Traducere: PEREVERZII MARIA-DANIELA

(pp.157-165)

NRSV:Acum un mijlocitor implica mai mult de o persoana, dar Dumnezeu este unul singur.

Phillips:Tocmai faptul ca exista un intermediar este de ajuns pentru a arata ca acest lucru nu era implinirea promisiunii.Cat despre promisiunea lui Dumnezeu ea nu are nevoie nici de martori ingeresti, nici de intermediari umani ci depinde doar de El.

NEB:dar un intermediar nu are nevoie de o singura persoana care sa actioneze singura, pe cand Dumnezeu este unul singur.

NIV:Un mijlocitor totusi nu reprezinta nu doar o persoana, dar Dumnezeu este unul singur.

TEV:Dar nu este nevoie de o mijlocire cand exista doar o persoana:si Dumnezeu este unul, singur.

JB:Deocamdata poate exista doar un intermediar intre doua persoane, si totusi Dumnezeu este unul singur.

Este destul de surprinzator faptul ca cei care au scris despre Pavel in general,si comentatorii pe Galateni in mod deosebit, nu au ajuns la un consens cu privire la aceste versete, cu exceptia faptului ca sunt foarte dificile si neclare.Deseori se sugereaza ca ele reflecta doar un tip de argument rabinic³, totusi folositor ad hominem in Galateni se afla o parte din ceeace-i incurca pe carturarii moderni in straduinta lor de a percepe gandurile lui Pavel in felul lui⁴ , si este doar un rezultat al unei gandiri salbatice secundare.⁵

Problemele par sa fie dupa cum urmeaza⁶ :

a.)In v.16 Pavel pare a sustine, pe baza singurei forme a lui spe’,ma, ,ca promisiunile facute lui Avraam si samintei lui indica exclusiv spre Hristos, si nu inspre multi alti descendenti fizici ai patriarhilor. Aceasta pare sa-l lase pe Pavel pe terenul atat de subred al unui truc pur semantic din LXX spe,rma la singular, cand se refera la fiul omului, este de fapt aproape intotdeauna colectiv decat singular.⁷ Si daca v.16 este la fel de slab ca si acesta, argumentul intregului pasaj este de asemenea slabit;linia de gandire a lui Pavel pare sa devina ‘promisiunile sunt facute samantei ui Araam;Hristos este samanta lui Avraam (v.16);voi apartineti lui Hristos vv. 26-9.a);deci voi sunteti mostenitori ai promisiunilor (v.29.b), si deci nu trebuie sa va supuneti Torei (vv.17-18,19-22,25,etc.).

Este adevarat ca paralelelor rabinice li s-au gasit argumente de acest fel⁸ .Dar exista patru probleme serioare cu privire la acest fapt.(i)Inca pare mult a I se cere lui Pavel sa treaca de la colectiv la singular si apoi (v.29) inapoi la colectiv; (ii) daca acesta este cu adevarat argumentul sau, pare sa implice faptul ca promisiunile nu inseamna nimic pana la venirea lui Hristos;(iii)acest punct pare sa depinda de v.29 pentru desavarsirea lui, si deci nu este in intregime de inteles asa cum este in realitate;(iv)in paralele aparente dintre acest pasaj si Romani.4 si 9(vezi mai jos) spe,rma ,desi important pentru argument, nu este niciodata folosit in acest fel.daca ar fi posibila o solutie alternativa care sa ocoleasca aceste probleme,ar merita o serioasa consideratie.

(B.)In v.20 Pavel este de obicei inteles ca oferind o definitie partiala unui ‘mijlocitor’(si anume, ca existenta unei asemenea figuri implica o dualitate a persoanelor, ca parte a unei discutii despre inferioitatea Torei fata de promisiunile avraamice.Daca aceasta este exact ceea ce Pavel face(pentru opinii diferite cauta mai jos), argumentul lui arata foarte ciudat . Pur si simplu au fost oferite sute de solutii pentru aceasta problema fara ca sa se ajunga la un acord.⁹ Problema priveste logica interna a v.20.a,in particular legatura v.20.b(o’, de. qo.j ei’-j evstiu) cu v.20.a(o, de. Mesi,thj e,uo.j ouvk ev’.......;stiu). Cei mai multi carturari ofera cateva variante pe tema ca mijlocirea implica o pluralitate de persoane, care in schimb implica inferioritate¹⁰ Acest lucru, totusi nu se potriveste cu v.2o.b),de la legamantul dintre Dzeu si Avraam,ca sa nu mentionam implinirea legamantului in Hristos,poate fi vazuta ca neamplinind pluralitate¹¹ daca cineva se angajeaza intr-un act teologic echilibrat, sustinand ca Dumnezeu de fapt actioneaza in ambele parti ale legamantului, sau ca Pavel face aici o revendicare implicita a divinitatii lui Hristos, sau sugerare similara.Multi din cei care au scris despre Pavel acum doar ocolesc problema fara sa se refere la ea in mod direct.¹² Unii chiar sugereaza ca v.20 nu adauga nimic din valoarea reala a argumentului.

S-au facut incercari de a evita problema sugerand ca punctul de vedere al lui Pavel este ca un mijlocitor, implica o pluralitate de persoane de o parte sau de ambele parti ale intelegerii: legamantul este intre Dumnezeu si toti israelitii, sau intre ingerii cei multi si Israel¹⁴ ,sau intre cativa ingeri si toti israelitii¹⁵ ,sau intre un inger reprezentandu-i pe toti ceilalti si Moise,reprezentand copiii lui Israel.¹⁶ Fara indoiala ca exista mai multe posibilitati de explorare a acestei idei.De fapt in aceasta privinta ar fi folositor a avea un mijlocitor pentru a prezenta toate punctele de vedere erudite. Dar orice solutie ca si aceasta poate duce la probleme serioase.In termenii textului nu este inca clar modul in care v.20b aduce nu numai un contrast ci un contraargument demonstrand inferioritatea acestei Tore mediate.In termenii intregului argument ,nu este clar faptul ca pozitia de crestin a lui Pavel,in care multi crestini sunt in legamant cu Dumnezeu nu se raporteaza la aceeasi problema.

Solutia mai veche ,ca exista o referire oblica la Hristos ca si adevaratul mijlocitor, este de asemenea predispusa la obiectii serioase.¹⁷ ( I )Nu se prea potriveste cu argumentul: de ce trebuie ca e.uo,j sa fie in cazul Genitiv?Cum poate o declaratie a incarnarii sa apartina logicii spuselor lui Pavel? (Ii )Se presupune ca cititorii lui Pavel ar fi atat de familiari cu idea de Hristos ca mijlocitor ( ca si in exemplul din 1.Tim.2:5 ) asa incat ei ar sari imediat de la Moise , care este fara discutie mijlocitorul la care se face referire in v.19, la Hristos.Dar aceasta este stat o presupunere nejustificata cat si o complicare inutila a argumentului.In acest fragment din Galateni.3, Hristos nu este altceva decat samanta, si nu mijlocitorul.

Atunci,oare Pavel indreapta un atac oblic impotriva unei teologii gnostice sau prognostice a mijlocirii, sugerand faptul ca ingerii prin care¹⁸ a fost data legea erau rai, si astfel ii avertizeaza pe Galateni sa nu aiba de-a face cu Tora( ca rezultat al acestui fapt.?¹⁹ Totusi nu avem spatiu aici pentru a duscuta aceasta problema mai in detaliu, o astfel de solutie mi se pare neverosimila si dupa cum va si aparea) si de prisos. Pavel nu mentioneaza niciodata in galateni ca Tora insasi ar fi un lucru rau.A aparut in mod indirect, de la Dumnezeu: prosete,qh si diatgei,j ( v.19) sunt in mod evident vorbarii la adresa lucrarii divine²⁰ si clauza av,crij ou- e;lqh. To spe,rma w- evphvggeltai²¹ care leaga cele doua cuvinte explica divina intentie de a da legea(compara v.22).Cu greu ar putea adauga cineva ca nu exista nimic in literatura iudaica prepauliana sau pagana ca sa ne pregateasca pentru idea ca Tora ca fiind data de fiinte demonice, desi exista semne clare ca unii cel putin au asociat-o cu ingeri( buni )²² Pavel in alte cuvinte, reuseste sa desfiinteze rolul Torei in implinirea promisiunilor lui Dumnezeu, fara sa alunece in ceeace noi nu gandim a fi Marcionism. Nu exista nici o sugestie cum ca ingerii sunt ingeri rai , nici nu este nevoie de o legatura ,intre ei si stoicei-a din 4:4,9;²³ si chiar daca ar fi fost, avem prezenta unui mijlocitor , si nu cea a ingerilor, care este baza discutiei din v.20.Si, dupa cum urmeaza sa vedem, mijlocitorul pare sa fie moise mai mult ,decat un inger²⁴ .

O pozitie complet diferita in dezbatere a fost luata de R. Bring.²⁵ El sustinea ca o, de. Mesi,thj se referea nu la mijlocitori in general, ci la mijlocitorul amintit in v.19,i.e adica Moise.²⁶ Din punctul de vedere al lui Bring, Pavel afirma ca : a.) Moise nu este mijlocitorul unui singur neam, si ca b.) deoarece dumnezeu este unul singur El doreste o familie universala. Dupa cum promisiunea a fost una universala, tot asa a fost si Tora : nu a fost data doar pentru Israel, ci pentru intreaga lume. Aceasta pozitie este ingenioasa, cu toate acestea expusa la serioase obiectii lingvistice si teologice.²⁷ dev la inceputul versetului 20.b ar fi nerelevant daca Bring ar fi corect,ambele parti ale versetului s-ar referi la acelas punct,20.b-ul ................. pe 20.a decat sa-l submine.²⁸ Este important faptul ca Bring trebuie sa faca in asa fel ca de, sa insemne aici ‘si’, dar si asa nu s-ar fi potrivit in cazul sau: daca el a avut dreptate aici ar fi trebuit sa fie ga,r, care este greu de schimbat cu de,.

In continuare, daca v.20, in mod deosebit fraza lui finala, ar fi o justificare a legii, pavel abia ar continua sa intrebe‘Este atunci legea impotriva promisiunilor lui Dumnezeu ?’ Intregul argument al capitolului 3 din Galateni, pe scurt, sugereaza ca Tora nu este, dupa cum Bring presupune, desemnata sa fie o revelatie universala pentru popoare ca si pentru iudei, dar este specifica israelitilor. Bring a atins totusi un punct important in aatrage atentia asupra specificitatii lui ov de. Me.ni,thj. Acest lucru trebuie luat in serios in eventualitatea oricarei eventuale solutii.

Continuam atunci sa studiem cele doua probleme interrelationate pe rand.

(Ii) Unica samanta ; 3:15-18

Fara sa negam in vreun fel ca ar exista dificultati si obscuritati in aceste doua pasaje, sugerez ca poate fi observat o singur mod de gandire, dupa cum in intreg capitolul nu reuseste sa fie, care da un sens bun ambelor detalii ale acestor versete si ale contextului lor mai larg. Totusi aceasta solutie nu depinde de marturia din afara a Galatenilor, ea este puternic sprijinita de doua pasaje din romani care desi ,desigur asezate in cadrul unei directii total diferite, descriu cu toate acestea idei paralele foarte apropiate.

Rezolvarea sta in idea de Unitate. Aceasta este un factor comun in versetele 26 si 20.Intr-adevar, contribue substantial la problemele pe care le intalnim in ambele versete. In v.16 ‘samanta’ se zice ca ar fi una singura, nu mai multe: in v. 20 ’’mijlocitorul” nu este doar al uneia, dar dumnezeu este unul singur.Dar acestea nu sunt singurele locuri in capitol unde idea de unitate este importanta.Mai precis acel pasaj in care Pavel isi rezuma intregul sau argument nu mai putin textul din versetele 15-18, el scrie “deoarece voi toti sunteti una in Hristos; si daca sunteti ai lui Hristos, sunteti samanta lui Avraam, mostenitori conform promisiunii’. (V.28b-9). In contextul versetelor 21-9,forta deosebita a acestuia este destul de clara. Legea trimitea toate lucrurile sub pacat, astfel incat promisiunea ar trebui sa fie pentru cei care au credinta in Isus Hristos si sunt botezati in El (vv.26-7) dintr-o singura familie, deoarece nu exista, in Hristos, diferite familii compuse din iudei pe de-o parte si neamuri, sau neamuri crestine, pe de alta parte, asa cum ar fi daca distinctiile traditionale iudaice intre iudei si neamuri ( sau acea problema privitoare la barnbati si femei, sclavi si slobozi ) ar fi fost mentinute (v.28)²⁹ Aceasta este, dupa intreaga discutie a lui Pavel, ceea ce biserica din Galatia are nevoie sa auda ; devenind Crestini dintr-un mediu social pagan, ei trebuie sa fie incredintati ca nu au nevoie sa se “ iudaizeze “ pentru a face parte din adevaratul popor al lui Dumnezeu. Pavel nu raspunde oponentilor sai din irma , oricare ar fi ei, negand faptul ca crestinatatea ar avea de-a face cu avraam sau cu Israel. El incearca sa demonstreze ca promisiunile facute lui Avraam sau cu Israel. El incearca sa demonstreze ca promisiunile facute lui , care intr-adevar formeaza baza planului de salvare, sunt mostenite nu prin Tora Mozaica ci prin Hristos. Galatenii nu sunt cetateni de clasa a doua in poporul lui Dumnezeu daca raman in afara regatului Torei.

Daca, dupa cum s-ar armoniza cu practica exegetica buna, noi abordam dificilul pasaj despre “samanta” din 3:16 in lumina referintei destul de clare din 3:29, unde ( ca si in 3:15-18 0 este gasita intr-o discutie despre ‘mostenitorii’ avraamici, am sugera ca singularitatea “samintei” din v.16 nu este singularitatea unei persoane individuale in contrast cu pluralitatea mai multor fiinte umane dar singularitatea unei familii contrasteaza cu pluralitatea familiilor care ar rezulta daca Tora ar fi fost privita in modul de gandire al oponentilor lui Pavel aparent in legatura cu ea. Discutia din versetele 15-18 atunci s-ar lungi: este imposibil sa anulezi un legamant³⁰ ; legamantul facut cu Avraam se referea la o singura familie, nu la o pluralitate de familii; Deci Tora, care creaza o pluralitate despartind neamurile de iudei, se bazeaza pe implinirea legamantului cu Avraam, si acest lucru nu poate fi permis.³¹

Odul acesta de citire al pasajului, sugerez ca da un sens minunat versetelor 15-18. Dar trebuie sa intalneasca trei obiectii posibile. Prima, este in acest inteles al lui spe,rma justificat ? A doua, de ce ar spune Pavel multe si nu doua, daca problema era lumea, si poporul lui Dumnezeu, erau acum impartit permanent in iudei si neamuri ? A treia, ce trebuie facut cu ultima fraza a versetului, o[d e’vstiu crioto,j ?

Este clar ca marea majoritate a evenimentelor din spe,rma in LXX sunt colective, astfel ca pluralul nu ar avea sens. Oricum, in mod corect deoarece acest mod de folosire este atat de familiar, cuvantul ajunge sa fie folosit, urmand intinderea treptata a evreescului [rz pentru familie sau natiune. Brown, Driver si Briggs insira opt pasaje cu acest sens, dintre care trei au paralele in alta parte, in mare parte referindu-se la “samanta regelui”, i.e familia regala.³² Doua pasaje destul de tarzii, ambele carti care au avut o influenta considerabila in Iudaismul din vremea lui pavel, sunt in mod particular importante pentru scopurile noastre. In ezra 2:59 ( in paralel cu Neemia 7:16) unii dintre exilati “ au fost incapabili sa arate casa tatalui lor, si semintia lor, daca erau din poporul Israel sau nu”: aici cuvantul este in mod clar folosit ca sinonim mpentru “rasa”. In estera 10: 3 se spune ca Mardoheu “cauta binele poporului sau si vorbea despre pace intregii sale semintii.” Impotriva sensului , paralel cu “popor”, trebuie sa fie “rasa” sau “natiune”. Si odata dat acest inteles singular- pacatul colectiv ca un intreg- este o posibilitate, exista de asemenea si osibilitatea unui inteles nou pentru plural, adica ,”familii’ sau “rase”. Se pot gasi mai tarziu exemple ale pluralului lui [rz in acest sens :de ex., Kiddushin 70b in Talmudul Babilonian, care declara ca “exista doua familii” (twy[rz) in Nehardea, una numita Casa lui Iona si cealalta Casa lui Urbathi : si semnul de aici este ca cel necurat este necurat, si cel curat este curat.” De aceea este clar ca, in anumite circumstante, [rz si traducerea lui obisnuita spe,rma ar putea avea un nou sens unic, derivand din cel colectiv obisnuit, de “familie”. Sugerez ca acesta este exact ceeace pasajul nostru cere daca este sa ajunga la un sens.

In al doilea rand, de ce spune Pavel “ca si multi”, daca despre ceeace vorbeste el este posibila dualitate creata de Tora, I. Ne. Separarea dintre iudei si neamuri ?³³ S-ar putea raspunde la aceasta spunand ca Pavel vorbeste simplu in termeni generali: contrastul este intre unul si mai multi de unul. Dar ar fi poate mai bine, si mai exact, sa vedem in substratul argumentului lui Pavel adevarata lui teama , care iese la iveala in lumina fragmentului din 4:1-11: daca originea etnica, lealitatile rasiale si geografice, si altele asemenea sunt permise sa ramana ca factori cheie in a decide ce I se permite cuiva sa manance, aceasta in a determina limitele poporului lui Dumnezeu, si vor fi mai mult de doua “familii”. Nu vor fi doar iudei si neamuri, dar si atenieni si romani, galateni si efesenieni, africani, sciti si a.m.d ad infinitum. Doar sa admitem validitatea permanenta a Torei, si orice neam care ajunge sa creada in Isus nu va mai avea nici un motiv sa-si abandoneze propriile lor credinte etnice. Scei/a tot va conduce lumea³⁴ .

Dar o[j evstincristo,j ? Aceste cuvinte au fost considerate de unii atat de problematice incat necesita sa fie reducere. Desigur daca ar fi luate in sensul obisnuit, ele ar fi dificile, si ar face interpretarea lui spe,rma tocmai oferita intr-un mod imposibil.³⁵ Majoritatea interpretarilor versetului, oricum, au inceput la sfarsit cu aceasta fraza dificila; Sugerez ca daca am citi versetul de la inceput el insusi isi ofera o posibilitate diferita. Aici, ca in oricare alta parte, intalnim folosirea lui Pavel a lui cristo,j intr-un sens reprezentativ sau comun.³⁶ Este adevarat ca pentru Pavel cristoj intotdeauna il denota pe Isus din mNazaret (2.Corinteni 5:16 este o posibila exceptie, dar aceasta ar fi o sustinere controversata).Cuvantul nu devine niciodata doar o nulitate. Dar este de asemenea adevarat, dupa cum au sustinut in cap.3, mai sus, ca Pavel il intelege pe Hristos ca ‘Mesia’ purtand semnificatia aceluia “in care” poporul lui Dumnezeu este in mod precis adunat ca popor al lui Dumnezeu ; si Galateni 3:23-9 este de fapt unul din cele mai importante parti de evidentiere a acestui fapt.³⁷

Multe din frecventele expresii “de incorporare” se aduna in versetele 26-9, chiar in paragraful unde biserica raspandita in toata lumea se afirma a fi “una “ si deci este “samanta lui Avraam”. Ei sunt copiii lui dumnezeu ( dupa cum Hristos este Fiul lui Dumnezeu ); Ei sunt botezati in Hristos, s-au imbracat cu Hristos, sunt una in Hristos, ei sunt ai lui Hristos. Deci n-ar fi surprinzator sa gasim in versetele 15-18, care asteapta cu nerabdare chiar aceasta concluzie, ar trebui sa gasim acelas punct ca fiind facut, de altfel prin scurtimea caracteristic pauliana.

o[j evstin Cristovj ar putea atunci insemna nu doar o nota exegetica, o incercare a lui Pavel ede a cita din Genesa 13:15 despre Mesia ‘din samanta ta, -ci mai degraba o nota explicativa, informandu-si cititorii ca acea “unica familie “ despre care s-a vorbit in promisiune, este de fapt (asa dupa cum o va dovedi) familia creata in Hristos. Hristos este “samanta”pentru ca, in masura in care familia promisa lui Avraam este adusa in fiinta, aceasta se produce datorita Lui si prin El. Deci isi gaseste identitatea in El. El este intruchiparea ei. Aceasta perspectiva ne sugereaza ca avem folosirea lui Crijtovj este mult mai flexibila, mai capabila de intelesuri diferite decat se presupune adesea.

In versetele 15-18 se pune nu doar ‘legea’ si ‘fagaduinta’ in contrast, ca doua tipuri incompatibile ale sistemelor religioase. Pavel nici nu stabileste doar superioritatea cronologica a fagaduintelor deasupra legii. El argumenteaza ca Dumnezeu a intentionat din momentul in care a facut acea promisiune lui Avraam, (ca poporul lui avea sa fie o singura familie), ca toate natiunile vor fi binecuvantate prin Avraam. (Versetul 8 il citeaza pe cel din Gene.12:3). De asemenea aceasta familie nu poate fi distinsa doar prin posesiunea Torei, caci asta ar da nastere la o pluralitate de familii, iudei si prozeliti pe de o parte, iar pe de alta parte neamuri (pagani). Ultima categorie este cu mult mai mult divizata de feluritele rase existente. Tora, daca e luata ca adevar absolut, zadarniceste promisiune (v.18) nu atat de mult datorita diferentelor dintre lege si credinta cat aimposibilitatii atingerii perfectiunii. Acest adevar este mai apropiat de argumentul versetelor 10-12, desi dupa cum am vazut in ultimul capitol intelesul e mult mai profund decat cele expuse. V.15 aduce apoi o idee noua. Promisiunea ar fi zadarnicita prin crearea a doua sau mai multe familii distincte.

Exploatand ambiguitatea lui diaqhvkh , “legamant” sau “voie”, Pavel argumenteaza ca termenul de dorinta, angajamentul fata de Avraam nu este pus de-o parte de legiferari ulterioare. Ar fi gresit (d.p.d.v avraamic) sa nu prindem conotatiile subtile in subtext a acordului legamantului in diaqhvkh din v.15 ; Intr-adevar “ilustratia umana” (kata. A[nqrwpon levgw , v.15a) ar fi putut fi sugerate mintii lui Pavel deoarece el gandea deja in termenii legamantului, unde diaqhvkh ar fi fost potrivit.

Pavel este deplin constient de continutul promisiunii facute lui Avraam, si in tot capitolul dezbate acest lucru cu prezicie. In concluzie trevbuie inteleasa nu ca o restrictie a promisiune avraamice unei singure rase - aceasta este ideea gresita a oponentilor lui Pavel. - ci ca o masura temporara introduse cu scopuri anumite care de-a lungul timpului vor facilita crearea acelei acelei unice familii despre care se vorbea in promisiune. Aceasta este tema se reia in versetele 19-22. Cand Scriptura isi facuse partea demonstrand tuturor, iudei si neamuri de asemenea ca sunt cu totii pacatosi (si prin urmare ca nu sunt doua familii diferite, deoarece toti au nevoie de acelas remediu, acelas fel de salvare) promisiunea unei singure familii ar putea fi data evk pivstewj.... toi=j pisteuvousin (v.22). Legea detine o stapanire temporara pana la venirea samantei (v.19), credintei, (vv.23-25) in Hristos (v.24). Si, dupa cum credinta este definita de obiectul ei (pivstij vIhsou/ Criou /, v.22), tot asa samantapoate fi definita cel mai bine prin referirea la cel in care isi are unitatea: o[j evstin Criotovj.

Astfel ni se sugereaza ca Rom.4 si Gal.3 dovedesc urmatoarele lucruri: promisiunea din Gen.15-17,18 a preconizat o familie mondiala si ca aceasta familie va fi caracterizata prin credinta, nu prin circumcizie sau Tora; si, ca aceasta familie e identificata prin aceia care cred in Isus Hristos. Rom.4:13-18 in particular , se apropie cel mai mult de Gal.3:15-29 deoarece tot timpul continua sa faca precizari cu privire natura credintei lui Avraam, aducand in gandurile noastre si alte elemente: mania, harul, ideea de Dumnezeu ca datator al vietii. Aceste elemente nu sunt gasite in pasajul paralel din Gal. .

Lasand adceste lucruri la o parte, similitudinile sunt totusi izbitoare. Rom.4:13 este aproape parale cu Gal.3:16,19,21,26-9, Rom.4:14, cu Gal.3:18, Rom.4:16, cu Gal.3:15-18 ca intreg. Nu se pune la indoiala faptul ca aceste pasaje sunt exploatate din acelasi zacamant al mintii lui Pavel.

In Rom.4 argumentul despre avraam si samanta lui dovedeste planuirea unei singure familii, care sa se traga di toate natiunile ce se vor caracteriza prin credinta. Pavel explica aceasta prin citatul din Gen.15:5 in Rom.4:18, folosind pasajul ca o metoda a expunerii lui Gen.18;18, 22:17 si 17:5, si ca o reantoarcere a punctului de plecare al argumentului sau; Credinta lui Avraam cu privire la samanta is-a socotit acestuia ca neprihanire (Gen.15:6 e citata in versetele 3,9,22). Sarea acestui argument se gaseste in Rom.4:16 si inteleasa dupa cum urmeaza: promisiunea trebuie sa se implineasca prin credinta, asa incat sa fie in acord cu harul. Altfel ar fi unii care ar mosteni-o nu prin har ci de drept-prin mostenire rasiala. Acest lucru e imposibil deoarece promisiunea trebuie sa fie valida pentru toate semintiile-nu doar pentru evrei ci si pentru neamurile care impartasesc credinta lui Avraam. ⁴⁴ Cu alte cuvinte, trebuie sa fie o samanta in consens cu promisiunea. Aceasta samanta nu poate fi caracterizata prin posesiunea Torei ci numai prin credinta. In esenta argumentul puncteaza acelasi lucru cu Gal.3;15-18, si este in suport puternic pentru exegeza pasajului oferita mai sus

Ne putem intoarce la Gal.3 si sa privim la v.20-un alt verset problematic in context.Aceasta sectiune urmeaza natural din vv.15-18; Intrebarea care deschide pasajul vine intr-un mod natural in urma dezbaterii precedente.Se continua cu referirea la venirea lui to spevrma w/| evph,ggeltai (familia careia i se facuse promisiunea) ca evenimentul care va marca sfarsitul domniei temporare a Torei. Desigur cateva afirmatii clare pot fi facute de la inceput. Paragraful pune intrebarea’de ce Tora ?’ si da raspunsul ca legea a fost un punct necesar in planul lui Dimnezeu, dar nu ultimul sau cuvant. Acest lucru e explicat intr-o maniera buna de investigat in v.20, care e urmata de intrebarea din v.21a, daca legea e impotriva promisiunilor. Orice am discuta pe tema v.20, insemnatatea lui ridica aceasta intrebare. Pavel raspunde ca ar fi o greseala sa punem in opozitie legea cu promisiunea.Legea ne arata universalitatea pacatului uman in vreme ce promisiunea e data prin credinta. Succesiunea’ promisiune-lege-Hristos’ este elaboratain vv.22-9. Linia de gandire pe care am mers pana acum in 3:15-18 sugereaza ceea ce urmeaza sa se dezbata in v.20. E preferabil d.p.d.v gramatical sa observam articolul hotarat din fraza o/ sev mei,si,tmj nu introducand o generalizare ci aparand ca un anaforic: ‘mediatorul mentionat’. Articolul poate fi folosit generic, dar aceasta folosire in mod normal include pluralul, cu exceptia ocazionala a lui ov a[nqrwpoj⁴⁷. Daca se intetioneaza o referinta la mediatorul Moise, de unde isi ia Pavel arjgumentul? Dupa cum vedem Pavel declara ca Moise nu e mijlocitorul unei singure rase (Israel) ci el ofera Tora data de Dumnezeu tuturor oamenilor. In lumina lui 3:15 -18 si in particular a lui 3:19 (pana la vremea cand va veni acea samanta promisa ), modul natural al citirii e”’’’.no’’’’,j este ca o referinta pentru o familie promisa lui Avraam si acum implinita in Cristos. Punctul de vedere al lui Pavel este ca nu prin Moise se va implini promisiunea. El nu poate fi acela deoarece e doar mediatorul revelatiei pentru Israel, oi. e,k no,mon.. Nu putem raspandi teorii despre mediere implicand jo pluralitate de partide de o parte sau alta. Nu acesta este scopul. Pavel spune ca Moise cariuia galatenii voiau sa-i ceara membralitatea printre adevaratii oameni ai lui Dumnezeu, nu este cel prin care aceasta unica familie se infiinteaza. Acaesta solutie poate fi imbunatatita daca structura gramaticala ar fi privita dintr-un punct diferit. Acest lucru nu ar schimba intelesul textului ci l-ar face mai clar.

Elipsa mentionata deasupra nu este o adevarata problema iar gandirea ar fi netezita fara ea. De mai pune un semn de intrebare cu privire la v.20a. De ce nu este nici un artcol inainte de enos? Daca cuvantul se refera dupa cum am sugerat la ‘singura familie’. Ar fi natural sa existe un articol, mai ales ca mesitej are unul. Daca am citi mesitej ca si complement si nu subiect complement al lui estin expresia mesirej enoj ar suna: nomen regens (mesitej), pierzand articolul in conformitate cu idiomul ebraic, si dupa cum se care in limba greaca cu nomen rectum (enoj) se potriveste.⁵³ Versetul 20a s-ar citi astfel: atunci El (asta inseamna mijlocitorul din v.19), nu este mijlocitorul unei singure parti.( a unei singure familii). Asta, cred eu, este mai usor si mai clar de inteles decat abordarea de dinainte.⁵⁴

Problema v.20b poate fi rezolvata usor daca citim 20a in felul acesta. Nu Moise este mediatorul, ci Dumnezeu este acela; si de aceea doreste o familie, dupa cum i-a promis lui Avraam. Argumentul prezumtiv al lui Pavel este acesta: daca exista un singur Dumnezeu - asa cum credeau in mod fundamental evreii, trebuie sa existe si un popor al acestuoi Dumnezeu. Daca ar fi doua sau mai multe popoare, toata schema teologica s-ar duce de rapa, ajungandu-se din nou la un fel de paganism in care fiecare rasa sau popor si-ar avea propriile zeitati nationale. Aici ar fi punctul in care argumentul prezentat se impleteste cu stoiceia din pasajul capitolului 4. Tora este vazuta sub pretextul unei zeitati locale (tribale). Monoteismul pretinde ca si corolar o familie un ita; Tora fiind neputincioasa in a face sa se intample aceasta, nu poate fi expresia finala si permanenta a voii acestui Dumnezeu unic. Pavel a utilizat primul articol al crezului iudaic (monoteist) pentru a modifica drastic pe cel de-al doilea articol (alegerea). Ironia acestei pozitii - (in care Pavel foloseste efectiv Shema pentru a relativiza Tora care, la randul ei, este sumarizata) este dintr-o data reflectata in intrebarea si raspunsul din v.21

Inca o data, o paralela cu Romani va consolida exegeza. Romani 3:30-31 are prin termenul mutatis mutandis acelasi punct de sprijin cu Gal. 3:20-21.⁵⁵ In context, fala evreilor este exclusa datorita doctrinei justificarii, deoarece este atat pentru evrei cat si pentru neamuri. Pavel foloseste Shema in acelasi fel - care se acorda cu argumentul meu -ca si in Gal. 3:20b. De data aceasta versetul este exprimat cu o claritate indubitabila (Rom 3:29-30). In Romani acest argument este parte din discutia cu privire la neprihanirea lui Dumnezeu; in Galateni face parte din argumentul apropiat despre validitatea Torei. In ambele pasaje (Rom 3:31/Gal. 3:21), Pavel este condus de ironia argumentului sau si intreabe daca Legea este inca folositoare sau e anulata. Dumnezeu este unul; de aceea doreste un popor. Astfel Legea nu poate sa aduca un popor intru fiintare. Dar asta nu inseamna ca Legea data nu e Legea lui Dumnezeu sau ca ea devine nula. Legea a fost intentionata pentru a avea un rol secundar si oarecum paradoxal in planul cosmic al lui Dumnezeu. Aceasta desigur necesita explicatii ulterioare pe care Pavel le da in Rom 7 si 9:30-10:13 unde ambiguitatile Legii in planul lui Dumnezeu sunt explorate in detaliu.⁵⁶ Explicatia din Gal. 3:19-22 ar fi urmatoarea:

a) Incepand cu intrebarea ridicata in vv.15-18 “de ce atunci Legea?” Pavel declara ca aceasta a fost adaugata datorita calcarilor de Lege.⁵⁷

Acest lucru poate fi luat si intr-un sens mai transant: Legea a fost data pentru a schimba a’martia in parabasij (dupa cum vedem in Rom. 5:12-14, 20)⁵⁸. sau, intr-un sens mai ingaduitor ca Israelul ca entitate fizica nu poate sa fie din cauza pacatului familia unica, avand nevoie de Tora pentru a-l tine pe drumul cel bun pana la venirea lui Mesia si crearea semintei promise. Din fericire, in acest caz, nu trebuie sa facem o delimitare clara intre acestea doua (desi inclin sa o cred pe prima ca vrednica de crezare v.22)⁶⁰ . Problema, in ambele relatari, universalitatea pacatului, care ne da de inteles ca nici o rasa umana, nici macar Israel, nu poate sa pretinda harul lui Dumnezeu.

b) Tora a fost data deci prin Dumnezeu, prin ingeri si prin mijlocitorul Moise. Din acest punct al v.19 (mai degraba decat din v.20), apare aluzia la Legea care nu poate implini direct scopul lui Dumnezeu; mentiunea ingerilor in v.19 are propria stabilitate, neavand nevoie de o extindere in v.20, unde a facut ravagii in mod frecvent. Faptul ca v.20a incepe cu referirea la Moise - mediatorul, mai degraba decat cu vreo referire la ingeri, ne furnizeaza confirmare in plus, la fel cum face enigmaticul v.20b care indiferent de citire continua implicita referire la ingeri.

c) Apoi Pavel explica mai departe in v.20 de ce Legea nu poate fi cuvantul final al lui Dumnezeu; Dumnezeu fiind El Insusi unul, hotaraste o singura familie, dar Legea mozaica a fost data unei singure rase si, de aceea, nu-si putea pune planul in aplicare. Aceasta, insa, nu pune Legea in contradictie cu promisiunea; fiecare isi avea propriul loc stabilit, si faptul ca Legea are proprietatea de pecetlui intreaga rasa umana sub domnia pacatului (comparatie cu Rom. 11:32). Asta nu inseamna ca nu e o Lege buna ci doar ca toata omenirea esta pacatoasa si poata deveni membra a legamantului lui Dumnezeu numai prin credinta in Isus Cristos (vv.21-22). Exact acesta este punctul de vedere expus in vv. 23-29; statutul temporar al Torei a facut drum creatiei permanente, in Cristos, a unei familii universale caracterizate de credinta. Acesti oameni sunt familia promisa lui Avraam. Putem compara Rom. 8:3 si in continuare;ceea ce Legea n-a putut face Dumnezeu a facut in Isus Cristos prin Duhul Sfant.

Concluzii:

Cateva remarci sunt necesare inainte de a trece la o concluzie. Pentru a clarifica detaliul din 3:16, 20 argumentul sugereaza anumite puncte de aplicatie maii larga in ceea ce priveste epistola ca intreg. Acest detaliu sprijina punctul de vedere care paresa castige teren in mod rapid desi nu fara ceva opozitie, - care spune ca adevarata problema nu e ‘legalismul’ asa cum e el imaginat in teologia traditionala protestanta, - ci mai degraba se pune intrebarea daca cineva trebuie sa se faca iudeu pentru a apartine oamenilor lui Dumnezeu. Legea in acest pasaj nu e o entitate abstracta ci Tora mozaica data numai si numai iudilor. Ea se refera la Neamuri numai in masura in care trebuie formata o bariera pentru a-i tine departe de legamantul incheiat cu ei. Pavel accentueaza argumentul deja familiar ca Tora nu e necesara in legament pentru a putea lua parte la el; dar insemnatatea pentru care accentueaza el acesta lucru in pasaj (daca am dreptate) nu esta de obicei acceptata.

In particular argumentul meu sprijina perspectiva teologica a lui Pavel (care in ultimii ani a fost supusa unui atac considerabil) si anume ca nu este numai o cale de salvare - prin Isus Cristos. Daca nu sunt total gresit, argumentul din Galateni 3 intradevar depinde de scopul divin de anu crea doua (asa cum spun multe teologii recente) ci o familie. Asta ar da mai mult sens la restul pasajului din Galateni, desi a argumenta acest punct de vedere ar intrece scopul capitolului prezent si chiar al cartii. Probabil este necesar sa adaug fapul ca pozitia mea nu il face pe Pavel in nici un fel antisemit. El nu a dorit sa ii opreasca pe iudei de la practicarea religiei lor ancestrale. Chiar el insusi a continuat sa frecventeze sinagoga. El doar vroia sa le prezinte confratilor israeliti evanghelia ca pe o implinire a planului lui Dumnezeupentru Israel, a promisiunilor lui pentru Avraam. Opozitia lui fata de iudaism este de fapt opozitia fata de absolutizarea acestuia. Iudeii erau, in materie de pacat, la acelasi nivel cu Neamurile. In aceasta masura, opozitia lui Pavel nu este specifica fata de rasa iudaica, ci fata de pacatul uman ca intreg. Intreaga hotarare de a descoperi dupa Auschwitz idei antisemite in Noul Testament este o reactie la invataturile precedente ale Noului Testament. Si in acest moment, s-o spunem franc - imprastie tot atata incertitudine, in intelegerea istoriei precum au facut si predecesorii ei.

Un alt punct care ar trebui subliniat este ca acest pasaj inteles in felul sugerat acorda suport puternic felului in care trebuie citit Pavel, fel care l-am argumentat in capitolele 2, 3 a volumului. Centrul in acest pasaj e legamantul, mesianitatea lui Isus si natura incarnata a mesianitatii. Cand aceste categorii sunt invocate, texte care mai inainte pareau obscure si dezalanate primesc o onua coerenta. Hristos in acest pasaj, in timp ce are denotatia Isus, are in acelasi timp si conotatia de acela prin care promisiunea a fost implinita, cel in care oamenii lui Dumnezeu sunt cuprinsi. In particular cuvantul inseamna cel in care acei oameni sunt o singura familie, compusa nu doar duin iudei dar si din neamuri. De ce aceasta linie de gindire a fost ignorata si cum se face ca Pavel accentueaza asa un argument, treuie sa fie luata in considerare mai departe intr-un alt context.

Se poate inainta deasemenea ideea care a fost vehiculata in acest secol datorita intereselor celor doua scoli dominante in cercetarile de “Istoria Raligiilor”. Prima scoala vrand sa il faca pe Pavel un elenist,nu dorea sa gaseasca material complet iudaic in el. Cea de a doua scoala nu a dorit sa il vada pe Pavel facind asertiuni in opozitie cu iudaismul si nu se asteptau sa gaseasca in conceptele iudaice implinirea promisiunilor prin Hristos. Poate ca ambele abordari sunt gresita si ca Pavel, ca si alti scriitori ai Noului Testament, creade ca ceea ce avea nevoie paganitatea era cu siguranta mesajul iudaic, si ceea ce avea nevoie Israel era vestea ca acesta a fost condamnat si adus la o noua viata prin persoana reprezentand Mesia(vezi Gal. 2:15-21)

O inducatie a ultimului punct poate fi sugerata aici: in interpretarea promisiunilor facute lui Avraam, Pavel trece tacit peste conceptul tarii promiose. Ce s-a intamplat cu ea? A fost transformata;Avraam (cum e scris in Rom 4:13) va mosteni pamantul⁶⁶ . Putem vedea in toate aceste lucruri ca munca misionara a lui Pavel (si scrisoarea catre galateni face parte din aceasta munca) a fost fundata nu numai pe lucrarea pe jumatate suprimata din sufletul sau, nici numai cea dintr-o agenda sociologica in care teologia sa fi fost mai mult un pretext⁶⁸ ci chiar in cristologia si teologia sa. Predicile si scrierile sale tintesc un singur lucru: glorificarea lui Dumnezeu prin anuntarea lumii ca promisiunile facute lui Avraam au fost implinite in Isus Hristos.