T&T CLARK EDINBURGH 1998

Cap 5, paragraful 14 "Justificarea prin credinţă" pp. 355-70

14.4 Faptele legii în Iudaism

Justificarea prin credinţă este opusă justificării ex ergon nomou ,,prin faptele legii,, .

Înţelegerea tradiţională a frazei în teologia protestantă este aceea că ea denotă faptele bune făcute pentru a obţine sau pentru a îndeplini neprihănirea. Interpretarea este înţeleasă pe deplin în special în lumina textului din Rom 4: 4-5, unde ,,faptele,, par a fi explicate ca ,,lucrând pentru răsplată,, şi puse în antiteză cu ,,a nu lucra , ci simplu crezând,,.1 Textul post paulin din Efeseni 2: 8-9 seamănă cu o confirmare a acestuia : ,, căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni,, .

Problema cu perspectiva tradiţională reiese din ,, noua perspectivă,,. După cum am văzut, ideea că iudaismul predat în mod tipic potrivit căruia neprihănirea trebuie înfăptuită prin ţinerea legii, este o percepţie fundamentală a noului legământ. 2 Cercetarea perspectivei lui Pavel pe marginea propriilor sale atitudini şi practici precreştine a întărit ideea că Pavel, fariseul, întreţinea într-un oarecare sens ideea participării la neprihănirea legământului lui Israel ca fiind atestat şi menţinut (dar nu câştigat) prin devoţiune şi credincioşie.

Hotărârea dezbaterii dintre perspectiva nouă şi cea veche, constă în clarificarea distincţiei dintre înfăptuirea neprihănirii şi menţinerea ei. Aici trebuie să ne concentrăm atenţia asupra frazei cheie ,, prin faptele legii ,, . Înţelesul expresiei ,,faptele legii,, nu este foarte controversat. Aceasta se referă la ceea ce cere legea ,, faptele ,,3 pe care legea le face obligatoriu. Ceea ce trebuie observat, este faptul că noi nu vorbim despre o lege.4

Aceasta este o observaţie de o oarecare însemnătate, deoarece tendinţa în tradiţie a fost să se îndrepte în acea direcţie de a vedea în convertirea lui Pavel o transformare generală împotriva ideii că orice zbatere sau realizare poate fi baza acceptării lui. Pentru a fi mai exacţi trebuie sădefinim ,,faptele legii ,, ca ceea ce legea cerea de la Israel în calitate de popor al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte neprihănirea lui Israel constă în faptele legii, legământul lui Israel pe care Iehova l-a făcut cu Israel, alegându-l ca poporul Său.

,, Faptele legii,, erau răspunsul lui Israel la acel har, ascultarea pe care Dumnezeu o cerea de la poporul Său, felul în care Israel trebuia să trăiască ca şi popor al lui Dumnezeu (Lev. 18:5)5 Faptele legii este termenul pentru ,,nomism prin legământ,,6 unde ambele cuvinte sunt importante, legea funcţionând în relaţie cu legământul, legea ca expresie şi garanţie a legământului, legea ca indiciu a părţii lui Isael în acord de har cu Dumnezeu.

Ceea ce a fost prea mult ignorat sunt punctele deja dezvoltate până aici. Adică, felul în care Legea înţeleasă a venit să revigoreze ideea de Israel privilegiat. La fel cum alegerea lui Israel conduce la a afirma că neprihănirea mântuitoare a lui Dumnezeu era doar pentru Israel, tot aşa rolul Legii în a defini sfinţenia faţă de Dumnezeu, este completat de rolul separării Israelului de naţiuni. În acest fel, sensul pozitiv al ,, faptelor Legii ,, ca echivalent la discuţia asupra ascultării prin credinţă, a devenit negativ; faptele Legii nu doar menţine statutul legământului lui Israel, dar îl şi protejează de privilegiaţi.

Din acest motiv oroarea idolatriei a avut rădăcini adânci în gândirea iudaică. Evitarea idolatriei putem spune că a fost suprema ,, faptă a legii,, 7 şi cu toate că evitarea idolatriei nu este caracterizată în referinţele lui Pavel la faptele Legii 8 este vorba doar de acel zel faţă de relaţia specială a lui Dumnezeu cu Israel, care a întreţinut zelul său persecutor de dinainte9. Acolo erau, oricum alte fapte ale Legii care de dinainte îl aşezau pe Israel de partea lui Dumnezeu, şi separat de alte popoare. Termenul de circumcizie, a fost printre primele cerinţe pentru Avraam, fiind un semn fundamental a identităţii oamenilor Legământului (Gen 17 :9-14). Eşecul tăierii împrejur a unui copil de parte bărbătească, însemna excluderea din Legământ. 10 Nu ne întrebăm dacă Pavel în timpul lui putea face distincţia dintre evrei şi neamuri, prin tăiere împrejur sau netăiere împrejur.11 De exemplu studiind Sabatul, observăm că a devenit un semn distinct al identităţii şi loialităţii faţă de Legământ (Ex 31: 12-17) 12 De când Sabatul a devenit un semn al apartenenţei lui Israel, eşecul ţinerii legii Sabatului a devanit o ofensă capitală. De exemplu pentru Isaia 56:6 semnul participării neamurilor la Legământ, ar fi fost ţinerea Sabatului.

În acelaşi fel, dar mult arhetipal, erau legile de curăţire, şi necurăţire, care marca nu doar separarea păsărilor şi animalelor curate de cele necurate, dar şi o separare a lui Israel de alte popoare.13 Conform Faptelor Apostolilor, asocierea (a mâncărilor şi popoarelor necurate), se făcea doar în cazul situaţiei excepţională în care Petru se întâlneşte cu Corneliu.14 Pentru un oracol ca al lui Balaam, cuvintele următoare, deveniseră paradigmatice : Israel ,, un popor care locuieşte singur, şi care nu este recunoscut printre alte popoare (Num. 23 :9). Formularea lui Philo, indică faptul că ,,în virtutea distincţiei faţă de obiceiurile altora, ei nu se amestecau cu alţii pentru a nu fi ispitiţi să se depărteze de căile părinţilor lor,, (Mos. 1. 278).15

După cum deja am clarificat prin discuţiile despre Iudaism, (cap 14.3) criza macabeilor, a reînprospătat deopotrivă spiritul de diferenţiere al lui Israel, şi a concentrării asupra unor legii particulare, (în sensul : a încălca sau nu ), dar şi de a-şi apăra poziţia de ,,ales,, . Erau caracteristici ale religiei lui Israel pe care sirienii încercau să le elimine pentru a submina poziţia iudaică în cadrul sincretismului religios, al elenilor, prin care aceştia sperau să unifice întreg imperiu. Aşa cum literatura macabilor accentuează, practica circumciziei, şi a legilor de curăţire, acestea deveneau punctul focal al conflictului. Familii care continuau să practice circumcizia, erau condamnate la moarte, şi bebeluşii spânzuraţi de gâturile mamelor lor (1 Mac 1:60-61) ,,Dar mulţi din Israel, s-au ridicat şi au hotărât în inima lor să nu mănânce mâncare spurcată. Au hotărât să moară decât să fie spurcaţi de mâncare sau să profaneze Sfântul Legământ; şi au murit,, (1 Mac 1:62-63).

De când recent fraza ,, faptele Legii,, nu a fost atribuită lui Pavel,(lucru care în mod normal ridică semne de întrebare din partea comentatorilor), cu privire la lupta lui Pavel împotriva demonilor. Dar recunoaşterea faptului că secta de la Qumnran folosea această frază16 a fost în mod dramatic susţinut în ultimii ani prin publicarea unuia dintre cele mai importante manunscrise de la Marea Moartă-4QMMT. Documentul Miqusat Ma´ase Ha Torah17 este scrisoarea in care cineva, presupus un lider, al sectei explica altora din Israel dinsinsul halakhah al sectei. Acesta explica, cu alte cuvinte, interpretarea sectei a diferitelor legi privitoare la implinirea crucială a obligaţiilor de sub legământ. În acest caz legile se refereau strict la Templu, preoţie, jertfe,si puritate. Acestea sunt reguli care mai târziu se concentrează spre sfârşit ca şi: ,,unele fapte ale legii,, miqsat ma ase ha-Torah18 Într-un mod izbitor scrisoarea clarifică faptul că: ,,faptele legii,, sunt principalul motiv pentru care gruparea s-a ,,separat,, de restul Israelului.19 Aceste ,,fapte ale legii,, le erau impuse a se practica pentru a menţine acea separare. 20

Pentru a concluziona până aici, considerăm fraza ,,faptele legii,, referindu-se la tot ce ţine de cerinţele legii ca şi întreg, dar în contextul în care relaţia lui Israel cu alte naţiuni este o dilemă, anumite legi, în mod normal, devin mai importante decât celelalte. Ne referim în mod special la circumcizie şi legi privitoare la mâncare 21 În cadrul sectei de la Qumran, problemele esenţiale nu erau acelea dintre evrei şi neamuri, ci dintre evrei şi evrei, concentrându-se asupra jertfelor şi purităţii. De altfel, în literatura evreiască, a timpului la care ne referim, apăruseră neînţelegeri cu referire la modul în care ar trebui să calculăm aproprierea zilelor de post, fie după soare sau lună. Neînţelegerea devenise atât de acută, că fiecare ajunsese să se concentreze asupra modului în care aproapele lui reuşea sau nu să ţină respectivele posturi, având o atitudine critică, ca şi faţă de neamuri.22 În mod asemănător, referindu-ne la neînţelegerile din cadrul istoriei creştine, cu privire la botez, vorbirea în limbi. Astăzi am putea asemăna aceste neânţelegeri cu discuţii pe temele următoare : avort, preoţia feminină, ineranţa Scripturii, sau infailibilitatea Papei. Nici una dintre părţi discutând aceste controverse interne nu si-ar pune problema siguranţei crezului său sau al vreunui element important al credinţei sale. Respectivele controverse au ajuns până acolo încât statutul celui ce-şi ridica astfel de probleme era pus la îndoială.

a) Dacă analizăm primul loc în care Pavel foloseşte această expresie, Gal 2:16 ni se va părea exact descrierea problematicii întâlnită mai sus. Pavel în mod cert foloseşte expresia pentru a indica atitudinile faţă de care se opune în versetele precedente (2. 1-15). ,, Fraţi mincinoşi,, ce încercau să ascundă tăierea împrejur a lui Tit (2:4), accentuau faptele legii - în acest caz, circumcizia. Pentru aceştia credinţa în Hristos nu era suficientă.23 Deasemenea în cazul lui Petru şi a altor credincioşi evrei, care se separaseră de credincioşii dintre neamuri, - iniţial pentru că legea cerea lui Israel să se păstreze separat de ceilalţi (2:12) 24 În termenii lui Pavel aceştia s-ar fi comportat ca niste ,,evrei din sânge,, , păstrând distanţă faţă de ,,păcătosii dintre neamuri,,(2.15) 25 Ca şi Pavel aceştia insistau deasemenea asupra faptelor legii. Pentru aceştia credinţa singură nu le era suficientă. De aceea intenţia lui Pavel era să deschidă ochii lui Petru pentru a înţelege ,, nici o fiinţă umană nu poate fi justificată prin faptele Legii, ci doar prin credinţa în Hristos ,, . Deasemenea repetatele accentuări din 2.16 , subliniază faptul că doar credinţa şi nu faptele Legii este baza de acceptare în Hristos, şi deasemenea a acceptării celor în Hristos.

Iarăşi trebuie să ne punem întrebarea de ce aceste probleme s-au ridicat doar în Antiohia. Fie că principiul aplicat a fost parte a revelaţiei de pe drumul Damascului, sau a fost doar formulat de către Pavel înainte,26 ceea ce este cel mai important pentru noi, este faptul că incidentul din Antiohia a furnizat unul din cele mai mari şi definitorii momente în teologia lui Pavel şi într-adevăr în teologia creştină. În sensul acesta a fost Pavel provocat să spună ceea ce avea să devină cel mai memorabil şi rostit principiu al său27 ,,căci nimeni nu e justificat prin faptele legii, ci doar prin credinţa în Hristos,,. Evident oricum şi ,,faptele,, pe care le avea în vedere nu erau faptele făcute să atingă dreptatea, ci poruncile unei legi practicate pentru a menţine o dreptate angajată, dar care totuşi nu se separa de neamuri.28

b) Într-o discuţie care descinde din incidentul Antiohia, următoarele două referinţe către ,,faptele Legii,, se pare că au aceleaşi atitudine. ,,Datorită faptelor Legii ai primit Duhul, ori prin auzirea credinţei?,,

Pavel îţi întreabă cititorii săi din nou ,,Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?,,(Gal.3:2,5). Aici de asemenea putem să spunem că în discuţie nu era gândul cum datoriile Duhului să fie obţinute.29 Ce se discuta era dacă acele neamuri care primiseră deja Duhul (prin auzire, prin credinţă), aveau nevoie să se iudaizeze (2:14), adică să preia stilul de viaţă specific iudeilor (marcat de circumcizie, legi de mâncare şi Sabat). 30

Întrebările lui Pavel aşteaptă evident doar un răspuns. Eficienţa auzirii prin credinţă31 a făcut să se preia stilul iudeu (faptele legii) care totuşi nu era necesar.

c)Mai discutabil este Gal.3:10 ,,toţi care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem ,, pentru că este scris ,,blestemat este cine aude cuvintele Legii şi nu le face,, (Deut. 27:26). Acest verset a cauzat multă confuzie ca oricare altul. În această discuţie din cauza a ceea ce Pavel nu spune considerând de la sine înţeles. Cei mai mulţi presupun că premisa ascunsă decurge astfel: Legea cere ascultare perfectă ,,toţi cei care au fost scrişi în cartea Legii dar de vreme ce aceasta e imposibil, toţi sunt sub blestemul Legii. 32 Oricum ceva de genul acesta îşi găseşte greu înţeles în constatările pe care le întâlnim.

1) Nu este nici evident că Legea a fost înţeleasă să ceară perfecţiune în acest sens.33 Ascultarea care era cerută era în tremenii legământului răscumpărării printr-o lege promisă (deja existentă). Acea ascultare era considerată practicabilă34 şi atât Saul fariseul,ca şi Pavel apostolul, a fost de acord.35

2) Citirea obişnuită de obicei eşuează în a explica de ce Pavel aplică ,,toţi care se bazează pe faptele Legii ,, de vreme ce chiar vrea să citească ,,Toţi (fără excepţie) sunt sub blestem,,.36

Dar completarea frazei noastre cheie (faptele Legii) se pare că are în vedere pe aceiaîmporiva cărora 2.16, (prima sa apariiţie) şi discuţia sa precedentă a fost îndreptată. Aceasta înseamnă că are în vedere pe aceia care şi-au asumat ,,că faptele Legii au fost un însoţitor esenţial al calităţii de membru în legământul lui Israel, de împărtăşie în mântuirea lui Avram şi ale căror asumare şi practică, a implicat tăcerea Neamurilor , chiar şi a celor ce credeau.37

Împotriva opiniei obişnuite, derularea argumentului în 3:6-14 aduce o rezolvare mai bună. În această secţiune dezbate tema binecuvântării şi a blestemului, atât de fundamentale în promisiunile către Israel, din Genesa, Numeri şi Deuteronom,38 afirmaţia clasică a teologiei Legământului lui Israel. 39 În Galateni 3:6-9 Pavel şi-a îndreptat atenţia asupra celui de-al treilea şi cel mai neglijat element al promisiunii - promisiunea binecuvântării naţiunilor.40 Mesajul cărţii Deuteronom era că eşecul în a răspunde voii lui Dumnezeu determina dezastrul. Alternativa binecuvântării era blestemul. Pentru Pavel, acesta înseamnă ceea ce s-a întâmplat cu cei dedicaţi Legii ("toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii" ).41 Continuând să insiste asupra privilegiului lui Israel şi a separării de alte naţiuni, ei se împotriveau voii lui Dumnezeu din Evanghelie. În mod consecvent, felul în care ei înţelegeau şi practicau Legea era deficient. În ciuda celor mai bune intenţii ei, de fapt "nu stăruiau în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca să le facă". În mod constant, ei erau sub blestemul rostit în Deuteronom 27: 26.42

În concluzie, Galateni 3: 10 nu pretinde o modificare substanţială a imaginii ce se evidenţiază din această secţiune şi precedenta.

d) Întorcându-ne la Romani, întâlnim o imagine similară şi complementară. Echivalentul lui Galateni 2: 16 este Romani 3: 10, unde Pavel rezumă acuzarea "întâi a Iudeului, apoi a Grecului".43 "Nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii". Deosebit în acea acuzaţie (1: 18-3: 20) e criticarea sentimentului de privilegiaţi şi deosebiţi, exprimat de "Iudei" în 2: 17-20. Este probabil ca "faptele Legii" să rezume aici acea critică, la fel cum aceeaşi expresie rezumă împotrivirea lui Pavel faţă de tăierea împrejur şi iudaizarea în Galateni 2: 1-16. Din această expresie, nu mai mult ca din altă parte, se poate trage concluzia că Pavel, brusc, în concluzia sumară a folosit un rezultat diferit - acela al îndreptăţirii prin fapte. Citirea este posibilă doar dacă textul este citit în contextul unei dezbateri diferite.

e)Interpretarea lui 3: 20 este confirmată de revenirea lui Pavel la sursă, pe de altă parte, a afirmaţiei sale centrale. Afirmând cum se îndeplineşte neprihănirea lui Dumnezeu (3: 21-26), Pavel se întoarce încă o dată la tema laudei (3: 27-30). Romani 3: 27-30. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel dee Lege? A faptelor? Nu; nu, ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. Sau poate Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor ? Da este şi al neamurilor ; deoarece Dumnezeu este unul singur, şi El va socoti neprihăniţi prin credinţă pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă, pe cei netăiaţi împrejur.,,

O referire înapoi la critica din 2: 17-24, poate fi cu greu negată aici, deoarece acolo şi doar acolo Pavel vorbeşte de "laudă" (2: 17, 23). Această laudă este asociată în mod evident cu "Legea faptelor" . "Legea faptelor" nu exclude lauda. Dimpotrivă, se încurajează o astfel de laudă (cf. 4: 2). Apoi, din nou, lauda asociată cu "faptele" nu este considerată ca fiind o laudă în neprihănirea prin fapte. 44 Este mai degrabă o laudă privilegiul şi distincţia lui Israel (2: 17-20), cum este atestat de privilegiile şi practicile sale diferite (fapte).

Că suntem la versetele adecvate, ne indică şi continuitatea gândirii din pasaj. Logica peste care nu se poate trece, din 3: 28-29 este că, susţinând îndreptăţirea prin fapte este acelaşi lucru cu a afirma "Dumnezeu este un Dumnezeu doar al Iudeilor". "Faptele legii" sunt cele care deosebesc pe Iudei de Neamuri. 45 A susţine neprihănirea prin faptele Legii este a susţine că neprihănirea este doar pentru Iudei, înseamnă a pretinde ca persoanele credincioase dintre Neamuri să-şi asume practicile poporului evreu. Dar dacă "Dumnezeu este Unul" (Deut. 6: 4), neprihănirea nu poate depinde de faptele Legii, de adoptarea stilului de viaţă diferit al Iudeilor.46 Neprihănirea nu poate depinde de permanenta separare dintre Iudei şi Neamuri, prin faptele pe care doar Iudeii le fac, prin regulile pe care doar Iudeii le ţin, pentru a părea deosebiţi de Neamuri.

f) Pavel revine la temă la începutul capitolului 4 din Romani. "Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu" (4: 2). Asocierea permanentă între "laudă" şi "fapte" indică în mod clar că suntem încă la ideea ce apare chiar din capitolul 3: 27. Faptul că Legea nu fusese dată încă, nu l-a împiedicat pe Pavel să pună "faptele Legii" în legătură cu Avraam47 ca "neprihănit"(4: 9-11). 48

La fel se poate presupune ca adevărat şi despre 4: 6 "David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu fără fapte, îl socoteşte neprihănit". Neprihănirea lui David trebuie să fie înţeleasă în termenii iertării sale, a păcatelor sale acoperite (4: 7-8)49 mai mult decât în termenii tăierii sale împrejur sau a practicării altor fapte ale Legii.

În ambele cazuri, negarea neprihănirii prin fapte (ale Legii) este apoi dezvoltată în mod pozitiv în termenii promisiunii conform căreia Dumnezeu primeşte şi pe Neamuri la fel ca pe Iudei şi aceasta nu depinde de Lege (4: 13-17).50 Încă odată este clar că înlăturând "faptele Legii" din educaţie, înseamnă a îndepărta blocajul care împiedica Evanghelia să ajungă dincolo de limitele lui Israel, marcate de Lege.

g) Nu trebuie să insistăm mult asupra pasajelor care au rămas. Romani 9:11 şi 11: 6 revin la tema bine definită mai devreme.51 Dacă ideea nu este destul de clară, Romani 9: 30-32, de fapt repetă argumentul din 3: 27-31. Citat Romani 9: 30-32. Aceeaşi confuzie este prezentată. Israel a înţeles neprihănirea ca fiind definită de Dumnezeu doar în termenii faptelor. În consecinţă, ei au eşuat în atingerea standardului impus de Lege,52 din moment ce acesta putea fi atins doar prin credinţă. Aceasta este o interesantă confirmare a interpretării noastre precedente din Galateni 3: 10: că o înţelegere a legii şi practicarea cerinţelor sale în termenii faptelor indicate mai înainte este, de fapt, un eşec în a respecta Legea. Cu alte cuvinte, "faptele Legii " erau o problemă specific evreiască, prin aceea că ei făceau deosebire între Iudei şi credincioşii dintre neamuri.

h) Mai este de notat şi o altă trăsătură a felului în care Pavel tratează "faptele". Este vorba de presupunerea sa din altă parte că "faptele bune" sunt de dorit şi că judecata va fi în funcţie de "fapte". 53 Dacă polemica fundamentală sau chiar a lui Pavel era îndreptată împotriva concepţiei permanente a Iudeilor (şi a iudeilor creştini) îndreptarea depinde de faptele realizate. Cu greu se poate crede că Pavel nu se exprimă în mod prudent cum laudă lucrurile bune către cititori. Cu greu se poate crede că ar fi vorbit de o "lucrare a credinţei". Evident, Pavel nu a asociat "faptele Legii" cu "faptele bune".54

O corelare importantă se iveşte. În această privinţă, că "faptele Legii" nu sunt aceleaşi cu "fapte (bune)", avem o soluţie la problema persistentă cum să corelăm vorbirea lui Pavel despre judecată, conform cu faptele din Romani 2: 6-11 cu teologia neprihănirii prin credinţă. Nu există, de fapt, nici o problemă. Pentru că "faptele bune" se referă, în primul rând, la îndeplinirea cerinţelor Legii, pe care cei mai mulţi dintre semenii lui Pavel le-au privit ca pe "raison d etre", ca Israel în distincţia sa între naţiuni. Dar nimeni nu a discutat că tuturor li se cere să facă bine.55

Rezumând, deci, "faptele" împotriva cărora avertizează Pavel în mod constant erau, în opinia sa, înţelegerea greşită a poporului Israel în legătură cu ceea ce Legământul de Lege cerea. Acea înţelegere greşită s-a concentrat mai ales asupra încercării evreilor de a-si menţine separat Legământul faţă de Neamuri şi asupra încercărilor evreilor creştini de a le pretinde creştinilor dintre Neamuri să adopte un astfel de Legământ distinct . Mai mult, acea neînţelegere a însemnat o înţelegere greşită a lui Dumnezeu şi a intenţiei promise a lui Dumnezeu de a binecuvînta şi alte naţiuni.

§14.6 NEPRIH}NIREA CA REALIZARE PROPRIE.

a)Romani 4: 4-5.

Orice s-ar fi spus despre 3: 27-31, sau despre legătura dată de 3: 27 şi 4:1,56 aici textul pare destul de limpede. Prin efort uman nu se poate ajunge la neprihănire. Mesajul îndreptăţirii este pe deplin contrar: Dumnezeu îndreptăţeşte pe cel ce nu lucrează, pe cel lumesc , pe cei care nu au nimic în favoarea lor şi totul arată spre condamnarea lor. 57

Luat aşa, principiul îndreptăţirii prin credinţă este clar, iar importanţa sa este greu de pus la îndoială. Dar apare o întrebare nepotrivită. Pentru că, "luat aşa" este o formulare mai polemică decât textul însuşi. Într-un anumit context, textul nu exprimă o polemică, dar susţine un principiu. Se distinge un acord uman în modul surprinzător de operare al lui Dumnezeu: el îndreptăţeşte pe cel lumesc.

Mai mult, în lumina discuţiei noastre anterioare cu privire la "neprihănirea lui Dumnezeu"(§14.2), se ridică o întrebare importantă. Chiar şi în termenii aceştia, nu este acesta un principiu pe care Iudeii să-l considere ca fiind fundamental în relaţia lui Dumnezeu cu Israel? Ca o afirmaţie ce face diferenţă între Legământul divin dat şi un acord uman, este o surpriză pentru Iudei, sau e considerată o mare inovaţie? Răspunsul la cele două întrebări este probabil Da şi respectiv Nu. Ce se poate presupune este de ce Pavel a putut să afirme principiul fără argument-fiindcă era sigur că nu va fi disputat de nici un cititor Iudeu tipic. Aceasta înseamnă, în Romani 4: 4-5 Pavel probabil reafirmă un argument telogic, nu pentru că a fost contestat de alţi Iudei (creştini), dar mai mult ca o aducere aminte a caracterului fundamental al tuturor atitudinilor lui Dumnezeu faţă de om.58 Pavel într-adevăr, putea (pur şi simplu) să repete tactica folosită în pasajul precedent. În 3:30 el rezolvase jocul de cuvinte (enigma) credinţei în raport cu faptele Legii, apelând la axioma fundamentală că ,, Dumnezeu, e Unul ,,. De la acest principiu, acceptat se poate afirma că Dumnezeu e un Dumnezeu şi al Neamurilor, nu doar al Iudeilor. Aşadar în 4: 4-5 el probabil se referă la caracterul fundamental măreţ al tuturor atitudinilor pe care le are Dumnezeu faţă de om, inclusiv alegerea lui Israel. şi de la acest principiu acceptat, el trage concluzia că nu poate fi, decât credinţa cea care e socotită ca neprihănire.

Pe scurt, este cu siguranţă corect să considerăm marele principiu al neprihănirii, ca pornind de la Rom 4: 4-5, ce se pune sub semnul întrebării, este dacă a fost direcţionată polemic împotriva concepţiei, susţinute de oponenţii lui Pavel, iudaizatorii. Nu a fost evident până atunci că ,,faptele legii,, denotă concepţia că neprihănirea lui Dumnezeu se poate câştiga. Există bineînţeles, un anumit joc între ,,fapte,, şi ,,cel care lucrează,,. Dar ceea ce vrea să spună exact rămâne neclar. Cei care sprijină înţelegerea tradiţională spun că relaţia este unu la unu (oponenţii lui Pavel susţin ceea ce el neagă în 4: 4-5). Dar este foarte posibil ca în 4:4-5 (ca şi în 3:27,30) Pavel să treacă în mod aluziv dincolo de problema în dezbatere (faptele legii) către un punct de acord important, de unde continuă să-şi dezvolte punctul de vedere asupra problemei în discuţie.59

Acest pasaj în general subliniază expunerea îndreptăţirii. Presupoziţia este că Pavel critică aici Israelul deoarece caută să instaureze propria lor ,,neprihănire,, adică să obţină neprihănireacare este ,,a lor,, ca un lucru realizat de ei.60 Dar aceasta nu merge. Pentru un lucru greu de tradus ,,a lor,, (idian) şi denotă ,,a lor,, ca aparţinându-le lor şi nu altora, nu ,,a lor,, ca obţinut prin propriul lor efort. 61 Această interpretare are legătură cu prima parte a paragrafului 9.30-33. Presupunerea lui Israel ,,că neprihănirea era un privilegiu pentru ei şi nu pentru alte naţiuni (10:3) se corelează cu înţelegerea greşită a legii neprihănirii faptelor (9:32).62

Pentru altcineva o caractristică mai puţin observată a acestui pasaj sete evocarea tradiţie despre ,,zel,, a Israelului. 63 Este evidentă nu doar în apariţia cuvântului ,,zel,, (10:2). Dar mai există şi o aluzie în discuţie la a căuta să pună înainte neprihănirea ca fiind a lor. şi nu a altora (10:3). Pentru că verbul stesai probabil reflectă evreiescul hegin şi în particular folosirea caracteristică a verbului în legătură cu Legământul.64 De real interes este 1Mac. 2:27, convocările lui Matatias de a apăra Legământul :,,lăsaţi pe oricine este plin de râvnă pentru Lege şi va stabili Legământul său să vină după mine,,. 65 Evident e acel fel de râvnă şi loialitate faţă de legământ la care se referea avel şi aici. Încă o dată râvna a determinat raţiunea statutului privilegiat al lui Israel,66 şi încă o dată chiar acea presupunere şi determinare era de fapt o înţelegere greşită a neprihănirii lui Dumnezeu. Era o supunere a creaturii căreia Dumnezeu îi purta de grijă, nu râvna de a apăra statutul privilegiat. O corelare nu irelevantă este importanţa versetului de mai sus în expunere pentru înţelegerea versetului Rom.10:4. ,,Pentru că dacă avem dreptate, şi Rom 10:4 vorbeşte de sfârşitul Legii,,67 atunci noi putem vedea mai clar în ce sens Legea a ajuns sfârşit. Din moment ce Pavel a luat vers. 10:4 ca şi concluzie pentru expunerea din 9:30-10:4 probabil are în vedere Legea înţeleasă greşit ,, ca şi cum era prin fapte,, - 9:32. Adică Legea care apără pe eroii râvnei,(10:3c) şi care protejânu-i pe iudei, şi excluzând neamurile (10:2-3).68 Ca şi în Gal 3- 4 Legea cu rolul său temporal, ajunge acum la sfârşit odată cu venirea lui Hristos, şi posibilitatea credinţei în Hristos care există şi pentru Neamuri, la fel ca pentru Iudei. deci sublinierea caracteristică a concluziei lui Pavel, ,,Hristos este sfârşitul Legii, în ce priveşte neprihănirea pentru toţi cei ce cred.,,

c) Filipeni 3:7-9

Întrebare similară cu cea ridicată din Rom 10;3 apare şi aici. S-a referit oare Pavel la neprihănirea obţinută prin eforturile proprii când a spus ,,neprihănirea mea,,? Aceeaşi problemă este legată de răspunsul afirmativ obişnuit:69 necesitatea ca cineva să-şi obţină neprihănirea, nu făcea parte din învăţătura iudaică tradiţională; neprihănirea era mai degrabă practicarea seriozităţii (sincerităţii/ pioşeniei) Legământului. ,,Al meu,, poate fi mai repede înţeles, ca ,, ce am obţinut,,. şi este posibil să argumentăm că ultimul articol al catalogului, după Lege , un fariseu; după zel, persecutând Biserica ; ca şi neprihănire cartea este prin Lege , dezaprobare, unde alegerea personală, este mai mult decât moştenită. 70

Argumentul este încă cu toate acestea dubios. Aceasta nu înseamnă ,,eu însumi,, ci înseamnă ,,achiziţionat de mine,, . Oricum, mai mult decât a-l chema pe Isus Hristos ,,Domnul meu,, în 3:8, înseamnă o domnie determinată de eforturile lui însuşi. Dacă ,,eu însumi,, aici nu înseamnă ,,eu însumi (şi nu altcineva ),, tot ce are nevoie înseamnă că este ,,eu însumi,, ca ,,aparţinându-mi mie,, uitând de caracterul ei graţios (,,de la Dumnezeu,,) . De fapt, oricum, contrastul, cu următoarele fraze pare să fie în primul rănd între ,,care este din Lege,, şi care ,,este prin credinţa în Hristos, neprihanirea lui Dumnezeu,, 71 deci acolo poate fi o mică diferenţă, plecând de la contrastele din Galateni 2:16 şi Rom 3:28 .

Noi trebuie deasemenea să fim atenţi şi să facem distincţie, între, prima şi a doua jumătate a catalogului, în 3:5-6. Era corectă descrierea statutul lui Pavel ca fiind fariseu, zelul lui de persecutor, şi dezacordul lui faţă de neprihănire, ca ,,alegere personală,, . Dar ele au fost o intensificare a credinţei care însumează şi caracterizează întreaga listă. 72 Ele nu pot fi încă considerate ,, achiziţionare personală ,, chiar dacă este o alegere personală. Mai mult decât am văzut noi, ele au indicat acceaşi condamnare, a ceea ce a fost neprihănirea lui Israel, ce trebuia practicată de evreii loiali Legământului, şi apărată de evreii ce o practicau. 73 Dacă Pavel îi avea pe aceştia în vizor când a vorbit despre ,,neprihănirea personală,, s-a adresat fariseilor, zeloţilor (fanaticilor religioşi). În toate aceste cazuri, este dificil, să susţii pretenţia împotriva căreia, Pavel, a polemizat ,,achiziţionarea personală a neprihănirii,, . Desigur, textele pot fi astfel înţelese. Singura întrebare, ce încă persistă este în orice caz dacă acei ce au citit aceste lucruri, au schimbat chestiunea eforturilor, evreilor, prin Lege, paralel, cu acceptarea Neamurilor, acceptarea lui Dumnezeu de către oameni. Aceasta se poate întâmpla deja în Efeseni 2:8-9, unde problema pare să se fi mutat de la una a eforturilor prin Lege, la una a eforturilor umane. 74 Dar când textele în nedisputatele scrisori pauline sunt citite în contextul misiunii lui Pavel, care ies la iveală, din matriţa lui evreică, imaginea rezultată, este mai mult decât diferită. În acest context, noi avem un tablou clar, al rezistenţei violente a lui Pavel, în asumarea precreştină timpurie. Aceasta concluzionează că Dumnezeu a fost pentru Israel, dar şi pentru Neamuri, dacă ei aveau neprihănirea Lui.

Noi trebuie să dorim din punctul de vedere teologic, să insistăm pentru promovarea problemei de bază, şi să invocăm textele pauline. În sprijinul acesteia noi nu trebuie să pierdem din vedere problema cu care s-a adresat Pavel. Pericolul pe care El l-a înfruntat a fost identitatea etnică mai mult ca chemarea harului lui Dumnezeu sau precizarea semnificantă şi calificarea acelei chemări. 75 şi în spatele acesteia a fost chestiunea în care Pavel, îşi spunea versiunea lui în legătură cu evanghelia care trebuie văzută în relaţie cu Israelul şi promisiunile Legământului iudaic.

1 pg.354-355 vezi ex.Hubner, legea 121-22; şi în special Westerholm, legea lui Israel, care vede textul ca stânca solidă pe care toate celelalte cncepţii sunt întemeiate (113-14, 113-17, 119, 120 ...)
2 Această chestiune a fost făcută de către M. Limbeck, Die Ordnuny des Heils Undersuchun gen zum Ghesetzverstandnis des fruhjudentums (Dusseldorf : Patmos 1971); 29-35: ,, numai ca un răspuns şi nu ca o realizare,, (173 Ziesler a folosit fraza ,, legământul ţinând neprihănirea, (neprihănirea 95) D B Gorlington, ,,ascultarea credinţei,, : Fraza în Context Istoric (Wliny 238 Iubingen : Mohr, 1991), a demonstrat modelul nomismului legământului în Apocrife.
3 Ebraică, ma aseh; Greacă ergon. Contrast von Dulmen:,, înfăptuirea legii este nu atât îndeplinirea poruncilor individuale, cât acceptarea legii ca pe o cale a mâântuirii ,, (Teologie 135)
4 Pas Bultmann : ,, faptele Legii,, ... reprezintă faptele în general, orice fapte şi toate faptele cu fapte de merit (Teologie 1283)
5 Vezi mai sus 6.6
6 Vezi mai sus 14:1
7 Exod 20:3-6 ; Deut. 5:7-10
8 Dar ostilitatea lui Pavel faţă de idolatrie era la fel de obişnuită cu a orcărui alt evreu; vezi mai sus 2.2, şi mai jos 24:7
9 Vezi mai sus 14:3c
10 ,,Tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur... şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veşnic. Un copil de parte bărbătească netăiat împrejr în carnea prepuţului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul meu,, (Gen 17:10, 13-14) Evreul ce refuza să-şi taie împrejur copii .... era privit ca apostat, mai ales după perioada macabeilor ,, Henghel and Schwemer , Pavel între Damasc şi Antiohia.(71)
11 Rom .2:25:27; 3:30 ; 4:9-12; Gal 2:7-8;Col 3:11
12 Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci aceasta va fi între Mine |i voi, şi urmaşii voştrii, un smn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc...,, Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său... un legământ necurmat... (Exod 31:13-14,16)
13 ,,Să faceţi deosebire între dobitoacele curate şi necurate, între păsările curate şi necurate, ca să nu vă spurcaţi prin dobitoacele, prin păsările, prin toatetârâtoarele de pe pământ, pe care v-am învăţat să le deosebiţi ca necurate.
Voi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu , Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare, ca să fiţi ai Mei.,, (Lev 20:25, 26) vezi în continuare Ablehnung Ieil. 3
14 Fapte 10:10-16, 28; 11:3-12, 18; 15:8-9
15 Vezi din nou Ep. Arist . 139,142 (mai sus 14:36) Pentru tradiţia punerii deoparte dinte popoare, vezi , ex . P. Ackroyd, Exil şi Reabilitare: Studiul al gândirii evreieşti din sec 6 B.C. Londra SCM 1968)235-37 I. Neusner, Profeţia împlinită: Exil şi "ntoarcere în Istoria Iudaismului( Atlanta : Scholors, 1990) 36 Faptul că cel mai important dintre ,,obiceiurile specifice,, includea tăierea împrejur Kashrut şi ţinerea Sabatului, este recunoscută pe scară largă. vezi ex. Meeks, Primii creştini Urbani 97, Rainsaner, Pavel 167. O formă extremă a atitudinii este eprimată în Jub 22:16 Stai deoparte de naţiuni, şi nu mânca cu ei....... pentru ca faptele lor sunt necurate , şi toate căile lor sunt o pângărire, o urâciune, şi o necurăţie....

16 4 Q Flor. 1:7;1QS 5:20-24; 6:18. Moo ,, Legea ,, merită mai multă încredere
17 E. Qumran şi I.Strugnell ,Miqsott ma ase Ha-Torah. DI D 10. 5; Oxford: Clarendon, (1994); Textul şi traducerea au fost reproduse in B A R 20.6 (1994) 56-61 Traducere în Garcia Martinez. 77-85
18 Numărătoarea Qimron C 27=Garcia Martinez 113. Este fraza de la care documentulşi-a primit numele. Traducerea adoptată de Qimron, iniţial de G. Martinez (perceperile Torei), din păcate, eclipsează paralelismul. Dar la întâlnirea SBL din Chichago, nov 94 G. Martinez a luat la cunoştinţă, faptul că traducerea lui, era nesatisfăcătoare şi faptul că ,,ma ase,, se traduce mai bine prin ,, lucrările lui,, . El a revizuit a doua ediţie a traducerii (96).Vezi mai departe ,, 4QMMT,, pg. 150-151
19 Qimnron C7= G. Martinez 92, vezi şi mai jos pag 100
20 vezi ,, 4QMMT,, pg 147-48. Surprinzător, Eckstein, Verheisung 21-26, pare inconştient de 4QMMT ca şi majoritatea celor ce poartă discuţii despre lucrările legii (în contrast Bachmann, sunder 98-99
21 privind repetatele neânţelegeri ale eseului meu iniţial, privind acest subiect, (Bachmann, Sunder 92 ; Stuhlmacher, Theologie 264) ar trebu poate să subliniez că nu am pretins niciodată faptul că ,, lucrările legii,, s-ar referi doar la circumcizie, legi privitoare la mâncare sau sabat. O citire atentă a lucrării ,,Noua perspectivă,, ar trebui să ne clarifice faptul că asemănător cu Galateni 2 acestea erau doar puncte de tensiune pentru oatitudine general acceptată. Vezi deasemenea cartea ,, Yet once more ,, ; Heiligenthal, Werke 133, citată mai jos (104), şi Heil, Ablehnung 166-168.Pentru aceea care au recunoscut forţa intrpretării mele, le recomand în particular Boyarin, Radical jew 53, 119-120, 210şi Nanos, Mysteri 9-10, 177-178. 343-344.
22 Jub. 6.32-35; 1Enoh82:4-7 . vezi deasemenea Partings 104 . Vezi deasemenea cap 14.3b
23 Aceşti fraţi mincinoşi, erau botezaţi mărturisind-l pe Isus ca Mesia. Vezi Longenecker, Galateni, 50-51.
24 Echivalentul verbului ,, a separa,, (parash) este clar recunaoscut sub acest sens in prima parte a literaturii antice in 4QMMT (Qimron C7 GARCIA MARTINEZ 92). Răsunetul caracteristic al fariseilor(parushim =separati odată; vezi deaemenea cap 8 44) s-ar fi distorsinat la o confruntare cu Pavel. Vezi din nou 4QMMT pag.147-148.
25 ,,Păcătoşii,, era unul dintre termenii care folosit prin abuz a fost demonetizat in perioada post Macabee. Vezi lucrarea Galateni 132-133; deasemenea ,, ecourile polemicii dintre farisei in scrisoarea lui Pavel către Galateni,, JBL 112 (1993) 459-477; si mai sus 56; deasemenea cap. 8.3(3) sianalisa completa din Winninge, Păcătoşii, pe Galateni 2.15-18(246-250). Lui Bachmann i se părea evidentă această dimensiune a discuţiei in ciuda titlului Sunder oder u Uber treter)
26 Vezi cartea mea pe Galateni pg 119-124 şi ,, Pavel şi justificarea prin credinţă.,,
27 Această pretenţie sugerează oricum că noi luăm în consideraţie de la 2.15-21 la 2.11-14, după cum Pavel renumeşte ceea ce de fapt i-a spus Petru sau cum el, reflectând asupra a ceea ce a trebuit să spună cu privire la noile crize din bisericile Galatiei. Vezi de ex. Galateni 132, şi cele citate de Longenecher, Galateni 81-82.
28 În acelaşi an când lucrarea mea ,,Noua perspectivă,, a fost publicată, Heiligenthal a observat de asemenea funcţionarea delimitată a ,,faptelor,, în Gal.2-faptele Legii să semene ale grupului de membri (Werke 127-34) urmate de Boers, Justificarea 75-76, 91-105. Pace, mai ales Schreitor, Lege 51-57, care ignoră contextul care a scos la iveală 2.16. Dar cu siguranţă nu poate fi negat că Pavel a rezstat fapteor legii pentru că a;ţi credincioşi au rezistata asupra circumciziei şi restricţiei la masa părtăşiei în privinţa neamurilor credincioase. (ca Bachmann, Sunde 100, recunoaşte în ciuda criticilor sale precedente (92-93) C. F. von Dulmen, Teologie 24, Heilegenthal, Worke 133). Când Pavel vorbeşte de faptele Legii, el se cândeşte concret la legile legate de mâncare şi de circumcizie. Vezi de asemenea Heiligenthal, Soziologische Implikationem der paulinische
29 Este clar din curgerea discuţiei în 3:6-14 că ,,binecuvântarea lui Avraam poate fi descrisă în mod echivalent cu ;ndreptăţirea (3:6-9), sau ca ,,Duhul promis,,(3:14). Vezi mai ales S. K. Williams, ,,Justificarea şi Duhul în Galateni,, JSNT, 1987, 91-100
30 4.10 clarifică că observaţia zilelor de post incluzând Sabatul erau de asemenea printre atracţiiile îmbrăţişate de galateni (vezi 76 şi 84)
31 Pentru aceasta ca cea mai evidentă redare a frazei mai degrabă ca ,,crezând în mesajul Evangheliei,,REB, vezi S. T. Williams-,,Auzirea credinţei,, AKOE PISTEOS în Gal.3, NTS (1984) al meu Galateni 154-55, şi nota paralelă cu Rom1.5 ascultarea în credinţă (hupakoe-pisteos)-o paralelă mai relevantă decâteste imediat evidentă de vreme ce ambii termeni greceşti (akoe, hipakoe) reflectă sensul evreu, de răspuns corespunzător (Shoma), vezi mai departe 23.3 şi 45.
32 E. q. Hubner, Legea 18-20; Galateni 36. (Pavel a fost unic în rigorismul său 119-20). Schreinen, Legea ch.2, Thiel von Paul 124-26-129-130. Eckestein Verheibuig 131-33, 146-47. Altfel Sauders, Legea 23. Nu este clar cât de semnificativ este acel ,,toţi,, (toţi care au fot scrişi ) care apre în LXX în Deuteronom 27:26 şi doar în câteva ediţii C Stanley (7-21) 239.2196 Vezi de asemenea 14:34
33 Sanders Paul , Legea şi poorul; evreu 28. Rainsomen, Paul 120-27, 178-179.. Stoners recitit141. M. Crawford ,,Posibilitatea ascultării perfecte,,. Pavel şi o premisă implicată în gal. 3:10 şi 5;3, Noul T. 36 (1994, 242-58). Aceta e unul din punctele de cinsens în Dunn ,,Pavel şi Legea Mozaică,, 312
34 Observă că asumarea clară a efectului (Deut 30:11-14) este înţeles în speranţa pentru viitor ca şi în Ezechiel 36:26-27 ,,îmi voi pune Duhul în tine şi te voi face să mergi în voia mea.
35 Fil. 3:6. Rom. 8:4; 13:8-10 (fiecare poruncă) Gal.5:14 toată Legea
36 Von Dulmen ,,nu doar evreii ci toţi oamenii care stau afară, mântuirea vine prin Hristos,, Teologie 32
37 Eckstein interpretează 3:10 în lumina versetelor 2:15-17, toţi cei care caută să obţină mântuirea bazând-se pe Torah sunt consideraţi păcătoşi ca şi neamurile, care sunt călcători ai Legii dar el nu dă termenului forţa refuzând să-i considere pe iudei drepţi. Vezi deasemenea nota 101, şi comentariul meu pe galateni pg 237-238
38 Gen 9:24-27;12:3; 27:29; Numeri 23 :7-8; 24:9
39 Deuteronom 27:30
40 vezi 6.5b
41 Concepţia recentă că Pavel se referea într-un sens mai larg la faptul că Israel avea încă parte de blestemele din Deuteronom (noţiunea ca şi întreg era ca şi în exil ; în mod particular J.M. Scott ,, pentrucă toţi care se ţin de faptele legii sunt sub blestem; Wright şi Climax nici nu explică de ce sunt menţionaţi ,,toţi,, care se bizuiesc pe faptele legii,,)
42 vezi mai departe cartea Galateni 170-74. Am avut de profitat în urma cercetării făcute de doi dintre aspiranţii mei, asupra acestui pasaj : Jeffrey Wisdom & Andrew Carier
43 vezi mai sus despre Rom 2-3
44 Există din nou mister în ceea ce priveşte scolasticii, precum Kasemann (Rom 102), Cranfield (Rom 165, 170, 219) şi Hubner (Legea 115 -17) l-au putut urma pe Bultmann (Teologie 1281)
45 vezi deasemenea Raisaren, Pavel 170 -72 , Misterul 179-201. Heiligenthal, Werke 296- 311 nu reuşeşte să continue perspicacitatea anterioară. Schreiner oferă o exegeză pe Romani 3:27-28 care ignoră atât referirile precedente la laudă (2:17, 23) dar şi desfăşurarea argumentului în 3:27-30 (legea 95-103)
46 Seifrid mă critică pentru promovarea unei ,,false dihotomii între universalism (Pavel) şi particularism (iudaismul) (Justificare 64). Am avertizat şi eu asupra acestui pericol în cartea Romani (188). Nu trebuie uitat că insistenţa asupra credinţei în Hristos este o altă formă de particular, atât în literatura rabinică ca şi în scrisorile lui Pavel.
47 Pavel putea la fel de bine să se gândească la încălcarea poruncii de către Adam (Rom 7:7-11) şi să nege faptul că alegerea lui Iacov afost rezultatul faptelor. (9-11)
48 Vezi şi Cranford, ,,Avraam,,
49 Observaţi din nou neobişnuinţa formulării la Pavel ; vezi cartea mea Romani 206-7 .
50 vezi mai jos 14.7
51 Le vom folosi pentru a sublinia argumentul din Rom 9-11
52 Despre lege ca obiectiv urmărit în ciuda necunoaşterii faptului că în 9:31, obiectivul este ,,legea neprihănirii,, (legea lui Israel127-29), Westerholm întunecă ideea din 145 (,,Israel urmăreşte neprihănirea care se bazează pe credinţă ,,). Aceasta îl ajută pe el, să-lînpingă pe Pavel la o antiteză între lege şi credinţă.
53 Rom, 1Cor , 2Tim 4:18 .Necesitatea de fapte bune e mai puternic afirmată în epistolele pastorale (1Tim ,Tit)
54 1Tes, Rom 1:5
55 Cf. Snodgrass, Justificare
56 Cf. în mod particular lui R. T. Rhyne, Credinţa stabileşte legea ; R. B. Hays ,,Îl avem pe Avraam ca strămoşul nostru. Aceasta este o reconsiderare a cap 4:1 din Rom,,
57 vezi iar Westerholm, Legea lui Israel
58 ,,A îndreptăţi pe cel fără Dumnezeu,, încalcă canonul fundamental al legii legămintelor (Exod 23:7, Prov 17:15 Isaia 5:23). Dar Israel, deasemenea a ştiut că obligaţia legată de promisiunea lui Dumnezeu, era îndeplinită doar prin har. După cum recunoaşte psalmistul umil : ,, Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare?,, (Ps 130:3); Observaţi deasemenea rolul psalmului 32 în Rom 4:6-8. Bultmann este în mod sigur în favoarea celui păcătos (Teologie m1282) dar apoi rom 11:32 se referă la conceptul de milă din V. Testament. Contrastează cu Hubner care foloseşte o idee nouă, revoluţionară, pentru gândirea evreiască. (lege 119- 121,122) şi cu Martin : ,, imaginea unui Dumnezeu care caută, iubitor şi iertător care îl întâmpină pe păcătos,,
59 Cf lui Cranford, ,, Avraam,, 79- 83
60 Neprihănirea exercitată de el însuşi pentru a îndeplini prin înfăptuirea ,,faptelorLegii (Bultmann, Teologie 1283),, un statut de neprihănit prin poprialor trăire,,; (Cranfield, Romani 313); similar Hubner-Legea 121, 128-129; alţii în Romani 387.
61 BAGD ,,al meu, specific mie,,; neprihănirea colectivă pentru exclusion gentiles (G.E. Howard-Hristos sfârşitul Legii). Semnificaţia romani 10:4 IBL 88 1969) 331-337. Sonders, Pavel, Legea şi poporul vreu, 38, 140; alţi în Romani 587. Recitire 306-7. Barret nu este tocmaila subiect: ,,el (Pavel) nu spune că ei căutau să-şi instaureze propria identitate, accentuând cele practici care erau specifice evreilor şi nu erau împărtăşite de vecinii lor.(Gentile-Pavel, 83).
62 vezi mai sus 14.3
63 ex. de Westerholm, Legea lui Israel, 114-15; Schreiner, ignoră atât idian cât şi semnificaţia cuvântului ,,zel,, (Legea106-8)
64 Instaurarea legământului lui Dumnezeu (de obicei) ex. Gen.6:18; 17:7; 19:21; Deut.8:18; 29:13, dr de asemenea responsabilitate Israelului în cadrul legământutui (ier.34:18). Vezi în continuare Romani 338
65 Stesai (Rom.10:3) şi histon (1MAC.2:27) sunt părţi ale aceluiaşi verb-histemi.
66 Expresia ,,nu în concordanţă cu cunoaşterea,, Rom 10:2 exprimă probabil credinţa lui Pavel potrivit căreia statutul privilegiat al lui Israel în faţa lui Dumnezeu este de domeniul trecutului (Gal.3:19-4:7). Vezi mai sus 6.3
67 Aceasta este o dezbatere nerezolvată dacă, telos poate fi tradus sfârşit sau scop; vezi R. Badenas Christ the end of Law Rom. 10 :14 in Pauline Perspective JSNTS 10; Sheffield : JSOT 1985 ; Există o discuţie rezumată în cartea mea 589-591.Ceea ce este adesea uitat este faptul că ,, scop ,, înseamnă ,, finalul ,, includerea figurii de stil a cursei din 9:30-32 este sugerată. (Telos fiind linia de final), dar Tielman forţează întrucâtva figura de stil când sugerează că Israel şi-a depăşit ţelul.( Paul 205-208)
68 Cf. Schiler , Grunduzuge 92-93
69 Vezi Hawthorne, Philippians141 ; O Brian Philippians pg 394-396
70 Thielman, Pavel 153-54, citând dar mai puternic exprimat ca Sefried. Teza lui Seifrid este că Pavel se află în dezacord cu iudaismul, unde ascultarea era considerată ca un supliment necesar la mila promisă a lui Dumnezeu. Credinţa trebuie să se exprime în fapte. Schreinar, doar presupune, că încrederea în carne implică, încrederea şi lauda efortului propriu (lege 112-13)
71 ,,Care este din lege,, este practic acelaşi lucru cu ,,care este din Dumnezeu,,. Vezi structura plauzibilă ABBA, CDDC, a lui Reuman din Fil. 3:9-11 (neprihănire 62)
72 Observaţi forţa perfectului în 3:3. El nu mai are acea precedentă încredere în carne. 3:3 este astfel un incluzio cu 3:7-8; acesta este lucru la care a renunţat el ca urmare a convertirii sale.
73 Cf lui Sanders , Pavel, legea şi poporul evreu 43:45
74 Acest schimb de termeni în discuţie, şi folosirea nepaulină a mântuirii, ca ceva deja făptuit, care se adaugă la situaţie, datorită considerării cărţii efesenilor, la o scriere a unui paulinist (discipol al lui Pavel) nu mult după moartea lui Pavel (opinia majorităţii experţilor).
75 Astfel Pavel reafirmă ideea din Rom 6:9-13.