RECENZII

FRANZEN A. - BÄUMER R., Istoria papilor, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti, Buzau 1996.

Aceasta opera în 479 de pagini reprezinta o traducere în limba româna facuta de catre preotul Romulus Pop. Titlul original al lucrarii celor doi autori este Papstgeschichte. Das Petrusamt in seiner Idee und seiner geschichtlichen Verwirklichung in der Kirche, tiparita de catre celebra editura Herder la Freiburg im Breisgau în 1974.

Istoria papilor pîna la papa Ioan al VIII, adica pîna în 882 este expusa de August Franzen. De la aceasta data pîna la actualul pontif istoria papalitatii este continuata de catre prietenul sau Remigius Bäumer.

Desi pîna în prezent cea mai importanta istorie a papilor ramîne celebra Papstgeschichte a lui Ludwig von Pastor, ce cuprinde papalitatea de dupa schisma occidentala, adica din 1417, pîna la revolutia franceza, nu putem spune ca aceasta lucrare nu are importanta sa în domeniul istoriografiei bisericesti.

Desigur, fiind o opera în doar 479 de pagini, autorii si-au circumscris si limitat obiectul expunerii lor, insistînd, asa cum o spune si titlul german al lucrarii, asupra rolului lui Petru în Biserica de-a lungul veacurilor. Desi esentialul pozitiei petrine, adica primatul si infailibilitatea pontifului roman, ramîn primordiale atunci cînd se vorbeste despre papalitate, lucrarea de fata surpinde prin expunerea succinta, lapidara chiar, a celor mai importante momente din activitatea papilor, neevitînd nici acele aspecte mai putin laudabile din viata si activitatea anumitor papi. Aici credem ca este necesara o precizare, si anume aceea ca opera celor doi autori are un caracter istoric, si mai putin dogmatic, asa cum ar putea cineva sa înteleaga din titlul german al lucrarii.

Evolutia papalitatii de-a lungul secolelor, rolul si afirmarea sa în Biserica si în relatie cu lumea laica, toate acestea au sinozitatile lor istorice, adica sînt influentate în forma lor de manifestare de conditiile concrete în care papalitatea s-a aflat în cei aproape doua mii de ani de existenta. Autorii dau dovada unei cunoasteri profunde a istoriei Bisericii Catolice, ca si a istoriei civile în general, cunoastere absolut necesara pentru a întelege si a încadra just persoana si activitatea celor 264 de papi pe care i-a avut Biserica pîna în prezent.

Cînd se vorbeste despre papi si Biserica Catolica, s-a afirmat si se mai afirma de catre unii ca aceste doua institutii au suferit transformari esentiale de-a lungul veacurilor, insinuîndu-se astfel ideea ca Biserica Catolica si capul ei suprem vazut nu mai sînt ceea ce a voit Cristos sa fie. Ideea este pusa în circulatie de catre modernismul secolului al XIX-lea, dar îsi are radacini si în gîndirea lui Luther, de exemplu. Si pentru a combate o astfel de eroare, Conciliul Ecumenic I din Vatican a promulgat dogma infailibilitatii papale si a primatului petrin, note fundamentale ale urmasilor lui Petru dintotdeauna traite si crezute în Biserica, dar care si în trecut, ca si în prezent au trezit polemici si controverse (a se vedea controversele legate de Humanae vitae, ca si de anumite luari de pozitii ale actualului pontif), constituind apoi si puncte delicate în dialogul interconfesional. Sine ira et studio, autorii expun interventiile papilor ca si capi supremi ai Bisericii atunci cînd au considerat necesara o declaratie ex cathedra în probleme de credinta si morala.

Supuse istoricitatii, adica schimbarii, au fost si vor ramîne interventiile papilor în diferite probleme ale timpului (legatura dintre papalitate si regatul francilor, pentru a contracara îngerentele basileilor), relatiile lor cu diferite autoritati (papa Grigore al VII-lea si împaratul Henric al IV-lea al Germaniei, sau, actualmente, întîlnirea dintre Ioan Paul al II-lea si Gorbaciov). În expunerea impartiala a unor astfel de probleme, cei doi autori dau dovada de o probitate si onestitate stiintifica remarcabile.

Înainte de toate însa, sunt prezentati papii în identitatea si misiunea lor fundamentala de pastori supremi ai Bisericii, acest aspect vazîndu-se cu claritate chiar si în secolul de fier al papalitatii si al Bisericii (secolul al X-lea), ca si în perioada umanismului si a renasterii, cînd nu putini pontifi împrumutasera prea multe obiceiuri de la curtile europene. În aceasta perioada de glorie culturala, în care papalitatea a promovat spirite ilustre si genii, se observa mai mult decît în alte timpuri si slabiciunea umana a unor pontifi. Autorii prezinta succint caracterul sau faptele unor papi care ne fac sa ne aducem aminte de Petru care, din frica s-a lepadat de Cristos, iar apoi si-a plâns amar pacatul. Poate ca uneori autorii vad prea mult în papi posesorii unui tron decît pe pastorii turmei lui Cristos. În aceasta privinta lucarea este debitoare unei mentalitati, a unui timp. Însa debitori mentalitatii si situatiilor schimbatoare ale istoriei ramîn si papii, asa cum am afirmat. Ne-o confirma si citatul din Shiller, tiparit pe coperta cartii, desi acest citat expune un gînd al poetului, dar nu esenta papalitatii.

Am expus doar cîteva note dominante ale acestei opere, ramînînd ca cititorul sa le aprofundeze si sa afle multe alte informatii importante despre urmasii lui Petru. Lucarea nu se pierde în detalii si nici în fapte secundare, ci încearca sa cuprinda ceea ce a fost mai important în viata si activitatea papilor. Este o lucrare pentru publicul larg, poate putin greoaie datorita multimii de informatii, uneori expuse într-o forma lapidara si rece.

La sfîrsitul lecturii acestei carti, o privire patrunzatoare dar si luminata de credinta poate constata cu usurinta cum pe tronul lui Petru s-au succedat atîtea persoane, atît de diferite între ele, dar acest tron, ca si Biserica Catolica de altfel, a ramas neschimbat în esenta sa, pentru ca deasupra papilor persecutati ai antichitatii si nu numai (Pius al VI-lea a fost persecutat de Napoleon), deasupra întreitei tiare a papilor medievali si ai timpurilor moderne, ca si deasupra capului alb al actualului pontif, batut de atîtea intemperii ale istoriei, planeaza mereu acelasi Duh Sfînt care anima si da viata Bisericii, iar papii au fost mereu constienti si convinsi ca Duhul Sfînt va fi cu ei si cu Biserica pîna la sfîrsitul timpurilor.

pr. Emil DUMEA

Autorul, deja cunoscut pentru activitatea sa de aprofundare si de publicizare a studiilor biblice, prezinta în acest volum un studiu exegetic sintetic si concis al uneia dintre cele mai fulminante scrisori ale Sfântului Paul, care abordeaza în aceasta epistola cu patos si responsabilitate misionara o gama larga de probleme, propunând solutii care îsi pastreaza si astazi actualitatea într-o lume în care Biserica lui Cristos nu este crutata de atacuri, scindari si tensiuni interne.

Dupa traducerea îngrijita a Scrisorii, Prof. Peterca realizeaza succint un portret al Sfântului Paul, pe care îl prezinta ca apostol si misionar neobosit, fondator de comunitati crestine, pastor si om al Bisericii, teolog profund si scriitor fecund, protagonist al istoriei crestinismului, care a scris unele scrisori înaintea aparitiei Evangheliilor, a abordat toate problemele teologiei: dogmatica, morala, pastorala, misiologie, spiritualitate, etc., aprofundând si actualizând printr-o ermeneutica inedita învatatura lui Isus Cristos în realitatea concreta a comunitatilor pe care le-a înfiintat, le-a pastorit sau li s-a adresat în scierile sale.

Universul teologic al Apostolului Paul este schitat în câteva teme fundamentale: în alegere, chemare si predeterminarea omului si a lumii, initiativa îi apartine lui Dumnezeu. Aceasta initiativa plina de dragoste se împlineste în istorie, la plinirea timpurilor, în Cristos, mort si înviat. Vestirea acestui mister este Evanghelia în fata careia omul este chemat sa faca alegerea care-i pregateste drumul spre viitorul escatologic prin credinta, o deschidere launtrica si tainica prin care accepta Cuvântul evanghelic. Eliberat de pacat prin Botez, omul este justificat, dobândeste filiatiunea divina si darurile Duhului. Împreuna, toti cei care au primit aceleasi daruri prin credinta, formeaza Biserica, Poporul cel nou al Lui Dumnezeu si Trupul mistic al lui Cristos.

Dupa unele precizari referitoare la contextul istoric al Scrisorii, identificarea destinatarilor scrisorii si a adversarilor lui Paul, autorul pune în evidenta actualitatea situatiei din Galatia în Biserica de azi si stabileste structura lucrarii.

Cel mai mult spatiu este acordat comentariului propriu-zis, într-o forma simplificata, fara un aparat greoi de note si de bibliografie, iar observatiile filologice sunt reduse la minimul necesar: fara a o spune în mod explicit, este evident ca publicul caruia i se adreseaza autorul este un public larg, iar finalitatea pare a nu fi atât informationala, cât mai ales una pastorala.

Cele doua excursus-uri finale puncteaza din nou importanta Scrisorii pentru Biserica de astazi si elucideaza raportul dintre conceptul de istoria mântuirii si folosirea Scripturii în argumentarea paulina.

pr. Alois BULAI

S-a afirmat ca aceasta carte, reprezinta cea mai valoroasa versiune în limba româna a imnurilor înaltate spre Dumnezeu si sfintii Sai în decursul istoriei (Christian Tamas). Lansarea acestui volum de imnuri la Casa Cartii" din Iasi s-a bucurat, într-adevar, de aprecieri venite din partea unor specialisti din domeniul literar, cum sunt domnii profesori Constantin Ciopraga si Alexandru Husar. Prezentarea pe care domniile lor au facut-o cartii au surprins, cred, în primul rând tocmai pe autorul ei: pe parintele profesor Claudiu Dumea; nu se astepta la atâta apreciere si la atâta lauda. Lucrul acesta este explicabil. Autorul imnurilor din Jubilate Deo era cunoscut doar de un mic numar de cititori, în marea lor majoritate preoti romano-catolici sau studenti-seminaristi. Abia în ultimii ani a început sa devina mai cunoscut, mai ales prin cartile publicate în aceasta perioada si puse la dispozitia publicului cititor printr-un limbaj simplu si îngrijit, dar în acelasi timp literar, teologic si totodata comunicativ.

Însa la data aparitiei acestui volum de imnuri, parintele Claudiu Dumea nu era cunoscut în calitatea sa de traducator-poet. Câteva amanunte referitoare la geneza cartii Jubilate Deo, alaturi de aprecierile criticii literare, pot contribui si mai mult la lectura imnurilor, lectura care devine în final o rugaciune. Mai întâi este de amintit faptul ca autorul întrunea o gama variata de preocupari în calitate de profesor de limba si literatura româna, de latina, de liturgica. Binecunoscuta-i cultura generala si teologica este pamântul rodnic din care s-a nascut traducerea poetica a imnurilor din breviarul latin. La început, catre sfârsitul anilor 70 - la începutul anilor 80, s-a voit traducerea imnurilor din limba latina împreuna cu studentii de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi, în cadrul orelor de limba latina. Se intentiona ca respectiva lucrare sa depaseasca spatiul scolar, pentru a deveni un instrument capabil sa usureze accesul preotilor si studentilor la profunzimea teologica si spirituala a imnurilor în timpul rugaciunii breviarului.

Dar parintele Claudiu Dumea nu s-a oprit aici. Din contra, punând în valoare cunostintele sale teologice dar si literare, angajându-se într-o munca constanta si îndelungata, el a început versificare materialului tradus deja. Aici trebuie avut în vedere urmatorul lucru. Cam în aceeasi perioada de timp se lucra intensiv la redactarea colectiei de cântari bisericesti, fapt care s-a realizat într-un prim moment cu publicarea primului volum din colectia Cântati Domnului. Desi aceasta colectie a necesitat o cheltuiala de energii greu de apreciat, calitatea literara, poetica si muzicala a cântecelor din colectie lasa, uneori, de dorit. S-a lucrat în pripa, mai mult pentru a realiza o norma sau un proiect propus, dându-se astfel prioritate mai mult cantitatii si mai putin calitatii. Colectia respectiva cuprinde cântari populare, reprezentând în mare parte nivelul cultural, artistic al Bisericii locale, nivel limitat de conditiile date. Parintele Claudiu Dumea nu se angajeaza la realizarea unui proiect mare: nici la redactarea colectiei si nici la cea a breviarului în limba româna. În schimb, se dedica unei munci care prefera doar o parte dintr-un proiect mai mare. El alege imnurile liturgiei orelor si pentru versificarea lor jertfeste mai mult de zece ani de munca. El îmbina în eforturile depuse fidelitatea fata de textele originale, dar si capacitatea si curajul de a se îndeparta de acele forme si expresii care nu mai puteai fi redate întru totul în limba româna. Astfel el cauta mijloace noi pentru a reda bogatiei imnurilor îmbracamintea artistica în contextul culturii literare la noi. Autorul realizeaza o opera importanta atât pentru Biserica locala, cât si pentru patrimoniul cultural românesc.

Pentru Biserica locala imnurile Jubilate Deo constituie texte cu valoare liturgica; ele sunt texte de rugaciune a Bisericii universale, prezentate în forma literara pentru rugaciunea autentica a Bisericii locale. În acest sens, autorul s-a straduit sa prezinte o parte din imnuri asa încât ele sa poata fi cântate pe melodiile traditionale ale liturgiei latine, asa sunt, de exemplu, imnurile Vox clara sau Verbum salutis omnium din timpul Adventului (Jubilate Deo, pp. 94-95). Pentru patrimoniul cultural românesc lucrarea parintelui Claudiu reprezinta o contributie de seama venita din partea Bisericii Romano-Catolice. Este vorba de o contributie prin care cititorul are posibilitatea de a trece de la lectura poeziei la emotia rugaciunii, de la planul vietii umane la cel al vietii divine.

Amintind aceasta trecere, se întelege de fapt o transformare a omului prin Cristos în puterea Duhului Sfânt, pentru a-l face capabil de rugaciune în fata Tatalui Ceresc. Nu întâmplator volumul de imnuri începe astfel:

O Duh Preasfânt, Tu ce din veci

Esti Dumnezeu; staruitori

În ruga-ti cerem sa cobori

În sufletele noastre reci.

Pastreaza dragostea arzând

Mereu în cuget si în grai,

si dorul pacii sa ni-l dai,

Sa fim o inima si-un gând.

Pe Tatal fa-ni-l cunoscut

Ca sa-l iubim neîncetat

Ca si pe Fiul ce-a luat

Smeritul nostru chip de lut.

O prima recunoastere a valorii teologice, spirituale si literare a imnurilor Jubilate Deo a fost preluarea lor în Liturgia Orelor (traducere si prelucrare a breviarului latin, în afara de oficiul lecturilor, Bucuresti 1994), unde sunt prezente imnurile care erau deja definitivate înainte de data redactarii. Este de sperat ca o noua editie a Liturgiei Orelor, îmbunatatita si actualizata, sa preia întreaga lucrare a parintelui Claudiu Dumea. Totodata este de dorit ca aceste imnuri minunate sa devina textele unor melodii care sa întregeasca si mai mult cântarea de lauda a crestinilor aflati în rugaciune. Însa, pâna atunci, cartea Jubilate Deo poate fi recomandata tuturor, atât pentru valoarea sa literara, dar mai ales pentru valoarea ei liturgica. Folosite în mod personal sau comunitar, imnurile constituie textele cele mai potrivite pentru rugaciunea vie a vietii crestine.

pr. Lucian FARCAS

Este opera ilustrului parinte al literaturi patristice occidentale, Sfântul Ambroziu, episcop al Mediolam-ului, supranumit doctor virginitatis, pentru tratatele sale inegalabile cu privire la feciorie.

Scriitor deosebit de prolific (39 titluri de lucrari, plus cele 91 de scrisori, toate cuprinse în colectia Migne PL, în volumele 14; 15 si 16), în diferite domenii, cel exegetic cu precadere, Sfântul Ambroziu alcatuieste la cerea tânarului împarat Gratian, fiu sufletesc al episcopului, doua tratate dogmatice pentru explicarea credintei adevarate, primejduite de ofensiva eretica, ariana si macedoniana: De fide ad Gratianum si De Spiritu Sancto. Aceasta din urma a fost în atentia parintelui doctor Vasile Raduca. Traducerea în limba româna facuta de Sfintia sa a aparut recent în editura Anastasia Bucuresti (1997).

Secolul al IV-lea cunoscut ca si apogeul literaturi patristice (secolul de aur), evidentiaza preocuparea multor sfinti parinti ai Bisericii crestine pentru adevarul trinitar, temelia a credintei crestine. Folosind cu grija aceeasi Traditie a Bisericii si aceeasi Sfânta Scriptura, dânsii expun aceeasi învatatura, fiecare în stilul propriu.

Tratatul Despre Spiritul Sfânt ocupa în colectia Migne PL coloanele 731-850. A fost scris în 380/1. Cuprinde trei carti, fiecare cu mai multe capitole îndeobste scurte, astfel: Cartea întâi, un prolog si 16 capitole; cartea a doua, un prolog si 13 capitole, iar ultima carte 22 capitole. Tema a fost tratata si de alti Sfinti parinti, îndeosebi orientali, contemporani Sfântului Ambroziu, ca de pilda, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Atanasie si Didim cel Orb. Preocuparile au fost comune, lucrarile mai întâi aparute fiind cunoscute autorilor care si-au publicat lucrarile ulterior. Evidentiind aceeasi credinta, Sfântul Ambroziu exceleaza prin argumentarea scripturistica si logica.

Autorul arata unitatea de fiinta a celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi si egalitatea lor; respinge afirmatiile eretice care îi prezinta pe Fiul si pe Spiritu Sfânt drept creaturi. Marturisind credinta Bisericii, Sfântul Ambroziu arata, pe baza Sfintelor Scripturi si a logici sacre, ca Spiritul Sfânt este Dumnezeu ca si Tatal si Fiul pentru ca El este acelasi în Tatal si în Fiul. Cine îl neaga pe Spiritul Sfânt, va nega atât pe Tatal cât si pe Fiul, ca urmare ne însasi Treimea Sfânta si cu ea, toata religia crestina. Spiritul Sfânt nu este creatura ci deasupra oricarei creaturi pentru ca este Dumnezeu: Ca unul care este Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul Sfânt nu este limitat de anumite bariere materiale; fiind Spirit se ridica prin plinatatea dumnezeirii deasupra întregii creatii inteligibile a materiei, suflând când si cum vrea având putere peste toate.

Exista o singura lucrare a Tatalui, a Fiului si a Sfântului Spirit asupra apostolilor si a Bisericii. Având aceeasi fiinta, aceeasi putere si aceeasi lucrare, cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi formeaza o unitate: Daca spui ca Spiritul lucreaza toate cele pe care le lucreaza si Tatal... sau ca Tatal vrea ceea ce vrea si Spiritul Sfânt, prin aceasta marturisesti unitatea vointei si a lucrarii dumnezeiesti.

Prin Spiritul Sfânt ni se da harul care apartine deopotriva celor trei persoane ale Sfintei Treimi vrednice de aceeasi închinare: Ce înseamna - scrie Sfântul Ambroziu - ca ne închinam Tatalui în Cristos, daca nu faptul ca totul este în Cristos si ca Tatal vorbeste în Cristos si ca ramâne în Cristos... la fel ca Adevarul în Adevar, ca Dumnezeu în Dumnezeu, ca Lumina în Lumina, ca si Tatal vesnic în Fiul deopotriva vesnic? Prezenta Tatalui în Cristos nu este înteleasa ca o legare a Acestuia de vreun trup, ci ca o unitate a puterii. De aceea, datorita unitatii de putere între Tatal si Fiul, în Tatal ne închinam si lui Cristos, dupa cum în Cristos ne închinam lui Dumnezeu Tatal. Asadar, dupa ,cum ne închinam în Cristos, tot asa, datorita unitatii aceleasi puteri în Dumnezeu Tatal ne închinam si Spiritului, în acelasi timp ne închinam Tatalui în Spirit.

În finalul tratatului, Sfântul Ambroziu mentioneaza diversitatea de exprimare a celor au scris cartile sfinte într-o identitate de înteles: Caci desi au spus lucruri diferite, nici unul nu a gresit. Fiindca si Tatal se regaseste în Fiul care a spus "Cine ma vede pe mine îl vede pe Tatal" (In 14,9), iar Fiul se regaseste în Spiritul Sfânt, fiindca "nimeni nu spune Domnul Isus decât în Spiritul Sfânt" (1 Cor 12,31).

În ultimul aliniat al cartii a treia, autorul avertizeaza magistral: Deci, ai grija de ceea ce i se cuvine Spiritului Sfânt!

Biserica crestina în ansamblul ei este recunoscatoare Sfântului Ambroziu pentru aceasta contributie teologica valoroasa privind elucidarea credintei adevarate despre Spiritul Sfânt.

mons. Anton DESPINESCU

Cartea, aparuta în originalul italian în 1995, apartine unui scriitor deja cunoscut publicului românesc. Autorul, care a dedicat mai mult de patru decenii de studiu pentru a se apropia cât mai profund de caracteristicile spiritualitatii orientale crestine, nu a întârziat sa ofere publicului larg rezultatele cercetarilor sale. Trasatura dominanta ce reiese din aprofundarile lui T. Spidlik este respiratia sa ecumenica ce-l determina sa îmbine în mod fructuos rigurozitatea terminologiei si continutul extrem de bogat al realitatilor spirituale preluate de la sfintii Parinti ai Bisericii, fie ei orientali sau occidentali.

Calea spiritului este constituita din meditatiile tinute de autor Sfântului Parinte Ioan Paul al II- lea în cadrul exercitiilor spirituale prilejuite de Postul Mare al anului 1995. Toate meditatiile prezentate sunt asemenea unor indicatoare ce marcheaza cu precizie itinerariul duhovnicesc al omului si toate acestea împreuna traseaza o autentica cale a spiritului omenesc atras de gratuitatea dumnezeiasca. Sensul, dificultatile, momentele centrale si urcusul acestui drum spiritual n-ar putea fi percepute fara contributia de neânlocuit a celui care este protagonistul principal al vietii launtrice, Duhul Sfânt.

De fapt, atentia fata de prezenta Duhului Sfânt si de lucrarea sa în actiunea de îndumnezeire a omului constituie nu numai subfondul acestor meditatii dar si preocuparea continua a autorului de a sublinia dimensiunea pneumatologica a oricarei activitati de reculegere launtrica. Exercitiile spirituale nu trebuiesc confundate cu efortul de concentrare si de introspectie a vietii sufletesti, desi partial si acestea sunt utile, ci tind spre schimarea directiei de mers, spre ceea ce Evanghelia numeste metanoia, convertirea inimii. Duhul Sfânt, faurarul tacut al schimbarii inimii, este prezent în mod preponderent în meditatiile propuse de parintele Spidlik, astfel încât reiese cu evidenta ca crestinii sunt cu adevarat spirituali numai în masura în care participa si raspund la actiunea Duhului Sfânt. Mare lucru este omul afirma sf. Vasile si aceasta maretie a sa consta tocmai în faptul ca a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel care confera un caracter dinamic si activ îndumnezeirii noastre întru cât, dupa cuvintele lui Origene, omul a primit prin creatie chipul lui Dumnezeu, urmând ca asemanarea sa si-o dobândeasca în masura în care se lasa transformat de Darul Tatalui si al Fiului, Duhul sfânt. Pentru acest motiv, viata spirituala este înteleasa ca un progres de la chip la asemanare.

Punctul de plecare al acestor meditatii asadar este convertirea inimii sub asistenta Duhului Sfânt pentru ca mai apoi etapele unui asemenea parcurs spiritual sa fie marcate de meditatii ce abordeaza originea raului, împietrirea inimii, realitatile ultime ale existentei omenesti, pocainta, Cristos drept continut si model de realizarea a iconicitatii lui Dumnezeu în om, curatia inimii, ascultarea, misterul pascal al rascumpararii noastre, Euharistia si Sf. Fecioara Maria. Aceasta îmbinare de reflexii culmineaza în scopul pe care Duhul sfânt vrea sa-l propuna celor care cred: asemanarea cu Dumnezeu care este iubire. Orice sfânt Parinte al Bisericii ar subscrie astfel fara remuscari afirmatia sf. Toma de Aquino ca perfectiunea vietii crestine sta în iubire.

Calea spiritului se adreseaza unui public larg întru cât este lipsita în întregime de un caracter ermetic, fiind accesibila tuturor. Cititorii constienti de importanta unei schimbari la toate nivelurile societatii românesti dar experimenteaza deseori fragilitatea si superficialitatea unor modele de schimbare mediatizate zi de zi, pot gasi în aceasta carte roadele unui autor ce-si propune sa ilustreze actiunea interioara a Duhului Sfânt în viata crestineasca. Valenta provocatoare pe care aceasta carte o asuma în contextul românesc contemporan este un imbold de a nu neglija esentialul, de reântoarcere la esential oridecâteori calea omului nu se concretizeaza într-o cale a Spiritului.

Pr. Adrian DANCA