Frazele “în Cristos (Isus)” şi “în Domnul” apar în mod frecvent în scrierile pauline. Ele sunt aproape absente din celelalte scrieri ale NT, exceptând referinţele pronominale la Cristos în materialele ionine. Această concentrare a expresiei în scrierile pauline a sugerat multor interpreţi că aceasta este una din cele câteva repetiţii (apariţii) ce reprezintă o formulă paulină. Adesea este conceptul că o aşa formulă s-a constituit pe o concepţie “locală” a lui Cristos ca şi substanţă sau persoană. Dar varietatea modurilor în care fraza apare în scrierile lui Pavel indică faptul că ele slujesc ca şi un idiom flexibil care poate exprima instrumentul sau modul acţiunii la fel de bine ca şi localul. În timp ce uneori Pavel alătură expresia „în Cristos” cu imaginea lui Cristos cu o imagine cuprinzătoare sau construcţia nu este derivată din sau limitarea la o idee “comună”. Limbajul lui Pavel în loc să împărtăşească o metaforă a folosirii “spatiului” prin care definirea sau exclusivitatea este reprezentată. În diferite moduri expresia „în Cristos” transmite credinţa lui Pavel că scopul salutar al lui Dumnezeu este să desavarseasca totul în mod decisiv prin Cristos.

Pentru Pavel este posibil un număr variat de folosire a expresiei, cea mai frecventă dintre ele „în Cristos”, „în Cristos Isus” şi “în Domnul”. Este posibil ca forme individuale să reprezinte adesea diferite nuanţe ale sensului. Scrierile pauline folosesc doar o singură dată expresia “în Isus” (Ef 4:21) şi niciodată „în Isus Cristos”, deşi în alte rânduri referinţele la Isus Cristos apar în mod repetat în scrieri. Proeminenţa lui “Cristos” în frază sugerează o accentuare a statutului înălţat şi a rolului salutar al lui Mesia. Ataşarea în mod frecvent a numelui “Isus” poate sugera ideea figuri pământene şi a umanităţii sale. Forma alternativă “în Domnul” în mod obişnuit accentuează puterea unică şi autoritatea divină a lui Cristos, şi dreptul Lui de a cere (pretinde) ascultare sau abilitatea de a elibera de alte “puteri” (ex. 11:14; 1 Tes 4:1). Aceste distincţii de sens nu trebuie întotdeauna să fie reprezentate oricum (Rom 16:1-16).

Expresia este folosită mai mult în sens “singular” decât într-un sens “tehnic”. La un colţ (într-o parte) găsim exemplul formei: “cu siguranţă bisericile sunt în Cristos”, unde fraza are un sens local. La alt colţ (într-altă parte) aflăm afirmaţii ca “Dumnezeu împacă lumea cu Sine în Cristos (2 Cor 5:19). Aici Cristos este privit ca instrumentul acţiunii lui Dumnezeu. Uneori „în Cristos/Domnul” poate accentua maniera în care o acţiune apare. (Vă spun adevărul în Cristos - Rom 9:1). Folosirea paulină a frazei se mişcă între aceste limite, în general manifestă o lipsă de distincţie între cele trei idei ale locaţiei, instrumentalitaţie şi modalităţii (munca noastră nu este în zadar în Domnul - 1 Cor 15:58).

După cum Robertson şi alţii au observat folosirea instrumentală a propoziţiei greceşti en („în”) este o expresie metaforică a sensului local (Robertson, 590). Chiar şi atunci când „în Cristos”/”în Domnul” este folosit pentru a descrie un instrument sau o modalitate de acţiune, „Cristos” este înţeles ca „sferă” definitoare. Fraza „în” are mai multe sensuri decât „prin”, după cum Pavel schimbă exprimarea „prin fiinţa umană” către „în Adam” şi „în Cristos” arătat de 1Cor 15:21-22. Cristos, şi nu altul este instrumentul prin care rasa umană este ridicată din moarte, după cum moartea a venit doar prin Adam. O schimbare similară a înţelesului se află în 2 Cor 5:18-19, unde Pavel se mută de la a afirma că el a fost împăcat cu Dumnezeu prin Cristos, la a descrie mesajul lui ca afirmare a faptului că Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine în Cristos. în cea de-a doua instanţă exclusivitatea procla54 evocă o idee mult mai definită.

De două ori Pavel se referă tesalonicenilor ca fiind în Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus Cristos (1 Tes 1:1; 2 Tes 1:1). Această variatie neuzuala este parte a 654 referinţelor pentru Dumnezeu în corespondenţă cu tesalonicenii, originează din concentrarea pe escatologie şi, poate, din teama datorata recentei lor convertiri de la păgânism. Sau poate reprezintă grija din partea lui Pavel de a păstra monoteismul în timp ce afirmă eficienţa credinţei în Cristos.

În Closeni şi Efeseni frecvenţa expresiei „în Cristos/Domnul” creşte în mod evident. Plinătatea dumnezeirii locuieşte trupeşte în Cristos. (Col 2:9). Mai mult, o nouă serie de metafore spaţiale apar. Scopul divin pentru creaţie, răscumpărarea şi desăvârşirea tuturor lucrurilor este înţeleasă în cadrul „sferei lui Cristos” (Ef 1:3-10). Credincioşii au fost puşi în locurile cereşti fiind în El (Ef 2:6; Col 3:1). Ei au fost făcuţi parte a trupului al cărui cap este Cristos (Ef 4:15-16). Ei au fost clădiţi împreună ca templu (Ef 2:21-22). Ei au avut o nouă umanitate (Ef 4:22-24; Col 3:10). Toate aceste imagini îl prezintă pe Cristos ca şi expresia focală a dumnezeirii şi a scopului divin, şi prin urmare baza vietii şi a umanităţii întregii biserici.

Sensul local sau spaţial al expresiei „în Cristos/Domnul” a furnizat punctele de plecare pentru cele mai multe teorii academice ale originii ei. În general teoriile depind de o înţelegere cvasi-fisica a lui „Cristos” pentru a interpreta sensul spaţial transmis de frază. Cativa invatati din prima parte a secolului XX au afirmat că Pavel, egalandu-L pe Cristos cu Duhul, l-a înţeles ca şi aerul pe care îl respirăm şi în care trăim (ex Deissmann, Bousset). Alţii au afirmat că fundalul ideii locale se regăseşte în mitul figurii răscumpărătorului care se găseşte în scrierile gnostice (Kasemann). Aceată teză ulterioară furnizează natura pentru înţelegerea afirmaţiilor lui Pavel despre participarea cu Cristos în moarte şi înviere: ca şi membru (mădular) al trupului material al răscumpărătorului, o împărtăşire a destinului Său. A. Schweitzer a pretins găsirea sursei gândirii pauline în aşteptările iudaice timpurii ale unei asteptari reale, fizice ale aleşilor cu Mesia.

În timpul ultimelor decenii ale secolului XX, invatatii au încercat să apeleze la limita naţiunii „personalităţii comune care este găsită în scripturile evreieşti şi în literatura iudaică timpurie (Best, Moule). În această interpretare Cristos este primit ca o „persoană” atotcuprinzătoare cu care întreaga comunitate a credincioşilor este unită în experienţă şi destin. Aceată uzanţă frecventă, dar nefondabil definită a venit sale justifacarea criticismului din studiile recente (vezi Wedderburn, Porter).

În aceeaşi măsură, înţelegerea locală şi quasi-fizică a limbajului lui Pavel a fost temperata de studii ale sec XX, în special cele ale lui F. Neugebauer şi M. Bouttier. Neugebauer a negat că „în Cristos” sau „în Domnul” are mereu sens spaţial, argumentând că aceste expresii transmit în schimb ideea temporală a includerii în evenimentul decisiv salutar, moartea şi învierea lui Cristos. Boultier a fost impresionat mai mult de diversitatea folosirii de către Pavel, găsind ideile instrumentale şi escatologice la fel de bine în sens inclusiv (local). Aceste studii au dat naştere unei conştienţe crescute care în multe contexte forţa primară a frazei derivă din altceva decât din locaţie.

Rămâne o întrebare indiferent dacă folosirea metaforei spaţiale cere imagini trupeşti fizice ale lui Cristos. Trei consideraţii sunt împotriva presupunerii conform căreia ideea unei realităţi organice depinde de folosirea ei. Referinţele lui Pavel la „în Cristos” şi „în Domnul” par a fi extensii ale unei practici comune şi aproape imperceptibile reprezentate definitiv sau definitoriu ca şi local. Pavel, ca şi psalmistul, se bucură şi nădăjduieşte „în Domnul” (Fil 4:4; cf Ps 5:11; 9:2; 33:21,22). El aplică limbajul similar persoanelor care nu se potrivesc modelului universal al „personalităţii corporale”: israeliţii „care au fost botezaţi în Moise” (1 Cor 10:2), Dumnezeu a promis că binecuvintează popoarele „ în Avraam” (Gal 3:8,9), El l-a ridicat pe Faraon să-şi arate puterea „în el” (Rom 9:15), filipenii luptă aşa cum au văzut şi auzit „în mine” (Fil 1:30), soţul necredincios este sfinţit „în soţia lui” (1 Cor 7:14). Reprezentări paralele pot fi găsite oriunde în NT (Mc 3:22; 14:6) la autorii iudei contemporani („în El [Dumnezeu, şi nu în altul, a fost salvarea lor.” Josephus Ant 3.1.5#23), în papirusuri („Este o datorie adiţională la preţul grâului”, în Ptolemeu, citat de Mayser, 2396) şi chiar în sursele greceşti clasice ale sec V (Sofocle, Ajax 518, prizonierul Tecmesa către Ajax: „În Tine sunt eliberat”). Prepoziţia grecească en, „în” poate transmite asocierea sau instrumentalitatea, dar ideea unei „sfere” definitorie rămâne în atâtea instanţe. Această folosire extinsă a metaforelor spaţiale atentioneaza împotriva unei imagini locale concrete în spatele limbajului paulin.

Mai mult, deşi afrontul a fost făcut (Schweitzer, Sanders) nu este posibil la o extindere quasi-fizică a imaginii uniunii cu Cristos în teologia extinsă a lui Pavel. Aici este o criză a metaforei, care dezvăluie că nu este informat de o înţelegere mult mai definită a înţelegerii corporale a salvării. Pavel face o seama de cereri etice care provin din faptul că Dumnezeu a desăvârşit totul în Cristos: „Odată eraţi în întuneric, dar acum sunteţi în lumină: umblaţi deci ca nişte copii ai luminii (Ef 5:8). Dacă Pavel a operat cu un concept organic al salvării, el ar fi putut să fi vorbit despre o participare mistică (procesul umplerii cu „lumină”), dar nu în formularea paradoxală pe care o oferă aici.

Utilizarea materialului simbolistic de către Pavel este solidă şi diversă, sugerând o pluralitate de metafore mai degrabă decât o idee realistă de bază. Imaginea paulină a „trupului lui Cristos” este suplimentată de descrierea comunităţii credincioşilor ca şi templu al lui Dumnezeu (1 Cor 3:16, 17; Ef 2:19-22). El alternează între dualismul imaginii spirit-trup şi descrierea scufundării şi infuziei cu Duhul care uneşte credincioşii într-un singur trup (1 Cor 12:12-13). În mod ocazional face legătura cu locuirea Duhului (Rom 8:10; 1Cor 15:45, probabil Col 3:11, vezi Duhul Sfânt). Totuşi aici nu este nici o identificare absolută a celor două (Rom 8:11). Afirmaţiile mai degrabă reprezintă metonimia: Duhul este al lui Cristos, pentru că Duhul este măsura prin care domnia lui Cristos este eficientă în credincioşi (1 Cor 12:3). Este remarcabil faptul că expresia „în Cristos” implică ideea credincioşilor ca şi trup al lui Cristos, descriind „sfera” umanităţii: „noi care suntem mulţi alcătuim un singur trup în Cristos” (Rom 12:5). După cum a arătat Gundry, trupul reprezintă aici o metaforă pentru interdependenţa şi unitatea credincioşilor şi nu o entitate reală (Gundry, 223-44).

Deşi explicaţiile comune nu sunt satisfăcătoare, este clar pentru Pavel, în sens real, credincioşii împărtăşesc moartea şi învierea. Viaţa în Cristos aduce cu ea participarea cu El în moartea şi învierea Lui (Rom 6:1-11; 2 Cor 13:4; Gal 3:26-28). Folosirea de către Pavel a lui Adam ca şi figură inclusă are o importanţă fundamentală pentru trasarea acestui aspect al gândirii lui. Paralele iudaice timpurii la referinţelele pauline la Adam sunt apropiate, şi dezvăluie o concepţie a destinului bazat pe afirmaţii divine care se potrivesc afirmaţiilor lui Pavel. Dumnezeu a hotărât ca întreg neamul omenesc să se nască dintr-o fiinţă umană, pentru a arată cum unul care ucide un singur om se face vinovat de distrugerea întregii lumi (m. Sanh 4:5). Prin păcatul lui Adam condamnarea a venit peste întreaga umanitate (4 Ezra 3:21; 2 Baruch 23:4; 48:42-43). Judecata lui Dumnezeu în baza faptelor unuia decide viaţa sau moartea multora: după cum în Adam, aşa şi în Cristos, Pavel demonstrează (1 Cor 15:22; Rom 5:12-21). Solidaritatea cu Adam se bazează pe voinţa divină de a binecuvânta sau blestema prin el, nu prin descendenţă fizică, deşi în cazul de faţă cei doi converg. Dependenţa lui Pavel asupra acestei categorii închise este găsită în mod aparent în această interpretare a binecuvântării divine acordate neamurilor „în Avraam” care, desigur, n-au fost progeniturile patriarhului (Gal 3:8-9).

Conexiunile pauline dintre Cristos şi Adam derivă din înţelegerea scopului universal al lui Cristos: lucrarea ispăşitoare de pe cruce: Dacă unul a murit pentru toţi, toţi au murit (2 Cor 5:14-15). Asemănător cu Adam, Cristos este începutul noii umanităţi (Gal 3:28; Ef 4:22-24; Col 3:9-11). Ideea că destinul lui Mesia şi al poporului lui Dumnezeu sunt inedite nu este unică (Dan 7:9-27; 2 Baruch 30), dar mesianismul explicit al lui Pavel este universalist. Pentru el imaginile lui Cristos şi Adam sunt contrastate prin judecată şi salvare.

Expresia „în Cristos/Domnul” derivă probabil din creştinismul iudaic timpuriu. Cartea Faptelor susţine (furnizează) evidenţe conform cărora, înainte de Pavel, credincioşii primari din Ierusalim l-au proclamat pe Isus ca şi „sfera” (Vezi dacă se poate înlocui cu cadru) decisivă 654 de salvare (mântuire) a lui Dumnezeu (FA 4:2,12). şi, ca şi încredere a lui Pavel pe afirmaţiile tradiţionale în Rom 6:3 arată, prioritară pentru el participarea în mântuire a fost exprimată în botez, cum prin unul a fost transformat în „tărâmul lui Cristos”. Acest limbaj şi aceste idei au o provinienţă specială au suferit definiri ulterioare în scrierile lui Pavel

Este o suprapunere considerabilă ale diferitelor tipuri, apariţia expresiei poate fi împărţită în cinci mari categorii tematice:

(2) Aproximativ o altă treime are de-a face cu inaltarea sau lăudarea comportamentului caracterului (Bucuraţi-vă în Domnul totdeauna” Fil 4:4, „Priscilia şi Aquila tovarăşii mei de lucru în Cristos Isus” - Rom 16:3).

(5) Două referinţe din Coloseni au de a face în mod strict cu natura lui Cristos (Col 1:19; 2:9)

(1) În diferite moduri Pavel găseşte de ameninţă să susţină distinctivitatea sau exclusivitatea acţiunii mântuitoare a lui Dumnezeu prin Cristos. A-l descrie pe Dumnezeu ca lucrând „în Cristos” sau răscumpărarea făcută „în Cristos” este transpusă în mod clar această idee („darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus Domnul nostru” - Rom 6:23)

(2) A fost de asemenea important pentru Pavel să definească modul în care credincioşii trăiesc sub domnia mântuitoare a lui Cristos. În propoziţii care fac apel, descriind sau poruncind ascultare, în Cristos/Domnul” comunică în mod simultan darul mântuirii şi însoţeşte porunca divină („staţi tari în Domnul”, Fil 4:1). Prin urmare frazele devin un vehicul pentru Pavel spre a descrie viaţa de credinţă sub domnia lui Cristos într-o lume în care alte puteri şi tentaţii erau prezente. A acţiona „în Cristos” înseamnă a acţiona în credinţă şi ascultare în faţa falselor alternative: „Căci în Cristos nici tăierea împrejur nici netăierea împrejur n-au nici un preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste (Gal 5:6)