PENTRU DIALOG

Termenul dialog, caruia Conciliul Vatican II îi consacra un paragraf întreg în constitutia Gaudium et spes (nr. 92), este reflexul lingvistic al unui mod nou de a fi Biserica si de a face Biserica, caracterizat prin atentia fata de celalalt si fata de valorile sale si nu prin judecata, superioritate, emarginare, condamnare. În cazul de fata, atributul teologic precizeaza orientarea si structura generala a dialogului. Prin urmare, dialogul teologic înseamna dialogul credintei, dialogul fratesc, dialogul laicilor cu ierarhia, dialogul ecumenic, dialogul interreligios, dialogul Bisericii cu societatea, etc.

Cât priveste acest comportament eclezial si social, precizam ca este necesar pe de o parte, iar pe de alta nu este crutat de greutati, deoarece multa vreme am trait diferenta dintre noi ca amenintare. Ne-am suspectat unii pe altii, indiferent care a fost motivul. Datorita necazurilor, am fost împreuna uneori, dar în subconstient am ramas straini, desi traiam pe acelasi pamânt si vorbeam aceeasi limba. Trebuie sa recunoastem ca n-am avut nimic de câstigat, dimpotriva am pierdut si vom pierde mereu câta vreme vom ramâne frati separati sau certati. Domnul Cristos a spus: vai de omul datorita caruia au loc pricinile de scandal (Mt 18,7). Sa meditam cu atentie. Pentru cei care nu au auzit de Cristos si de Evanghelie, camasa fara cusatura a Mântuitorului dar sfâsiata de certurile noastre ideologice, istorice, politice, materiale, etc., constituie un scandal. Si atunci? Sa stam de vorba, sa ne cunoastem si, de ce nu, sa ne înfratim, sa ne întâlnim. În sensul acesta, avem un program minim dar substantial, formulat de cardinalul Y. Congar în renumita sa carte Chrétiens désunis, principes d'un oecumenisme catholique din anul 1937: În loc sa ne certam unii cu altii, sa cautam elementele de adevar de la ceilalti si sa le îmbratisam.

Evident, în drum spre unitatea crestinilor ne bazam în primul rând pe credinta care este darul lui Dumnezeu. În sensul acesta, vom încerca sa pregatim terenul si sa dam marturie despre El, vom încerca sa privim fiecare persoana cu ochii sai, participând la vindecarea omului, cautând partea sa de adevar, invitându-l sa paraseasca partea sa de minciuna, invitându-l, daca vrea, sa intre în Biserica. Dialogul cu ceilalti va fi un dialog fratesc. Nu vrem sa judecam pe nimeni si nici nu vrem sa dirijam pe careva. Vrem sa ne situam în inima prieteniei crestine si sa lansam, prin dialog, un apel la libertatea celuilalt. Propunem un dialog bazat pe respectul semenilor nostri, convinsi fiind ca în masura în care suntem mai aproape de Dumnezeu în acea masura suntem mai mult noi însine, adica liberi.

Dorim un dialog cu societatea, cu laicii. Nu suntem pentru confuzie si anarhie. Recunoastem ca puterea ierarhiei bisericesti nu provine dintr-o delegare a comunitatii, dar dintr-o alegere a lui Dumnezeu. Conciliul Vatican II îi îndeamna pe laici sa accepte cu promptitudine si în spiritul ascultarii crestine ceea ce pastorii lor, ca reprezentanti ai lui Cristos, au hotarât în calitate de învatatori si conducatori ai Bisericii (Lumen gentium, nr. 37).

Tinând cont si de schimbarile care au loc astazi în societatea româneasca, în special întâlnirile cu reprezentantii altor religii necrestine, intentionam si un dialog interreligios. În raport cu acesti oameni care nu au auzit de Evanghelie si nu au primit pe Duhul Sfânt, vestirea lui Cristos nu înseamna deranjarea constiintelor si valorilor proprii. Si asta, pentru cel putin doua motive: mai întâi pentru ca vestirea crestina corespunde unei porunci precise primita de la Cristos - mergeti asadar, faceti discipoli din toate natiunile (Mt 28,19) -, apoi, pentru ca oricare ar fi meritele celorlalte religii, ele nu-l pot oferi pe Cristos. Fara îndoiala, contin un Cuvânt al lui Dumnezeu, dar nu îngaduie trairea, în Cristos, a acestei relatii absolut speciale cu Dumnezeu, revelat ca Tata, care este specificul crestinismului. Pe scurt, atunci când crestinul vesteste Evanghelia unui om dintr-o alta traditie religioasa, are constiinta ca poate duce la desavârsire fericirea sa. Deci, nu este vorba de distrugerea bogatiilor specifice fiecarei religii, ci de a le conduce la desavârsire prin predicarea Învierii lui Cristos.

Dar, dialogul cel mai necesar pentru noi este dialogul ecumenic cu celelalte Biserici si comunitati crestine, în special cu Biserica ortodoxa. Pentru a evita orice fel de ambiguitate, spunem clar si deschis ca între Biserica romano-catolica si Biserica ortodoxa înca nu exista o comuniune perfecta de credinta. În privinta aceasta, perspectiva catolica asupra ecumenismului poate fi rezumata în urmatoarele puncte.

Domnul Cristos a întemeiat o singura Biserica. În ciuda vointei divine, mai multe Biserici crestine se prezinta astazi fiecare în parte ca adevarata mostenitoare a lui Isus Cristos. Ca si cum Cristos ar fi împartit... O astfel de separare înseamna infidelitate fata de vointa lui Cristos, scandal pentru oameni, piedica în fata predicarii Evangheliei. Sub impulsul lucrarii Duhului Sfânt s-a nascut marea miscare ecumenica. Participa la aceasta miscare cei care îl invoca pe Dumnezeu Treime, izvorul Unitatii si care cred ca Isus este Domn si Mântuitor. Ei doresc o Biserica a lui Dumnezeu una si vizibila, cu adevarat universala, trimisa în lumea întreaga.

O astfel de Biserica, adica Biserica unica a lui Cristos, este prezenta în Biserica catolica. În acelasi timp, nu negam faptul ca numeroase elemente de sfintire si de adevar subzista în afara structurilor sale. Aceste elemente apartin Bisericii lui Cristos si îi invita pe toti la unitatea catolica (Gaudium et spes, nr. 8). Din aceeasi constitutie pastorala despre Biserica în lumea contemporana promulgat de Conciliul Vatican II, aflam ca o singura si unica Biserica a fost instituita de Cristos Domnul (nr. 1). Aceasta unica Biserica a lui Cristos exista în Biserica catolica înca de la început (nr. 4). Fideli credintei catolice, afirmam ca darul definitiv de Biserica unica a fost comunicat înca de la început de catre Cristos Bisericii sale si ca aceasta unica Biserica nu a fost distrusa chiar daca în decursul istoriei sale bimilenare au avut loc diviziuni. De asemenea este adevarat ca diviziunile împiedica Biserica sa exprime plinatatea catolicitatii (nr. 4).

Autorul unitatii Bisericii este Sf. Duh. Succesiunea apostolica este în serviciul Duhului pentru edificarea unui singur trup al lui Cristos. Trebuie sa depasim ideea ca numai membrii unei Biserici considerata ca o societate ar fi catolici, ceilalti neavând altceva de facut decât sa revina la Biserica mama. În viziunea Conciliului Vatican II, Biserica vazuta si traita înseamna comuniune în Duhul Sfânt care o constituie neîntrerupt. Centrul comuniunii este Cristos (nr. 20). Biserica catolica nu are un scop în sine, ea vrea sa fie semnul lui Cristos (J. Desseaux, Convinctions catholiques sur l'oecumenisme, în: Théo, Fayard, Paris 1989, p. 583).

În sfârsit, orice crestin matur ar trebui sa-si puna aceasta întrebare: rugaciunea lui Isus Cristos din ajunul Patimirii este o simpla figura de stil sau o invitatie reala ca toti sa fie una?

Mai multi factori au dus la aparitia unui pluralism religios în tara noastra, o diversitate de rituri, religii, comunitati si Biserici. În lumina vocatiei universale a crestinismului, percepem aceasta diversitate ca ceva pozitiv, ca prilej de îmbogatire spirituala reciproca. Dar, pentru asta este necesar ca dialogul sa fie sustinut de credinta, de încredere în om si rugaciune.

Primul numar al revistei Institutului Teologic Romano-Catolic din Iasi contine în substanta comunicarile colocviului teologic organizat de acelasi Institut împreuna cu Facultatea de teologie ortodoxa din localitate în ultima saptamâna de rugaciune pentru unitatea crestina. Deoarece colocviul s-a încheiat cu o celebrare ecumenica la care au participat Preasfintitul Petru Gherghel, episcop de Iasi, si Înalt Preasfintitul Daniel, mitropolitul Moldovei si al Bucovinei, am inserat si omiliile acestor ierarhi.

În sens specific, întâlnirea teologica din Aula Magna a Seminarului catolic si-a propus sa faca o lectura a prezentei si lucrarii Duhului Sfânt în traditia crestina, catolica si ortodoxa, acordând atentie perspectivei ecumenice. Apoi, a voit sa arate ca nu se poate vorbi despre Duhul Sfânt decât prin Sfânta Scriptura, prin Sfintii Parinti si prin liturgia Biserici. În fine, ca raspuns la problema cu care se confrunta atât Biserica catolica cât si Biserica ortodoxa privind provocarea actuala a religiilor necrestine, s-a analizat în final raportul dintre Sfântul Duh si religile necrestine.

În general, organizatorii acestui colocviu au voit sa aprofundeze tema Duhului Sfânt întrucât El este Acela care actualizeaza în Biserica din toate timpurile si din toate locurile Revelatia unica adusa de Cristos oamenilor, facând-o vie si eficienta în sufletul fiecaruia (Ioan Paul II, enciclica Tertio Millenio Adveniente, nr. 44). Pe de alta parte, s-a dorit a fi o contributie la faza de pregatire pentru Marele Jubileu din anul 2 000. Întâlnirea de studiu la nivel local între Institutul Teologic Romano-Catolic si Facultatea de teologie ortodoxa este prima de acest fel în istoria relatiilor dintre Biserica romano-catolica si Biserica ortodoxa din Iasi. Speram sa fie începutul unei colaborari fructuoase spre slava lui Dumnezeu si binele oamenilor.

Pr. Wilhelm DANCA