DUHUL SFÂNT SI UNITATEA ÎN CREDINTA
Scopul si motivatia colocviului teologic interconfensional
Suntem în saptamâna de rugaciune pentru unitatea în credinta. Se înalta în aceste zile o implorare aproape generalizata pe tot cuprinsul pamântului ca sa se împlineasca dorinta Mântuitorului nostru, Isus Cristos: ...ca toti sa fie una, dupa cum tu, Tata, esti în mine si eu în tine, ca si ei sa fie una în noi, pentru ca lumea sa creada ca tu m-ai trimis (In 17,21).
Garantul si realizatorul acestei opere nu poate fi decât Duhul Sfânt.
În filonul religios crestin, pornind chiar de la radacinile sale veterotestamentare, exista o realitate care traverseaza si umple spatiile si veacurile: Dumnezeu este prezent si activ în lume si în viata noastra printr-o forta pe care o numim Duhul Sfânt(3) si pe care îl marturisim în Crez ca pe Domnul si de viata datatorul,... care împreuna cu Tatal si cu Fiul este adorat si premarit. Pe acest Duh Mângâietor Isus a promis ca Tatal îl va trimite... ca sa fie cu voi pentru totdeauna... El ramâne la voi si va fi (locui) în voi (In 14,16-17). Este o prezenta activa pentru ca ne învata tot adevarul (In 14,26) si ne introduce în taina lui Cristos pentru a ne face martorii sai (In 14,26-27). Este deci o prezenta vivificanta si transformatoare. Noi suntem temple ale Duhului Sfânt (Rom 8,9-11; 1 Cor 3,16). Persoanele noastre devin pietrele vii ale acestui templu în masura în care ne convertim în sacrificiul spiritual (1 Pt 2,5). Pâna si trupul nostru, vivificat de Duh, devine glorie a lui Dumnezeu (1 Cor 6,19-20).
Aceasta prezenta a Duhului Sfânt este însasi prezenta lui Dumnezeu unul si întreit, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt. E o comunicare reala, personala si vitala: Iubirea lui Dumnezeu a fost revarsata în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost daruit (Rom 5,5). Suflul de viata pe care Dumnezeu l-a suflat în primul om (Gen 2,7) a fost prima comunicare a Duhului. Acum, în Cristos, aceasta comunicare ne face fii ai lui Dumnezeu, partasi ai filiatiunii divine a lui Isus (Gal 4,4-7). Aceasta este inima noua profetizata de Ezechiel ca o noua revarsare a Duhului în timpurile mesianice (Ez 36,26-27). Este sarutul lui Dumnezeu Iubire si Tata, care ne ridica la înaltimea Chipului sau, pentru a revarsa în noi filiatiunea divina participata (Os 11,4)(4).
Aceasta prezenta si comunicare ne face Biserica, Trupul mistic al lui Cristos si poporul lui Dumnezeu (Ef 1,22-23). Este o actiune de sfintire care ne uneste în caritate, pentru a fi reflectarea lui Dumnezeu-Iubire. Biserica adevarata exista în masura în care este o comunitate de frati uniti în aceasta iubire, care este imaginea iubirii din Sfânta Treime. Astfel Biserica universala se prezinta ca poporul care-si are unitatea din unitatea Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfânt(5).
Biserica creste mereu datorita lucrarii Duhului (Fap 9,31). El le explica celor credinciosi semnificatia profunda a învataturii lui Isus si a misterului sau. El, astazi, ca si la începuturile Bisericii lucreaza în cei care se lasa cuprinsi si condusi de el, le sugereaza cuvintele pe care n-ar putea sa le gaseasca singuri, si, în acelasi timp, predispune sufletele celor care asculta ca sa fie deschise si sa primeasca Vestea cea Buna si Împaratia care le este vestita(6).
În acelasi timp lucrarea Duhului Sfânt împinge Biserica sa-si traiasca dinamismul sau apostolic prin pregatirea întâlnirii finale a întregii omeniri cu Cristos (Apoc 22,17-21). Este dinamica escatologica a Bisericii peregrine ca sacrament universal de mântuire(7).
În aceasta dinamica, celebrarea Jubileului din Anul 2000 capata o accentuare aparte ca tensiune de asteptare activa a ultimei veniri a lui Cristos (Fap 1,11). Masurarea timpului acceptata în mod obisnuit se face tinând cont de nasterea lui Cristos, momentul împlinirii timpurilor, când Dumnezeu l-a trimis pe Fiul sau, nascut din femeie..., pentru ca noi sa primim adoptiunea de fii (Gal 4,4-5). Or aceasta întrupare a Fiului-Cuvânt s-a facut prin Lucrarea Duhului Sfânt (Lc 1,34-35; Mt 1,18.20-21). De aceea Biserica marturiseste în Crez S-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioara si s-a facut om. Prin lucrarea Duhului Sfânt s-a facut om cel pe care Biserica îl marturiseste ca FIUL de o fiinta cu Tatal, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu creat. În acest sens Jubileul Anului 2000 are un caracter cristologic pentru ca celebreaza aniversarul Nasterii, Întruparii lui Isus. Dar în acelasi timp are si un caracter pneumatologic pentru ca misterul Întruparii s-a realizat prin lucrarea Duhului Sfânt, a acelui Duh, consubstantial cu Tatal si cu Fiul, care este în absolutul misterului lui Dumnezeu unul si întreit Persoana-Iubire, darul increat, care este izvorul vesnic al oricarui dar provenind de la Dumnezeu în ordinea creatiei, principiul direct si, într-un anumit sens, subiectul autocomunicarii lui Dumnezeu în ordinea harului. Misterul Întruparii constituie culmea acestui dar, acestei autocomunicari divine. Zamislirea si nasterea lui Isus Cristos sunt lucrarea cea mai mare savârsita de Duh în istoria Creatiei si a Mântuirii: harul suprem, izvorul oricarui alt har.
Asadar Biserica nu poate sa se pregateasca pentru acest Jubileu decât în Duhul Sfânt. Ceea ce s-a realizat la împlinirea timpului prin lucrarea Duhului Sfânt nu poate sa se actualizeze acum decât prin lucrarea lui. Prin lucrarea lui misterul rascumpararii poate sa devina prezent în noua faza a istoriei omului pe pamânt.
Acestea sunt motivatiile alegerii acestei teme pentru colocviul nostru teologic(8).
pr. Alois BULAI