BIBLIOGRAFIE
1. Care a avut loc în data de 24 ianuarie 1998 la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi.
2. Vezi Psalmul 103 (104), versetele 30 si 31: Lua-vei duhul lor si se vor sfârsi si în tarâna se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei înnoi fata pamântului.
3. Y. CONGAR, Spirito dell'uomo, Spirito di Dio, Queriniana, Brescia 1987, p. 5.
4. JUAN ESQUERDA BIFET, Il soffio dello Spirito, EMI, Bologna 1987, pp. 36-37.
5. Ibidem, pp. 37-38.
6. PAOLO VI PP., Esortazione Apostolica "Evangelii Nuntiandi", nr. 75.
7. CONCILIU VATICAN II, Constitutia dogmatica despre Biserica "Lumen Gentium" (= LG), nr. 48; IDEM, Decret privind activitatea misionara a Bisericii "Ad Gentes" (= AG), nr. 1.
8. GIOVANNI PAOLO II, Enciclica sullo Spirito Santo nella vita della Chiesa e del mondo "Dominum et vivificantem" (=DEV), (18 mai 1986), nr.50-51.
9. SF. VASILE CEL MARE, Omilia a II-a la Hexaimeron, în P.G. Migne XXIX, 43 A; Comentând la rândul sau ideea enuntata de Sf. Vasile, PAUL EVDOKIMOV adauga ca Dumnezeu Duhul se purta pe deasupra apelor ca o pasare care încalzeste cu aripile ei potentele adâncului pentru ca sa iasa din ele formele variate si succesive ale creatiei - în L'Esprit Saint dans la Tradition Orthodoxe, Édition du CERF, Paris 1967, p. 87.
10. PHILIPON M.M., Les dons du Saint Esprit, Toulouse 1974, p. 29.
11. PETRE SEMEN, Învatatura despre Sfânt si sfintenie în cartile Vechiului Testament, în "Teologie si Viata", Ed. Mitropolia Moldovei si Bucovinei, nr. 4-7/1992, p. 106.
12. REZUS P., Despre Duhul Sfânt - sinteza pneumatologica, Sibiu, 1941, p. 1.
13. Esprit, în "Vocabulaire de théologie Biblique", publié sous la direction de Xavier, Leon Dufour et de Jean Duplacy, Augustin George, Pierre Grelot, Jacques Guillet, Marc Francois Lacon, Les éditions du Cerf, Paris,1988, p.389.
14. Asa subliniaza SFÂNTUL AMBROZIE AL MEDIOLANULUI; "Non solum igitur sine Spiritum docuit omnem creaturem stare non posse, sed etiam creatorem totius esse Spiritum creaturae" - Despre Duhul Sfânt, Liber II, XI P.L., XVI, col. 804 C.
15. Esprit, în "Vocabulaire de théologie Biblique", p. 389.
16. MATEESCU I., Învatatura despre Duhul Sfânt în primele trei secole ale crestinismului, Bucuresti, 1908, p. 8.
17. STANILOAE D., Sfântul Duh în revelatie si în Biserica, în "Ortodoxia", nr. 2/1974, p. 230-231.
18. RENCKENS, Isaïe, le prophete de la proximité de Dieu, Brugis 1967, p. 121.
19. P. VAN IMSCHOOT, Théologie de l'Ancien Testament, tome II, Tournai 1956, p. 568.
20. NEHER A., L'Essence du prophetisme, Calman-Levy 1972, p. 9.
21. NEHER, o.c., pp. 11-14.
22. BASILE DE CESARÉE, Sur Saint Esprit, traduit par P. BENOÎT, Sources Chrétiennes, Paris 1969, p. 199.
23. SERAFINO GOZZO, La doctrina Teolohica del Libro di Isaia, Roma 1962, p. 123.
24. CHARLES AUGRAIN, LOUIS NEVEU et DANIEL SESBOLITE, Dieu se révele par l'esprit et par la parole, în "essor et permanence de la révélation", Paris 1970, p.104.
25. PETRE SEMEN, o.c., p. 112.
26. STANILOAE D., o.c., p. 233.
27. RADU D., Caracterul eclesiologic al Sfintelor taine si problema comuniunii, în "Ortodoxia", nr. 1-2/1978, p. 44.
28. Resources for Sections, The Theme, subthemes and issues, Seventh Assembly of the World Council of Churches, Canberra 1991, p. 5.
29. Cf. studiul Esprit-Saint, sa Divinité, în Dictionnaire de Théologie Catholique, Paris, 1924, vol. V, col. 683.
30. Idem, coll. 677-678: în rezumat termenul duh are urmatoarele sensuri:
a) un sens fizic, care se refera la fenomenele naturale;
b) un sens fiziologic, care se refera la viata si la formele ei de manifestare;
c) un sens psihologic, care se refera la sufletul omului, la puterile sale, la afectiunile sale, la viata sa;
d) un sens preternatural, care se refera la lumina vizibila si la fiintele care fac parte din aceasta lume;
e) un sens supranatural, care se refera la Dumnezeu, la viata sa, atributele si influenta sa asupra sufletului uman.
31. -- Sekinah -- Nu este lipsit de semnificatie a sublinia faptul ca în contextul teologic intertestamentar, termenul (locuire, salasluire) este utilizat tot mai mult, mai ales în targume si în literatura rabinica (Talmud, Midras etc.). Plecând de la Dt 12, 11; 14, 23 si altele asemanatoare, unde se spune ca Dumnezeu permite ca Numele sau sa locuiasca în Templu, rabinii au introdus termenul ca un înlocuitor pentru numele divin. nu exprima în nici un caz o ipostaza a divinitatii, ci o înlocuire a numelui de Jahve sau Elohim, pe care evreul pios, din respect pentru sfintenia acestor nume nu avea voie nici macar sa le pronunte. Iata câteva exemple semnificative: a saluta fata lui Sekinah, adica a se prezenta înaintea lui Dumnezeu sau a aduce pe cineva sub aripa lui Sekinah, adica a ajuta pe cineva sa se converteasca la Dumnezeu. În limbajul curent rabinic, este de fapt unul din multitudinea de nume înlocuitoare pentru Dumnezeu, cum ar fi: Numele, Cel Sfânt, Cel Atotputernic, Locul, Cel Preaînalt, Cerul etc. (cf. Histoire du dogme de la Trinité, vol. 1, Paris, 1927, 165-168).
32. În Ben Sirah 24,3 sta scris: Eu am iesit din gura Celui Preaînalt si ca negura am acoperit pamântul". Autorul lasa sa se înteleaga ca suflarea care iese din gura Celui Preaînalt acopera apoi pamântul sub forma unui nor apasator. Este de presupus ca, în acest caz, autorul cartii face o aluzie deosebit de subtila la celebrul verset din prima pagina a Scripturii: Pamântul este netocmit si gol. Întunericul acoperea adâncul si duhul lui Dumnezeu sufla deasupra apelor" (Gen 1,2).
33. În iudaismul intertestamentar conceptul de duh este înteles în perspectiva filozofica. Asa cum am semnalat în studiul de mai sus, Cartea Întelepciunii, singura conceputa direct în limba greaca, este si unica în tot Vechiul Testament care concepe ideea de µ ca o realitate imateriala si nestricacioasa (7,22ss). În celelalte carti deuterocanonice, dar si în scrierile apocrife ale Vechiului Testament, ca de altfel si în literatura rabinica, sunt preluate în totalitate punctele de vedere ale cartilor canonice. Semnificativ este faptul conform caruia sufletele celor morti sunt calificate ca fiind "spiritele celor morti" (Henoch 22,3-13; 93,12; 98,3.10). Totusi, pe baza analogiei si a demonologiei acelor timpuri, aceste texte fac deosebire între spiritele bune si cele rele, care au în sfera lor de influenta atât natura, cât si oamenii.
Textele descoperite la Qumran cunosc si ele duhurile ca fiinte personale, bune si rele, care se afla într-o lupta continua pentru a cuceri inima omului. Cât priveste natura acestor spirite, Qumran-ul nu ofera elemente noi care sa prezinte o importanta deosebita în ceea ce priveste conceptul de duh.
34. Cf. studiul Esprit-Saint, sa Divinité, în Dictionnaire de Théologie Catholique, col. 683.
35. De fide orthodoxa, P.G., t. XCIV, col. 857-859.
36. Cf. Lesêtre, Le Livre de la Sagesse, Paris 1896, pag. 67.
37. Opinia asupra originii acestei carti este unanima în a o situa dupa anul 100 î.C., asadar chiar în preajma erei crestine. Cf. A. Schmitt, Weisheit, Echter Verlag, 1989, pag. 5-16.
38. PAUL EVDOKIMOV, Cunoasterea lui Dumnezeu în traditia rasariteana, traducere, prefata sI note de Pr. Vasile Raduca, Christiana, Bucuresti 1995.
39. Pr. ION BRIA, Go Forth in Peace, Orthodox Perspective on Mission, W.C.C., Geneva 1986, p. 3.
40. The World's religious Traditions. Current Perspectives in religious Studies. Essayes in honour of Wilfred Cantwell Smith, Clark, Edinborough 1984, p. 154.
41. PAUL F. KNITTER, No Other Name? A Critical Survez of Christian Attitudes Toward World Religions, Orbis Books, Marzknoll, New York 1985, p. 154.
42. Mysterium Salutis, Dogmatique de l'Histoire du Salut, vol. 11, Les Editions du Cerf, Paris 1976, p. 18.
43. JACQUES DUPUIS SJ, L' homme de Dieu, Dieu des hommes. Introduction à la christologie, traduit de l'italien par Olindo Parachini, Les Editions du Cerf, Paris 1995, p. 153-156.
44. CH. DUQUOC, Christologie. Essai dogmatique, vol. I, L' homme Jesus, Cerf, Paris 1968, p. 273.
45. Ibidem, vol. II, Le Messie, Les Editions du Cerf, Paris 1972, p. 27-29.
46. JACQUES DUPUIS, op. cit.,, p. 161-162.
47. CLAUDE GEFRÉ, Un nouvel âge de la théologie, Cerf, Paris 1972, p. 27-29.
48. J. LADRIÈRE, L' articulation du sens, vol. II, Les langages de foi, Cerf, Paris 1984.
49. NICOLAE CABASILA, Despre viata în Hristos, II, studiu introductiv si traducere din limba greaca de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura Arhiepiscopiei Bucurestilor, 1989, p. 150.
50. Ibidem.
51. DAVID J. BOSCH, Dynamique de la mission chretiene. Histoire et avenir des nouvelles missionnaires, Haho-Karthala, Labor et Fides, Lome, Paris, Geneve, 1995, p. 280.
52. BERNARD LONERGAN SJ, Pour une methode en théologie, Cerf, Paris, Montreal 1978, p. 138.
53. WALTER KASPER, Jesus le Christ, Cerf, Paris 1976, p. 146.
54. Mysterium Salutis, vol. 11, p. 32-41, cf. Jacques Dupuis, op. Cit., p. 27-35; Walter Kasper, op. cit.,p. 15-53.
55. Pr. Prof. Dr. ION BRIA, Iisus Hristos-Dumnezeu Mântuitorul, Hristologia, în "Studii teologice" XLIII (1991), nr. 2, p. 16; cf. Pr. Prof. Dr. DUMITRU STANILOAE, Iisus Hristos, lumina lumii si îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia, Bucuresti 1993 si idem, Iisus Hristos sau restaurarea Omului, Editura Omniscop, Craiova 1993.
56. WALTER KASPER, op. cit., p. 184.
57. Rev. GREGORZ HUNTINGDON CARRUTHERS SJ, The Uniqueness of Jesus Christ in the teocentric Model of the Christian Theology of World Religions. An Elaboration and Evaluation of the Position of John Hick, Universita Gregoriana Editrice, Roma, 1988, p. 302, 305, cf. Stephen Neill, Christian Faith and other Faiths. The Christian Dialogue with other Religions, Oxford University Press, 1961. "Crestinismul este Hristos. Chipul istoric al lui Iisus din Nazaret este criteriul prin care fiecare afirmatie crestina trebuie sa fie judecata si în lumina careia aceea sta sau cade. Viitorul nu e separatde Hristos. Evanghelia crestina e înradacinata în eveniment nu în idee. Ca istorie, evenimentul lui Iisus Hristos este unic. În Iisus singurul lucr care trebuia sa se întâmple s-a întâmplat într-un mod care nu mai trebuie sa se întâmple niciodata în acelasi fel. Universul a fost reconciliat cu Dumnezeu. Prin perfecta ascultare a unui om, o relatie noua si permanenta este între Dumnezeu si întreg neamul omenesc. Podul a fost construit. Exista un loc pentru tot traficul necesar în ambele diirectii: de la Dumnezeu la om si de la om la Dumnezeu. De ce sa asteptam pe Altul? Nici o situatie nu poate apare în viitor care sa nu poata fi interpretata în lumina evenimentului central al istoriei desi interpretarea poate cere mai multa sensibilitate, rabdare si umilinta decât îsi pot impune întotdeauna crestinii. De aceea Evanghelia trebuie proclamata pâna la marginile pamântului si pâna la sfârsitul timpului. Biserica nu-si poate compromite sarcina sa misionara fara a înceta sa fie Biserica. Daca da gres în a vedea si a accepta aceasta responsabilitate ea schimba Evanghelia în altceva decît ea", pp. 9, 14, 17; cf. LESLIE NEWBEGIN, A Faith for this One World, SCM Press, London 1961, "A vorbi de un concept Hristos detasat de chipul lui Iisus din Nazaret ar fi în perspectiva Bibliei necredinta. Credinta crestina este ca Iisus este Hristos", p. 50-51.
58. ANDRÉ MANARANCHE, J' aime mon Église, Fayard, Paris 1987, p. 13-14.
59. Pr. Lector DUMITRU GH. RADU, Caracterul eclesiologic al sfintelor Taine si problema intercomuniuni,i în Ortodoxia XXX (1978), nr. 1-2, p. 28.
60. H. WALDENFELS, op. cit., p. 452.
61. IDEM, p. 555.
62. J.M.R. TILLARD, Église d' Églises, Cerf, Paris 1987, p. 13-14.
63. R. SCHNAKENBURG, L' Église dans les Nouveau Testament, Cerf, Paris 1964.
64. Les Signes du Salut, Histoire des dogmes, vol. III, par Henrz Bourgeois, Bernard Sesboüe et Paul Tihon, Desclée, Paris 1995, p. 352.
65. Ibidem, p. 351-355.
66. HERMA PASTORUL, Vedeniile 8, 1, traducere, note si indici de Pr. D. Fecioru în Scrierile Parinatilor apostolici, p. 232.
67. J.M.R. TILLARD, Église d' Églises, p. 19.
68. Ibidem, p. 29.
69. Ibidem, p. 91.
70. JAMES STAMOULIS, Eastern orthodox Mission Theology Today, Theology Orbis Books, Maryknool, New York 1986, p. 51-52.
71. SF. IRINEU, Contra Hereses III, 24, I, în "Sources chrétiennes", nr. 211, p. 475.
72. ORIGEN, Contra lui Cels, VII, 48, în P.S.B.9, "Apologeti de limba latina", traducere, studiu introductiv si note de Pr. Prof. T. Bodogae, Bucuresti 1984, p. 412.
73. CIPRIAN AL CARTAGINEI, Epistola LXXIII, 21, 2, "Apologeti de limba latina", introducere de prof. Nicolae Chitescu, Bucuresti 1981, p. 432.
74. Les Signes du Salut, Histoire des dogmes, p. 389.
75. SF. ATANASIE CEL MARE, Catre Serapion, Despre Sfântul Duh, III, 6, în P.S.B. 16, traducere, introducere si note de de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Bucuresti 1988, p. 85: "Iar Duhul fiind în Cuvântul e vadit ca era prin Cuvântul si în Dumnezeu. Deci, Duhul venind în noi va veni si Fiul si Tatal si-si vor face salas în noi (Ioan 14, 23). Deci Treimea e nedespartita iar dumnezeirea ei este una si Unul este Dumnezeu peste toate si prin toate si în toate. Aceasta este credinta Bisericii universale. Caci în Treime a întemeiat-o si a înradacinat-o pe ea Domnul"; cf. Pr. Prof. Dr. IOAN COMAN, Patrologie, vol. III, Bucuresti 1988, p. 207-213.
76. SF. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Glafire la Levitic, I, 2, traducere, introducere si note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, în P.S.B.39, Bucuresti 1992, p. 381.
77. Ibidem, p. 378.
78. IDEM, Glafire la Facere, V, 1, p. 167; Pr. Prof. Dr. DUMITRU STANILOAE, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. II, p. 212-215.
79. SF. CHIRIL AL ALEXNADRIEI, Închinare în Duh si în adevar, XVII, traducere, introducere si note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, în P.S.B. 38, Bucuresti 1991, p. 604.
80. RENÉ ROQUES, L'univers dionysien. Structure hierarchique du monde selon le PseudoDenys, Cerf, Paris 1983, p. 38; cf. ANDREW LOUTH, The Origins of the Christian mystical tradition from Plato to Denys, Oxford University Press, 1981, p. 168-169; VLADIMIR LOSSKY, The Vision of God, The Faith Bedfordshire, 1973, p. 99-105; Pr. GHEORGHE I. DRAGULIN, Eclesiologia tratatelor areopagitice si importanta ei ei pentru ecumenismul contemporan, Bucuresti 1979, p. 34-59.
81. DIONISIE PSEUDO AREOPAGITUL, Ierarhia Bisericeasca, I, 3, traducere si studiu introductiv de Cicerone Iordachescu, Institutul European, Iasi 1994, p. 79, "Biserica în totalitatea ei, cler si credinciosi, are ca tel comun iubirea neîntrerupta de Dumnezeu si lucrurile dumnezeiesti care se reazima pe Dumnezeu si se afirma în chip sfânt prin tendinta spre Cel ce este Unul; dar mai cu seama abaterea de la ceea ce este potrivnic: cunoasterea lucrurilor în ceea ce sunt ele cu adevarat; contemplarea si întelegerea adevarului sfânt; participarea divina la perfectiunea cea una, ba chiar la Cel Unul, pe cât este cu putinta; gustarea dulce din contemplarea ce hraneste si îndumnezeieste în chip spiritual pe tot ucenicul ce s-a înaltat pâna la dânsa".
82. TIMOTHY WARE, The Orthodox Church, Penguin Books 1985, p. 244-248, cf. Les signes du Salut, p. 422.
83. JEAN-CLAUDE LARCHET, La divinisation de l'homme selon Saint Maxim le Confesseur, cf. Sf. Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, 64, în Filocalia III, p. 413.
84. SF. MAXIM MARTURISITORUL, Mistagogia, P.G. 91, IV, 1, 668; cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia ortodoxa, Craiova, 1986, p. 143.
85. SF. MAXIM MARTURISITORUL, Ambigua, 106, p. 262; cf. Lars Thunberg, Microcosm and Mediator. The Theological Anthropology of Maximus the Confessor, Lund, 1965, p. 398-444; W. PANNENBERG, Anthropology in theological Perspective, translated bz Matthew O' Connell, Westminster Press, Philadelphia, 1985, p. 531; HANS URS VON BALTHASAR, Liturgie cosmique, Maxim le Confesseur, Aubier, Paris 1947, p. 145.
86. GEORGE FLOROWSKY, Les voies de la théologie russe, traduction et notes de J.C. Roberte, Tome I, Desclée de Brouwer, Paris 1991, p. 16.
87. Ibidem, p.12.
88. L'Orthodoxie hier, demain, M.A. Costa de Beauregard, Père Ion Bria, Theologue du Foucauld, Buchet-Chastel, Paris 1979, p. 88.
89. JAMES SSTAMOULIS, Eastern Orthodox Mission, Theology Orbis Books, Maryknoll, New York 1986, p. 117.
90. KARL RAHNER, Traité fondamentale de la foi, traduction Gwvendoline Jarczyk, Centurion, Paris 1994, p. 356-358; cf. H. Waldenfels, op. cit., p. 217.
91. BORIS BOBRINSKOY, Le mystêre de la Trinité, Cerf, Paris 1986, pp. 149, 194-195.
92. Pr. Lect. DUMITRU GH. RADU, Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine, p. 166; cf. James Stamoulis, op. cit., p. 54.
93. CONCILIUM CONSTANTINOPOLITANUM I, Symbolum, în Enchiridion Symbolorum definitionum et declartionum de rebus fidei et morum, Herder (=DS) (Barcinone -Friburgi Briscoviae - Romae 197636), n. 150.
94. Cf. IOAN PAUL PP. II, Lettera Enciclica Ut unum sint, sull'impegno ecumenico, n. 18/25. V. 1995, Edizioni Piemme (Casale Monferrato 1995) 39-41.
95. Cf. SESBOÜÉ Bernard, Le mistère de la Trinité, în AA. VV. Le Dieu du salut, par Bernard Sesboüé et Joseph Wolinski, Descleé, 1 (Paris 1994) 318, 324.
96. Cf. DE LA POTERIE, S.J., L'Esprit Saint et l'Eglise dans le Nouveau Testament, în AA. VV., Credo in Spiritum Sanctum. Atti del Congresso Teologico Internazionale di Pneumatologia (=CISS), Libreria Editrice Vaticana, 2 (Città del Vaticano 1983) 791-793.
97. ZIZIOULAS J., Implications ecclésiologiques de deux type de pneumatologie, în Communio Sanctorum. Mélanges offerts à J.J. Allmen, Labor et Fides, 1982, 141. IDEM, L'etre ecclesial, Labor et Fides (Genève 1981). Vezi traducerea româneasca Fiinta ecleziala, Editura Bizantina (Bucuresti 1996) 142-143. Traducerea este facuta de Aurel NAE.
98. IDEM, Fiinta ecleziala, o.c., p. 139.
99. CONCILIUM VATICANUM II, Constitutio dogmatica Lumen Gentium (=LG) n. 4. Vezi ENCHIRIDION VATICANUM. Docmenti ufiiciali del Concilio Vaticano II (=EV), voll. 13. Textul citat se afla în EV 1/288.
100. Cf. LG nn. 340,886; 287-288; 323. Cf. Mgr VODOPIVEC Giovanni, La Chiesa mistero e la teologia della comuniune, în Dizionario del Concilio Ecumenico Vaticano Secondo, diretto da Salvatore GAROFALO e Tommaso FEDERICI, Unedi-Unione Editoriale (Roma 1969) coll. 722-731.
101. DE LUBAC Henri, Exégèse médiévale, 2 partie, Edit. Du Cerf, 1 (Paris 1961) 558. Tematica este tratata integral de IOAN PAUL PP. II, Enciclica Dominum et vivificantem/18.05.1986: EV 10/448-631.
102. Cf. ZIZIOULAS I., Fiinta eclesiala, o. c., p. 136.
103. FLOROVSKY George, Le Corps du Christ vivant, în La Sainte Eglise universelle. Confrontation oecumenique, 1948, p. 12. Cf. Yve CONGAR, Actualité de la pneumatologie, în CISS, o. c., vol. 1, p. 25. Vezi si DE LA POTTERIE, S . J., L'Esprit Saint et l'Eglise dans le Nouveau Testament, în CISS, vol. II, p. 805.
104. Ibidem.
105. Cf. ZIZIOULAS J., o. c., p. 138.
106. S. IRINEU, Adversus haereses, III, 24,1 = SChr 211, Editions du Cerf (Paris 1974) 474.
107. Ib., p. 472.
108. Cf. ZIZIOULAS I., o. c., p. 146.
109. DS 150.
110. DS 125.
111. DS 251.
112. S. AMBROZIU, De Spiritu Sancto, I, V, 72, ed. O. FALLER: CSEL 79 (Vindebonae 1964) 45. Se poate vedea si traducerea româneasca a Pr. Dr. Vasile RADUCA, Despre Duhul Sfânt, Ed. Anastasia (Bucuresti 1997) 59.
113. S. VASILE CEL MARE, De Spiritu Sancto, XVIII, 45 = SChr 17 bis, ed. Benoit PRUCHE, O. P., Editions du Cerf (Paris 1968) 409.
114. Ib., XVIII, 46, o. c., p. 409.
115. Se poate vedea si S. IRINEU, Demnostratio evangelica, 71. Expresia o gasim si la Sfântul Iustin.
116. Ib., c. XXIII, 54, o. c., p. 445.
117. Cf. S. GRIGORE DE NAZIANZ, Epistola 58: PG 37, 116 CD. Aceasta atitudine complexa a episcopului de Cezareea - iconomia baziliana - a fost criticata de unii calugari. Acest lucru se poate vedea tocmai din Scrisoarea n. 58: PG 37, 113 C-116 B a sfântului Grigore din Nazianz, prietenul Sfântului Vasile. Cât priveste "iconomia baziliana", se poate vedea c. III, L'economie et ses étapes a lui Benoit PRUCHE, O. P., din introducerea la tratatul Despre Duhul Sfânt = SChr 17 bis, o. c., pp. 79-110.
118. Ib., p. 81.
119. CONCILIUL DIN EFES, De incarnatione Filii Dei: DS 251.
120. S. IRINEU, Adversus haereses, III, 22, 4. = SChr 211 (Paris 1974) 439-443.
121. Cf. FERENT E, Mariologia. Maria în misterul lui Cristos si al Bisericii. Curs ciclostilat, ITRC (Iasi 1996) 57 ss.
122. DS 150.
123. LG 56: EV 1/430. Aspectul acesta dogmatic, Maria, faptura noua a Duhului Sfânt si colaborarea ei activa si responsabila la mântuirea oamenilor se poate vedea în FERENT E., Mariologia, o. c., pp 55-68.
124. LG 4: EV 1/287.
125. Cf. IOAN PAUL PP. II, Epistula A Concilio Constantinopolitano I-0/25. III. 1981: EV 7/1171-1199. Se poate vedea, IDEM, Discorso ai participanti al Congresso teologico internazionale di pneumatologia /26. III. 1982, în CISS, o. c., vol. II, p. 1515.
126. PAULUS PP. VI, Exortatio apostolica Iam quinque annos /8. XII. 1970, §. II: EV 3/2886. Un paragraf mai sus este prezentata dimensiunea ecleziala a cercetarii teologice.
127. S. AUGUSTIN, Homilia 99, in In 9: PL 35, 1890.
128. IDEM, De Trinitate, IV, 20, 29: Bibliotèque augustinienne, Desclée de Brouwer (Paris 1955) (= BA), 15, 413. Cf. S. AMBROZIU, De Spiritu Sancto, 1, 11, 120: PL 16, 733 A si 762 D.
129. Ib., XV, 17, 29: BA 16, p. 505.
130. Ib., XV, 27, 47: BA 16, p. 553.
131. Ib., V, 14, 15: BA 15, p. 461. Acest text av fi reluat de Conciliile din Lyon (1274): DS 850 si de cel din Florenta (1439): DS 1301-1302. Toata doctrina aceasta se poate vedea în FERENT E., Dumnezeul cel viu, unic în fiinta si întreit în persoane, Curs ITRC (Iasi 1997) 303-312.
132. Cf. SESBOÜÉ Bernard, S.J., La doctrine du "Filioque" et le débat doctrinal entre le Occident et Orient, în AA. VV., Le Dieu du salut, vol. I, o. c., pp. 321-324.
133. Cf. S. IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, traducere de Pr. D. FECIORU, Editura Scripta (Bucuresti 19933) 22-23. Cf. STANILOAE Dumitru, Iisus Hristos, lumina lumii si îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia (Bucuresti 1993) 175-187. Cf. S. DIONISIE AREOPAGITUL, Opere complete si Scoliile Sfântului Maxim Marturisitorul, traducere si note de Pr. Dumitru Staniloae, Paideia (Bucuresti 1996) 141-142. Cf. EVDOKIMOV Paul, Înnoirea spiritului. Studii de spiritualitate, Editura Pandora (Târgoviste 1997) 241-249). Cf. IDEM, Cunoasterea lui Dumnezeu, Traducere de Pr. Dr. Vasile RADUCA, Edit. Chriastiana (Bucuresti 1995) 74-77; 140-143. Cf. BUNGE Gabriel, OSB., Der Andere Paraklet, trad. de Diac. Ioan I, ICA jr., Icoana Sfintei Treimi a Cuviosului Andrei Rubliov sau "Celalalt Paraclet", Editura Deisis (Sibiu 1996) 59-61; 78-83.
134. CONGAR Y., Actualité de la pneumatologie, o. c., în CISS, vol. I, p. 25.
135. STANILOAE D., Le Sainte Esprit dans la theologie byzantine..., o. c., ib., pp 678-679.
136. BULGAKOV S., Le Paraclet, trad. De C. Andronikov, Aubie (Paris 1946) 182 ss. Unitatea credintei traita în diversitatea expresiilor se poate vedea si din IOAN PAUL PP. II - DEMETRIOS I, Declaration comune Nous, le Pape Jean - Paul II /7. XII. 1987: EV 10/1391-1399. Îndeosebi nr. 2393.
137. Cf. BULGAKOV S., Le Paraclet, o. c., pp. 124 si 141. Pentru partea catolica se poate vedea Yve CONGAR, Je crois en l'Esprit Saint. III. Le Fleuve de Vie coule en Orient et en Occident, Les Editions du Cerf (Paris 1980) 266-278.
138. BULGAKOV S., Ib., pp. 140-141.
139. Cf. CLEMENT Olivier, Vladimir Lossky: un théologien de la Personne et du Saint Esprit, în Messager de l'Exarchat du Patriarche russe en Europe Occidentale, n. 30-31 (1959) 177-178.
140. Cf. S. DAMASCHIN Ioan, Dogmatica, o. c., pp. 22-23.
141. DS 1331.
142. S. THOMAS AQUINAS, Summa Theologiae, II-II-ae q 1 a 2 ad 2-um.
143. IOAN PAUL II, Lettera Enciclica Ut unum sint, sull'impegno ecumenico, o. c. , nn. 83-84, pp. 91-91.
144. DE HALLEUX A., Pour un acord oecuménique sur la procession de l'Esprit Saint et l'addition du Filioque au Symbol, în Patrologie et oecuménisme, Leuven, University Press/Peeters, 1990, p. 442. Episcopatul catolic din Grecia a luat deja decizia dea suprima Filioque din Simbolul spus în limba greaca. A se vedea si BENEDICT XIV, Const., Etsi pastoralis, pro Italo-Graecis (26. V. 1742): DS 2522 ss. Vezi si Y. CONGAR, Supprimer le Filioque dans le Symbole?, în Je crois en l'Esprit Saint, vol. III, o. c., pp. 266-270. Se poate vedea si SESBOÜE B., S. J., Le "Flioque" et le dialogue oecuménique aujourd'hui, în Le Dieu du salut, vol. I, o. c., pp. 335-339.
145. Cf. Pr. Prof. Dr. D. STANILOAE, Teologie Dogmatica Ortodoxa, vol. II, Bucuresti, 1978, pp. 302-303.
146. Vezi J. MOLTMANN, Die Quelle des Lebens. Der Heilige Geist und die Theologie des Lebens, Gütersloh, 1997, p. 91.
147. Pr. Prof. Dr. D. STANILOAE, o.c., vol. II, p. 308.
148. Ibidem, p. 27.
149. Ibidem, p. 28.
150. Ibidem, p. 29.
151. Ibidem.
152. Cf. Mai pe larg J. MOLTMANN, Der Geist des Lebens. Eine ganzheitliche Pneumatologie, München, 1991, pp. 249-252.
153. Cf. mai pe larg N. ACHIMESCU, Familia crestina între traditie si modernitate. Consideratii teologico-sociologice, în vol. Familia crestina azi, Iasi, 1995, pp. 113-133.
154. IDEM, Die Quelle des Lebens. Der Heilige Geist und die Theologie des Lebens, p. 989.
155. DANIEL, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, 12 Scrisori pastorale de Craciun si Paste, Iasi, 1996, p. 51.
156. Cf. J. MOLTMANN, o.c., p. 34.
157. Cf. N. ACHIMESCU, Istoria si filosofia religiei popoarelor antice, Ed. Junimea, Iasi, 1998, pp. 99ss si 132 ss.
158. Cf. mai pe larg N. ACHIMESCU, Die Vollendung des Menschen in Buddhismus. Bewertung aus orthodoxer Sicht, Teza de doctorat, Tübingen, 1992, p. 48ss.
159. Cf. J. VERNETTE, La reincarnation, Paris, 1995, p. 99ss.
160. Cf. J. MOLTMANN, o.c., p. 38.
161. Pr. Prof. Dr. D. STANILOAE, o.c., vol. II, p. 351.
162. Cf. ibidem, p. 356.
163. Cf. Sf. MAXIM MARTURISITORUL, Scurta tâlcuire a rugaciunii "Tatal nostru", în "Filocalia româna", vol. II, pp. 274-275, nr. 1.
164. Pr. Prof. Dr. D. STANILOAE, o.c., vol. II, p. 226.
165. W. KÜNETH, Die Theologie der Auferstehung, p. 113; apud D. STANILOAE, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Craiova, 1993, p. 377.
166. Ibidem, p. 175; apud ibidem, pp. 377-378.
167. Vezi mai pe larg DANIEL, Mitropolitul Moldovei si al Bucovinei, o.c., pp. 48-51.
168. J. MOLTMANN, Wiederentdeckung der Erde - Kosmische Spiritualität. Zur Theologie und Ökologie, manuscris, Iasi, 1996, p. 1.
169. Cf. mai pe larg ATHANASIUS, Gegen die Heiden, pp. 42-44, în Texte der Kirchenväter. Eine Auswahl nach Themen geordnet, vol. I, München, 1963, pp. 207-208.
170. Cf. J. MOLTMANN, o.c., p. 111.
171. Cf. FULGENTIUS VON RUSPE, Regel des wahren Glaubens, 3,25-27, o.c., vol. I, pp. 122-123.
172. Cf. AMBROSIUS, Sechstagwerk, I, 21-22, o.c., vol. I, p. 195.
173. Cf. J. MOLTMANN, In der Geishichte des dreieinigen Gottes. Beitträge zur trinitarischen Theologie, München, 1991, p. 113.
174. Vezi J. MOLTMANN, Die Quelle des Lebens..., p. 119; cf. mai pe larg IRENÄUS VON LYON, Gegen die Häresie, 5,34-35, o.c.,, vo. IV, pp. 607-608; cf. DER HIRTE DES HERMAS, Geschichte, I,3,4, ibidem, p. 608.
175. Cf. JOHANNES CHRYSOSTOMUS, Brief an Theodor, 11, o.c., vol. IV, p. 589.
176. EVDOKIMOV PAUL, Ortodoxia, trad. de Dr. Irineu Ioan Popa, Arhiereu vicar, Bucuresti 1996, p. 139.
177. SACHS R. JOHN, S. J., Holy Spirit in Christian worship, în The New Dictionary of Sacramental Worship, editat de Peter E. FINK, S. J., The Liturgical Press, Collegeville, Minnesota 1990, p. 538.
178. BRANISTE ENE, Litugica generala, Bucuresti 1985, p. 56-57; Idem, Liturgica speciala, Bucuresti 1980, p. 197.
179. Spre exemplu, în partea finala a Sfintei Liturghii rugaciunea Tatal nostru cântata sau rostita de credinciosi este urmata de o formula doxologica rostita de preotul slujitor, formula adresata Sfintei Treimi: "Ca a Ta este împaratia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin". - Vezi: Liturghier, Bucuresti 1980, p. 146.
180. Aceasta rugaciune are urmatorul continut: "Împarate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si pe toate le împlinesti; Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste întru noi si ne curateste pe noi de toata întinaciunea si mântuieste, Bunule, sufletele noastre". Vezi: Ceaslov, editia a II-a, Bucuresti 1990, p. 7-8.
181. Spre exemplificare dam aici doua din stihirile Laudelor din cadrul Utreniei din Duminica Cincizecimii: "Duhul Sfânt era din veac si este si va fi, nici început având si nici sfârsit; ci pururea cu Tatal si cu Fiul este unit si împreuna socotit. Viata si de viata facator; Lumina si de lumina datator; Binele însusi si izvor de bunatate; prin care Tatal se cunoaste si Fiul se preaslaveste, si de toti se stie: o putere, o unire si o închinare a Sfintei Treimi". Sau: "Duhul Sfânt este Lumina si Viata si Izvor viu, înteles cu mintea. Duhul Întelepciunii, Duhul Întelegerii, bun, drept, întelegator, stapânitor, curatitor de pacate; Dumnezeu si îndumnezeitor, foc din foc purcezator; graitor, lucrator, împartitor de daruri..." - Penticostar, ed. a VI-a, Bucuresti 1973, pp. 353-354.
182. BULGAKOV SERGHEI, Cerul pe pamânt, trad. de St. DOBRA, în rev. Raze de lumina, Bucuresti, an. V, nr. 1, pp. 45-46, la Pr. Prof. Dr. ENE BRANISTE, Liturgica generala, p. 63.
183. BRANISTE ENE, o. c., pp. 223-224; Richard N. Frogomeni, The Faster Season, în The New..., p. 378.
184. Canonul 20 al Sinodului I ecumenic de la Niceea (anul 325), spune: "Deoarece sunt unii care îngenuncheaza duminica si în zilele Cincizecimii, pentru ca toate sa se pazeasca în acelasi fel în fiecare eparhie, sfântului Sinod i-sa parut ca rugaciunile sa fie aduse lui Dumnezeu, stând ei în picioare". Vezi: Arhidiacon Prof. Dr. I. N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Bucuresti 1991, p. 61.
185. Penticostar, pp. 357-365.
186. Ibidem, p. 373.
187. SCHEMEMANN ALEXANDER, Liturgy and Life: christian development through liturgical experience, New York 1983, p. 77. Vezi si: Idem, Sfintirea timpului, trad. comentariu si note de Pr. Asist. Dr. Viorel Sava, în Analele stiintifice ale Universitatii Al. I. Cuza - Teologie, III (1995-1996), pp. 45-46.
188. Idibem, p. 76.
189. Liturghier, p. 139.
190. Dupa ce preotul aseaza pe Sfânta Masa darurile de pâine si vin rosteste rugaciunea numita "a punerii înainte": "Doamne, Dumnezeule, Atostiutorule, Cel ce esti singur Sfânt, Care primesti jertfa de lauda de la cei ce Te cheama pe Tine cu toata inima, primeste si rugaciunea noastra a pacatosilor si o du la Sfântul Tau jertfelnic; fa-ne vrednici a-Ti aduce Tie daruri si jertfe duhovnicesti, pentru pacatele noastre si pentru cele din nestiinta ale poporului. si ne învredniceste sa aflam har înaintea Ta, ca sa fie bineprimita jertfa noastra si sa se salasluiasca Duhul cel bun al harului Tau peste noi, peste aceste Daruri puse înainte si peste tot poporul Tau". Ibidem, p. 132.
191. Ibidem, p. 140.
192. SCHEMEMANN ALEXANDER, For the life of the World, St. Vladimir's Seminary Press, New York 1988, p. 55.
193. Octoih Mare, editia a II-a, Bucuresti 1901, p. 15.
194. SFÂNTUL VASILE CEL MARE, Omilia II. Despre "Pamântul era nevazut si netocmit", trad. de Pr. D. Fecioru, în Parinti si Scriitori Bisericesti, vol. 17, Bucuresti 1986, p. 92.
195. În rugaciunea de sfintire a apei din ziua de 6 ianuarie se spune: "... Astazi ne-a sosit noua tuturor vreme de praznic si ceata sfintilor se aduna si îngerii împreuna cu oamenii praznuiesc. Astazi darul Sfântului Duh în chip de porumbel peste ape a coborât. Astazi, Soarele cel neapus a rasarit si lumea cu lumina Domnului se lumineaza... Astazi apele Iordanului se prefac în vindecari, cu venirea Domnului. Astazi toata faptura se adapa cu curgeri tainice... Astazi, raiul s-a deschis oamenilor si Soarele dreptatii lumineaza noua. Astazi, apa cea amara, care era în vremea lui Moise, se preface în dulceata poporului cu venirea Domnului. Astazi, ne-am izbavit de plânsul cel vechi si ca un Israel nou ne-am mântuit... Astazi, înselaciunea se surpa si cale de mântuire ne lucreaza noua venirea Stapânului... Astazi, împaratia cerurilor am dobândit, iar împaratia Domnului nu are sfârsit. Astazi, pamântul si marea si-au împartit bucuria lumii, si lumea s-a umplut de veselie...". Vezi: Mieniul de ianuarie, editia a V-a, Bucuresti 1975, p. 134.
196. SCHEMEMANN ALEXANDER, Din apa si Duh, trad. de Pr. Prof. Ion Buga, Editura Symbol, Bucuresti 1992, p. 41.
197. Cartea de cult care cuprinde ritualul Sfintelor Taine si ierurgii.
198. Molitfelnic, editia a III-a, Bucuresti, 1976, p. 29.
199. BUZESCU NICOLAE C., Sfintenia ilustrata prin sfinti în imnologia Mineilor, în Ortodoxia, XXXII (1980), nr. 1. p. 92. Vezi si Pr. Asist. dr. VIOREL SAVA, Caci nu sunt masuri pentru posibilitatile Duhului, în Analele Universitatii..., vol. cit., p. 33-34.
200. COMMISSIONE TEOLOGICA INTERNAZIONALE, Il cristianesimo e le religioni (1997), nr. 114-115.
201. CONCILIUL VATICAN II, Lumen gentium, nr. 16.
202. ORIGENE, In Jesu Nave, 3, 5, (Sch 71, 142ss); SF. CIPRIAN, De cath. unit., 6 (CSEL 3/1, 214s).
203. Cfr. revista Fêtes et Saisons, nr. 517 (août-septembre 1997), care este dedicata în întregime Sfântului Duh.
204. Expositio fidei CL patrum, în: CONCILIORUM OECUMENICORUM DECRETA, Edizione Dehoniane, Bologna 1991, p. 24. Termenul latinesc procedentem este traducerea termenului grecesc µ. Comentând acesti termeni pe un fond biblic si patristic, E. Ferent sustine ca Duhul Sfânt purcede de la Tatal si de la Fiul întrucât "este comuniunea sa consubstantiala cu cele doua persoane, iar ecporeuzia lui fiind însasi originea sa fontala din Tatal prin Fiul". Cfr. E. FERENT, Purcederea sau Ecporeuzia?, în: Mesagerul Sfântului Anton 17 (iulie 1996) 12-19. De asemenea, cfr. CONSILIUL PONTIFICAL PENTRU PROMOVAREA UNITATII CRESTINILOR, "Traditiile greaca si latina privind purcederea Duhului Sfânt" (1995), în: Verbum 7 (1995-1996) 7-18.
205. Cfr. triadele augustiniene: mens-notitia-amor; memoria-intellectus-voluntas.
206. Pentru Hegel notiunea de Spirit înseamna Spiritul subiectiv, Spiritul obiectiv si Spiritul absolut. Spiritul subiectiv este Spiritul finit, adica sufletul sau intelectul sau ratiunea (în sens cartezian). Spiritul obiectiv se manifestè în institutiile fundamentale ale lumii oamenilor, adica dreptul, moralitatea si etica. Spiritul absolut se manifesta în lumea artei, a religiei si a filozofiei. Cfr. G.W.F. HEGEL, Enciclopedia stiintelor filozofie. Filozofia spiritului, (trad. din germana de C. Floru), Humanitas, Bucuresti 1996, § 386; 486; 583.
207. E. DIRSCHEL, Spirito / Spirito Santo, în: H. WALDENFELS (ed.), Nuovo Dizionario delle Religioni (1988), Edizioni San Paolo, Cinisello Balsamo (Milano) 1993, pp. 915-917.
208. COMMISSIONE TEOLOGICA INTERNAZIONALE, Il Cristianesimo e le religioni (1997), nr. 50-61.
209. CONCILIUL TRIDENTIN, Ses. VI, Cap. 7: Hanc dispostionem seu praeparationem iustificatio ipsa consequitur, quae non est sola pecatorum remissio (can. 11), sed et sanctificatio et renovatio interioris hominis per voluntariam susceptionem gratiae et donorum, unde homo ex iniusto fit iustus et ex inimico amicus, ut sit "heres secundum spem vitae aeterne" (Tit 3, 7). Cfr. DS 1528.
210. PIUS XII, enciclica Dominum et Vivificantem, nr. 12; 34.
211. IDEM, nr. 38.
212. SF. IRINEU din LION, Adv. Haer. III, 18, 3 (Sch 211, 350-352). Aceeasi idee o gasim aproape la fel în: SF. VASILE din CEZAREA, De Spiritu Sancto, XII, 28 (Sch 17 bis, 344); SF. AMBROZIE din MILANO, De Spiritu Sancto, I, 3, 44 (CSEL 79, 33).
213. SF. IGNATIU din ANTIOHIA, Ad Ephesios, 17, 1 (Sch 10, 86).
214. SF. IRINEU din LION, Adv. Haer. III, 9, 3 (Sch 211, 112). Pentru Sf. Irineu, Spiritul coboara asupra lui Isus pentru a se obisnui sa locuiasca în neamul omenesc. Cfr. Idem, 17, 1 (330).
215. SF. GRIGORE din NISSA, De Spiritu Sancto contra Macedonianos, 16 (PG 45, 1.321 A-B).
216. CONCILIUL VATICAN II, Gaudium et spes, nr. 22.
217. SF. IRINEU din LION, Adv. Haer., III, 24, 1 (Sch 211, 474).
218. SF. IOAN CRISOSTOM, Hom. Pent., I, 4 (PG 49, 459).
219. De exemplu, SF. IRINEU din LION, Adv. Haer., III, 17, 2 (Sch 211, 334): " (...) Dominus accipiens munus a Patre ipse quoque his donavit qui ex ipso participatur, in universum terram mittens Spiritum Sanctum"; SF. ILARIE din POITIERS, Tr. ps., 56, 6 (CSEL 22, 172): "Et quia exaltatus super caelos impleturus esset in terris omnia sancti spiritus gloria, subiecit: et super omnem terram gloria tua (Ps 57,6.12). Cum effusum super omnem carnem spiritus donum gloriam exaltati super caelos domini protestaretur".
220. CONCILIUL VATICAN II, Gaudium et spes, nr. 22.
221. IOAN PAUL II, enciclica Redemptoris missio, nr. 29.
222. CONCILIUL VATICAN II, Lumen gentium, nr. 13.
223. CONCILIUL VATICAN II, Nostra Aetate, nr. 2.
224. IOAN PAUL II, enciclica Veritatis splendor, nr. 45.
225. K. RUDOLPH, Sapienza, în: M. ELIADE (ed.), The Encyclopedia of Religion, Macmillan Publishing Company, New York 1986; am consultat versiunea italiana: Enciclopedia delle Religioni, vol. IV, Jaca Book, Milano 1997, pp. 547-557.
226. DIOGENE LAERTIU, Vite dei filosofi 1,12.
227. PLATON, Repubblica 441 c-d.
228. ARISTOTEL, Etica Nicomaha 6, 6, 1.
229. PLATON, Apologia lui Socrate 20-22.
230. J. DIDIER, Dictionar de filosofie (Larousse 1991), cuvântul întelepciune, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti 1996, p. 170.
231. H. CAZELLES, Dio nella Bibbia. Dio nell'AT, în: P. POUPARD (ed.), Grande Dizionario delle Religioni, (1985), Cittadella Editrice, Assisi 19902, pp. 530-531; Id., Le Dieu d'Abraham, în: Les Quatre Fleuves 6 (Paris 1976) 5-17.
232. La littérature de Sagesse, în: Théo. Nouvelle encyclopédie catholique, Fayard, Paris 1989, p. 252.
233. În privinta celor sapte daruri ale Duhului Sfânt, traditia crestina s-a inspirat dintr-un text din profetul Isaia (11, 2-3) care descrie calitatile ce vor fi primite de Mesia de la Dumnezeu. Si se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul întelepciunii si al întelegerii (doua daruri pentru a întelege planul lui Dumnezeu - întelegerea -, si pentru a vedea cum trebuie sa traiasca în functie de acest plan - întelepciunea), duhul sfatului si al tariei (doua daruri pentru a hotarî - sfatul -, cum trebuie sa se traiasca si pentru a avea curajul de a trai - taria), duhul cunostintei si al fricii de Domnul (doua daruri pentru a descoperi cine este Dumnezeu - cunostinta -, si pentru a respecta alianta cu El - frica). Darul fricii s-a împartit în doua pentru a avea astfel cele sapte daruri: frica si evlavia. Sf. Ambrozie foloseste pentru prima data aceasta lista de sapte daruri ale Duhului Sfânt (sfârsitul secolului IV). De atunci încoace, lista se afla în diferite liturgii ale mirului. Cfr. Les dons du Saint-Esprit, în: Théo, cit., p. 960.
234. W. von SODEN, Leistung und Grenze sumerischer und babylonischer Wissenschaft, în: Welt als Geschichte 2 (1936) pp. 411-464; 509-557.
235. H.H. SCHMID, Wesen und Geschichte der Weisheit, Berlin 1966.
236. HEINRICH ZIMMER, Filozofiile Indiei (1951), Editura Humanitas, Bucuresti 1997, pp. 311-398.
237. FUNG YU-LAN, A History of Chinese Philosophy, vol. I, Peiping 1937-1953, Princeton 1952-19532, p. 121.
238. J. DUPUIS, Verso una teologia del pluralismo religioso, Queriniana, Brescia 1997, p. 66.
239. COMMISSIONE TEOLOGICA INTERNAZIONALE, Il Cristianesimo e le religioni (1997), nr. 81-87.
240. CONCILIUL VATICAN II, Gaudium et spes, nr. 22; IOAN PAUL II, encic. Redemptoris missio, nr. 10.
241. CONCILIUL VATICAN II, Nostra aetate, nr. 2.
242. CONCILIUL VATICAN II, Ad gentes, nr. 11.
243. CONCILIUL VATICAN II, Optatam totius, nr. 16.
244. CONCILIUL VATICAN II, Ad genetes, nr. 9; Lumen gentium, nr. 17.
245. IOAN PAUL II, enciclica Redemptoris missio, nr. 28-29.
246. IDEM, nr. 55.
247. IBIDEM.
248. CONCILIUL VATICAN II, Lumen gentium, nr. 16; IOAN PAUL II, enciclica Veritatis splendor, nr. 94. Aici scrie Papa ca simtul moral al popoarelor si traditiile religioase pun în evidenta lucrarea Duhului lui Dumnezeu.
249. IOAN PAUL II, enciclica Veritatis splendor, nr. 9; 12.