DUHUL SFÂNT - DUHUL ÎNFIERII NOASTRE ÎN HRISTOS
Omilie la Rugaciunea pentru unitate(1)
Cele doua lecturi din Noul Testament (Rom 8,14-27 si In 16,7-15) pe care le-am auzit în seara aceasta se refera ambele la lucrarea Duhului Sfânt în noi. Exista o lucrare a Duhului Sfânt în toata creatia, dar în mod deosebit este o lucrare a Duhului Sfânt în crestini. Un Sfânt Parinte comun al Bisericii din Rasarit si Apus, sfântul Maxim Marturisitorul, care avea prieten la Roma pe papa Martin si care a murit în anul 662, în exil, pentru ca marturisea dreapta credinta împotriva ereziei vremii de atunci, a spus ca Duhul Sfânt este prezent în toate creaturile si ca nu exista nici o creatura în lumea aceasta lipsita de Duhul Sfânt. si chiar creatia care nu este rationala se mentine în existenta prin puterea Duhului Sfânt(2). Dar atunci care este deosebirea între crestini si ceilalti oameni care nu au credinta în Iisus Hristos? Raspunsul sfântului Maxim Marturisitorul este cel pe care l-am auzit în seara aceasta în epistola sfântului Apostol Pavel catre Romani: Fratilor, toti cei care se lasa calauziti de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, revenind la sfântul Maxim, el spune: Duhul Sfânt în crestini trezeste constiinta ca sunt fiii ai lui Dumnezeu prin har. Deci în toate fapturile este prezent Duhul Sfânt, dar în crestini El trezeste constiinta ca suntem fii dupa har în Fiul, adica în Iisus Hristos si deci fii, copii dupa har ai Tatalui Domnului nostru Iisus Hristos, ai lui Dumnezeu-Tatal, Parintele luminilor. Deci aceasta lucrare a Duhului Sfânt în crestini nu este doar o lucrare de mentinere în existenta a omului, ci este o lucrare de introducere a lui în adâncul iubirii Sfintei Treimi. De aceea, botezul în apa si prin Duhul Sfânt înseamna introducerea noastra în interioritatea sau intimitatea Sfintei Treimi. O profesoara psihanalista crestina catolica din Franta, Françoise Dolte, citind cu atentie în limba greaca ce înseamna cuvântul baptizo, a spus: Am înteles ca, de fapt, este vorba de a afunda, a se cufunda în, a plonja în interiorul iubirii Sfintei Treimi atunci când esti botezat. Deci aceasta adânca relatie între noi si Sfânta Treime numai Duhul Sfânt ne-o poate da. De aceea, în seara aceasta am auzit cuvântul sfântului apostol Pavel ca pe noi care nu stim cum trebuie sa ne rugam, Duhul Sfânt ne ajuta. El se roaga pentru noi cu suspine negraite si el ne învata sa ne întoarcem spre Dumnezeu Tatal si împreuna cu Fiul sau cel vesnic sa spunem: Avva, adica Parinte. În limba aramaica abba sau avva, cuvântul pe care Mântuitorul l-a folosit când se adresa lui Dumnezeu Tatal (In 17,1), tradus de obicei cu parinte, este de fapt o formula de mare familiaritate si intimitate, adica Taticule. Nimeni dintre evrei nu s-a adresat vreodata lui Dumnezeu cu formula aceasta de atâta intimitate, Taticule. Deci, vedem ca Duhul Sfânt când ne învata sa ne rugam ne face sa ne întoarcem cu familiaritate spre Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos si împreuna cu Fiul sa strigam: Parinte. De aceea, noi în Liturghia euharistica avem o cerere speciala care ne pregateste pentru a rosti rugaciunea Tatal nostru: si ne învredniceste pe noi Stapâne cu îndraznire, fara de osânda, sa cutezam a Te chema pe Tine Dumnezeul cel ceresc, Tata, si a zice: Tatal nostru... Deci rugaciunea ne da o anumita cutezanta sau familiaritate în relatia cu Dumnezeu.
În Evanghelia pe care am auzit-o în seara aceasta, Evanghelia dupa Ioan, Mântuitorul ne spune ca: Daca eu nu ma voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi. Este plina de mirare constatarea aceasta, si anume ca daca nu pleaca Hristos nu poate veni Duhul Sfânt. Desigur, ca nu este vorba de o concurenta, nu este vorba de plecarea lui Hristos ca apoi Duhul sfânt sa ocupe locul ramas gol. Atunci despre ce este vorba? De ce nu poate sa vina Duhul Sfânt? Când Hristos facea minuni, le facea prin Duhul Sfânt. Tot ceea ce s-a facut de catre El, s-a facut prin Duhul Sfânt; si atunci, pentru ce ne spuna ca daca nu se duce El la ceruri nu poate veni Duhul Sfânt? Tot Sfânta Evanghelie dupa Ioan ne arata de ce pleaca Hristos si de ce vine Duhul Sfânt. Când Hristos era între oameni, era în fata lor, era vis-a-vis de noi. Dar aceasta relatie între Hristos si noi este incompleta, este adevarul oarecum incomplet al existentei noastre. Hristos nu vrea sa fie vis-a-vis de noi, El vrea sa fie în noi, sa devina viata vietii noastre (Col 3,3-4), ca noi sa avem gândul lui Hristos (1 Cor 2,16), ca sa nu mai traim noi, ci Hristos sa traiasca în noi (Gal 2,20), iar aceasta se poate realiza numai prin Duhul Sfânt. De aceea, Iisus spune ca Duhul Sfânt ramâne la voi si în voi va fi (In 14,17). Duhul Sfânt nu are fata, nu are chip. Niciodata El nu s-a aratat în chip de om, dar El este tainic prezent în fata fiecarui om întors spre Dumnezeu-Tatal prin credinta în Dumnezeu-Fiul, în Iisus Hristos. Deci El este Persoana Sfintei Treimi care lucreaza în interiorul omului, El nu apare vis-a-vis. El atât de mult se lipeste de fiinta noastra, încât atunci când voim binele pe care El ni-l inspira, ne simtim cei mai liberi oameni din lume. Când iubim pe Dumnezeu, noi ne simtim cei mai liberi, pentru ca unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este libertatea (2 Cor 3,17). Când iubim pe semenii nostri duhovniceste ca urmare a iubirii noastre fata de Hristos, atunci Duhul care locuieste în noi ne face liberi. Iar daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al lui Hristos (Rom 8,9).
Deci Mântuitorul Iisus Hristos se duce la ceruri si nu mai ramâne un vis-a-vis al nostru, dar nu este absent. El este în noi prin Duhul Sfânt; si asa cum în timpul vietii pamântesti Duhul Sfânt era ascuns în Hristos, acum Hristos este prezent tainic în Duhul Sfânt. De aceea, fara pogorârea Duhului Sfânt asupra pâinii si vinului nu avem pe Hristos euharistic; fara Duhul Sfânt Hristos nu vine la noi. Daca Duhul Sfânt nu s-ar fi pogorât peste Fecioara Maria nu aveam pe Iisus Hristos istoric (Lc 1,35), nu se putea face Întruparea. Noi marturisim împreuna în Crez ca Mântuitorul s-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria. Fara pogorârea Sfântului Duh peste apostoli la Cinzecime, nu aveam în istorie realitatea Trupului Tainic al lui Iisus Hristos, care este Biserica. Hristos instituie Biserica, iar Duhul Sfânt o constituie, El o formeaza. Deci trupul lui Hristos ca Dumnezeu-Om se constituie din Fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfânt asupra umanitatii ei. Trupul tainic al lui Hristos - Biserica - se constituie prin pogorârea Duhului Sfânt, nu asupra unei persoane, ci asupra multor persoane: iar a treia realitate mântuitoare care se numeste trupul lui Hristos este Euharistia, care se realizeaza prin invocarea si pogorârea Duhului Sfânt peste pâine si vin. Deci Duhul Sfânt ni-l daruieste pe Hristos, dupa ce Hristos ni l-a trimis pe Duhul Sfânt. Hristos s-a înaltat la ceruri, ni-l trimite pe Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt ni-l aduce pe Hristos în inimile noastre si astfel Hristos devine interior noua împreuna cu Duhul Sfânt si cu Dumnezeu-Tatal. Asadar, Treimea întreaga locuieste tainic în noi prin lucrarea Sfântului Duh. De aceea, la sfintirea Sfântului si Marelui Mir cu care se face confirmarea sau mirungerea celor botezati în numele Sfintei Treimi, exista în traditia rasariteana o rugaciune prin care se cere ca cei care vor fi unsi cu acest Sfânt si Mare Mir sa devina locuinta a Sfintei Treimi. Acesta este adevarul pe care ni-l descopera Duhul Sfânt, si anume ca: adevarata existenta este comuniune de iubire, ca în Dumnezeu adevarul este identic cu comuniunea si ca Persoanele Sfintei Treimi nu sunt una lânga alta, ci una în alta, Ele se contin si se daruiesc reciproc, iar aceasta continere si daruire reciproca se numeste în limbaj teologic perihoreza, adica fiecare Persoana divina are ca centru al vietii sale pe celelalte Persoane. Dumnezeu-Tatal exista ca sa dea viata Fiului si Duhului Sfânt, unuia prin nastere iar celuilalt prin purcedere, însa Fiul si Duhul Sfânt raspund iubirii Tatalui prin daruire totala. Ce învatam noi de aici este faptul ca relatia de iubire dintre Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Fiul este confirmata de Duhul Sfânt, caci Duhul purcede de la Tatal si se odihneste în Fiul, amintind pururea Fiului ca are un Tata si pururea Tatalui ca are un Fiu, iar noi suntem introdusi tainic de Duhul Sfânt în aceasta iubire a lui Dumnezeu-Tatal catre Fiul. De unde stim? De la botezul Mântuitorului stim. Când Mântuitorul se boteaza în Iordan, ce spune Evanghelia? Ca îndata ce El a iesit din apa, Duhul Sfânt în chip de porumbel a coborât peste El, cerurile s-au deschis si glasul Tatalui s-a auzit din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit (Mt 3,16). Dar nu s-a referit la Fiul numai ca Dumnezeu, ci la Fiul întrupat care este deodata Dumnezeu si Om. Deci iubirea vesnica dinainte de facerea lumii pe care Tatal o arata Fiului o arata acum si fata de umanitatea Fiului, implicit fata de noi oamenii; deci noi suntem introdusi în aceasta relatie de iubire a lui Dumnezeu-Tatal de catre Fiul. Acesta este tot adevarul. Tot adevarul, si anume ca Dumnezeu doreste sa locuiasca în noi si noi în El. Aceasta este unitatea desavârsita a Bisericii pentru care s-a rugat Hristos când a zis: Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia sa fie în Noi una (In 17,21).
Sfintii au cunoscut acest lucru. Duhul da marturie ca noi suntem fii ai lui Dumnezeu. Cum da marturie? Prin prezenta Lui în noi, prin prezenta în noi a iubirii Tatalui si a Fiului lui. Astfel, nici nu se poate gândi o alta unitate a Bisericii decât cea care vine de la Duhul Sfânt. În acest sens, Duhul Sfânt a fost numit de catre sfântul Vasile cel Mare Arhitectul Bisericii. Însa El este arhitect care lucreaza numai în interiorul fiintei umane si maretia lucrarii arhitecturii sfinteniei pe care o lucreaza Duhul Sfânt în oameni este respectul libertatii si al iubirii noastre fata de Dumnezeu.
Când Duhul Sfânt lucreaza în noi ne respecta libertatea pentru ca noi sa-l iubim în mod liber pe Dumnezeu. De aceea, în unii oameni El lucreaza în stare de bucurie, pe altii îi apropie de Dumnezeu prin lupta, prin suferinta. Totusi, suspinurile acestea negraite nu sunt numai suspinuri de suferinta, sunt de suferinta datorita pacatului, dar exista si strigate negraite de bucurie; si aceasta ne arata ca Duhul Sfânt ne pregateste pentru Împaratia lui Dumnezeu, adica Împaratia Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, pe care noi o proclamam ca tainic prezenta, ca arvuna, ca anticipatie si spre care ne îndreptam. Biserica este îndreptata prin Duhul Sfânt spre împaratia Sfintei Treimi. Iar sfântul apostol Pavel precizeaza ca împaratia lui Dumnezeu nu este mâncare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie în Duhul Sfânt (Rom 14,17). Duhul Sfânt creaza pace în sufletele noastre, Duhul Sfânt creaza bucurie în sufletele noastre. Oamenii care se roaga autentic si mult se schimba în bine. Noi acum rugându-ne pentru unitate crestina, trebuie sa întelegem ca niciodata nu se realizeaza cu adevarat reconcilierea si unitatea decât atunci când Duhul Sfânt ne ajuta sa biruim pacatul din noi, egoismul din noi si sa simtim ca nu noi, ci Hristos traieste în noi. Când slabeste rugaciunea si iubirea pentru Hristos, slabeste si dorinta de unitate sfânta. Secularizarea înseamna slabirea comuniunii cu Hristos si de aceea se slabeste si unitatea între crestini. Sfintii se întâlnesc între ei apropiindu-se de Dumnezeu; pe masura ce noi ne apropiem de Dumnezeu, tainic se apropiem unii de altii.
Sa-l rugam asadar pe Duhul Sfânt sa ne ajute sa întelegem ca adevarata comuniune se afla pe deplin în Sfânta Treime, pentru ca Ea este iubire eterna si se afla în Biserica lui Hristos, pentru ca în Biserica ni se ofera începutul vietii si comuniunii vesnice de iubire cu Sfânta Treime. Sa-l rugam pe Duhul Adevarului si al Iubirii sa ne ajute sa biruim dezbinarea din interiorul sufletului nostru mai întâi si apoi pe cea din jurul nostru, pentru a putea fi împreuna-lucratori cu Duhul Sfânt Mângâietorul în marturisirea unitatii pentru care s-a rugat Hristos Domnul catre Dumnezeu-Tatal.
+ Î.P.S. DANIEL
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei