Situatia sociala din Efeseni 5:18-33

Pentru ca Efeseni 5:18-6:9 este cel mai lung pasaj din Noul Testament adresat regulilor de familie si pentru ca cele mai multe ale altor pasaje se gasesc aici, am dedicat a doua jumatate a cartii unei analize profunde a acestui pasaj. Capitolul prezent introduce situatia sociala cu care ne vom confrunta in examinarea pasajului din capitolul urmator.

Intrebarea pe care acest capitol o are cu referire la situatia sociala: <<de ce Pavel care cheama la supunere reciproca insista mai mult in explicarea supunerii sotiilor decit cea a sotilor?>> Raspunsul este pe scurt: deoarece el a fost istet. Afrmatiile lui sociale erau printre cele mai progresive din zilele lui, dar daca dorea ca Biblia sa cistige un rasunet puternic in lumea greco-romana, el a trebuit sa fie mai temperat. Tinand cont ca Pavel a scris aceasta scrisoare din inchisoarea din Roma putem intelege ce sensibil a fost el la aceasta tema.

Aristocratia romana a simtit cum puterea crescanda a lor era amenintata de schimbarile sociale aparute in jurul lor. Aceste schimbari au inclus ascendenata mobila a elementelor sociale inferioare cum ar fi primii sclavi, strainii si femeile. Regulile straine erau suspectate ca fiind un ajutor pentru aristocrati in distrugerea ordinelor morale.

Gardienii recunoscuti ai valorilor traditionale romane, oamenii aristocrati romani, erau impotriva <<noilor>> religii din est, care pareau sa schimbe standardele de valori ale unui om sobru si moral, care isi calauzeste familia. Multi s-au plans de afluxul culturii straine si superstitiale. Acest lucru se observa din ceea ce au spus unele persoane romane. <<Sirienii s-au asezat in Tibet si au adus cu ei manierele lor, muzica si religiile>>.

In Statele Unite in sec.19-20, nonconformismul fiecarui nou val de imigranti in standardele societatii americane a fost privit de grupurile stabilite ca o amenintare la stabilitatea sociala indiferent cat de mult a fost laudat pentru virtutile de pluralism. Aceasta ne face sa intelegem impotrivirea Aristocartiei conservatoare cand erau confruntati cu grupuri care nu numai pareau a aduce <<credinte antisociale>>, dar au inceput sa-si converteasca romani la credinta lor.

Neincrederea romanilor in cultele crestine este reflectata in literatura romana. De exemplu: Apuleius scrie despre cei ce i-au urmat pe zeii Siriei, fiind vinovati de jefuirea templului. Oricum, semnificativa este asocierea acestor culte cu perversiunea sexuala, o acuzatie intalnita si in alte texte. De exemplu Petronius, ridiculizeaza anormalitatile sexuale a inchinatorilor la Priapus.

Desi politica romana a tolerat religiile straine din tara lor, unele religii au fost privite ca fiind prea distrugatoare pentru Roma insasi. Valoarea romana era amenintata de cultele acestea si le intina identitatea de romani respectabili. Locuitorii Romei au fost opriti sa practice cultul Cybele pana in timpul lui Claudius. Culturile egiptene, precum cultul lui Isis, care a castigat multa popularitate a fost acceptat in Roma putin inainte de mijlocul sec.1. Ei au castigat proeminenta in Roma numai in timpul lui Flavius, dupa moartea lui Pavel. Poate ca egiptenii s-au inchinat la animale si pentru ca romaniii si grecii i-au privit inferior in societate, religia egipteana a patruns mai greu in orasele greco-romane.

Toate religiile egiptene au fost spuse sub suspiciune de catre clasele inalte consevatoare romane. Era usor pentru religiile romane variate sa se amestece. Intr-adevar, cativa oameni au crezut ca iudeii il adorau pe Dyonisos si au asociat iudaismul cu desfraul dyonisiac. De cand autoritatile romane au privit crestinismul ca o forma speciala a iudeilor, atitudinea lor fata de iudism ne spune multe si despre atitudinea lor fata de crestinism.

In ochii elitei romane, amandoua partile de inchinatori au reprezentat o superstitie straina de felul in care puteau rasturna morala femeilor virtuoase ale Romei. Timpuriu, in primul sec. scandalul s-a nascut impotriva ambelor religii, aducand astfel presecutia impotriva lor. Evenimentele sunt bogate si de o similaritate importanta: un barbat al religiei ofensatoare profita de o femeie romana cinstita.

Josephus, un istoric iudeu, scriind la sfarsitul sec.1, descrie scandalurile care au luat nastere in relatiile dintre iudei si Isis. Un preot al cultului Isis a ajutat un inselator sa profite de o femeie romana cinstita si cand povestea a fost descoperita, autoritatile s-au revoltat, imparatul a exilat pe inselator, l-a crucificat pe preot si a distrus templul lui Isis. Desi nu e evident ca toti preotii erau vinovati sau, acest comportament caracteriza intregul ritual al cultului Isis, religia a suferit o mare paguba de pe urma acestuui scandal.

Josephus ne spune despre un barbat iudeu, care pretinzand ca invata legea a inselat-o pe o femeie instarita sa-i dea fonduri pentru templu, bani care i-a tinut la el. Josephs ne spune ca acest barbat nu reprezinta tot restul comunitatii, dar acest fapt nu protejeaza restul comunitatii iudaice de sentimentul anti-iudaist nascut din incident. Raspunsul imparatului Tiberius a fost sa exileze intreaga comunitate din Roma. Juvernal scrie la inceputul sec.2 si se plange de taina si subversivitatea religiei iudeilor si Tacitus ofera un spatiu mare impotriva lor.

Iudaismul si alte religii au fost privite cu ostilitate de catre elita romana deoarece ei castigau foarte multi convertiti in Roma. Cele mai multe atacuri au derivat din Alexandria, dar drepturile iudeilor au fost protejate de Imperiul Roman. In Roma oricum, succesul prozelitismului iudaic parea a fi amenintat de traditia romana stabilita.

Iudaismul pare a face apel in special femeilor care nu au contemplat durerea consecintelor convertirii lor, iar dorinta lor la convertire pare a fi iritat barbatii romani, care se asteptau ca femeile lor sa urmaze credinta lor. Intoarcerea unei sotii de la religia sotului ei a fost privita ca o subversitate, dandu-se de partea religiilor straine. Plutarh subliniaza importanta inchinarii sotiei la dumnezeii sotului ei. <<O sotie nu trebuie sa-si faca prietenii proprii, ci sa se bucure de prietenii sotului ei, impreuna cu el. Deci, e bine pentru sotie sa se inchine si sa cunoasca numai dumnezeii sotului ei. Pentru nici un dumnezeu sa nu faca in secret si pe furis ritualuri>>. Scriitorul conservator Plutarh si satiricul Juvenal au reactionat impotriva cultelor straine care erau intarite prin vanitatea femeilor. Convertiera femelor la Hristos a amenintat barbatii din clasele sociale sus-puse,, iar prin ele, ei s-au impotrivit crestinismului mai mult. Efeseni 5:22-23 spre deosebire de 1Petru 3:1-7 are a face numai cu sotii crestine, dar comportamentul femeii crestina ,fara indoiala ca nu a afectat perceptia publica despre crestinism. Pavel nu a vrut ca biserica sa fie privita ca un cult misterios si imoral.

Castigurile femeilor in societatea antica au introdus noi tensiuni in viata greco-romana in general, si probabil in cateva casnicii. Aceasta inseamna ca, religiile despre care se credea ca ignora rolul traditional al femeilor, erau privite ca o amenintare de catre barbatii conservatori.

Multi invatacei au comentat pe castigul femeilor cu referire la Imperiul Roman. A spune ca femeile din perioadele tarzii au avut mai multa libertate decat cele ce au trait in Atena clasica, nu e prea corect. Chiar daca au avut un statut sanatos in Atena clasica, a fost exagerat, dar a fost mai rau in alte societati din teritoriul mediteranean antic.

Legea romana in perioada Noului Testament a dat mai multa independenta femeilor, decat legile de dinainte. Unele femei, ca Lidia, au devenit puternice din punct de vedere social si, desi astfel de femei constitue o exceptie prin curajul lor ele pot motiva alte femei sa aiba un astfel de curaj in falsa sociala si in special in statul economic.

Nu numai din punct de vedere politic si legal, ci si din punct de vedere filosofic, femeia a castigat un renume: ele erau recunoscute ca avand potential moral si intelectual.

Observatia intre crescanda inversiune sociala si religiile din Mediteraneana de Est care a suparat membrii elitei romane care au preferat sa pastreze statutul qou si sa continue traditionalismul pentru putera lor, era mult mai sigura. Figura ideala a clasei de sud din Roma a fost aceea a unui <<patriarh binevoitor>> care a condus cu credinta pe oameni, dar si-a mentinut in acelasi timp si rangul lui superior si statutul social.

Senatul a dat legi pentru a asigura limitele traditionale pentru clasele sociale. De exemplu: membrii familiilor aristocratice nu erau angajati in profesii non-aristocratice. Clasa de sus a Romei a incercat sa pasteze prerogativele ei speciale impotriva inaintarii sociale a razesilor. Practica actuala a fost, bineinteles, diferita de idealul aristocratic.

Mentinand sistemul care a fost mult timp subliniat de ideologi ai statului: <<Pastrati sistemul prezent si sa nu doriti nici o schimbare stiind ca revolutiile inevitabil vor distruge state si distrug casele oamenilor>>. Deci asta a fost credinta comuna pe care societatea romana timpurie o considera ca fiind o morala <<inalta>>, pe langa asta si alte discipline severe cu referire la supunerea sotiei.

Crescanda mobilitate a femeilor I-a facut pe Petronius, Martial si in special Juvenal sa critice curente sociale. Juvenal se plange ca viata de casnicie poate conduce pe un barbat la sinucidere din moment ce femeia se cearta si cere socoteala sotului pentru tot ce face. Ele iubeau violenta mandrindu-se cu puterea lor asemanatoare cu cea a barbatilor lor, in acelasi timp doreau sa fie recunoscute ca femei. Juvenal scrie: <<Crucifica acel sclav>>, a spus sotia <<Dar ce crima vrednica de moarte a facut?>>, a intrebat sotul. <<Unde sunt martirii? Asculta-i macar>>, Ce e, tampitule? Numesti un sclav om, ha? Ai spus ca n-a facut nimic rau, nu? Bine, fie; dar aceasta e dorinta si porunca mea; lasa-mi vointa sa-mi fie garantie faptei mele.>> Deci, ea isi conducea sotul.

Desi unele doamne nobile erau fara indoiala veritabile, critica lui Juvenal nu poate reflecta realitatea generala; forta satirei lui e exagerata. Pe Juvenal si pe ceilalti scriitori I-a deranjat faptul ca puterea sociala a femeilor a crescut si ameninta pozitia lor de barbati dominanti. El presupune ca acesta e motivul pentru care a ridiculizat femeile care au incercat sa fie educate in filosofie si retorica.

Un scriitor a spus: <<Tu nu stii ........... cum femeile inspaimanta satira. Juristii se pot retrage si invatatii nu pot rosti nici o silaba inaintea cuvintelor unei femei.>> Cato cel Batran a citat: <<Toate regulile omenesti sunt femeile si noi conducem toti oamenii dar femeile ne conduc pe noi.>> Cicero spune ca un barbat care nu poate sa-si nege sotia nu e un barbat liber, ci cel mai umil dintre sclavi. Disconfortul aristocartic a crescut in timpul lui Pavel si aceasta inseamna ca retorica antifeminista a barbatilor aristocrati romani a crescut, de asemenea. Sotii erau intr-un continuu conflict cu sotiile lor. In societatea moderna femeile sunt mult mai dezamagite decat sotii de esecul mariajului, in conformarea unui mariaj ideal. Dar in Roma Imperiala sotii erau cei mai nesatisfacuti de un esec al mariajului si de asteptarile pe care acestia le-au avut. De exemplu, in cazul lui Plutarh, ispita de a subsuma noile valori celor vechi si de a pastra structura esentiala a valorilor vechi, facand anumite concesii pentru timp, si in cazul lui Xenofon din Efes, usoara accepatre a noului spirit de egalitate.

Familia se presupunea a fi unitatea de baza pe care era construita societatea si Aristotel a subliniat relatiile familiei necesare pentru dezvoltarea societatii ca un intreg. Aceasta subliniere continua sa fie un standard pentru a defini relatiile proprii familiei in scrierile de mai tarziu.

Aristotel introduce trei perechi de relatii in codurile de familie: capul familiei cu sotia, copiii, sclavii; in fieacare caz defineste natura rolului tatalui. El spune: <<Conducerea gospodariei revine in compartimente, corespunzand partilor a caror gospodarie este compusa..... Partile cele mai mari si partile cele mai mici ale gospodariei sunt stapanul si sclavul, sotul si sotia, tatal si copiii>>. Acest model a fost pastrat si de scriitori filosofi de dupa Aristotel si adoptat de multi altii.

A fost tipic familiei antice sa creada ca familia era definita in termeni de rang si serviciu; <<familia>> era definita mai mult de relatiile de subordonare ca oricare alta relatie de sange. Cel ce tinea casa era comparat cu un rege, in timp ce familia a fost privita ca un microcosmos al societatii.

Era important ca protagonistii <<sectelor susupicioase>> ca iudaismul si cultul lui Isis subliniau orienatrea lor profamiliala. Deci de exemplu, un aretagonist al lui Isis probabil s-a indreptat spre familia care nu avea sclavi subliniind relatiile copil-parinte si sot-sotie. Codurile lui pentru familie au reprezentat un lung ecou pe baza obiectiilor culturale ale Bibliei. Accentuand supunerea sotiilor a fost important pentru elementele de evanghelizare in lumea romana si pentru persistenta ispitelor culturale din partea femeilor care erau prea independente in mariajul lor.

Dar mai este o intrebare. Pot spune ca Pavel a subliniat supunerea sotiilor deoarece era partea lor esentiala de martori in acea cultura. Putea el sa ignore nevoiele ei personale in favoarea martorului bisericii? Putea el sa lase supunerea nedefinita si, ambiguu spus, asa ca ea sa se subordoneze teoretic chiar mai mult decat au facut-o femeile din Roma in zilele acelea? O buna examinare a textului din Efeseni 5:21-31 sugereaza ca nu; Pavel a plasat supunerea ei intr-un unghi drept in contextul supunerii reciproce, si codifica pozitia sotului ei de autoritate ca una de intretinere a dragostei.