Traducere făcută din ''Dictionary of Paul and his letters'' pp. 441-446

1. Introducere

Israel este un nume stabilit în Scriptură, atât referitor la promisiunea pentru popor cât şi pentru ţara promisă.Când Pavel foloseşte termenul,el nu îl foloseşte simplu ca şi osimplă numire al celor psihice revindecări care descend de la Avraam.Mai degrabă el îl foloseşte la denumirea lor ca poporul legământului făcut cu Avraam.Chiar când Pavel se referă la Israel,care a respins Evanghelia lui,el încă poate folosi titlul,pentrucă el se gândeşte la popor ca la o întreagă entitate religioasă, poporul istoric alui Dumnezeu.În Romani 2:17,28-29 şi 3:29,Pavel vorbeşte despre evrei,dar în Romani 9-11 este clară referinţa lui pentru Israel.Întâi dă impresia că atunci când Pavel vrea să accentueze afilierea etnică,el foloseşte termenul de "evreu", dar când el vine să reflecte asupra moştenirii spirituale,Israel singur poate clar defini poporul său ca şi o entitate religioasă.

Pasajele din scrisorile lui Pavel unde Israelul este discutat sunt: Galateni 6:16, Romani 9-11 şi mai puţin important extins în 2 Corinteni 3:7,13. În 1 Corinteni 10:18, Pavel dă o scurtă refirinţă la Israel, la avertizarea creştinilor ca să nu fie "presumtuous". În 2 Corinteni 3a,este descris contrastul între vechea şi noua lege, un adevărat contrast între "măsuri de slavă" arătând cum noul măreţ depăşeşte vechiul.Deasemenea în 2Corinteni 11:22,Pavel în faţa contraargumentelor afirmă că el însuşi este un israelit.Este întors prin urmare că Romani 9-11 este textul crucial pentru tema noastră şi noi trebuie sa-i consacrăm o atnţie substanţială.Dar în primul rând noi avem nevoie să considerăm Galateni 6:16 (Israelul lui Dumnezeu) pe care unele interpretări au considerat-o ca şi prima referinţă la Biserică,ca şi "noul Israel."

Ca o concluzie a scrisorii sale către Galateni, Pavel conclude ca o benidicţie.În Galateni 6:15 el a afirmat că în Christos "nici tăierea împrejur nici netăierea împrejer nu sunt nimic,ci a fi o făptură nouă". Dar această el a căutat să respingă şi să "relativize" împotriva pretenţiei a acelora care vroiau să forţeze Nemurile care au fost convertite în Galatia,să accepte tăierea împejur ca scop principal al scrisorii sale.El concluzionează cu un verdict aspru pe care traducerea RSV îl traduce ca "Harul şi mila să fie peste toţi care umblă după acestă regulă,deasupra Israelului lui Dumnezeu".Acestă traducere sugerează că faza scrisorii "Israelul lui Dumnezeu" este simplu în punere alături cu cel dintâi şi că benidicţia lui Pavel este în felul acesta aplicabilă tuturor acelor creştini care,ca şi el,consideră tăierea împrejur ca şi neesenţială.

Problemă de bază este că traducerea RSV a omis "kai"(şi) din textul grecesc.NRSV au corectat acestă eroare şi acum traduc Galateni 6:15 "Pacea să fie peste ei şi mila,şi peste Israelul lui Dumnezeu.Reviziunea NEB din păcate este aceeaşi cu RSV.Dacă Pavel ar fi dorit întradevăr ca să fie egală "credincioşi Neamurile " cu "Israelul lui Dumnezeu" pare ciudat pentru că el a folosit pentru prima dată fraza aici la o concluzie forte a scrisorii sale.+i chiar dacă aceasta poate fi considerat că identificarea este actuală,a fost făcută între credincioşi şi Israelul lui Dumnezeu,aceasta este într-oarecare măsură subtilă ţinută prea mult pe o neâncrezătoare traducere de atunci,pe de-o parte din acest pasaj,acolo nu este altă evidenţă doar despre AD.160 pentru identificarea explicită a bisericii ca ''Israelul lui Dumnezeu'' sau ''Noul Ierusalim''.Acest exemplu izolat ar fi dificil prin el însuşi.De ce nu a folosit nimeni această în următorii sute de ani acest verset ca să identifice biserica ca şi ''Noul Israel''? Pare a fi mai bine de tradus aşa cum P.Richardson o sugerează: ''Fie pacea lui Dumnezeu cu toţi acei care umblă în acord cu aceste criterii,şi mila Lui deasemenea cu poporul credincios a lui Israel,(Richardson,84) sau ca şi traducerea NIV''Pacea şi mila să fie cu toţi acei ce urmează această regulă chiar şi cu ''Israelul luiDumnezeu''.

Din această scurtă trecere în revistă a referinţelor la Israel la Pavel nu este clar sau explicit evidenţierea cu prioritate la Romani 9-11,această sugerează fiecare o identificare a bisericii cu ''Noul Israel'' nicidecum a teoriei despre înlocuirea ''Vechiului Israel'' cu noul. Numai Israelul istoric poate cum se cuvine a revindeca titlul de ''Israelul lui Dumnezeu''.

Atribuirea titlului de ''Israel'' şi recunoaşterea moştenirii nu poate sugera oricum,pentru că Pavel este pe deplin conştient asuora faptului că majoritatea poporului lui Israel au respins frecvent mesajul său.

Singurul aspect al înţelegerii lui Pavel despre Israel este că deopotrivă am fost iubiţi datorită Tatălui-legitima moştenire promisă-şi în acelaş timp la duşmănie faţă de Evanghelie.Pentru a da o explicaţie satisfăcătoare a acestei situaţii de griji, Pavel a fost forţat să ia o privire atentă asupra istoriei lui Israel în Scriptură.De la aceasta el vine la o con cluzie că,câţiva dintre evrei l-ar considera radical,chiar blasfimitor,că nu toţi descendenţii lui Avraam sunt adevăraţi copii a lui Avraam în sensul că ei împărtăşesc acelaş fel de credinţă ca şi al tatălui lor Avraam.

Principiul lui Pavel, care a fost grosolan deformat şi care a condus la dezichelibrata interpretare arelaţiei dintre Evrei şi Neamuri nu este în Evanghelie, în premizele lui, simpla creaţie de nuvelă a lui însuşi.Fără naţiunea lui Israel,Dumnezeu a avut exercitat întotdeauna prerogativele Lui,dă aleagă oameni să împlinească scopurile Lui.Orice evreu admite această; Ismael a fost un copil a lui Avraam dar nici un evreu nu crede că Arabi, descendentul lui, a fost fără de legământ. În acord cu OT, copiii credinţei au fost socotiţi prin linia lui Isaac (Romani 9:8) şi aceasta a fost din cauza că naşterea lui Isaac a fost nu doar o generaţie psihicş ordinară, ci a fost rezultatul promisiunii lui Dumnezeu,acceptat în credinţa lui Avraam (Romani 4:18-22).Deci Pavel insistă că de atunci în descrierea Bibliei,acolo au fost arătate exemple de descendenţi a lui Avraam care nu au fost copii ai promisiunii,deci acolo nu este cazul să avem probleme în acord,în ziua lui cu''nu toţi cei ce descend din Avraam sunt Israel''.

În Romani 2:28-29 era aproape gata să afirme ''nu tot ce se numeşte evreu este un adevărat Evreu'', o paralelă la Romani 9:6b-''Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel''. Aceasta înseamnă că există pentru aceasta câţiva termeni ca ''realul Israel'', ''adevăratul Israel'' sau ''Israelul interior'' este slicitarea la expresiile pe care Pavel le intenţionează.Adevăratul Israel este ''a lui Israel'' în termeni ai descendenţilor ''psihici'' dar nu cu extensia la Israel istoric.(Noi am notat că avem introdus conceptul de ''Adevăratul Israel'',noi suntem deci,''forţaţi să introducem un termen neutru, i.e., ''Israelul istoric'',în scopul de a evita alunecarea într-o simplă ecuaţie a Israelului cu necredinţa sau Israelul fals ,i.e. ca un simbol al neascultării.)

Gândirea lui Pavel în Romani are nevoie să fie diferenţiată de la discuţia anterioară din Galateni. Acolo Pavel distinge două grupuri contraste ''Israelul firii'' şi ''Israelul duhului'' (Romani 4:29). La fel apare în Romani 4:14-16,unde termeni folosiţi sunt ''hoi ek nomoi''(acei ai Legii) şi ''hoi ek pisteos''(acei ai credinţei).Dar în acest capitol argumentul nu merge pe patern ''oricare a sau b'' dar '' nu doar a, dar b deasemenea-este inclusiv oarecum decât exclusiv.Pavel insistă că de la apariţia credinţei (în Cristos) nu doar acei ce urmează Legea,evrei,dar deasemenea cei ai credinţei, Neamurile pot fi deasemenea incluse în poporul lui Dumnezeu.Poate fi argumentat că Pavel în Romani 9-11, întâi eliberează conceptul de Israel de la identificare absolută cu toţi descendenţii lui Avraam şi apoi,pierzând această conexiune, la includerea Neamurilor deasemenea fără 'Israelul escatologic''.

Dar mai trebuie să fim atenţi la ceea ce Pavel a spus sau n-a spus. Este adevărat că el argumentează că nu tot ce izvorăşte din Israel este Israel. Apoi el continuă să argumenteze despre această în Romani 9:22 şi ce urmeză,că Neamurile pot fi deasemenea incluse în poporul lui Dumnezeu.Încă niciodată Pavel n-a sugerat înlocuire complectă a Israelului de către Neamuri oricum el argumentează mai mult pentru drepturile credincioşilor.În sfârşit el susţine în favoarea copiilor lui Dumnezeu (tekna tou theou) că nu sunt numai copii din descendenţă fizică (tekna tes sarkos) dar deasemenea copii ai promisiunii (tekna tes epangelias, Romani 9:8).

N-ar putea Pavel simplu egala ''Comunitatea creştină'' cu ''Israelul spiritual'' (Israel kata pneuma) şi Evrei cu 'Israelul natural'' (Israel kata sarka) Galateni 4:29.

Problema cu termeni ca de exemplu ''adevăratul Israel, Israelul spiritual sau cu Israelul escatologic'' este că toate acestea poate greşit folosit,face aluzie că Biserica este''adevăratul Israel'' şi că ''Israelul istoric'' nu este mai bun decât naţiunele păgâne,şi acesta având absolut de pierdut moştenirea. Este aproape clar că în ciuda perspectivei lui Pavel o distincţie radicală în interiorul Israelului şi astfel conduce la o despărţire între istoricul popor alui Dumnezeu, poate cu siguranţă a insistat la acea parte a ''Israelului istoric'' şi deasemenea parte a ''Israelului escatologic''.

3. Extensia legământului cu Israelul la Neamuri.

Este departe disputa că Pavel n-ar fi putut prevedea un Israel escatologic care nu ar conţine pe nimeni din Israelul istoric. Gândirea lui Pavel este mult mai concretă şi orientată istoric decât impresia dată ulterior cu privire la înţelegerea Neamurilor-Creştine.

Pe lângă acest punct legal necontroversat, şi factori teologici vor fi luaţi în calcul. Dacă o moştenire este lăsată cuiva, ''unul'' nu poate legal înlocui pe moştenitor fără să întrerupă învoiala de înţelegere promisă. Neamurile au presupus prea uşor accesul lor la moştenirea lui Israel la care ei nu au drepturi înăscute. Factorul teologic implică concepţia noastră despre credincioşia lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este credincios,legamântul-ţinut de Dumnezeu, cum poate atunci Israelul să fie pe deplin şi definitiv respins? Dacă pentru oricare motiv promisiunea făcută lui Israel este dată altora,atunci Israelul este falimentat şi Dumnezeu deasemenea în scopul referitor la Israel (Romani 9:6). Pavel este deci preocupat în a susţine că Dumnezeu este liber (şi prin urmare nu este determinat de Israel),dar deasemenea El este angajat faţă de Israel în aceea că El îşi va realiza scopul Său prin acest popor,chiar în cooperarea sau în rebeliunea lor.

4. Israelul ca şi creaţie a Cuvântului lui Dumnezeu.

Ambele, puterea şi creativitatea liberă a lui Dumnezeu au fost accentuate de Pavel în desbaterea sa despre Israel în Romani 9-11. Prin chemarea Sa,Dumnezeu a creat poprul Său şi prin Cuvântul Său a desăvârşit scopul Său. Numai prin acestă este Israel,poporul lui Dumnezeu înfiinţat (şi reânfiinţat). Dar acesta nu înseamnă că Dumnezeu se foloseşte de puterea Sa în orice obicei arbitrar.El are puterea să facă copii din pietre,dar defapt ceea ce Pavel susţine în Romani 9:1-22 este că Dumnezeu nu şi-a ales pietre,nici chiar Neamuri,dar pe aceea din interiorul poporului lui Israel.

Libertate de a pierde este absolută; El poate face din lut oricare vas şi-a propus, indifirent dacă pentru umil sau nobil scop, şi vasul nu poate să întrebe despre destinaţia la care va fi obligat. Totuşi e nevoie să ne amintim că Dumnezeu, divinul Olar,foloseşte poporul Evreu ca şi lut al Său. De la sine înţeles evreul,nu este eo ipso ''sămânţa'' sau ''copil a lui Dumnezeu'' (teknon theou) dar,poate deveni aceasta prin chemare (kalein) şi calculul (logizesthai) lui Dumnezeu (Romani 9:7-8). Totuşi acest popor ca aceea istorici în legământ cu Creatorul lor,ocupă o poziţie unică. Doar de atunci încoace şi dun cauza venirii lui Cristos pot Neamurile să fie incluse în poporul lui Dumnezeu prin extensia legământului lui Israel.Privelegiul Israelului şi prioritate necesită că Evanghelia poate veni la Neamuri prin calea Iudaismului. Astfel Israelul ocupă un inalienabil loc în scopurile şi planurile lui Dumnezeu;dacă Neamurile participă la acestea,ei trebuie să recunoască angajamentul anterior a lui Dumnezeu cu Israelul şi tot ce determină aceasta (Efeseni 2:11-22 este o importantă recunoaştere a acestui fapt.)

Înainte de venirea lui Cristos, Dumnezeu prin Cuvântul promisiunii Sale,a făurit Israelul iarăşi conform cu scopul Harului.Cu deschiderea promisiunelor spre Neamuri,deasemenea posibilitatea ''noului Israel'' sau a ''Israelului reînoit'' este acum o relitate.Astfel Israelul şi Biserica sunt ambi creaţia Cuvântului divin.Din această perspectivă acolo nu este o diferenţă esenţială între ele.Oricum, ambele istoric şi teologic,Pavel doreşte să menţină conştienţa priorităţii Israelului şi să avertizeze Neamurile despre a deveni prea îcrezători ca nu cumva ei să uite angajamentul prioritar a lui Dumnezeu cu Israel.

5. Vinovăţia lui Israel.

Ne includerea a părţii lui Israel este atribuită de Pavel,ambelor la predistenaţia lui Dumnezeu (vezi Election) cât şi falimentului lui Israel (Romani 9:6-29).În gândierea lui Pavel aceste elemente nu sunt niciuna contradictorir nici reciprocă exclusivă.Vina Israelului este acia că mulţi israeliţi din vremea lui Pavel nu şi-au pus încrederea în Isus Cristos.El a devenit o piatră de poticnire pentru ei (Romani 9:30-10:4). Motivul pentru acest eşec să accepte pe Cristos a fost trdiţional considerat ''ca o atitudine încrezătoare'' din partea Israelului. ''Ei căutau să-şi stabilească neprihănirea lor proprie'' (Romani 10:3) acesta însemnând că acea neprihănire puteau fi obţinută prin efortul lor prpriu, acestă fiind prin fapte bune.Prin urmare aceea care au ăfcut acel presupus efort şi au avut succes au ajuns ca rezultat plini de sine.Ei au avut un zel dar unul greşit (Romani 10:2).

În mod deosebit E.P.Sanders este cel care a scris pentru a corecta această viziune generală asupra vinei lui Israel. El a argumentat că acel zel mult n-a fost greşit.Ei n-au comis eroare în căutarea neprihănirii, dar ei au căutat greşit felul de neprihănire-neprihănirea ''lor însuşi'' în sensul că a fost o neprihănire aparte a evreilor ca şi popor şi neprihănirea a vechii legi înainte de venirea la credinţă (îneprihănire Isus Cristos). Greşeala acestei neprihăniri este exclusivitatea sa şi ''venirea la credinţă'' înseamnă că salvarea lui Dumnezeu este deschisă pentru fiecare care are credinţă indiferent dacă este dintre evei sau neamuri; acolo nu se face diferenţă (Romani 10:12). Se pare că evanghelia lui Pavel a fost o ofensă pentru mulţi evrei care n-au putut înţelege şi/sau a recunoaşte zilele noi care au răsărit în Isus Cristos.Ei au văzut munca şi mesajele lui Pavel ca o absolută îneprihănire viitorul şi prosperitatea lui Israel şi ca rezultat i s-au împotrivit până la capăt. Dar Pavel n-a înţeles acesta astfel-el a văzut venirea lui Cristos ca o confirmare (Gk bebaian,Rom.4:16) a promisiunii făcute lui Avraam şi ca o extensie a legământului la includerea neamurilor credinciose împreună cu credincioşi îneprihănire Israel.El a refuzat să considere Israelul ca ''respins'' dar,doar ca şi temporar împietrit de Dumnezeu până ce se va umplea numărul de neamuri chemate la împărăţie.

6. Dublul Statut a lui Israel: Preiubiţi şi în Duşmănie cu Evanghelia.

Aşa cum aproape am notat deja,se pare că Pavel a avut un schimbător despre Israel pentrucă el a văzut poporul ca pe o entitate unită care nu ţine seama de merite sau ca pentru o greşală particulară individuală.Perspectiva lui despre Israel era atât istorică cât şi comună (ca şă distinctă fără de unele viziuni moderne care sunt teologici/istorice şi individualiste).Dar din cauza concepţiei lui care este istorică şi între timp el discutase îneprihănire actualitate,Israelul impiric,el are o problemă de definiţie.Israelul s-a supus Evangheliei;în particular evreii sunt duşmani a lui Pavel şi ai mesajului său.Dar evreii ca şi un întreg sunt moştenitori promisiunii dată lui Avraam şi confirmată prin venirea lui Cristos.

Soluţii variate au fost oferite la această problemă.Una este că Dumnezeu are două promisiuni diferite - o promisiune implicată pentru păstrători de lege pentru evrei,şi o promisiune bazată pentru credinţă numai pentru neamuri.Dar soluţia lui Pavel este diferită de aceasta.El nicidecum nu vrea să nominalizeze problema prin a susţine că toţi evreii vor fi salvaţi aparte de la Cristos,nici predicând o altă promisiune la asigurarea eventualei lor salvări.

7. Soluţia lui Pavel: Restaurarea lui Israel prin metoda Misiunii Neamurilor.

Actuala situaţie Pavel cu faţa aproape de sfârşitul misiunii sale a fost că neamurile au voit să accepte pentru Cristos dar iudeii nu.Câţiva evrei probabil încă au ţinut statornic la tradiţionala viziune că ''evreii sunt cei dintâi apoi neamurile'' că Evanghelia poate doar să permită la înintarea neamurilor după Israel a fost aproape îmbrăţişată. Pavel a avut puterea de a se lupta cu această chestiune ca unul care primul care a auzit că grecii proclamă mesajul crştin.Dar după ce el a experimentat viziunea de pentru drumul Damascului el însuşi a avut de arătat cum însărcinarea lui a avut legătură cu acestă perspectivă (vezi Convertirea şi Chemarea). Lucrând din evidenţă empirică a realităţii a lucrării Duhului printre neamuri, Pavel a venit la concluzia că ordinea de salvare a fost schimbată.''la evrei întâi'' acum înseamnă că îneprihănire timp ce irevocabilul loc a lui Israel a fost confirmat de Evanghelie,sistemul de intrare pentru evrei şi neamuri îneprihănire noua comunitate a credinţei este de fapt inventată.

Noua realitate este că neamurile precedează evreii şi de la această actuală istorică succesiune Pavel continuă a argumenta o teologie despre salvarea finală a Israelului urmată pentru cea a Neamurilor (Romani 11:12). Chiar şi respingerea Evangheliei de evrei a cauzat extinderea ei la neamuri,aşa că acum primirea Evangheliei de către neamuri va asigura întoarcerea înapoi a evreilor. Pavel vine cu această concluzie din scriptură,teologic şi dovadă empirică.Empirica dovadă a neamurilor credincioase şi a necredincioşilor evrei a fost simplu de văzut.

Dovada teologică Pavel a dezvoltat-o din convingerea sa despre credincioşia lui Dumnezeu.Pavel a fost convins că venirea lui Cristos a demonstrat că Dumnezeu însuşi este credincios şi că el se justifică ca unul care are credinţă (în Isus, Romani 3:26). Teologia despre ''rămăşiţă neprihănită'' a fost fregvent folosită în această dezbatere. Dumnezeu întotdeauna a păstrat o rămăşiţă credincioasă ca să asigure succesul final al scopului Său. Rămăşiţa poate fi privită ca şi un semn fie de judecată fie de milă,sau chiar de ambele.În Romani 9:22-29 şi 11:2-6 Pavel face aluzie la această temă. RSV-ul, textul din Romani 9:27 (care pune îneprihănire ghilimele profetul Isaia) citeşte ''prin numărul de fii alui Israel fie ca şi nisipul mării, doar o rămăşiţă va fi salvată.''Deşi a putut fi disputat în orice caz introducerea lui ''doar'' este justificată, noi avem în viziunea evanghelică un exemplu pentru tema rămăşiţei rămasă nouă despre divina judecată asupra Israelului.În Romani 11:2-6 acolo nu este îndoială că Pavel vede rămăşiţa ca un semn al speranţei de milă mai degrabă decât de judecată (deşi judecata este aproape presupusă). El foloseşte din nou un exemplu din scriptură: greşeala lui Ilie crezând că el singur a rămas din poporul credincios a lui Dumnezeu, dar Dumnezeu i-a amintit că a lăsat pentru El şapte mii care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. Pavel concluzionează ''deci la fel şi în prezent este acolo o rămăşiţă aleşi prin har'' (Romani 11:5). Pavel interpretează această rămăşiţă prezentă, ca şi credincioşi evrei, ca şi primele roade ale secerişului viitor-acesta este un semn de speranţă.Astfel ar putea fi potrivit de tradus Romani 11:5 ''deci la fel îneprihănire prezent-aproape este acolo o rămăşiţă. ''Existenta unor credincioşi evrei devine pentru Pavel un indicator la salvare a tot Israelul. Cum această salvare va avea loc conduce pentru Pavel să considere Scriptura îneprihănire lumina experienţei lui proprii,acolo fiind foarte reală ca misiunea apostolică a lui Pavel să fi inclus actual o viziune de restaurare a Israelului.Imaginea îneprihănire Isaia 49:1 a unei separări de la sânul mamei mele est folosit de Pavel în Galateni 1:15(cf.Fapte13:47;vezi profeţia,Pavel). Chemarea slujitorului la acest pasaj leagă împreună aspecte îngemănate ale mamei sale universale-să fie un înger al restaurării Israelului şi o lumină a neamurilor. Pentru această nepotrivire la viziune Pavel ca apostol al neamurilor nu cu scop îneprihănire relaţie cu Israelul. Este mai multă potrivire să-l vedem ca şi apostol al neamurilor de dragul lui Israel, deci aşa că acolo este necesară legătura dintre misiunea pentru neamuri a lui Pavel şi restaurarea lui Israel.

A fost,oricum,în Deuteronom 32,că Pavel găseşte că scriptura a sugerat o cale de urmat a rebelionului lui Israel înapoi la Dumnezeu.Când Pavel citeşte îneprihănire Deuteronom 32:21 ''o să vă fac geloşi printr-un popor care nu este o naţiune, îi voi mânia pintr-un popor fără pricepere'' el face să se înţeleagă că neamurile erau ''poporul fără pricepere,'' ''nu naţiunea''; deci el a găsit aici firul pentru care îl dezvoltă la a argumenta că misiunea lui la neamuri poate idirect aduce Israelul, prin gelozie,a recunoaşte adevărul aşa cum el îl vede.

R.B.Hays a demonstrat convingător că în Deuteronom 32 ''Pavel a găsit nu doar profeţia a Israelului lipsit de credinţă şi ultima restaurare dar deasemenea prezicerea intenţiei lui Dumnezeu de ai stârni la gelozie, prin îmbrăţişarea Neamurilor (Deuteronom 32:43).'' Hays merge mai departe cu comentariul,''este greu o coincidenţă că Pavel a menţionat explicit ambele aceste versete (Romani 10:19,15:10)'' şi el concluzionează ''Deuteronom 32 conţine Romani 'in nuce''' (Hays, 164).Pote părea ca şi când Pavel,înfăţişează cu împovărare inimile a majorităţii din poporul său,găsit în Deuteronom 32 un text care apare necruţător,judecata prezentă la speranţa viitoare.În ciuda inevitabelei tendinţe printre câţiva cărturari cu privire la Romani 9-11 ca şi accentuare fie judecăţii sau mila asupra Israelului,este limpede că în tradiţia deuteronomică le include pe ambele-''Notează atunci bunătatea şi suveranitatea lui Dumnezeu'' (Romani 11:22). Severitatea este de dragul ultimatului de compasiune a lui Dumnezeu,şi acesta este perfecta potrivire că Romani 11 sfârşeşte nu cu o respingere,dar cu restaurarea a ''întregului Israel'' (Romani 11:25).

Deci în ciuda încăpăţinării actuale alui Israel, neîntreruptul proces istoric misionari neamurilor va continua până numărul lor va fi complet,poate până când Evanghelia va fi ''semănată'' peste tot. Peregrinajul Neamurilor (Is.2:2-5) nu va avea succes,dar mai degrabă va duce la restaurarea Israelului,- Neamurile nu vor veni pentru că vor vedea gloria lui Israelului însă Israelul vine deoarece v-a vedea salvarea si gloria pe care Neamurile o au în Cristos. Pavel a fost probabil primul la propunerea acestei secvenţe, dar după cum spune Hofius; Pavel poate că a găsit suport in anumite texte din Vechiul Testament, care au sugerat-o.

Un număr de articole sunt sunt îndeaproape corelate în gîndirea lui Pavel:''Mîntuirea va veni din Sion, El va îndeparta necredinciosia de la Iacov''-cu sensul de tot poporul (nu se referă la fiecare individ in parte)va fi salvat si aceasta va duce de la moarte la înviere.Aceastava fi eliberarea finală şi justificarea Israelului asteptată în Deut.32:36-43 şi, semnificaţia pentru Pavel, cînd Neamurile se vor bucura cu Israelul(Deut.32:43).Mai important decît toate este faptul că justificarea Israelului este numai prin credinciosia si onrabilul nume al lui Dumnezeu. Ce este important din toate acestea, că misiunea lui Pavel nu poate fi privită izolat de restaurarea Israelului. Apostolul privea misiunea sa la Neamuri deopotrivă ca si un ''catalisator'' la prezenta salvare a rămăsiţei lui Israel si ca un precursor esenţial la eventuala salvare a tot Isralul,care va veni doar când va avea loc ''umplerea deplină'' a numărului Neamurilor. Atunci tot Israelul va fi salvat (Romani11:25-26).

Astfel în secvenţa opusă tradiţiilor timpurii, Israelul si Neamurile vor fi cuprinsi în salvarea lui Dumnezeu . Pe lângă aceasta ,în ciuda prezentului sau viitorului separat dintre Biserică si Israel , în final (la sfîrsit) va avea loc schimbarea absolută a separării lor, pentru că destinele lor rămân împletite în misterioasa lucrarea scopului etern a lui Dumnezeu . Astfel Israelul nu poate realiza restaurarea lui până se va împlini numărul Neamurilor, care nu pot participa la înviere fără restaurarea prioritară a lui Israel.

8. ISRAELUL ÎN PERSPECTIVA CONTEMPORANĂ

Înţelegerea lui Pavel a Israelului este gândită escatologic. Creţtinii moderni adeseori nu împărtăsesc perspectiva lui. Ei vor să stie cu precizie unde evreii contemporani, stau în relaţie cu împărăţia lui Dumnezeu -judecând mai mult din perspectiva realizată escatologic. Pavel a fost conştient ca şi oricare de divizarea dintre el şi neamul său neconvertit. Dar el îi priveste în perspectiva scopului ''ultim'' a lui Dumnezeu. Din această perspectivă ei nu sunt respinşi de Dumnezeu, dar mai degrabă ei rămân încă membri potenţiali ai Împărăţiei Sale eterne (asa cum toţi oamenii sunt).