DOCUMENTE INEDITE

PRIVIND SEMINARUL TEOLOGIC DIN IASI

Primul seminar catolic din Iasi a fost înfiintat de episcopul Paul Sardi în toamna anului 1845 si a functionat pâna în anul 1848 în cladirea în care era si scoala populara.

Seminarul a fost redeschis în aceeasi cladire de catre episcopul Nicolae Iosif Camilli la 29 septembrie 1886. Cu o mica întrerupere în timpul primului razboi mondial, seminarul a educat mai multe generatii de preoti pâna la reforma învatamântului din 4 august 1948. Seminarul se redeschide în toamna anului 1956 si de atunci încoace functioneaza neîntrerupt cu titlul de Institutul Teologic Romano-Catolic de grad universitar. Din 1996, Institutul este afiliat la Universitatea Pontificala din Lateran (Italia).

Redam mai jos doua scrisori inedite, una din partea episcopului Nicolae Iosif Camilli catre Congregatia Propaganda Fide în care prezinta, printre altele, proiectul înfiintarii unui seminar la Iasi, si alta din partea prefectului aceleasi Congregatii care raspunde pozitiv la initiativa episcopului.

MISIUNEA DIN MOLDOVA

PROIECT DE REFORMA

Al administratiei financiare

prezentat în 10 august 1883

Sfintei Congregatii Propaganda Fide

de catre Mons. Nicolae Iosif Camilli

Episcop de Mosinopoli si Vizitator Apostolic

pentru Misiunea Moldava

Într-un cuvânt, toata Reforma se întemeiaza pe mult asteptata abolire a sistemului actual de administratie, care astazi nu este pus în interesul Misiunii, dar în interesul propriu al misionarului paroh administrator. Fapt deosebit este ca din acest sistem nenorocit deriva evident alte consecinte si mai jalnice atât pentru constiinta parohului misionar cât si pentru binele Misiunii întregi.

Dar nu este o treaba usoara sa faci sa dispara repede sistemul reprobat. Pentru ca personalul îmbatrânit al misionarilor are nevoie de îngaduinte fara limite. De altfel, acesta promite si este binevoitor, în mare parte, sa raspunda în putine sau în multe lucruri la stimularile care vor fi facute de Mons. Vizitator Apostolic, stimulari care vor avea ca obiect colaborarea misionarilor la necesitatile principale si diferite ale Misiunii, de care se întelege sa ne îngrijim cu toate puterile.

Aceste necesitati sunt: 1) Întretinerea tinerilor clerici candidati misionari; 2) Întemeierea unui seminar mic în Misiune sau o alta Institutie într-un loc diferit care sa promita si sa garanteze acelasi scop al Seminarului; 3) Un fond pentru întretinerea misionarilor batrâni sau neputinciosi. Acestia sunt astazi foarte îngrijorati în ceea ce priveste viitorul lor, fiindca aproape nu mai exista cele mai multe dintre conventele de care apartin si care puteau sa le asigure asistenta necesara în batrânetile si infirmitatile lor; 4) Un fond de ajutor pentru parohiile sarace. În momentul de fata, trei dintre ele primesc anual de la Vizitatorul Apostolic 282 de franci si alte patru un ajutor extraordinar, adica nu fix, o suma ce variaza între 100 si 200 de franci.

Asadar, Reforma trebuie sa înceapa de la personalul nou al misionarilor, începând de la cei patru tineri misionari trimisi în Misiune în anul 1882. Prin Reforma se întelege (asa cum s-a aratat mai înainte) ca misionarul nu mai administreaza fondurile în interes propriu, dar în interesul si în avantajul aceleasi Misiuni pentru care sunt destinate. El va avea pentru sine tot necesarul (si renta pentru a veni în ajutorul saracilor adevarati) deja prevazut, hotarât si impus de Constitutiile Urbane ale Ordinului profesate de fratele misionar. Fiind vorba de frati, care au profesat viata religioasa în totalitate comunitara (în vigoare de la Rescriptul Apostolic din 27 februarie 1883 acordat Venerabilului Parinte Comisar General al întregului Ordin al Minorilor Conventuali), vor respecta si în Misiune, aceasta viata în totalitate comunitara.

Printr-o astfel de Reforma Vizitatorul Apostolic Mons. Camilli spera sa se îngrijeasca nu numai de lucrurile misionarilor, dar si de bunastarea si de viitorul Misiunii. De aceea, îsi va da toata silinta, toata puterea sa, pentru a pune în practica Reforma prezentata. Totodata, se încrede mult în harul lui Dumnezeu si în ajutorul Sfintei Congregatii Propaganda Fide.

S. CONGREGAZIONE DI PROPAGANDA

SEGRETERIA

N. 7 Roma, 13 decembrie 1883

Oggetto

Mons. Iosif Camilli

Episcop de Mosinopoli

Vizitator apostolic al Moldovei

Prea stimate si venerat Domn

În repetate rânduri aceasta Sacra Congregatie a avut grija sa va atentioneze pe SanctitateaVoastra în legatura cu misiunea aceasta si sa va prezinte ceea ce parea ca ar trebui facut pentru a o îmbunatati, având în vedere si timpurile grele din Italia. În sensul acesta, trezea interesul pentru formarea unui cler indigen secular si regular si, în consecinta, pentru instituirea unui Seminar sau Colegiu, de asemenea si a unui centru vocational si de noviciat în care se puteau verifica si educa acei tineri care doreau sa intre în Ordinul Serafic. Apoi, tinând cont de faptul ca Misionarii calugari, din cauza vârstei sau a piedicilor de sanatate, nu mai puteau sa se întoarca în Conventele lor din Italia, care au fost suprimate de Guvernul actual, si dorind ca sa se aiba cea mai mare grija posibila de ei si sa nu le lipseasca nimic pentru întretinerea lor, propunea întemeierea unei Case comunitare. Si deoarece pentru astfel de lucrari avantajoase atât pentru misiune cât si pentru fiecare misionar trebuia sa se prevada mijloacele necesare, sugera sa fie invitati misionarii sa se adune supunându-se vietii comunitare si, în consecinta, sa nu mai tina administratia bunurilor parohiilor conduse de ei în interesul lor particular dar în interesul Misiunii. În felul acesta, în timp ce acelora care conduceau parohiile mai înstarite, nu le-ar lipsi nimic nici lor si nici Bisericii, nici saracilor, s-ar fi avut un excedent pentru a ajuta parohii si Bisericile mai sarace si pentru a forma un fond cu veniturile caruia s-ar putea întretine misionarii batrâni si neputinciosi si întemeia si întretine Seminarul si Noviciatul. Cu ce fel de rezultat aceasta Sacra Congregatie a insistat întotdeauna asupra tuturor acestora, Sanctitatea Voastra va putea vedea bine la fata locului. Însa nu se poate nega ca, daca nu vor fi puse în practica masurile prezentate mai înainte, misiunea nu va putea sa faca nici un progres si probabil ca se va deteriora mereu din cauza lipsei de misionari. De aceea Sanctitatea Voastra va face un lucru foarte placut acestei Sacre Congregatii daca va voi sa se ocupe de toate acestea si, fara îndoiala, va aduce un serviciu important misiunii care v-a fost încredintata daca, sprijinind Sacra Congregatie, veti avea reusita în directia aceasta.

Cu o astfel de încredere, îl rog mult pe Domnul sa va tina în sanatate si în buna stare.

Al Sanctitatii Voastre

Apropiat ca Frate

Giovanni Card. Simeoni Prefect

(Prezentare si traducere de Pr. Wilhelm Danca)

1