpletirea p[rului nu era neobi=nuit[, deci 1 Timotei s-ar fi putut referi la ]mpletirea p[rului cu aur mai degrab[ decât la ]mpletirea lui simpl[ sau la purtarea de aur. Dar dacă le spune s[ nu poarte deloc aur, aceasta arat[ c[ erau bogate ]n comparaţie cu cei mai mulţi dintre locuitorii ora=ului care erau liberi. Aceasta poate ]nsemna c[ aparţineau clasei care conducea ora=ul sau, mai probabil, c[ ]ncercau s[ par[ c[ aparţin acelei clase. Acest lucru a creat acelaşi tip de tensiune ap[rut ]n biserica din Corint cu femeile aristocrate neacoperite. Argumentul lui Pavel apelează la o tem[ comun[ a morali=tilor din vechime: adevarata frumuse\e este cea a caracterului. Acest lucru era adev[rat pentru bărbaţi, însă şi mai mult pentru femei, de la care se a=tepta “modestie“ ]n comportament şi ]n îmbrăcăminte. Se spune despre un rege spartan c[ a “]ndep[rtat din regatul s[u orice ar fi accentuat frumuse\ea ”astfel ]nc`t femeile s[ fie alese doar pe baza adev[ratei virtuţi.” Un filosof spunea c[ femeile tinere ar trebui s[ se considere într-adevar onorate pentru ]nf[\i=area “modest[, av`nd sentimentul respectului de sine,” nu pentru ]ncerc[rile de a se ]nfrumuse\a. Alte tratate filosofice le ]ndemnau pe femei s[ se ]mbrace ]n cele mai simple haine.

Modestia a fost ]ntotdeauna considerat[ ca adevarata podoab[. Socrate a dat un ]ndemn cu mult timp ]n urm[:

Un sfat dat mai tarziu de o femeie unei alte femei sun[ cam a=a:

Texte ebraice din diaspora (non-palestiniene) se ad[ugau la reflectarea acestui ideal.

Este astfel aproape cert c[ cei din biserica lui Timotei ce au ascultat scrisoarea lui Pavel au ]n\eles ceea ce acesta dorea s[ spun[: ]mbr[ca\i-v[ şi tr[i\i simplu şi neispititor, ci desf[ta\i-v[ ]n Duhul Sf`nt; decoraţi-v[ inima cu puritate şi umilin\[. Aceasta este posibil s[ fi iritat pe membrii mai ostentativi ai adun[rii, la fel cum ar irita pe acei membrii ostentativi din bisericile noastre de ast[zi dacă ar ]n\elege.

Unele femei ar fi de p[rere c[ Pavel a fost nedrept c[ s-a luat de îmbrăcămintea extravagant[ a femeilor şi nu de bărbaţi; dar Pavel a f[cut aceasta pentru c[ probabil ele erau acelea care aveau aceast[ problem[ ]n adunare şi mai mult, ]n vechime. Aceasta nu ]nseamn[, însă, c] Pavel nu ar fi dat acelaşi sfat bărbaţilor dacă ace=tia ar fi creat acest tip de probleme (indiferent c`t de greu ar fi fost aceasta ]n acel context cultural). Cu siguran\[ Pavel nu ar fi vrut ca bărbaţii s[ le fac[ pe femei s[ se poticneasc[. De fapt, Pavel ]n 1 Tim.2:8 le spune doar bărbaţilor s[ evite m`nia şi cearta c`nd se roag[, însă el nu se refer[ nici pe departe ca femeila s[ nu se roage cu m`nie şi ceart[!

Pavel d[ c`teva porunci care pot indica faptul c[ el s-ar fi opus ca femeia s[ ]nve\e. El le cheam[ s[ ]nve\e “]n t[cere” şi le interzice s[ ]nve\e ]n a=a fel ]nc`t s[ “fie într-o poziţie de autoritate“ peste un bărbat. Însă fiecare din aceste afirmaţii trebuie ]n\eleas[ ]n contextul s[u cultural şi s[ fie citite a=a cum ar fi dorit Pavel s[ fie ]n\elese de primii s[i cititori.

Este posibil ca Pavel s[ fi impus acelaşi fel de t[cere femeilor ca şi ]n multe alte contexte religioase ale acelor zile, incluz`nd cele mai multe sinagogi despre care avem dovezi. Aceasta ar sugera c[ el s-a r[zg`ndit după ce a scris 1 Cor. 11:4-5. Dar este posibil ca el s[ le impun[ noilor înv[\[cei acelaşi spirit de supunere ]n t[cere care era de obicei potrivită pentru novici ]n zilele lui. El se putea referi şi la faptul c[ ce dorea s[ spun[ era “a învăţa ]n t[cere” ]n 1Cor. 14:34-35: învăţaţi lucrurile de bază ]nainte de a va provoca înv[\[torul.

T[cerea era un mod potrivit de a ]nv[\a except`nd cazul c`nd cineva are cuno=tin\e vaste despre subiect. Cu acest scop unii înv[\[tori cereau de la elevii lor lungi perioade de tacere , probabil ca o forma de disciplina. Cand Pavel le-a atras femeilor atenţia sa fie tacute in 1 Cor. 14:34,, el a folosit un termen mai puternic decât aici, dar acelaşi principiu poate fi aplicat in ambele parţi: ele trebuiau sa invete, dar nu întrerupand întreaga audienta cu întrebari neinteligibile. Un indemn de a învăţa in liniste putea fi un indemn sa nu mai vorbeasca şi sa fie atente la ce se spunea (cf. Fapte 15:12; 21:40; 22:2), şi nu era de fapt o reducere la tacere definitiva (1Cor. 14:28; cf. 14:30). Aceasta se leaga într-un mod prezumtiv cu situaţia specifica din Efeseni sugerata in 1Tim. 5:13 – multe femei tinere conversau în mod greşit, incercand sa invete dar nestiind ce vorbeau.

Cuvantul folosit aici pentru “tacere” de obicei se refera la atenţie cu respect sau un comportament tacut. Întreaga Biserica este indemnata sa aiba acest stil de viata tacut cu acelaşi cuvant chiar in acest context (2:2), demonstrand ca Pavel se referea la o anumită atitudine, nu la o completa reducere tacere. (Ca şi rugaciunea bărbaţilor fără manie şi cearta in 2:8, acest lucru putea fi aplicat oricarui, fie ca era barbat, fie ca era barbat, care ar fi cauzat probleme.) Motivul lui Pavel pentru adresarea lui specific femeilor a acestui indemn este probabil acelaşi cu motivul din 1Cor. 14:34-35: ele nu fusesera inca învăţate.

Uzurparea autorităţii?

Pavel avertizează impotriva femeilor “care sa invete in asa mod incat sa preia autoritatea”, dar inca nu este clar ce inseamna termenul grecesc “a lua autoritatea”. Inseamna el “a accepta o poziţie de autoritate”? sau inseamna “ a-si insuşi autoritatea int-un mod fortat”? sau putea sa spuna “a se declara originator”? Comentatorii sunt imparţiţi in aceasta problema.

Kroeger a gasit dovezi ca termenul ar putea insemna “a se proclama pe sine autorul sau originatorul a ceva”, şi sugerează ca Pavel combate mitul femeii de tip gnostic, ca femeia este sursa bărbatului. In timp ce aceasta are un sens foarte bun in urmatorul context, majoritatea dovezilor ei lexicale sunt din perioada patristica (cand ar fi putut insemna “ a avea autoritate”; vezi urmatoarele), ca şi mitul relevant. Acest caz merge bine dacă 1Timotei este scrisa de cineva mult mai tarziu decât Pavel, dar in perioada lui Pavel este imposibil ca cititorii lui sa fi putut intelege automat termenul atat de categoric.

In contrast cu afirmaţiile altor caţiva scriitori, Scholer observa ca acest termen de obicei are un sens negativ de “dominator” sau “autoritate uzurpatoare”. Astfel, putem citi fraza lui Pavel “nu permit unei femei sa invete în asa fel incat sa domine bărbaţii.” Daca citim asfel, Pavel care doreste ca femeile sa “invete in tacere”, nu vrea ca ele sa invete într-un mod subminator – ceva ce le-ar fi interzis şi bărbaţilor sa faca. Aceasta nu este o sugestie noua; a fost propusa de catre suporterii evanghelici a miscarii femeilor din anii 1800.

Moo sugerează ca termenul poate semnifica fie “a deţine autoritatea” sau “a uzurpa autoritatea”, dar el afirma ca ideea uzurparii ar trebui inteleasa doar dacă este sugerata de context. Este dificil de evaluat nuanta pe care au dat-o cititorii acestui termen deoarece intelesul cuvantului s-a schimbat treptat, de la asocierea cu crima in clasica folosire a termenului ”dominant” şi in perioada patristica, “a exercita autoritatea”. Dacă 1 Timotei ar fi fost scrisa de un scriitor din cel de-al doilea secol in numele lui Pavel, termenul ar insemna probabil doar “ a exercita autoritatea” (sau poate “a se proclama originator”). Dacă scrisoarea reflecta limbajul lui Pavel sau al copistilor lui (secretari particulari), ar putea foarte bine insemna “dominant”, din moment ce este diferit şi probabil puţin mai dur decât termenul pe care il folosea de obicei.

Dacă presupunem autoritatea lui Pavel, atunci, Pavel ar fi interzis doar într-un mod dominator. Dar presupunand ca Moo are dreptate ca numai contextul poate determina cu adevarat ce nuanta intenţiona Pavel, ne putem întreba ce sens sugerează contextul. Faptul ca Pavel doreste ca femeile sa invete într-un mod supus şi imediat după foloseste limbajul din Geneza despre Eva indica probabil ca femeile nu se supun soţilor lor ci mai degraba incearca sa-i domine (cf. Gen. 3:16).

Dovezile nu sunt in întregime clare, după cum observa Scholer, dar Scholer are dreptate ca acesta nu era termenul obisnuit cand se referea la exercitarea autorităţii. Contextul care ne ajuta sa reconstruim situaţia sugerează ca Pavel ar putea avertiza impotriva folosirii autorităţii într-un mod dominant, decât doar o simpla folosire de autoritate.

1Timotei 2:11-12 interzice clar femeii sa invete într-un anumit sens, deşi cei mai mulţi comentatori, incluzandu-I pe aceia care le disculpa pe femeile in varsta, sunt de acord ca le interzice doar a învăţa într-un mod in care uzurpa autoritatea într-o anumită forma. Probabil ca doar la interzice sa invete într-un mod care uzurpa autoritatea, şi deci incearca sa domine, deşi aceasta nu este absolut clar. Dar chiar presupunand ca cuvintele lui Pavel într-adevar i-au interzis femeii sa invete, ar fi aplicat aceasta doar femeilor carora li se adresa aceasta scrisoare (cele care nu erau educate), sau depindea el de o regula generale aplicabila pentru toate femeile din toate timpurile?

Au fost sugerate cateva argumente pentru a dovedi ca instrucţiunule din acest pasaj sunt aplicabile tuturor femeilor din toate culturile. Cateva din aceste argumente n-au nimic in comun cu textul Scripturii, reprezentate printr-un agent masculin. Acest argument pare ceva spus de Philo, care îi vedea pe bărbaţi feminini in fata lui Dunezeu, la fel cum femeile pareau feminine in fata bărbaţilor, masculinitatea fîind un stadiu ideal spiritual. Dar dacă incarnarea lui Isus ca bărbat inseamna ca lucratorii din via Domnului ar trebui sa fie bărbaţi, inseamna totodata ca ei trebuie sa fie singuri, evrei, sa-şi dea învăţaturile in greaca şi/sau aramaica şi sa-şi petreca timpul cu pescari galileeni. Nu am auzit un argument convingator de ce masculinitatea lui Isus trebuie sa fie reprezentata de pastori, dar de singuratate sau de partea ebraica nu mai este nevoie.

Piper şi Gruden afirma ca Priscila, care a avut o educaţie buna, era in Efes cand Pavel scria aceste cuvinte (2 Tim.4:19), deci Pavel a interzis şi femeilor cu multa educaţie sa invete cu autoritate. Acest lucru ar spulbera puterea argumentului nostru ca porunca era doar pentru majoritatea femeilor needucate din Efes. Însă nu este clar in întregime daca Priscila era in Efes cand Pavel a scris scrisoarea, din moment ce a trecut o mare perioada de timp între 1 şi 2 Timotei pentru ca Pavel sa fi fost in inchisoare in perioada intermediara.

Dar presupunand ca ea era acolo, mai este foarte important sa consideram interdictia lui Pavel ca generala şi aplicabila in toate cazurile. Dacă acest raspuns suna prea simplistic trebuie ţinut seama ca cei mai mulţi scriitori şi-au afirmat astfel principiile. Dorinta lui Pavel ca un supraveghetor (presbiter) sa fie “sotul unei singure neveste”(1Tim.3:2) este un exemplu”: afirmaţia nu i se putea aplica lui Pavel şi probabil ca nu i se aplica nici lui Timotei. Aceasta interdictie îi anulează propria învăţatura şi pe cea a lui Timotei, pe care nimeni n-avea voie sa-l dispretuiasca (4:12)?

Un argument mai persuasiv pentru aportul universal al acestui pasaj este faptul ca este afirmat într-o maniera universalista. George Knight III spunea ca 1 Tim. 2:11-12 şi 1 Cor. 14-32 “sunt clar pasajele didactice asupra subiectului”, deci şi celelalte pasaje ar trebui sa fie interpretate in lumina lor. Dar la aceasta vom raspunde ca alte pasaje care arata practica primilor crestini sancţionaţi de Pavel (Appendix A) trebuie sa califice intelegerea noastra pentru orice altceva spune Pavel despre subiecţ, din moment ce pasajele sale “didactice”se adresează unor biserici specifice şi trebuie analizate in lumina întregii sale învăţaturi şi practici.