REVELAREA LUCRARII DUHULUI SFÂNT
ÎN VECHIUL TESTAMENT
Dumnezeul propoveduit de Sfânta Biserica nu este Dumnezeul conceptelor fiolosofice, ci este un Dumnezeu Persoana revelat într-un timp si spatiu bine determinat. Este adevarat ca revelarea Unui Dumnezeu într-o singura Fiinta si trei Ipostasuri, conform traditiei israelite consemnata în cartile biblice vechitestamentare, s-a realizat progresiv în functie de progresul spiritual al omului. De aceea Persoanele Treimice nu apar destul de clar de la început. Chiar daca nu sunt numite de la început, Biblia relateaza totusi despre implicarea nemijlocita a Persoanelor Treimice în actul creatiei (Gen 1,26). Astfel sintagmele: Sa facem pe om dupa chipul si asemanarea dintre noi (Gen 3,22), si Haidem dar, sa ne pogorâm si sa amestecam limbile lor (11,7) sugereaza fara nici un dubiu colaborarea Treimei la toate etapele creatiei. Dovada cea mai clara a participarii Sfântului Duh alaturi de Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul ne-o da psalmistul când exclama: Cu Cuvântul Domnului, cerurile s-au întarit si cu Duhul gurii Lui toata puterea lor (Ps 32,6). Cu toate acestea, în perioada biblica, la care ne referim, cu greu se poate identifica cea de-a Treia Persoana divina cu un ipostas (2Sam 23,2; Agheu 2,5) ca în cartile neotestamentare.
La început când pamântul era lipsit de forma si gol, Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor spune primul agiograf pentru a sublinia calitatea lui de principiu al vietii. Dupa ce mai întâi s-a purtat pe deasupra apelor în scopul de a le încalzi si de a le da viata, dupa remarca Sfântului Vasile cel Mare, în chipul pasarii care acoperind cu aripile sale ouale, le încalzeste comunicându-le o putere vitala din propriu sau corp, în sensul pregatirii apelor primordiale ca sa produca fiinte vii(9), continua sa ramâna în lume ca o forta nevazuta a carei actiune, usor sesizabila, patrunde întregul univers(10).
Când se refera la aducerea la existenta a lumii, Moise afirma ca Duhul lui Dumnezeu sau Ruach Elohim, avea misiunea de a pluti pe deasupra apelor, ceea ce denota, pe de o parte, provenienta Sa divina datatoare de viata, iar pe de alta participarea activa si nemijlocita la actul creatiei, dupa care continua sa-si faca simtita prezenta în creatie ca energie divina purtând ordinele lui Dumnezeu pâna la marginile lumii(11).
1. Numele Duhului în Vechiul Testament
Fara a se face o distinctie clara între harul Duhului Sfânt ca energie necreata ce-si face simtita prezenta concreta în lume, în diverse chipuri, si Persoana Duhului ca ipostas divin deopotriva cu Tatal si cu Fiul, Biblia utilizeaza din abundenta termenul Ruach cu o foarte larga paleta de semnificatii(12).
Pe lânga termenii nefes si nesemah cu sensul de principiu vital, uneori chiar cu elementul rational (Pilde 20,27) al carui corespondent grecesc este , în majoritatea textelor sacre se foloseste cuvântul Ruach pentru a exprima ideea de spirit, duh, asa cum l-au si redat majoritatea traducerilor. Radacina verbala triconsonantica R-u-ch în limbile semitice se utilizeaza predominant pentru a exprima miscarea aerului, respiratia, etc., iar textele biblice, ca forma substantivala feminina sau masculina redau notiunea de: aer, vânt, suflare, adiere, furie, spirit, suflet, fire, temperament, etc. Împreuna cu substantivul chajjm, adica Ruach chajjm exprima ideea principiului vital, asa cum si apare în cartea Fac 6,17: Si iata, Eu voi aduce asupra pamântului potop de apa ca sa pierd tot trupul de sub cer în care se afla suflu de viata, iar când este urmat de numele lui Dumnezeu atunci el desemneaza fara îndoiala Duhul Lui sau chiar inspiratia divina.
Foarte adesea aghiografii mai ataseaza substantivului Ruach si numele proprii ale lui Dumnezeu, inclusiv forma contrasa "El" (Iov 33,4). Cu toate acestea în cartile Vechiului Testament care vorbesc insistent despre Ruach nu se exprima prea deslusit calitatea de persoana a acestuia, totusi din contextele referitoare la maniera în care se implica în creatie se poate întrezari Persoana Duhului Sfânt ca a treia Persoana divina. Deci chiar daca Ruach-Iahve nu se identifica întotdeauna cu Persoana Duhului, exceptând poate profetia lui Isaia (63,11; 32,15) în sensul ca nu se afiseaza în lume ca un Ipostas, totusi Scriptura reveleaza aspecte mereu noi ale puterii divine si ale prezentei acesteia în creatie în care se poate întrezari Duhul. De multe ori textele biblice nici nu prea fac distinctie când este vorba despre Duhul lui Dumnezeu si cel al omului. Probabil pentru a se sublinia destinul comunitar al celor doua entitati.
Dintre numeroasele semnificatii ale termenului Ruach cele mai frecvente sunt cele de vânt si suflare. Aceste doua sensuri ale cuvântului au ceva tainic în ele, asa cum de fapt a si vrut s-o sublinieze Domnul Hristos care în convorbirea avuta cu Nicodim a spus ca Duhul este precum vântul pe care nimeni nu-l vede, dar caruia îi simte efectele (In 3,8). Într-adevar Scriptura ni-L descopera pe Duhul comportându-se adesea ca si cel mai obisnuit fenomen natural, vântul, ca o forta incomparabila de pe pamânt, distrugând cu furia lui case, dezradacinând copaci seculari sau scufundând corabii (Iez 13,13; 27,26), alteori trimite ploi binefacatoare asupra pamântului facându-l sa rodeasca. (1 Rg 18,45). La fel este si suflul respirator al omului care chiar daca de cele mai multe ori abia este perceptibil lucrarea lui este imensa pentru ca are darul de a mentine viata în corp(13).
Fiind partas cu Tatal si cu Fiul la actul creatiei, fara de El nimic n-ar putea exista din cele ce sunt(14), caci El continua sa creeze asa cum remarca la timpul sau psalmistul: Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei înnoi fata pamântului (Ps 103,31). Atâta vreme cât ramâne în om, acest ruach de sorginte divina are capacitatea de a face dintr-un trup inert o fiinta vie (Gen 2,7). Pe de alta parte se poate usor constata ca aproape tot ceea ce tine de manifestarile sufletesti precum teama (Gen 41,8), mânia (Jud 8,3), bucuria (Gen 45,27), modifica mai mult sau mai putin chiar suflul respirator al omului(15). De aceea apare ca destul de justificata întrebuintarea termenului Ruach si pentru notiunile de temperament, pasiune, mânie sau ca sediu al sentimentelor ori al gândurilor omului.
2. Duhul lui Dumnezeu sustinator al vietii
Urmat de numele propriu Iahve, termenul biblic Ruach cu sensul de duh desemneaza o forta extraordinara care actioneaza de cele mai multe ori benefic asupra naturii si în special a omului stapânindu-l în toate actiunile sale, în existenta sa fizica si psihica dându-i puteri nebanuite(16). Desi îl stapâneste, în raporturile cu omul, Duhul da dovada de o delicatete deosebita neatentând niciodata la libertatea lui (Ies 3). Tocmai pentru a sugera delicatetea Duhului, arta iconografica îl reprezinta în chip de porumbel.
Despre puterea si actiunea minunata a Duhului da lamuriri suficiente Iezechiel când descrie prin viziune învierea poporului biblic, icoana a învierii universale (In 5,21; Rom 4,17; 2 Cor 1,9 ); Asa graieste Domnul Dumnezeu oaselor acestora. Iata, Eu voi face sa intre în voi Duh si veti învia (37,5,9,10). Fiind Duh de viata facator al Domnului ce creeaza si întretine viata, El se identifica uneori chiar cu Fiinta lui Dumnezeu Însusi care da viata poporului ales (37,14). Cu alte cuvinte Ruach este Cel care exprima relatia dintre Dumnezeu si creatura si în aceeasi masura dependenta omului slab de puterea imensa si binefacatoare a lui Dumnezeu. Desi, dupa citatele Scripturii, viata a aparut, dainuie si este salvata, atunci când se impune, prin acest Ruach vivificator ce vine exclusiv de la Dumnezeu, manifestându-se uneori ca o putere extraordinara asupra omului, în special a spiritului acestuia. Cea mai uimitoare manifestare a Duhului Sfânt în perioada de pregatire a omenirii pentru întruparea Domnului este darul profetiei (Num 11,25-35; 1 Rg 19,20-21). Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu descopera profetului voia si planurile Sale mântuitoare. Numai prin inspiratia Duhului se face preceptibil în sufletul profetului glasul Celui ce rosteste cuvântul: Atunci m-a ridicat Duhul si-am auzit îndarat un glas ca un tunet (Iez 3,12), iar la auzirea unui astfel de cuvânt plin de putere, profetul devine si el capabil sa comunice cuvântul cu multa putere(17). Astfel numai datorita Duhului, profetii sunt capabili sa discearna viitorul caci le sunt luminati ochii sufletului, iar faptele, indiferent de loc si de timp, devin cu totul transparente pentru ei, ca urmare a descoperirilor pe care le face Duhul(18). Numai Duhul poate provoca în ei o stare deosebita pe care alti oameni n-o pot experimenta (Num 11,25-29; 1 Rg 10,6-10; 2 Rg 2,16), sau îi transporta în chip minunat spre a finaliza diverse misiuni încredintate de Dumnezeu.
Din cauza intimitatii lor cu Duhul Sfânt, profetii au si fost numiti uneori purtatori de duh sau depozitari ai Duhului lui Dumnezeu(19). Prin mijlocirea Duhului Sfânt, atât viziunile cât si cuvântarile profetilor aveau menirea de a descoperi absolutul. Gândirea teologica a profetilor este patrunsa de bucuria de a fi gasit prin Duh sursa vietii vesnice. Prin lucrarea Duhului în ei, profetii nu raspundeau neaparat unei necesitati general umane de a cunoaste trecutul sau viitorul, ci a cunoasterii lui Dumnezeu(20). Lucrarea Duhului este remarcabila deoarece servindu-se de persoanele profetilor se realizeaza un dialog permanent între infinit si finit, între Dumnezeu si om(21). Numai gratie Duhului divin, profetii cunosc cu adevarat voia lui Dumnezeu si se afla totdeauna în adevar. Astfel lor li se încredinteaza odata cu misiunea de a profeti si puterea rationala în sensul unei luminarii a mintii ca sa descopera si sa propoveduiasca adevarul. Ne încredinteaza de aceasta profetul Miheia: Iar eu multumita Duhului lui Dumnezeu sunt plin de putere, de dreptate si de tarie, ca sa vadesc faradelegea lui Iacob si pacatul lui Israel (3,8). Prezenta Duhului are darul de a întari puterea cunoasterii sporind si capacitatea de judecata(22). Duhul îl ajuta pe profet sa participe partial la cunoasterea pe care o are Dumnezeu însusi întrucât numai Duhul cunoaste chiar si adâncurile lui Dumnezeu. Extraordinara viziune a lui Iezechiel este tot efectul puterii Duhului (3,12, 14; 8,11,24).
3. Alte lucrari ale Duhului Sfânt în lume
Cu toate imprevizibilele si spectaculoasele lucrari ale Duhului prin profetii biblici, trebuie sa subliniem ca Scriptura prezinta si alte multiple forme de manifestare a Acestuia în lume. Astfel nu de putine ori, Duhul intervenea în lumea israelita pentru a restabili ordinea morala. Atunci era revoltator desconsiderata de om (Jud 9, 23). Într-adevar una dintre lucrarile majore ale Duhului Sfânt este aceea de a trezi în om fortele morale(23) sporind în el judecata (mispath), întelepciunea (hokmah) sau dreptatea (tedaka'h) - (Isaia 32,16), dorinte de a respecta cu fidelitate legamântul Domnului (Agheu 2,5), sfintenia (Ps 50,12; Iez 36,27; 39,29). Scopul prioritar al prezentei Duhului divin în lume era de a spori capacitatile intelectuale si morale ale omului. Astfel mesterii Betaleel si Oholiab, implicati în confectionarea cortului sfânt erau plini de Duhul dumnezeiesc, de întelepciune, de pricepere, de stiinta si de iscusinta la tot lucrul... (Iez 31,3-6).
În ce priveste coborârea Duhului asupra unei persoane, cu exceptia profetilor, la care avea loc instantaneu, aceasta era într-un fel provocata de ungerea cu untdelemn sfintit de catre arhireu (1Sam 10,1) împartasind darul profetiei sau al întelepciunii de care beneficiau în special cei pe care îsi pusese Moise mâinile (Deut 34,9; Num 11,17,25,29). De fiecare data când Scriptura afirma ca Dumnezeu îi împartaseste omului o parte din Duhul Sau, vrea sa sublinieze prin aceasta o actiune de desavârsire a omului. Prin împartasirea Duhului, omul cu trup (basar) slab primeste puteri suplimentare ce-l ajuta sa savârseasca acte benefice pentru comunitate si sa respecte poruncile divine expuse în decalog. Tot prezenta Duhului, în anumite persoane biblice, era cauza unei forte fizice iesite din comun (Jud 13,25). Peste judecatorul Samson s-a coborât Duhul lui Dumnezeu în mai multe rânduri potentându-i la maximum fortele fizice facându-l capabil sa înfrunte cu succes un leu tânar si un mare numar de filisteni (14,5-6; 16,20). Puterea sa neobisnuita era cauzata de Duhul lui Dumnezeu cu care venea în contact caci era un nazireu al Domnului. Aghiograful era deplin constinet de puterea si lucrarea Duhului Sfânt în lume si de aceea îi si avertiza pe contemporanii sai, si nu numai, ca împaratul nu se mântuieste cu ostire multa si nici uriasul cu multimea tariei lui (Ps 32,16-19; 43,8).
Aproape întreaga istorie a mântuirii ce a premers întruparii Domnului este marcata de prezenta Duhului care actioneaza în diverse moduri. Când vine în contact cu oamenii, Duhul îi transforma amplificându-le capacitatile fizice si sufletesti ajutându-i sa îndeplineasca fapte deosebite, ca în cazul unor nazirei. Ca si profetii, nazireii erau în mijlocul poporului lor un fel de martori ai lui Dumnezeu(24).
De notat ca majoritatea textelor sfinte care relateaza despre implicarea Duhului în actiunile umane subliniaza cu insistenta ca acestea aveau un aspect exclusiv comunitar urmarind salvarea comunitatii de credinciosi si foarte rar a persoanelor izolate. De asemenea actiunea lui este bivalenta, în sensul ca se resimte atât pe planul material cât si spiritual. Predominanta ramâne însa influentarea pozitiva a spiritului uman. Aceasta reiese din faptul ca transformarea interiorului persoanei o face capabila sa raspunda întotdeauna cu promptitudine chemarii divine. Mai ales actiunea spirituala prevesteste sfintenia realizata de Duhul Sfânt în Noul Testament când cu acordul persoanei ce a marturisit credinta în Hristos si a primit botezul în numele Sfintei Treimi, Duhul lui Dumnezeu lucreaza cu precadere asupra spiritului sau(25) ca un duh al binelui.
În lucrarea sa permanenta în lume, Duhul a actionat în functie de progresele revelatiei si a maturitatii spirituale a omului. Astfel pâna la profeti, Duhul lui Dumnezeu se manifesta înaintea oamenilor influentându-i mai mult din exterior, dar începând cu acestia, prezenta sa devine mai sesizabila prin taria spirituala data lor(26). Si într-un caz si în altul însa credinciosii israeliti au realizat prezenta permanenta a Duhului în lume, prezenta remarcata si de psalmist când zice: Unde voi merge de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi? De ma voi sui în cer, Tu acolo esti. De ma voi coborî în iad, de fata esti... (Ps 138,7-8). Desi psalmistul se refera la o prezenta permanenta a Acestuia în lume era mai pregnanta în hotarele lui Israel decât la pagâni si va fi mai insistenta si mai lucratoare la crestini. De altfel pe masura ce se încheie perioada de pregatire a omenirii pentru Întruparea Fiului lui Dumnezeu, manifestarile Duhului tin mai mult de interiorul omului actionând preferential asupra spiritului si de aceea si este mai putin sesizabil. Cu toate acestea lucrarea este mai eficienta îndeplinindu-si pe deplin scopul contribuind la reînnoirea oamenilor încât cu adevarat se poate vorbi de o noua creatie asa cum si anuntase profetul Iezechiel (11,19; 18,31; 36,26; 37,1-14).
4. Raportul dintre Ruach si Hristos
Facând o sumara paralela între modul de implicare a Duhului în creatie în perioada Vechiului Testament si prezenta lui în Hristos, conform textelor biblice se poate constata o deosebire categorica, în vremea aceea, ca de altfel si dupa întrupare, acelasi Hristos favoriza lucrarea Duhului în lumea israelita asupra anumitor persoane pregatind venirea mai deplina în Legea cea noua. În Legea veche coborârea si colaborarea Duhului cu oamenii era limita la anumiti drepti, arhierei judecatori, nazirei si profeti cu menirea precisa de a-si sprijini semenii. Domnul Hristos primeste pe Duhul întreg si ramâne asupra Lui în toata lucrarea sa mântuitoare(27). La poporul biblic, persoanele care beneficiau de pogorârea unui dar al Duhului nu se bucurau permanent de acest avantaj. Experienta lui Samson este destul de elocventa în acest sens. El dovedea o forta fizica iesita cu totul din comun doar atunci când era atins de Duhul, în rest era un om ca toti ceilalti. Lucrarea lui Samson este icoana lucrarii credinciosului din legea harului care întarit fiind de Duhul venit lui prin jertfa lui Hristos poate înfrânge taria vrajmasului.
De asemenea, lucrarea Duhului în perioada biblica de dinaintea întruparii se limita la anumite persoane din sânul poporului ales, pe când dupa pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime a devenit posibila revarsarea nelimitata a Acestuia peste toti oamenii de pretutindeni si pâna la sfârsitul veacurilor, dupa cum luminat de Duhul, anticipase profetul Ioel (3,1-2).
Din momentul Cincizecimii, Duhul Sfânt îsi gaseste un permanent mediu de actiune în sufletele oamenilor, iar actiunea Sa nu se mai limiteaza la impresionarea lumii prin acte extraordinare ci îi sfinteste pe cei care colaboreaza cu el.
Printre alte lucrari ale Duhului Sfânt în lume a fost si ramâne si aceea de conciliere între Dumnezeu si om si desigur între oameni. Prezenta sa în inima credinciosilor este imperceptibila dar se poate sesiza rezultatul lucrarii sale ce contribuie la extinderea pacii fratesti, a bunei întelegeri si mai presus de toate la cultivarea virtutilor.
Din cele enuntate pâna aici desprindem urmatoarele concluzii:
- feluritele denumiri date Duhului, ca si diversitatea formelor de a interveni în lume, când cu o forta redutabila ce depaseste orice alta forta a naturii, când ca o abia perceptibila si usor confundabila cu o adiere de vânt, fac aproape imposibila definirea Lui si mai ales circumscrierea în spatiu si timp.
- diversitatea interventiilor Duhului în lume, în perioada derularii revelatiei divine poate fi o icoana a multitudinii darurilor Duhului din viata Bisericii.
- cei dintâi barbati israeliti care au experimentat puterea si lucrarea Duhului asupra lor au intuit ca acesta nu era decât o arvuna a Duhului promis de Dumnezeu pentru întreaga faptura (Ioel 3,1-3).
- imaginile Duhului asa cum apar în Scriptura: foc, vânt vijelios sau abia perceptibil, revarsari de ape binefacatoare, nori de ploaie ori porumbel, constituie diferite moduri de a sugera misterele lucrarii Acestuia în creatie(28).
pr. Petre SEMEN
Résumé
Le Révélation de Dieu comme Etre Unique en trois Personnes s'est realisée en étapes, selon les capacités de réception de l'homme. A coté de deux Autres Personnes de la Trinité, l'Esprit de Dieu (Ruach Yahve) conformemént aux Saintes Scritures, a participé effectivement et directement à l'acte de la création et Il contribue dans la même mesure à la conservation de la vie.
Ayant une gammé très large de significations, le terme biblique Ruach ou Ruach chajjm exprime le principe vitale qui anime et soutient l'existence entière (Gen 6,17). Parce que la révélation divine était en train de déroulement, dans les livres bibliques de l'Ancien Testament, l'Esprit ne pouvait pas encore s'identifiér à la troisième Personne divine, excepté Isaïe, mais Il permet s'entrevoir, per les Energies incrées, la présence divine dans le monde sous des formes différentes. Pendant l'enfance de l'humanité qui correspond à la période de préparation de l'Incarnation du Seigneur, l'Esprit de Dieu impressionnait surtout de l'extérieur, les fils d'Israel, notamment dens les périodes trés critiques par lesquelles passait le peuple biblique en intenifiant au maximum les forces physiques des personnes impliquées dans le salut de leurs confrères. À mesure de la maturation spirituelle de l'homme, l'oeuvre de l'Esprit tient surtout de l'interieur de celui-là, en agissant notamment sur l'esprit.
Les multiples formes de la manifestation de la puisaance de l'Esprit dans le monde biblique sont une icône de l'inondation de Celui-là sur le corps entier (sur tout la création) de partout après le sacrifice du Christ (Joél 3,1-3).