CA TOTI SA FIE UNA

Apropierea de sfârsitul celui de-al doilea mileniu ne invita pe toti la un examen de constiinta si de initiative ecumenice oportune pentru a ne putea prezenta la marele jubileu, daca nu total uniti, cel putin mai aproape de depasirea dezbinarilor din cel de-al doilea mileniu.

Pentru aceasta, oricine îsi da seama, este necesar un efort comun.

Trebuie sa continuam dialogul doctrinar, dar mai ales sa ne angajam mai mult în rugaciune ecumenica. Aceasta rugaciune s-a intensificat mult dupa Conciliu, însa trebuie sa ia o amploare si mai mare, angajându-i tot mai mult pe crestini în spiritul marii cereri a lui Cristos, înainte de patimirea sa: Tata, si ei sa fie una cu noi (In 17,21).

Este invitatia Sfântului Parinte Papa Ioan Paul al II-lea adresata în scrisoarea apostolica catre episcopat, cler si catre credinciosi despre pregatirea jubileului anului 2 000 (Tertio millenio adveniente).

Este de fapt dorinta pe care a exprimat-o si Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în privinta pregatirii si întâmpinarii marelui jubileu al anului 2000 si în aceste zile particulare o preocupare a tuturor Bisericilor.

Este exigenta timpului nostru care are nevoie de apropiere, de solidaritate si unitate în fata atâtor forte ale întunericului si în fata pericolelor de tot felul.

Nu poate fi vorba de o pregatire adevarata si mai potrivita pentru marele jubileu decât în Duhul Sfânt si nici nu poate fi desfasurata o lucrare ecumenica temeinica decât în tot acelasi Duh Sfânt. Biserica nu se poate pregati pentru noul mileniu altfel decât în Duhul Sfânt. Ceea ce la împlinirea timpului s-a împlinit prin Duhul Sfânt, acum nu poate reveni în memoria Bisericii decât prin El, scria sfântul Parinte în aceeasi scrisoare apostolica.

Aceasta pregatire în Duhul Sfânt este o obligatie continua, o conditie a trairii cu adevarat a misterului mântuirii noastre, dar mai ales acum în acest an, dedicat special Duhului Sfânt îndeosebi, în aceasta perioada binecuvântata de rugaciuni pentru unitatea Bisericilor.

Felicitam din inima pe initiatorii acestui colocviu teologic, desfasurat tocmai în timpul octavei mondiale de rugaciuni, punându-se astfel si mai bine fundamentul unei rugaciuni adevarate pentru unitatea în Duhul Sfânt.

Dupa reflexiile la care am luat parte, prezentate cu atâta daruire si competenta din partea distinsilor profesori de la Institutul Teologic Romano-Catolic si Facultatea de Teologie Ortodoxa din Iasi, ne aflam în acest cadru sacru, ca într-un cenacol, pentru rugaciune.

Este de fapt actualizarea acelui moment din Evanghelia sfântului Ioan si, mai precis, din viata lui isus, din Cenacol, în Joia Sfânta: cina de taina. Acolo Isus l-a promis pe Mângâietorul, s-au desfasurat cele mai profunde clipe si trairi, atunci si acolo s-a înaltat cea mai profunda rugaciune - pentru ca toti sa fie una; în acea clipa le-a lasat ucenicilor cel mai mare dar: dragostea (In 13-17).

Timpul nostru este altul si persoanele sunt altele, dar Isus si Evanghelia sa este aceeasi si rugaciunea este la fel. Noi suntem uniti aici de acelasi Duh Sfânt pe care Isus ni l-a oferit si vrem sa-l ascultam pe el, care este prezent în mijlocul nostru, ne vorbeste si se roaga pentru noi. Noi nu vrem sa facem altceva decât sa ne rugam împreuna cu El si sa imploram acelasi lucru: ca toti sa fie una!, ca lumea sa creada.

Convertirea inimii si sfintenia vietii, împreuna cu rugaciunile individuale si publice pentru unirea crestinilor, trebuie socotite sufletul întregii miscari ecumenice si pot fi numite pe drept cuvânt ecumenism spiritual, cum îl defineste în scrisoarea enciclica Ut unum sint Sfântul Parinte Ioan Paul al II-lea, referindu-se la angajarea ecumenica (nr. 21).

Pe drumul ecumenic spre unitate, primatul îi revine fara îndoiala rugaciunii în comun, unirii în rugaciune a celor care se strâng laolalta în jurul lui Cristos însusi. Daca crestinii, în pofida dezbinarilor lor, vor sti mereu mai mult sa se uneasca în rugaciune comuna în jurul lui Cristos, ei vor deveni tot mai constienti de faptul ca ceea ce îi desparte e foarte limitat în comparatie cu ceea ce îi uneste. Daca se vor întâlni tot mai des si cu sârg în fata lui Cristos în rugaciune, ei vor putea gasi curajul sa înfrunte întreaga realitate umana dureroasa a dezbinarilor si se vor regasi împreuna în acea comunitate a Bisericii pe care Cristos o formeaza neîncetat în Duhul Sfânt, în ciuda tuturor slabiciunilor si a limitelor omenesti, ne îndeamna Sfântul Parinte în acelasi document (nr. 24).

Rugaciunea ne deschide ochii ca sa putem sa-i privim altfel pe fratii nostri, sa le vedem calitatile si valorile si sa ne împartasim din ele. Rugaciunea ecumenica este în serviciul misiunii crestine si a credibilitatii ei, pentru ca atunci când o facem si o celebram ne întoarcem de fapt în Cenacol, unde cel care se afla în mijloc este Cristos însusi.

Este asadar un motiv de bucurie sa dam ascultare inspiratiei Duhului Sfânt care ne-a determinat sa ne unim si sa venim aici împreuna, iar mâine sa mergem în alt loc, în alt Cenacol, Biserica Sf. Andrei.

Va fi un motiv de mare speranta daca acest lucru se va transforma încet în practica permanenta. Atunci convertirea inimii si sfintenia vietii va transforma Biserica în popor unit al lui Dumnezeu, unde fiecare cu valoarea si frumusetea lui se va uni într-un cor universal, spre lauda Parintelui ceresc, prin Isus Cristos Fiul sau în Duhul Sfânt.

+ P.S. Petru GHERGHEL

Episcop de Iasi