Dar indiferent de cele câteva detalii mai puţin importante cred că sunt câteva fundamentale care au fost susţinute cu convingere. Deoarece femeia este egală cu bărbatul din punct de vedere spiritual si intelectual, ele sunt deasemenea capabile să îndeplinească spiritual şi intelectual aceleaşi roluri. Acesta însemnă că ele sunt capabile să îndeplinească aceleaşi chemări ca şi bărbaţii şi pot slujii pe lângă soţii lor ca şi parteneri egali în căsătorie şi lucrare. Un număr crescător dintre noi bărbaţii ar dori de fapt să nu fie aşa. Această metodă de argumentare de la principii clare, din Scriptură, apoi de la câteva texte doveditoare care sunt uşor interpretate în direcţie greşită, este totodată şi calea evanghelistă a aboliţioniştilor, care susţine cazul lor.

Si aceasta nu este pentru a diminua nevoia de supunerea femeii, ci pentru a sublinia aceea că soţii sunt chemaţi să se supună şi să servească tot atât de mult. Eu cred că cei mai mulţi creştini sunt de acord că un bărbat care vrea să-L imite pe Isus nu poate fi un fel de întruchipare a unui “macho” masculin, cu o bere într-o mână şi cu telecomanda televizorului în cealaltă, puşcând din degete şi dând comenzi până când soţia îi este la cherem. Bărbatul asemănător lui Isus o va apăra pe Maria când provocările Matei pentru abandonarea rolului tradiţional feminin în schimbul devenirii de discipole (Luca 10:41-42) şi îşi va da viaţa pentru mireasa lui (Efeseni 5:25-27). Asemenea bărbat arată siguranţă în bărbăţia şi personalitatea lui încât el poate sluji fără egoism, respectând şi crescând relaţia soţiei lui cu Dumnezeu. Pavel nu spune soţului să oblige soţia să se supună; el îi spune doar să iubească până la sacrificiu şi astfel să I se supună ei. Este soţia, nu soţul, căreia i se aminteşte despre supunere.

Nici această carte nu vrea să argumenteze că bărbatul şi femeia sunt la fel din punct de vedere biologic (ca şi cum amândoi ar putea naşte) - o caricatură a poziţiei de egalitate care a fost prezentată câteodată. mai sunt şi alte diferenţe între bărbat şi femeie, care sunt bazate cultural (ele variază de la o societate la alta). În ce unele din aceste diferenţe sunt periculoase (de exemplu oprirea de la a primi educaţie, sau abuzarea femeii), altele (ca şi stilul diferit de a se îmbrăca) nu se deosebesc de oricare altă diferenţă culturală şi confirmă chiar diferenţele biologice pe care se bazează fiecare gen de la început.

În schimb această carte vrea să arate că noi trebuie să ne comportăm unul cu altul în căsătorie aşa cum ar trebui să ne comportăm cu toţi credincioşii: cu demnitate, respect şi să ne sprijinim şi să ne încurajăm ca împreună moştenitori ai harului lui Dumnezeu. Mulţi avocaţi , deşi nu toţi, ai teoriei tradiţionale de ierarhizare în căsătorie, se proprie în practica lor de cele prezentate mai sus pentru că soţii împreună pun accent reciproc pe respect reciproc şi pe dragoste creştină.

“Supunere” creştină nu este un cuvânt urât. Am învăţat să mă supun voluntar şi cu plăcere faţă de păstorul mai în vârstă, cu care lucrez, şi faţă de alţii care au autoritate asupra mea. Deasemenea am învăţat să mă supun de bună voie şi cu plăcere faţă de colegi şi studenţi, căutând să mă ocup de nevoile lor. Nevoia de supunere nu implică ierarhia, şi eu mă consider binecuvântat când cei cărora mă supun, la fel, se supun şi ei mie, exemplificând dragostea reciprocă şi unitatea, însuşiri caracteristici trupului lui Cristos. Supunerea în acest sens nu este o ascultare oarbă, ci este dorinţa de a onora şi de a căuta binecuvântarea celeilalte persoane mai presus de propria noastră fiinţă.

Natura dragostei cooperatoare poate varia de la o cultură la alta: femeia poate să conducă lucrurile din gospodărie, ca şi în contextul grec (1 Tim. 5:14, foloseşte standardul limbii vechi pentru izolarea relativă a soţiei), sau ea poate fi o femeie deşteaptă de afaceri şi un bun real al proprietăţii (Prov. 31:14-18,24), respectată de soţ şi de alţii (Prov. 31:11, 28-31), bine eductă în standardele culturii (Prov. 31:26), care face îmbrăcăminte pentru familia ei (Prov. 31:19-22), şi face alte haine pe care ea le vinde în piaţă (Prov 31:34). Această femeie petrece foarte puţin timp acasă “cescând copii”; tradiţia israelită cerea ca amândoi, atât tatăl cât şi mama să-şi crească copilul (Deut. 6:7; Prov. 1:8; Efes. 6:4), şi la o vârstă fragedă, băieţii trebuiau iniţiaţi de taţi în munca lor (2 Împ. 4:18 ).

Faptul că un părinte stă acasă cu copilul toată ziua nu este o caracteristică a culturii din vest, dar se acordă importanţă în petrecerea unui timp de calitate a ambilor părinţi cu copii (modelul de soţie care stă acasă şi-şi petrece timpul cu creşterea copiilor, în timp ce soţul ei lucrează afară, este un ideal al familiei din secolul XIX, şi nu este un exemplu des întâlnit în istoria celor mai multe ţări vestice. Datorită ajutorului tehnologic din societatea noastră acordat gospodinelor, multe casnice îşi dau seama că nu au nevoie de toată ziua pentru treburile gospodăriei. Astfel nu ar fi timpul mai înţelept folosit angajându-se într-o lucrare decât să stea în faţa televizorului ? (Prov 31:27, dar numai în situaţia în care acesta ar fi principala alternativă.)

Nu aş sugera niciodată că fiind casnică sau stînd acasă să creşti copii nu este o profesie onorabilă; sunt mai mult decât recunoscător mamei mele care a sacrificat aşa de mult pentru a petrce timp cu mine şi fraţii mei, înainte ca noi să mergem la şcoală. Dar îi provoc pe aceia pe care i-am auzit (cu siguranţă nu pe toată lumea) că locul potrivit pentru femei este în mod necesar acasă. Nu aş dori să văd acestă situaţie impusă nici mamei, sorei, soţiei, sau fiicelor mele cât timp trăiesc. Dacă mama mea nu ar fi avut parte de educaţie şi dacă nu mi-ar fi acordat deasemenea ajutorul material pentru şcolarizare, s-ar putea ca azi eu să nu fi putut scrie această carte. Deoarece am învăţat de la multe femei profesor sau lucrători, am avut colege în studiile pentru doctorat, am lucrat în misiune alături de femei, am predat studentelor, etc. Intoleranţa acelora care pronunţă acea sentinţă asupra chemării femeii mi se pare lpsită de sensibilitate şi de respect. Din punct de vedere spiritual, intelectual şi a abilităţii de conducere femeile sunt perfect egale cu bărbaţii lor colegi. evidenţa biblică pentru supunerea lor ar apărea mult mai dominantă decât pot eu să înţeleg cum supunerea s-ar putea aplica rezonabil în cazul lor.

Cunosc prea multe femei care sunt obligate să lucreze să-şi întreţină copii pentru că soţii sau prietenii lor le-au părăsit şi nu sunt nicăieri de găsit.acestă situaţie n-a fost creată de feminism precum susţin unii; a foxt creată de egoismul masculin . dacă cei care se opun ca femeile, în special mamele, să lucreze în afara casei nu doresc să susţină aceste femei care nu au un alt mod de a-şi hrăni copii, ei ar trebui să tacă. Dacă ei admit că sunt excepţiide la principiile lor, atunci ei ar trebiu să se întrebe dacă nu mai există şi alte excepţii în afara acelora.

Dacă noi credem că o mamă trebuie să îşi facă propriile haine pentru familie (Prov. 31:19-22) – într-adevăr dacă noi credem în rolul public al unei femei (Prov. 31) şi accentuăm că rolul public al unei femei nu intră în conflict cu îndatoririle casnice – trebuie să fim de acord că principiile biblice sunt exprimate în moduri diferite pentru culturi diferite. Dacă nu suntem de acord cu aceste diferenţe culturale, noi devenim un soi de misionari rigizi ai propriei culturi (în locul bibliei) care au fost opozanţii lui Pavel în Galateni. Ei citau din Scriptură şi au încrecat să-şi impună principiile asupracredincioşilor, fără a fi sensibili faţă de situaţia sau cultura prezentată în Scriptură, ori a oamenilor la care se adresau.

Generaţia noastră s-a confruntat cu suficientă “eliberare impusă” –unde cei care sunt mulţumiţi cu pace şi pâinea de toate zilele sunt forţaţi să lupte într-un război pentru “drepturi”- să ne facă suspicioşi pe bună dreptate când auzim că cinevane cere să ne eliberăm când noi suntem mulţumiţi cu felul în care merg lucrurile. Acest capitol nu vrea să spună că numai acele căsătorii care sunt bazate pe rol absolut de egalitate sunt căsătorii puternice. Fiecare din noi vine cu calităţi şi defecte într-o căsătorie şi un partener poate să fie un lider bun (incluzând încurajarea) care-l ajută pe celălalt partener, dar este important ca noi să recunoaştem dependenţa noastră (1 Cor. 11:11-27) şi responsabilităţile (1Cor. 7:3).

În multe căsătorii americane tradiţionale soţul şi soţia se respectă reciproc şi caută să-şi satisfacă nevoile unul altuia. Cu toate că rorurile specifice ale soţului şi soţiei se pot schimba de la o cultură la alta, sau de la o generaţie la alta, versiunea de azi a căsătoriei tradiţionale nu diferă mult de căsătoria bazată pe egalitate, pe care mulţi o prezintă astăzi.

Dar ceea ce tratăm noi aici nu este doar o semantică pentru că alţii au abuzat de acelaşi sistem “tradiţional” pentru a permite soţilor să ia toate deciziile fără acordul soţiilor lor, pentru a-şi trata soţiile şi copii ca apanaj al voinţei proprii, şi de multe ori chiar să-I abuzeze fizic sau sexual înţelegând ceea ce Pavel ne învaţă despre supunerea mutuală înlătură acea scuzăbiblică pe care unii au folosit-o pentru a-şi justifica comportamentul egoist şi păcătos.

Deasemenea şi modelul de căsătorie egalitariană, care acordă egalitate totală ambilor parteneri ăn căsătorie, a fost abuzat. Când unul sau ambii parteneri se luptă pentru a câştiga, când despărţirea şi nu unitatea este scopul unei căsătorii, înseamnă că acelaşi comportament egoist şi păcătos şi-a câştigat teren. Accentul din Efeseni 5:18 şi 6:9 nu cade atât de mult pe drepturi egale pe care cetăţenii statelor unite le pretind; accentul cade pe supunere reciprocă. Aceasta înseamnă că noi suntem liberi să căutăm binele celuilalt, să iubim, şi să servim neegoist şi să menţinem acesta ca scop chiar şi când simţim că partenerul nostru nu se ridică la nivelul dorit. Atât soţul cât şi soţia trebuie să iubească şi să împlinească nevoile unul celuilalt. Un asemenea mod de viaţă se poate realiza doar prin supunerea faţă de Duhul Sfânt. Egalitatea creştină este diferita faţă de egalitatea din lume. Noi suntem slujitori egali căutând împreună să ne încurajăm în slujba Dumnezeului nostru. Numai aşa ne găsim noi adevărata împlinire oferind dragoste nu căutând împlinire egoistă; angajându-ne să servim asemenea lui Crist , şi nu în satisfacerea pasiunilor uşoare. Pentru creştin supunerea nu este o povară ci o bucurie. Mulţi şovinişti sau feminişti seculari nu se pot identifica cu siguranţa absolută pe care o avem în Cristos, o siguranţă care înseamnă că stima noastră de sine nu se bazează pe ceea ce cred alţii; pot să mă supun altora cu bucurie pentru că o fac ca expresie a dragostei mele pentru Domnul Isus Cristos.

Înainte de a mă converti mi-am dorit să am putere asupra altor oameni, acum mă bucur să slujesc, să ascult, şi să mă supun autorităţii pe care Dumnezeu a pus-o deasupra mea. Una din marile mele bucurii a fost să lucrez sub autoritatea pastorului Carl Kenney la Orange Grove Baptist Curch, dar Carl mi-a făcut lucrarea uşoară, pentru că el şi-a îndeplinit lucrarea ca slujitor al trupului lui Cristos şi noi am devenit prieteni intimi. În împărăţie conducătorii sunt slujitori şi noi putem conduce fără a aserta autoritatea într+un mod lumesc, pentru că singura autoritate la care trebuie să apelăm în trupul lui Cristos este autoritatea Scripturii şi legea dragostei. Dacă noi prezentăm Scriptura şi situaţia curentă care ne ghidează aplicaţia, eu cred că cei care sunt maturi în Cristos pot trece peste detalii în dragoste. Creştinii imaturi s-ar putea să nu răspundă la o asemenea abordare, dar nu sunt sigur că ei vor răspunde la altceva decât la disciplina pe care biserica o acordă trupului şi s-ar putea nici chiar aceleia (Prov. 17:10, O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun.).

Mai trebuie să adaug ceva în acest moment. Când vorbim despre “supunere reciprocă” ne referim la supunere în circumstamţe normale, nu la situaţii de abuz flagrant sau comportament criminal. Abigail a avut tot dreptul să o rupă cu soţul ei Nabal şi să se alăturelui David; ea a salvat vieţile multor oameni făcând aşa (1Sam. 25). Ionatan deasemenea a avut dreptate să se alăture lui David împotriva fratelui său fără să rupă relaţia cu tatăl său (1Sam. 20). A devenit o situaţie obişnuită în oraşele noastre ca soţiile să-şi găsească soţii vânzând droguri sau implicaţi în alte activităţi care ar putea aduce violenţă în căminul lor. Necredincioşia şi abandonul sunt motive găsite în Noul Testament pentru dizolvarea căsătoriei în situaţia în care partenerul în culpă refuză să se concilieze. Acestea sunt probleme de pastorală pentru care Biblia ne oferă indicaţii importante (chiar dacă nu sunt reguli explicite pentru fiecare situaţie care apare), şi ele trebuie adresate cu milă şi după inima lui Dumnezeu, sub direcţia regulilor din Scriptură. Dar regul generală rămâne aceea că, cu excepţia unor situaţii extreme noi trebuie să lucrăm la păstrarea şi îngrijirea căsătoriei noastre. Supunerea este adresată atât soţilor cât şi soţiilor. Istoria atestă că puterea corupe, şi că cei la putereau folosit de multe ori Sciptura pentru a-şi păstra puterea asupra altor oameni, a sclavilor sau a soţiilor. Este important ca soţii să nu se grăbească, şi să citească instrucţiunile lui Pavel către soţii, ci noi ar trebui să avordam atenţie la indirect la instrucţiunile lui Pavel către noi înşine. În cele mai multe biserici pe care eu le cunosc, soţiile şi-au însuşit deja chemarea lor de a fi supuse mai mult decât suficient.

Mai multe dintre puncteletratate de Pavel au avut ca scop să ajute biserica să fie o martoră viabilă în propria cultură. Într-o cultură în care supunerea soţiilor soţilor lor era considerată de cei mai mulţi ca importantă, iar de alţii ca acceptabilă, Pavel a accentuat că soţiile trebuie să se supună trebuie să se supună soţilor lor, în timp ce a susţinut că soţii creştini trebuie să se supună deasemeneasoţiilor lor.

Dar în prezent s-a schimbat modalitatea de a fi o mărturie relevantă. Foarte puţini oameni ar critica o căsnicie în care soţul şi soţia se supun unul altuia din dragoste, dar foarte mulţi n-ar accepta un soţ care să fie şeful soţiei. De fapt un număr crescând de oameni au ajuns la concluzia că creştinismul este anacronic şi opresiv, pentru că ei asociază creştinismul cu acel tip de căsătorie, în ciuda faptului că Pavel n-a susţinut acea învăţătură nici chiar în cultura proprie. Mulţi feminişti din Universităţi au devenit străini de creştinism şi s-au ataşat altor religii datorită frustrării lor care provine din credinţa că, creştinismul nu-I reprezintă. Cu toate că scopul acestor cărţi se limiteză la ceea ce Pavel scrie şi la felul cum să tratăm femeile într-un mod biblic în bisericile noastre, răspunsul nostru la problemele menţionate mai sus şi în introducere va afecta mărturia noastră faţă de societate. Cel puţin în societatea statelor unite perspectiva egalitariană în biserică ar îmbunătăţi substanţial mărturia noastră.

Acesta se validează în mod special în felul în care răspundem întrebărilor ridicate de mişcările femeilor care se extind mult mai departe decât cercurile feministe. Că noi trebuie să facem această afirmaţie este tragic, având în vedere ultima parte a secolului trecut. Cei mai mulţi creştini vor fi de acord că biblia a ridicat statutul femeilor mai mult decât cereau cultura în acea perioadă; mulţi dintre noi ar argument că Dumnezeu ar fi ridicat mai mult statutul lor, dar afăcut o concesie slăbiciunii umane. Dar puţini sunt evangheliştii din S.U.A. care sunt conştienţi de rădăcinile evanghelice ale mişcărilor femeilor din secolul XIX sau cu legătura acestora cu abolirea evanghelică menţionată în introducere.

Mulţi din societatea noastră au ales ori să adopte ori să respingă în mod necritic toate propunerile clasificate ca nefeministe, fără a recunoaşte diversitatea acelora care se consideră avocaţi ai drepturilor femeii. Între dreptul femeii de a vota şi a se închina unui Dumnezeu feminin este o mare varietate de alte cauze care s-au asociat cu feminismul, iar noi nu trebuie să susţinem toate acele cauze (multe feministe nu se închină unui Dumnezeu feminin şi multe sunt creştine) şi să lucrăm împreună cu susţinătorii feminismului asupra punctelor cu care suntem de acord.

Cei mai mulţi dintre noi gândesc într-un mod care reacţioneză în loc să critice. Acesta nu ne este de ajutor. Chiar şi atunci când atitudine noastră reacţionară este motivată de o raţiune creştină, totuşi atitudinea este creştină. De exemplu evanghelicii au fost în fruntea problemelor de justiţie socială până când ei au reacţionat împotriva criticilor liberale, care au diminuat necesitatea convertirii personale. Cu toate ca evanghelicii au fost mereu caracterizaţi de ambele atitudini mărturia noastră a suferit pentru că prea mulţi dintre noi s-au retras dintr-o luptă pentru justiţie socială, unde creştinii biblici se include în mod natural. Biblia ne spune atât să facem discipoli din toate naţiunile, cât şi să apărăm pe orfan şi pe cel în nevoie. Cei care pretind ascultare faţă de Biblie nu îndrăznesc să aleagă care din poruncile de mai sus să le asculte.

Reacţionând împotriva elementelor din mişcarea feministă contemporană, cu care nu putem fi de acord din perspectiva creştinismului, noi de multe ori am mers prea departe şi ne-am renegat moştenirea noastră de a fi înaintea lumii în căutarea dreptăţii pentru toţi oamenii. Noi deasemenea am pus ziduri între noi şi oameni pentru care Cristos a murit şi pe care să-I iubim şi să-I aducem la El.

Am putea fi martori mai eficienţi faţă de cei cu care împărtăşim deja câteva puncte de vedere dacă ne-am alătura şi am lucra împreună în ceea ce suntem deja de acord, cum ar fi opoziţia la pornografie sau alte forme de exploatare sexuală. Nu sugerez că trebuie să ne compromitem cu situaţii în care suntem în total dezacord, dar dialogul este de obicei mult mai productiv decât evitarea lui, atunci când dialogul este posibil. Nu spun că trebuie să compromitem adevărul, ci că trebuie să depunem mai mult efort în comunicarea lui. Dată fiind schimbarea mişcării femeilor de-a lungul ultimului secol, sunt diferenţe între multe feministe albe şi mari gânditoare de culoare (sunt mult mai de acord cu acestea din urmă). Ne putem pune întrebarea dacă feminismul radical, care este cel mai adesea criticat are dreptul să fie confundat cu toate celelalte mişcări ale femeilor.

Pavel a folosit de multe ori dialogul în cartea Faptele Apostolilor; el chiar a avut prieteni care erau Asiarchs (Fapte 19:31), care erau oficial, printre altele în fruntea cultului împăratului în Asia. Mulţi creştini s-ar putea să fie îngrijoraţi că ei nu sunt suficienţi de tari în credinţă pentru a începe discuţii cu creţtinii. Soluţia ideală la propunerea lor ar fi să citească mai mult Biblia decât să devină mai “puternici”.

Asemenealui Pavel, trebuie să dorim să facem tot ce e necesar pentru a împărtăşi pe Cristos într-un mod relevant tuturor oamenilor (1Cor. 9:19-23). Întradevăr mulţi oameni în societatea modernă care nu s-ar numi feminişti, ar fi totuşi afensaţi de un punct de vedere care ar sugera inferioritatea socială, spirituală şi intelectuală a femeii. Eu cred că şi Pavel ar fi ofensat în special dacă ar afla că, cuvintele lui ar fi fost folosite pentru a promova un asemenea punct de vedere. Nu acesta este cel mai bun mod de a evangheliza în cultura noastră, sau de a fi “fără pată” (1Tim. 3:2,7;5:7,14-15;6:1;Tit. 2:5). Este necesar să provocăm ceea ce în cultura noastră se îndepărtează de valorile împărăţiei; este deasemenea necesar să ne relaţionăm culturii noastre, acolo unde s-au păstrat valorile împărăţiei. Cu toate că este foarte important să comunicăm despre Cristos culturii noastre, noi nu putem să ghicim care vor fi punctele de vedere comuneşi care ar aduce dezbinare. Avem nevoie de o călăuză obiectivă pentru a şti în ce punct ne aflăm. Cel mai bun mod de a relaţiona Cucântul lui Dumnezeu culturii noastre este în a observa cum Dumnezeu Şi-a revelat mesjul Lui unor culturi variate şi că acel model este valabil în Biblie. Cu siguranţă că acesta a fost modelul pe care multe din primele femei ale mişcării femeilor l-au urmat şi cu siguranţă ar ajuta mărturiei noastre în societate dacă şi noi l-am urma astăzi. Mărturia noastră este pe muchie de cuţit, şi asta înseamnă ca destinul veşnic al oamenilor este pe muchie de cuţit. Acesta nu este un lucru lipsit de importanţă şi cei care susţin cu putere că punctul de vedere tradiţional este singurul punct de vedere corect, ar trebui să se reexamineze având în vedere situaţia limită în care se găsesc. Un martor relevant în societatea de astăzi ar trebui aă pună accentul pe supunere reciprocă în locul supunerii soţiei, precum Alan Padgett: “Astăzi bineînţeles noi trăim într-o situaţie diferită, biserica este calomniată datorită faptului că, ea continuă să insiste pe supunerea femeiiŞ situaţie opusă în timpul lui Pavel.”

Am face bine să luăm în considerare o asemenea critică. Creştinul nu trebuie să compromită adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu. Mie mi se pare că în ciuda protestelor noastre că onorăm Cuvântul lui Dumnezeu, noi L-am dezonorat prim faptul că nu L-am înţeles şi deci am eşuat să Îl ascultăm într-un mod corect. Neascultarea bisericii a avut din păcate consecinţe dezastruoase în mărturia acesteia. Fie ca Dumnezeu să ne trimită o înviorare a Duhului Sfânt printre noi să putem auzi vocea lui Dumnezeu, în adevăr, şi să fim agenţi ai trezirii spirituale în generaţia noastră.