Keener, Pavel, Women, and Wives Capitolul 5

Care era în atichitate idealul feminin, în lumina diferitelor păreri despre caracterul femeii? Şi ce ar însemna supunerea femeii în lumina acestui ideal? Scriitorii romani tradiţionali au descris idealul feminin ca un ajutor şi o persoană serviabilă.Inscripţiile romane indică în mod similar că femeile erau respectate pentru rolul lor de mame,soţii sau fiice, chiar dacă uneori ele aduceau şi alte contribuţii societaţii.Una dintre idealurile bărbaţilor cu privire la supunerea femeilor, era ca ele să fie umile,liniştite (tăcute)şi ceea ce noi am considera in aparenţă (sfios şi stângaci) în prezenţa bărbaţilor. Aceasta nu a însemnat că femeia nu a fost niciodată apreciată sau lăudată pentru înţelepciunea ei, dar idealul standard al femeii cuprindea o comportare liniştită şi retrasă, iar alte elemente erau pentru femeie obişnuite cel mult accidentale. Aceasta este în parte, deoarece scriitorii clasici observau în general diferenţe calitative între caracterul bărbaţilor şi caracterul femeii.

Caracterul "masculin" poate fi exprimat într-un mod negativ ca şi cum ai bea prea mult, dar în mod normal are de a face cu forţa şi curajul. Când o femeie acţionează cu curaj, se spune că acţionează in mod bărbătesc. Aceasta nu implică faptul că oamenii din vechime erau jigniţi de curajul moral al femeii, ci mai bine spus erau surprinşi de acest fapt. Într-o cultură în care timiditatea femeii era o virtute feminină practicată în mod regulat, este nefiresc ca bărbaţii să gândească că această sfială este o trasătură feminină înnăscută în ciuda excepţiilor şi această anticipare a perpetuat perspectiva lor asupra nepotrivirii femeii în rolul social de conducător.

Supunerea femeii era standardizată în cultura antică. Legea romană oferea bărbaţilor autoritate asupra soţiilor şi asupra ficelor necăsătorite .De timpuriu se spunea că aristocraţii credeau că femeile preferau ele singure supunerea faţă soţii lor dincolo de libertate .Filosofii au slăvit multă vreme această viertute.Cu secole înainte de perioada Noului Testament, Aristotel a argumentat că bărbatul este prin natura lui superior femeii şi era potrivit să o conducă.Platon a descris responsabilitatea femeii ca având grijă de casă şi a fi ascultătoare faţă de bărbatul ei. În perioada romană, un sriitor stoic mulţumeşte lui Dumnezeu pentru o soţie ascultătoare.Un moralist cinic pretinzând să dea sfaturi femininne femeilor, pretindea ca femeia să facă orice îi cerea bărbatul ei. La alţi scriitori apare în simplu ca o normă a societăţii din antichitate. Artemidorus în manualul său de vise presupune că femeile, ca şi copiii şi sclvii ascultă de soţii lor, iar în romanul lui Apuleius, Psyche promitea să asculte de soţul ei nevăzut.

Ca de obicei, scrierile lui Plutarch pune în lumină o gândire morală antică cu privire la sursa influenţei.Plutarch insistă aspra supunerii totale a femeii în problemele sociale şi religioase ;ea trebuie să aibe aceeaşi prieteni ca ai soţului ei,decât să-şi facă prietenii ei proprii şi deci ea trebuie de asemenea să accepte dumnezeii şi religia soţului ei .Este potrivit pentruun bărbat să-şi conducă nevasta sub criticismul lui Plutarch.

Câţiva scriitori iudei din primul secol sunt puţin la fel de insistenţi .Filosoful iudeu Philo presupune că masculinul conduce femininul, şi descrie responsabilitatea femeii faţă de soţul ei ca o slujbă de sclav.Josephus atribuie Legii părerea că femeia trebuie să se supună soţului ei: "Femeia, spune Legea este în toate lucrurile inferioară bărbatului. Lăsaţi-o în consecinţă să fie supusă, nu pentru umilinţa ei, ci pentru faptul că ea trebuie să fie direcţionată datorită autorităţii care i-a fost dată bărbatului." Majoritatea scriitorilor iudei par să fi împărtăşit această părere .O lucrare pre-creativă previne bărbatul să nu-şi lase soţia să aibă autoritate asupra lui atâta timp cât el trăieşte. Soţia ideală în această lucrare este soţia tăcută,modestă cumpătată într-o casă în care soţul ştie să conducă bine.Dumnezeu îl pedepseşte pe Adam cu moartea pentru că a ascultat de soţia lui,care în schimb trebuie să-i fie supusă. Rabinii de mai târziu au recunoscut de asemenea autoritatea asupra soţiilor lor ca etalon (primitiv).

Cu alte cuvinte, supunerea faţă de soţi sau faţă de alţi bărbaţi era o parte din ceea ce însemna să fii o bună femeie în societatea antică.Aceasta ne poate da o anumită simpatie pentru perspectiva rară a femeii"rele" în antichitate,multe dintre ele fiind pur şi simplu soţii obişnuite luptându-se să fie în relaţii bune cu soţi insensibili.Unele căsătorii ar fi putut să fie egale, soţi şi soţiile muncind împreună în afacere;dar modelul ideal răspândit în societatea antică era acele că soţiile trebuiau să fie supuse şi ascultătoare, adesea chiar sclave.

Dragostea soţilor faţă de soţiilor lor

Faptul că soţiile şi soţiile se iubesc unul pe altul, este bineânţeles un lucru dinainte stabilit; indiferent ce înseamna dragostea în antichitate, era în mod obişnuit folosită pentru a descrie relaţia ideală dintre soţi şi soţiile lor.Inscripţiile funerare dedicate de către văduvi soţiilor lor decedate dovedesc existenţa acestui sentiment printre toate clasele sociale.În ciuda probabilităţii că dragostea dintre soţ şi soţie ar putea fi pur şi simplu presupusă, unii moralişticlasici o consideră o necesitate .Unii scriitori subliniau faptul soţia ar trebui să-şi iubescă soţuţl.Unii scriitori iudei, atât din Palestina cât şi din Diaspora, subliniau responsabilitatea soţului de a-şi iubi şi respecta soţia.

Cu toate că, responsabilitatea soţului de a-şi iubi soţia nu a fost accentuată în mod explicit ca şi în literatura antică când responsabilitatea femeii era să se supună lui,chiar dacă aceasta putea în parte să fie presupusă în mod general.Codurile familiei instruiau în mod obişnuit capul familiei cum să-şi conducă şi să-şi stăpânească soţia,mai degrabă decât să o iubească.

Pavel este cu siguranţă printre puţinii scriitori antici acordând mai mult spaţiu îndemnurilor (sfaturilor) date soţilor să-şi iubească soţiile (în Efeseni 5), apoi supunerii soţiilor. În cultura noastră,îndemnul lui către soţii de a se supune este scos în evidenţă mult mai puternic;în cultura sa, îndemnul către soţi de aiubi mai degrabă decât sfatul obişnuit de a conduce familia,se distingea mult mai puternic.De asemenea, Pavel nu se adresează rolului soţului în supunerea soţiei; el nu îndeamnă soţul să imprime supunerea în soţia lui.Singurele instrucţiuni ale lui Pavel către soţi sunt să-şi iubească soţiile aşa cum Hristos îşi iubea Biserica şi din momentul în care soţul şi soţia sunt un singur "trup" (Gen 2:24) să o iubeasă ca şi pe propriul trup.

Rolul modelului :Hristos şi Biserica

Ca orice învăţător bun din vechime, Pavel era gata să menţioneze rolul modelului autoritar pentru a demonstra cum trebuie să fie exprimate supunerea şi dragostea. Ne aşezând caractere secundare Pavel alege pentru fiecare modelul cel mai autoritar potrivit lui Hristos, ca cel ce iubeşte şi Biserica cea care se supune.Hristos este de asemenea exemplul dragostei pentru întreaga Biserică (Efeseni 5:1).Biserica nu este în mod obişnuit menţionată ca un model pentru propria supunere în Efeseni 5:21,dar paralelismul este destul de clar : toţi trebuie să iubească cum a făcut Hristos.

Iubirea soţului şi supunerea soţiei în acest context devin exemple pentru virtuţiile mai generale, mai degrabă decât afirmaţia că dragostea este numai responsabilitatea soţului şi supunerea numai a soţiei. Într-adevăr dragostea lui Hristos este definită în mod explicit în acest pasaj în termenii sacrificiului de sine şi nu în termenii autorităţii sale (Efeseni 5:25-27). Bineînţeles, conducerea autoritară şi exemplul lui în întreaga Bilblie, dar aceia care o sprijinesc astăzi ar face mai bine să considere dacă întristează sau nu pe Duhul Sfânt.

Imaginea relaţiiei dintre Hristos şi Biserica Sa, precum a soţului faţa de soţia sa a fost asociată cu mariajul sacru al unor dumnezei greci cu adepţii lor, dar majoritatea scolasticilor recunosc sursa mult mai înaltă,mai originală pentru imaginea lui Pavel. Atât Pavel cât şi cititorii lui au acceptat Vechiul Testament ca şi Cuvântul lui Dumnezeu,şi au constatat mulţimea de exemple,a unor astfel de căsătorii:legământul lui Dumnezeu cu Israel este adesea descris în aceşti termeni.Această imagine a continuat să fie folosită de poporul Iudeu în vederea lui Pavel şi mai târziu.

Aşa cum soţia şi soţul, devin "un singur trup" (Gen 2;24),tot aşa Biserica lui Hristos este trupul Lui. Şi aceia care se lipesc sunt un singur duh cu El (1Cor 6:17).Aici nu se pune accentul pe ierarhie, ci pe unitate spirituală şi sexuală. Noi am tratat în capitolul 1 ce înţelege Pavel prin conducere, dar indiferent ce înţelege Pavel sau alţii prin cap,în general,Pavel îl definineşte folosindu-l ca salvator (Efeseni 5:23).Soţia îşi recunoaşte bărbatul ca şi cap în termenii supunerii autorităţii sale (Efeseni 5:22-23),iar soţul recunoaşte conducerea iubind şi slujind soţia lui (Efeseni 5:28-30).Imaginea capului şi trupului este concepută pentru a sublinia în mod special faptul că soţul şi soţia ar trebui să se considere una şi să muncească împreună cu un scop şi o ţintă comună (Efeseni 5:31).

Multe coduri ale familie au fost adresate ca şi instrucţiuni numai bărbaţiilor din familie,dar Pavel adresează învăţăturile fiecărui membru al familiei.El vrea ca soţiile să-şi facă partea lor şi soţii să-şi facă partea lor,şi nu-şi foloseşte scrisorile pentru a forţa partea celeilalte persoane.Deşi Pavel foloseşte o limbă acceptată în societatea zilelor lui pentru a-şi prezenta cazul, el subliniază că ambii parteneri trebuie să caute să-şi slujească unii altora datorită domniei lui Hristos în vieţile lor.Este de conceput că rolurile vor fi diferite conform cu propriul lor mediu şi modelelor culturale de conducere cere au dezvoltat diferite îndemnări şi preferinţe .Dar Pavel nu dă învăţături cu privire la rolul transcedental, precum cine face curăţenie în casă sau, cine munceşte în afara casei. El defineşte mai mult relaţia de căsătoria în termenii slujirii reciproce.

Nevoia soţiilor de a se supune soţiilor nu ar fi fost o declaraţie radicală în zilele lui Pavel.A se supune poate să însemne a se da bătut sau a coopera şi nu neapărat a asculta.În încheiere Pavel dă o definiţie a termenului în acest context,a cuvântului respect (Efeseni 5:33), unde el face un rezumat al tuturor învăţăturilor adresate soţiilor.Aceasta a făcut ca învăţăturile lui să fie destul de slabe, după standardele vechi.Dar contextul în care Pavel îşi aşează îndemnurile, îi dă o valoare mult mai mare,este:expresia acelei supuneri a tuturor creştinilor transmisă unul altuia,acea natură de care soţii creştini au nevoie pentru a se raporta.

Este clar că supunerea din versetul 22 nu poate să fie alta decât cea din versetul 21,din simplul fapt căci cuvântul supunere nici măcar nu apare în contextul grecesc din versetul 22:a trebuit să fie împrumutat din versetul 21. Este perfect legitim să citeşti versetul 22, soţiilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri atâta vreme cât înţelegem că trebuie să luăm versetul 22 ca un exemplu al supunerii reciproce din versetul 21. În schimb, un comentator al Bibliei sublinia că versetul 22 ar putea fi tradus "soţiilor bărbaţilor voştri",şi asta fără nici o îndoială este forţat. Soţiile trebuie să se supună bărbaţilor lor deoarece creştinii trebuie să se supună unii altora .

În continiare Pavel cere imperios ca supunerea să fie făcută "în temere de Hristos" (Efeseni 5:21).Acela care păstrează în minte faptul că el sau ea are un Dumnezeu în cer nu trbuie să domnească peste ceilalţi, ci ia cu bunăvoinţă locul de slujitor chiar dacă lumea îi priveşte ca stăpâni sau slujitori (Efeseni 6:7-9).

Au descoperit oare cititorii lui Pavel ideea pe care el o dorea să o scoată în evidenţă când vorbea despre supunerea soţiei? De atunci şi alţi scriitori din zilele lui Pavel au prezentat astfel de expresii,noi putem să presupunem că au făcut-o.De exemplu,scriitorul stoic,Hierocles încredinţează bărbatului îndatoririle publice, iar soţiilor îndatoririle casnice.Dar el nu doreşte să separe complet aceste roluri.După cum am menţionat mulţi stoici au menţinut atât egalitatea naturală a femeilor cât şi decenţa subordonării sociale faţă de bărbaţi.

Aceasta este unul din modelele sociale cele mai progresive din zilele lui Pavel şi este similar aceluia pe care Pavel îl recomandă cititorilor lui, deşi Pavel spre deosebire de Plutarch,nu cheamă soţiile în mod explicit la ascultare (Efeseni 5:21-22).

Dar ceea ce înţelegea Pavel prin supunere reciprocă însemna oare acelaşi lucru şi pentru Plutarch! În acest caz, el ar fi trebuit să se refere la faptul că femeia trebuie întotdeauna să se supună , iar bărbaţii trebuie să se supună în sensul ca ei să ia în seamă în mod iubitor numai interesele soţiei .Dacă aceast ar fi inteţia lui Pavel am putea să gândim că Pavel se referea la supunerea soţiei în sensul complet şi total la care Plutarch se referea.Pavel spunea că toţi creştinii trebuie să se supună unii altora,dar ei trebuie să se supună în moduri diferite precum a detaliat în lista sa de atribuţii în Efeseni 5:22-6:9.

Dar în timp ce alţii vorbeau despre supunerea diferită a soţiilor,sclavilor, copiilor, ei nu vorbeau în termenii supunerii “gen” :în schimb sunt rari scriitorii din vechime care chemau pe “toţi” oamenii incluzând capii familiei să se supună unii altora, alţii scriitori cu sigurantă nu ar fi folosit acelaşi fel pe care Pavel l-ar fi folosit în Ef. 5:21-22. Alţii scriitori au descris rolurile tradiţionale ale genurilor dar nimeni nu le-a descris atât de clar precum Pavel a făcut-o.

Pavel răspunde la o problemă culturală specifică de dragul Evangheliei,iar cuvintele lui nu trebuie luate adlitera în toate culturile .Pavel crede că,creştinii trebuie să fie supuşi şi nu să-şi caute interesele proprii,şi că femeile creştine trebuie să se conformeze moderat idealului general al societăţii fără să se opună. Deşi el defineşte explicit supunerea soţiei ca "respect" (Ef.5:33), el subliniază această îndatorire mai mult pentru femei decât pentru bărbaţi pentru a se relaţiona culturii în care creştinii îşi depuneau mărturia.Dar aştepta oare Pavel de la femeile creştine din zilele de azi să se conformeze formelor de supunere care erau standarde în zilele lui Pavel? Sau aştepta el ca supunerea creştină să ia diferite forme atât şi pentru soţ cât şi pentru soţie?

Interpretatorii care diferenţiază această chestiune pot descrie acelaşi fundal cultural şi să inrepreteze cuvântul lui Pavel în cultura lui în acelaşi fel .Dar chiar dacă noi credem că natura supunerii reciproce este diferită în cultura noastră decât a fost,aceasta depinde în parte cât de bine cunoaştem cultura din vechime.Este puţin probabil ca femeile din ziua de azi să poată îndeplini sarcinile care se aşteptau de soţi în cultura din vechime,şi totuşi să se supună soţilor în cultura noastră, găsind difereţe culturale frustrante.Nu este posibil ca femeile să se supună în exact acelaşi mod în care Pavel sugera să se supună în zilele lui.

Aceia dintre noi care studiază biblia în lumina culturii sale şi o predică enoriaşilor săi se confrunta cu această întrebare de fiacare dată când predică încercând să aplice principiile bibliei în modul cel mai relevant pentru ascultători.Când predicăm o povestire noi căutăm morala acestei povestiri şi aplicarea ei, şi facem acelaşi lucru când citim ceea ce Pavel srie pentru situaţii diferite în bisericile sale.Sunt convins că,în multe cazuri exceptând problema supunerii soţiei,noi pur şi simplu presupunem inconştient că aceasta este modul cel mai corect de a citi biblia .Dar când ajungem la o problemă ca supunerea soţiilor,unde o citire inspirată în mod cultural ar putea să schimbe tradiţiile bisericii;noi şovăim să citim biblia în aceşti termeni.O problemă de discuţie în secolul XlX, în SUA, care nu numai este o chestiune foarte discutată acum este problema sclaviei. Deoarece cred că toţi cititorii mei sunt de acord acum cu aboluţioniştii că sclavia este greşită din punct de vedere moral,eu cred că în felul în care citim învăţăturile bibliei despre sclavie pot fi foare instructive pentru a citi învăţăturile bibliei cu privire la femei.Acesta este un caz special întru-cât Pavel îl parcurge în contextul despre care am discutat că se adresa sclvilor în aceeaşi manieră în care se adresa soţiilor.Deci, despre această problemă vom vorbi în capitolul următor.

Concluzie

Aşa cum am enunţat anterior, Efeseni 5:22-33 susţine o supunere reciprocă.Supunerea femeii în acest text este reliefată prin respectul pe care trbuie să-l manifeste faţă de bărbat; şi faptul pe care l-a avut Pavel în minte este mai degrabă acela că supunerea ei nu este una radicală.Pavel relatează supunerea femeii în mai multe detalii, defineşte aceasta în termenii sacrificiului de Sine al lui Hristos în beneficiul Bisericii.Limbajul lui Pavel are tendinţa de a se îndrepta în mod considerabil dincolo de cultura în care se afla, în privinţa acestui resprct.

Câţiva scriitori antici tratează faptul că bărbatul ar trebui să-şi trateze nevestele ca fiind fiinţe egale în merite şi în acest context nevestele să-şi asulte bărbatul (soţul). Limbajul scriitorilor care conţine reciprocitatea, nu este comparabil cu al lui Pavel,dar forţa argumentelor ne îndreaptă înspre ideea că există posibilitatea ca Pavel să nu fie atât de radical precum pare,şi înţelesul supunerii nevestei este exact ceea ce aceşti scriitori susţin.

Înscrierea lui Pavel citim într-adevăr că rolurile soţ-soţie este parte a codului familiei şi în acelaşi sens relaţia stăpân -sclav, în gospodărie este demnă de luat în considerare .În următorul capitol vom compara cele două considerente; în timp ce Pavel îi cheamă pe sclavi la ascultare faţă de stăpâni,Pavel cheamă şi la ascultarea femeii faţă de bărbatul ei.Încerc să demonstrez de altfel că Pavel aduce unele elemente progresive din cultura lui şi nu ar recomanda întru-totul continuarea autorităţii "pater families" pentru toate culturile, din afara celei în care el scria.